- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Sănătatea în moarte clinică

„Sistem = ansamblu de elemente (principii, reguli, forţe etc.) dependente între ele şi formând un tot organizat (…) sau face ca o activitate practică să funcţioneze potrivit scopului urmărit“ (Dicţionarul explicativ al limbii române).

Înainte de-a ne pune problema cum arată sistemul de sănătate din România, trebuie să ne întrebăm dacă măcar este un sistem. Elementele sale nu sunt dependente între ele decât în mică măsură, nu formează un tot organizat şi nu prea funcţionează potrivit scopului urmărit.

România ca o boală

text Dana Isabelle Zarojanu şi Tudor Călin Zarojanu

Tentative de organizare a sistemului sanitar au existat. Mai întâi medicina de familie. Apoi carnetele de sănătate, care n-au folosit la absolut nimic. Pe urmă setul de analize gratuite – alte tipărituri şi distribuiri –, deşi acestea existau deja, tocmai prin medicii de familie. Acum, 18 milioane de oameni vor beneficia, de la 1 ianuarie 2011, de carduri naţionale de sănătate.

În paralel cu numeroasele reforme (neapărat radicale), cu rotirea celor mai mulţi miniştri pe un portofoliu, cu scandalurile de tot felul, am asistat la modificări fără număr ale listelor medicamentelor compensate şi gratuite, la lupta surdă dintre stat şi privat. În plus, de ani de zile se vorbeşte fără nici un rezultat practic despre eventuala acreditare a spitalelor, care există şi funcţionează inerţial, în vreme ce toate instituţiile de învăţământ au nevoie demult de acreditare, la fel ca şi posturile radio-TV.

Toate acestea, plus încă altele, au o legătură slabă sau chiar absentă cu Satana spre care se arată cu degetul: banii. Nu banii sunt prima problemă a Sănătăţii româneşti, ci organizarea, gândirea, claritatea, eficienţa şi stabilitatea deciziilor.

Catastrofe

Fireşte, nu tragediile definesc sistemul medical. Dar nici nu putem face abstracţie de ele, mai ales că unele par să nu fie accidente imprevizibile, ci efecte ale unor tare de fond.

• Septembrie 2008. Conducerea Maternității Giuleşti declanşează o anchetă în cazul unor bebeluşi care prezentau pe corp leziuni suspecte. Reiese că micuţii, născuţi prematur, au fost arşi deoarece o asistentă a încurcat spirtul cu un dezinfectant puternic.

• Septembrie 2008. Un băieţel de 3 ani, internat pentru „buză de iepure“ şi „gură de lup“, moare după ce o asistentă de la Spitalul Marie Curie îi face două injecţii. La şase ore după operaţie, copilul a început să sângereze, iar după ce asistenta i-a făcut două injectii, intră în stop cardiorespirator şi moare.

• Octombrie 2008. O asistentă de la Spitalul Grigore Alexandrescu din vina căreia, în martie, un copil de 9 ani a ajuns să sufere o intervenţie chirurgicală inutilă, încurcă din nou un copil sănătos cu unul care trebuia operat. Din fericire, medicul recunoaşte pacientul.

• Iunie 2009. Un copil de 3 ani moare la Centrul Medical Unirea, în urma unei anestezii.

• August 2009. Daniela Dulgheru ajunge cu bebeluşul la spitalul de copii din Bârlad. Mama, simţindu-se rău, îl lasă în grija unei asistente. Ulterior, micuţul cade din pat în cap, pe ciment. Asistenta medicală şi conducerea spitalului au încercat să o liniştească pe mamă: i-au spus că astfel de lucruri se mai întâmplă!

• Noiembrie 2009. O asistentă de la Maternitatea Bucur uită un bebeluş într-un incubator. Copilul suferă arsuri grave, unele până la os, pe 20% din suprafaţa corpului.

