Scandal, mall, minorităţi

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită în Covasna care a stârnit querela. Dincolo de eternele pretenţii & visul de autonomie al maghiarilor din Ţinutul Secuiesc, ceea ce a stârnit văpaia a fost declaraţia lui Băsescu prin care UDMR era indicat drept principalul responsabil al situaţiei economice precare din Harghita şi Covasna. „Constituţia nu va permite autonomia teritorială“, a spus Traian Băsescu, făcând trimitere la calitatea României de „stat unitar“. Ce a urmat, a fost numai în consecinţa acestei întâmplări: miniştri ai guvernului român urmau să se prezinte în secuime, localnicii trebuiau să prezinte proiecte concrete – şi nu studii de fezabilitate, autorităţile locale s-au pus şi ele în mişcare. Mai dregând, un pic, din busuioc, Băsescu a spus că „îşi doreşte un parteneriat cu UDMR“. Şi că va fi desemnat un reprezentant al uniunii respective a maghiarilor care va primi funcţie de consilier prezidenţial cu rang de ministru.

CRIZA. Un studiu de dată recentă relevă, pe regiuni ale ţării, care sunt judeţele cele mai afectate – şi, deopotrivă, domeniile pe care criza le „toacă“. La Hunedoara, afectată este producţia de oţel, ca şi la Galaţi (Mittal Steel), la Piteşti – producţia de automobile, iar la Craiova cea de componente auto. La Târgu-Mureş, AZOMUREŞUL, la Ploieşti activitatea de rafinare a petrolului, iar în Moldova, la Botoşani precum şi la Vaslui – industria textilă. Nici Timişoara nu a rămas în afara „hărţii de criză“, deşi, prin tradiţie, e o zonă cu un tonus economic intens. Dar criza a devenit, deja, de mai bine de două sau trei luni, un fenomen politic. Sau politizat. Planul-anticriză din România vizează revigorarea industriei auto prin care Guvernul scontează că ar putea să ţină ocupată mai multă forţă de muncă şi să „ridice“ balanţa României la export. Suma care se preconizează a fi îndreptată în acest sens urcă spre o jumătate de miliard de euro.

MARIAN COZMA, UN SUBIECT TRANSFRONTALIER. Cine ar fi crezut că înjunghierea criminală a unui sportiv român, l-am numit acum pe handbalistul Marian Cozma, va deveni un subiect transfrontalier, care să pună pe jar opinia publică şi, deopotrivă, autorităţile din mai mult de trei state din Europa de Est. În afa?ra României, pe drept sensibilă la orice ecou al cazului, în Ungaria manifestaţiile au avut o amploare pe care cu greu am fi bănuit fie şi numai ca simplu ?prognostic. Iar Austria este cea în care au fost făcute primele arestări, formalităţile de ex?trădare fiind extinse la durata de o lună.

SCANDAL DE TIP MALL. Cel mai important eveniment, prin consecinţele sale, s-a petrecut, în ultimele zile, la MALL-ul din vestul Capitalei. El arată că nu numai Poliţia e în cârd cu mafioţii. Că reporterii de televiziune de la canalele de ştiri nu ştiau cum să-i mai spună lui Eugen Preda este simptomatic: poliţist sau interlop? Interlop sau poliţist? Dacă România, ţara jafurilor armate şi a caselor de schimb valutar prădate cu sânge de om, a ajuns o ţară în care, la scară naţională, mafioţii se confundă cu poliţiştii, iar poliţiştii sunt „curat mafioţi“, atunci n-avem nici o şansă! Însă există un lucru şi mai grav! Marele vinovat şi MARELE MAFIOT este chiar JUSTIŢIA ROMÂNâ, care eliberează membrii clanurilor, pe motiv că nu prezintă risc ?public, în timp ce toate imaginile de la faţa locului ne arată oameni însângeraţi, mutilaţi, bătuţi etc. Am ajuns ţara în care paramilitarii de la pază şi protecţie se bat cu guerillele mafiote. Justiţia coruptă trebuie decapitată prima.

