Merge pe bârnă ca şi cum ar fi pe stradă, iar când are de făcut un exerciţiu la sol, îl face ca o adevărată maestră. La prima vedere e o mână de fată firavă, dar în realitate este o tânără puternică, oricând capabilă să se concentreze asupra a ceea ce are de făcut şi să îşi ducă un exerciţiu până la capăt, chiar şi atunci când a suferit o accidentare. Anul acesta, la Jocurile Olimpice de la Beijing a arătat lumii întregi că, la sol, este regină şi a obţinut medalia olimpică de aur. Sandra Raluca Izbaşa visează aur şi la Campionatele Mondiale ediţia 2009 şi promite să participe şi la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

Am vizitat-o pe Sandra Izbaşa la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani. Abia îşi încheiase antrenamentul. Era chiar înaintea participării sale în cadrul Cupei Toyota International din Japonia (unde, între timp, a câştigat, de altfel, primul loc la sol şi locul al doilea la bârnă). Lua lecţii de şofat asistată fiind de către coordonatorul lotului naţional de gimnastică, Nicolae Forminte. Deschisă, calmă şi prietenoasă, Sandra ne-a vorbit despre ea, despre rigorile vieţii de campion, despre cum se construiesc exerciţiile, dar şi despre micile bucurii şi giumbuşlucuri pe care le fac în timpul liber cele care aduc aur şi faimă României la competiţiile internaţionale de gimnastică. De la momentul interviului nostru şi până la sfârşitul lui 2008, Sandra a mai trebuit să concureze la încă trei concursuri internaţionale – aceasta fără cel din Japonia – şi anume: în Italia, Spania şi Belgia. A participat doar la individual – sol şi bârnă.

Sandra a păşit pentru prima oară într-o sală de gimnastică în 1994 la clubul Steaua Bucureşti, când avea patru ani. De atunci, gimnastica a devenit o a doua sa natură. Primii săi antrenori au fost: Eliza Stoica, Elena Ceampelea, Angela Cacovean, Mariana Ristea, G. Neagu şi M. Vintilă. În paralel cu gimnastica, Sandra a practicat o perioadă handbal, dar zarurile au căzut mai degrabă în favoarea gimnasticii. Rezultatele obţinute până acum dovedesc faptul că a făcut o alegere bună. „Cine spune că făcând atât de mult sport îţi pierzi copilăria, greşeşte. Nu ştiu câţi copii au avut şansa să vadă atât de multe ţări câte am văzut eu, la anii pe care îi am. Când eram mai mică aveam timp şi de antrenament şi de şcoală şi de joacă, mai târziu, când am crescut, evident că nu am mai avut timp să ies cu copiii. Dar, în ansamblu, am avut o copilărie frumoasă“, spune Sandra Izbaşa. În 2003, Sandra a intrat în lot la Oneşti, apoi în lotul olimpic de la Deva, în 2005.