• Mai 2010. La Spitalul Judeţean din Slatina, un copil în vârstă de nouă ani moare la patru zile după ce a fost adus pentru a i se trata o fractură la antebraţul stâng. În acest caz, conducerea spitalului a decis desfacerea contractelor de muncă ale celor doi medici care l-au tratat pe copil.

• August 2010. Un copil de 9 ani moare la Spitalul de Urgenţă Slatina după ce a fost internat pentru o fractură la mână.

• August 2010. La Spitalul din Titu, o fetiţă de 6 luni moare după ce medicii stabiliseră că nu are nimic grav.

• August 2010. Un copil de opt ani, care a ajuns la Spitalul Municipal Olteniţa cu o plagă la genunchi, moare două zile mai târziu.

• August 2010. Tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Spitalul nu avea sistem anti-incendiu, copiii prematuri erau singuri, iar uşa de la palier nu putea fi deschisă decât cu cartelă.


Pedepse

• Doctorul ginecolog Viorica Pătraşcu a fost condamnată la doi ani cu suspendare pentru ucidere din culpă în cazul femeii care a decedat la naştere. Pe lângă condamnare, medicul trebuie să plătească, împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon din Focşani și Allianz Ţiriac Asigurări SA Focşani, 100.000 euro daune morale şi 10.000 daune materiale.

• Medicul anestezist Dinu Arhil, vinovat de decesul pacientei Adrea Jarwal, trebuie să plătească daune morale în valoare de 77.000 de euro şi să asigure celor doi copii ai victimei o pensie alimentară lunară de câte 100 de lei (!). Doctorul a fost condamnat la doi ani cu suspendare. Instanţa a decis că va putea să profeseze în continuare meseria de medic anestezist. Decizia vine după aproape trei ani de procese.

Pe ce bani

În mod logic, pretenţiile pacienţilor au crescut. Suntem în mileniul trei, la naiba! La fel de logic, au crescut şi pretenţiile angajaţilor din domeniu. Un electrician cu 5 ani experienţă poate obţine un salariu mediu de 646 euro pe lună, un şofer ajunge la 613 euro, iar un medic primar câștigă 430 euro pe lună, iar un rezident, chirurg în an terminal, nu câştigă mai mult de 350 de euro pe lună. Medicii care au sub doi ani de când practică au un salariu mediu de 343 euro, iar cei cu experienţă de 5-10 ani, în medie, 641 euro. (sursa: calculatorul de salarii Myjob.ro). Nu-i mai puţin adevărat că una e salariul şi alta – venitul. Ştim despre ce vorbim, da? Dacă n-ar fi aşa, n-ar exista peste 40.000 de studenţi la Medicină. Şi n-am căuta, fără succes, de ani de zile, un pediatru care să vină acasă pentru 300 de lei vizita, atât cât a ajuns acum tariful.


Cum vă simţiţi?

Sistemul medical românesc este tarat şi din cauza mentalităţii multora dintre cadrele medicale. Puţini medici manifestă vreo pornire pentru prevenţie. Majoritatea (mai ales a celor din spitale) nu au nici cea mai vagă preocupare despre CUM TE SIMŢI ÎN GENERAL, dacă ţi-e frică, dacă ai nevoie de o încurajare, de o vorbă bună. „Mâine la cuţit!“ – aşa îţi anunţă operaţia. În toată viaţa mea, am întâlnit vreo trei doctori care mi-au explicat ce urmează să facă şi de ce. Doi dintre ei erau stomatologi.

Cum e la alţii

Sistemele de sănătate din Europa se împart în trei categorii. Unele sunt finanţate majoritar de la buget, altele prin taxe tip CAS, iar în unele state există varianta 50% – 50%.

Există şi posibilitatea asigurării complementare private. În Germania, Belgia şi Olanda aceasta înlocuieşte asigurarea obligatorie. În Austria, Portugalia şi Marea Britanie se pot face asigurări adiţionale care oferă asiguratului posibilitatea de a avea mai multe variante de alegere.

Diferenţa de sistem e o piedică în calea liberalizării serviciilor medicale în cadrul UE. Peste tot se respectă însă câteva principii elementare: accesul universal şi echitabil la un pachet minim de servicii, libertatea alegerii, deplina autonomie a prestatorilor de servicii, dar şi responsabilitatea statului pentru asistenţa sanitară a cetăţenilor.

Austria are unul dintre cele mai bune servicii de sănătate, acoperind 99% din populaţie. Concepţia se bazează pe prevenire, nu pe tratare. La fel ca şi în Germania, există asigurare de boală, de accidente, de viaţă şi de şomaj. Poate nu întâmplător Austria are speranţa de viaţă de 80,2 ani la femei şi 73,9 ani la bărbaţi. Ministerul Sănătăţii se limitează la formularea cadrului general al politicii de sănătate, gestionarea şi administrarea revenind autorităţilor regionale. Cui are urechi de auzit…


Cum ne văd alţii

Financial Times: „Spitalele româneşti se luptă de ani întregi pentru a furniza un standard decent de îngrijire, mai ales în afara Capitalei, unde pacienţii sunt adeseori nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele şi hrana“. Associated Press (despre cazul Giuleşti): „Este cel mai evident exemplu al sistemului de sănătate care aduce aminte mai mult de o ţară aflată în dezvoltare decât de o ţară membră a UE“. „Spitalele din România erau un coşmar în comunism, care s-a încheiat în 1989. Dar la mai mult de două decenii după revoluţie şi la aproape patru ani după ce a aderat la UE, România rămâne una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi starea jalnică a spitalelor sale reflectă acest statut“.

Integra-m-aş şi n-am cui

Sistemul informatic unitar integrat (SIUI) a înghiţit deja în ultimii zece ani 45 de milioane de euro. Bulgarii l-au pus la punct în nouă luni. La noi, se speră că va fi funcţional până la sfârşitul lui 2011. În prezent, fonduri nerambursabile de circa 172 milioane lei sunt prevăzute pentru realizarea fişei electronice a pacientului şi implementarea prescripţiei electronice, care, alături de cardul de sănătate, ar urma să facă să funcţioneze SIUI. Acesta poate aduce economii anuale de 300 milioane euro, printr-un control riguros al reţetelor eliberate pentru medicamentele compensate şi gratuite.

SIUI urmează să includă, între altele, un program utilitar de trimitere automată prin e-mail a raportărilor angajatorilor (DBF-2-EMAIL), nomenclatoare actualizate pentru aplicaţiile de raportare SIUI, specificaţii de interfaţare cu SIUI, Convertor DBF/XML pentru farmacii, manuale de instalare, utilizare şi de referinţă actualizate, o aplicaţie de validare a fişierelor XML. Succes!


Cât de bolnavi suntem?

În România există azi 7,5 milioane de internări pe an, faţă de 2,5 milioane în anul 2000. Evident, n-am luat-o razna chiar aşa de rău. Uriaşa diferenţă e dată de generalizarea sistemului de a interna omul pentru o simplă analiză ori pentru un tratament banal.

Există, în judeţul Dâmboviţa, câteva sate în care toţi locuitorii au pensii de invaliditate! Aici e vorba evident de alt tip de sistem…

La nivel naţional sunt 900.000 de pensii pe caz de boală, iar anul trecut au fost eliberate 2,7 milioane de certificate de concediu medical, pentru 5 milioane de angajaţi.

Când s-a trecut la verificarea tuturor acestor aberaţii, în trei săptămâni s-au dat amenzi totalizând 860.000 lei. Dar preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoaie, a declarat că amenzile vor fi contestate, ba chiar se vor cere daune morale, pentru că justificarea lor ar fi ridicolă, mergând până la o greşeală de o literă. Totuşi, un CM la doi angajaţi…