Tsukahara simplă echer, tsukahara simplă grupată, piruetă triplă, două şuruburi şi jumătate, un şurub, un şurub şi jumătate înapoi, un şurub şi jumătate înainte, cadet cu 3.60, sfoară cu deschidere, trei şuruburi. Pe scurt, un exerciţiu la sol marca Sandra 2008. Atâtea piruete, atât de multe rotaţii şi fata asta nu se încurcă, nu ameţeşte. „Când am învăţat primele elemente dificile pe la şapte ani, mai ameţeam pe moment fiindcă nu ştiam foarte bine cum să mă învârt, dar pe atunci doar experimentam. Acum ştim exact cum să aterizăm şi cum să evităm o problemă ivită în clipa când suntem în aer. Asta înseamnă muncă, repetiţii, tehnică. Nici nu mai simt vreo ameţeală“, susţine Sandra. Pentru exerciţiul de la sol – aparatul preferat al Sandrei, după el îi mai place bârna – are nevoie şi de coregrafie. Aici intervine coregraful Valer Puia, dar şi Sandra. „Muzica o propune dl coregraf Puia, dar eu sunt cea care decid dacă este OK pentru mine şi pot să evoluez cu un exerciţiu pe respectiva melodie. Dacă nu, îi spun să o modifice puţin, fie fiindcă e prea lentă, fie că e prea dinamică. Solul pe care l-am avut la Olimpiadă, l-am realizat împreună cu dl Puia. Venea dumnealui cu idei, veneam şi eu. Tatăl meu a urmat lecţii de pian şi cred că şi eu am moştenit un pic de ureche muzicală. Eu însă m-am concentrat mai mult pe gimnastică.“ Cum se construiesc exerciţiile? „La bârnă, spre exemplu, împreună cu domnişoara Liliana Cosma realizăm un set de elemente artistice şi tehnice care sunt cerute şi cotate cel mai bine în concursuri. Avem o serie întreagă de cuvinte de jargon pe care oamenii obişnuiţi nu le înţeleg. De pildă, când spun că voi face un 5-4 cu 5-4 înseamnă că voi executa o rotaţie şi jumătate spre înapoi cu o rotaţie şi jumătate spre înainte. Cloş e o deschidere în sfoară, puşcă cioară înseamnă un genunchi îndoit cu un genunchi întins, aşa ca o puşcă“, explică gimnasta cu însufleţire.

Cum arată o zi din viaţa celei care a adus numeroase victorii în gimnastica româneaască atunci când cârcotaşii se îndoiau de valoarea noii generaţii sosite după Cătălina Ponor? „Mă trezesc, urmează cântarul de dimineaţă, micul dejun, şcoală între 8.00 şi 10.15, antrenament, masă, somn, antrenament, tratament dacă avem nevoie de aşa ceva, somn. Îmi place la şcoală, mai ales îmi plac lecţiile de română, istorie, geografie şi engleză. Engleza chiar îmi este foarte folositoare. Când eram mică, am luat lecţii de germană, dar cum la Deva nu avem cursuri de germană, urmez cursuri de franceză. Anul viitor voi da şi bacalaureatul: sport, practică şi teorie, engleză, română, geografie şi istorie. Vreau să urmez Facultatea de Educaţie şi Sport la ANFS şi aş mai vrea, în paralel, să mai urmez o facultate. Nu m-am hotărât încă la una. Oricum, până atunci, mă voi concentra pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică de anul viitor şi, evident, vreau să prind Olimpiada de la Londra din 2012.“

Gimnastica nu înseamnă doar muncă şi succese. Adesea înseamnă lacrimi de durere suferite în urma accidentărilor, când îţi dai seama că poţi mai mult, dar un accident stupid te pune în imposibilitatea de a mai continua lupta pentru o medalie. Sandra Izbaşa nu a fost scutită de destin de astfel de momente. Şi acestea, chiar anul trecut, înainte de Olimpiadă. „Mi-a fost foarte greu. Am dat dintr-una într-alta. Am avut probleme cu piciorul, apoi cu spatele. Am intrat la un antrenament, nu chiar bine încălzită, două luni a trebuit să stau în gips cu piciorul, după care a trebuit în trei săptămâni să revin şi să pot concura la Mondiale. După Mondiale am avut un pic de pauză, apoi a trebuit să lucrez mai în forţă. Am avut probleme la spate şi m-am oprit două luni şi jumătate. La Europenele de la Clermont-Ferrand, anul acesta, am luat aur la sol şi pe echipe, plus bronz la bârnă. Aşadar, mi-am revenit destul de bine. Am avut accidentarea în finala de la bârnă, când am bătut picior peste picior şi s-a produs fisura. Părinţii şi antrenorii m-au susţinut şi mi-au spus să nu mă las, că pot face faţă la Olimpiadă. Nu m-am lăsat niciodată influenţată de vocile care spuneau: Sandra s-a accidentat, iese din calcule. Chiar dacă poate, uneori, am lăsat impresia că voi renunţa, nu era aşa. Eu nu renunţ uşor, mereu îmi spuneam: pot, pot, pot mai mult! Sunt o luptătoare, nu mă interesează comentariile răutăcioase. Chiar dacă mulţi se bazau la Olimpiadă pe alte nume din gimnastică, eu mi-am văzut de treabă şi m-am luptat mai departe pentru medalie“, povesteşte Sandra Izbaşa.