Cu familia la dispensar

În România există 11.000 de medici de familie. Unul la două mii de oameni. Dar nu asta ar fi problema, ci aceea că „de familie“ e o sintagmă discutabilă. Aşa cum observa, pentru Flacăra, doctorul Nicolae Manolescu, membru al Academiei, un adevărat medic de familie e musai să-ţi intre măcar o dată în casă, să vadă condiţiile în care trăieşti, dormi, mănânci, să se intereseze şi de condiţiile în care munceşti, de istoricul medical al familiei, de afecţiunile rudelor apropiate etc. Dacă la ţară asta se întâmplă oarecum de la sine, la oraş – şi mai ales într-un oraş mare – nu prea ştie medicul de familie dacă ai cumva igrasie în casă, noroi pe stradă, o poziţie incorectă la birou şi, uneori, nici măcar de ce boli ai suferit în copilărie. Relaţia se rezumă exclusiv la mediul cabinetului medical, fără nici o diferenţă faţă de sistemul existent înainte de lansarea medicinei de familie.

Leacul e cu sacul

Pe cât de prost merge sistemul medical, pe-atât de bine funcţionează cel farmaceutic. Şi asta în ciuda clasicelor întârzieri în decontarea medicamentelor compensate şi gratuite. În Bucureşti există chiar şi zece farmacii pe lungimea unei staţii de transport în comun, iar cel mai mare salariu din industrie a fost, în 2009 (an de criză!), 24.000 de euro net pe lună pentru CEO al unui grup farmaceutic cu afaceri de 500 de milioane de euro, dublu faţă de 2005.


Alternative

Românii sunt împărţiţi antagonic în ceea ce priveşte terapiile alternative: unii cred cu sfinţenie în absolut orice panaceu – cu cât mai neaşteptat, cu atât mai verosimil! –, ceilalţi consideră că tot ceea ce iese din „litera legii“ este o escrocherie. Mai întâi, ar trebui să ne punem întrebarea „alternative la ce?“ Răspunsul cel mai exact este: la medicina de dispensar. Puteţi să-i spuneţi alopată, dacă vreţi, dar în realitate e o combinaţie între ceea ce se învaţă la şcoală, experienţa personală, tradiţii de origine incertă şi axiome din categoria „aşa se face“. Uneori se mai adaugă „ce-am mai citit despre subiect în cei 30 de ani de când am terminat facultatea“. Alternativele fac parte din două categorii, regretabil luate „la grămadă“. Unele sunt consacrate de zeci, sute sau chiar mii de ani: acupunctura, medicina ayurveda, homeopatia, presopunctura, medicina naturistă, masajul, dieta, sportul.

A doua categorie include felurite experimente personale ale unor „vindecători“. În urmă cu ani, pe la Ploieşti, era o femeie care promitea să vindece cancerul cu mere murate în petrol. Probabil pentru că regiunea e petroliferă, dacă trăia pe Valea Jiului sigur inventa ceva pe bază de cărbuni. Partea dramatică e că veneau la ea oameni din toate colţurile ţării, disperaţi că nu şi-au găsit salvarea în medicina clasică. Nu-i vorbă că, azi, dacă daţi o căutare după „cancer petrol“ găsiţi peste 36.000 de linkuri. În unele se face vorbire despre terapiile anticancerigene cu petrol distilat (care trebuie băut, da!), în altele despre cancerele cauzate de petrol… La început de mileniu trei, a nu lua în calcul toate modalităţile prin care poţi ajuta, medical, oamenii, nu mai este doar o dovadă de cultură profesională precară, de încremenire în proiect şi de orgoliu, dar chiar un grav păcat. 40% dintre francezi apelează la homeopatie şi, ceea ce e şi mai important, 39% dintre alopaţi o recomandă! În Marea Britanie homeopatia nu e atât de populară, dar 42% dintre medici o iau în calcul şi, ţineţi-vă bine, 80% dintre proaspeţii absolvenţi de Medicină vor să urmeze cursuri de homeopatie, acupunctură sau hipnoză!

Încercaţi să-l întrebaţi pe medicul dv. de familie: „Dar dacă aş încerca şi un tratament homeopat?“ şi vedeţi cum reacţionează…

foto Intact