Dincolo de suferinţe şi bucuria succesului, Sandra este o tânără de 18 ani – împliniţi pe 18 iunie a.c. – cu multe vise, aspiraţii şi idealuri. În timpul liber ascultă muzică, face plimbări, navighează pe internet, citeşte şi niciodată nu are timp să se plictisească. „Ascult toate genurile de muzică, doar la manele fac alergie. Îmi ies bube! (râde!) Ascult dance, r&b, rock, baladă rock, hip-hop şi, în general, orice melodie care îmi place. De obicei nu am o formaţie preferată, poate să îmi placă o melodie de la o formaţie, dar restul albumului acesteia nu. De aceea merg doar pe melodii, nu pe o trupă în general. Când am timp citesc reviste, acum citesc Legea atracţiei, poveţe de înţelepciune. Evident că mai citesc şi Coşbuc, Eminescu, dar asta şi fiindcă îmi trebuie la şcoală, anul acesta trebuie să îmi susţin bacalaureatul. La filme nu prea am timp să mă uit. Uneori mai îmi place să merg la cumpărături când vin în Bucureşti, dar dacă nu merge cineva cu mine nu prea mă duc singură fiindcă nu-mi place.“ Altădată o puteai întâlni pe Sandra cu rolele în Herăstrău, acum nu mai are timp de aşa ceva. Nici măcar la bunici nu mai ajunge decât foarte rar, nu fiindcă nu şi-ar dori, ci fiindcă efectiv nu mai are timp.

Lumea o recunoaşte acum pe stradă pe Sandra. „Imediat după Olimpiadă foarte multă lume m-a recunoscut pe stradă. Mă bucuram, dar mă şi ruşinam un pic. Îmi dau seama că lumea mă priveşte acum un pic altfel. Sunt alte cerinţe, toată lumea e cu ochii pe ceea ce face Izbaşa şi trebuie să am grijă altfel de ceea ce fac şi spun. Trebuie să fiu atentă şi cum mă comport în sală, fetele mai mici mă iau drept exemplu.“ Că nu are un prieten, Sandra nu este îngrijorată: „Nu are rost încă să am un prieten, mai ales că eu stau foarte mult la Deva şi nici nu e momentul. Vreau să mai copilăresc un pic şi să mă bucur de fiecare lucru pe care îl fac. Va veni şi timpul pentru un prieten.“ Prietene îi sunt mai ales colegele din echipa de la Deva cu care adesea face haz de necaz şi se distrează de minune. Ţine încă legătura pe net cu foştii colegi de clasă de la Bucureşti, cei din clasele I-VI, dar şi cu prietena pe care şi-a făcut-o la Beijing – Cheng Fei – prima persoană care a felicitat-o după solul de la Olimpiadă.

foto Pascal Pamfil/C.O.S.R. şi Octavian Tibăr

Palmares • În 2006 la Europenele de la Volos a obţinut medalia de aur la sol, argint cu echipa şi bronz la bârnă, iar la Mondialele de la Aarhus a obţinut medalia de bronz la individual compus şi argintul la bârnă • Anul 2007 i-a adus medalii de argint la individual compus şi bârnă la Europenele de la Amsterdam şi bronzul pe echipe la Mondialul de la Stuttgart • 2008 a însemnat cea mai mare performanţă pentru Sandra: aur la sol şi bronz la bârnă la Europenele de la Clermont-Ferrand, dar şi medalia de bronz cu echipa şi medalia de aur la sol la Olimpiada de la Beijing.

Taguri: nr. 12 / decembrie 2008 Tweet

Monday, December 15th, 2008 at 4:53 pm, PEOPLE, RSS feed