CÂND ITALIA STRIGâ „NU Vâ MAI VREM!“ Ce se întâmplă în Italia este total neverosimil. De o parte, nazism absolut. Al italienilor disperaţi de delictele comise de emigranţii veniţi în ţara lor. De cealaltă, crime şi violuri barbare, cu administratori ucişi de români cu ciocanul, adolescente violate la adăpostul întunericului etc. Situaţia de acolo riscă să degenereze urât. Lucrurile au scăpat masiv de sub control. Italia a devenit o ţară în care e periculos să fii şi turist român. FLACâRA  a scris pe larg despre comunitatea românească de acolo. Dar când Roma strigă „nu vă mai vrem, mergeţi acasă!“, parcă tot se înfioară pielea pe tine…

CONFUZIA POLITICâ. Confuzia politică, în loc să scadă, sporeşte. Emil Boc, premier de criză, nu pare să fie pe cale de a dobândi personalitate prea curând. Deocamdată, toată suflarea opiniei publice îl vede ca pe un premier de carton. Politicianul Boc, reprezentant al Partidului Democrat Liberal, aruncă vina pe fosta guvernare, cea a liberalilor, gest pe care l-am mai văzut repetat, aproape până la exasperare, la fiecare schimbare de rufe murdare de la guvern.  Pe scurt, Emil Boc susţine că guvernul Tăriceanu a ratat memorabil remarcabila şansă de a gestiona creşterea economică specifică anilor trecuţi. Moda nu-i de mirare. Face prozeliţi şi la alţii. Unii, culmea culmilor, îi expediază chiar şi lui Bill Clinton vina crizei, deşi el a plecat din fruntea administraţiei americane de aproape zece ani. Sigur că a fost un „push“, dar poate un şef de stat să spună că nu încurajează consumul??! Până la urmă, stimularea consumului este în directă relaţie cu stimularea producţiei.

LIBERALII ŞI DIHONIA. BUGETUL, MâRUL DISCORDIEI. Nu e departe momentul în care scandalul mocnit de la liberali va răbufni. Despre ce este vorba, de fapt? Ludovic Orban a explicat foarte clar, într-o singură propoziţie/frază, care e mărul discordiei: preşedintele partidului ca prim-ministru. Ca fost prim-mi?nistru, mai bine zis. Atacurile îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu. E limpede că, acum, în partidul liberalilor, sunt pe cale să se facă deconturile. În loc să fi rămas pe poziţie, să înfrunte eficient criticile postguvernare, ex-Tăriceanul nostrum s-a grăbit să-şi ia catrafusele şi să zboare în afara graniţelor. În lipsa lui, au tot prins contur contestaţiile care se făceau, în interiorul partidului, la adresa prestaţiei sale ca şef al guvernului. Presimt că tensiunile din interiorul liberalilor nu se vor stinge cu una, cu două. Mai este şi o notă de plată. Cea a ieşirii de la guvernare. Adică, e vorba aici, de negocieri catastrofale imediat postalegeri. Dacă te uiţi la rezultate, la continuitate, la performanţe, liberalii trebuiau să fie acum în continuare la guvernare. Actuala situaţie nu pare decât să alimenteze temerile multora că partidul liberalilor ameninţă să se ducă spre ruină, aşa cum a făcut-o, cu zece ani mai înainte, PNŢCD. Sigur, sunt şi deosebiri esenţiale: liberalii au o poziţie serioasă în Parlament, în timp ce ţărăniştii decadei anterioare nici nu intraseră. Un alt subiect de gâlceavă a fost BUGETUL. Pe buget s-au dus lupte grele. Sănătatea şi Educaţia, ca de obicei, au ieşit ca nişte găini jumulite intensiv: lor li s-au mai adăugat nişte bănuţi puţintei, cam cât ar fi praf în ochi – ori cam cât ar fi îndeajuns pentru lumânări.

STERLING RESOURSES, EFECTE ÎNTÂRZIATE. Atacat din toate părţile, ex-premierul Tăriceanu încearcă să se apere. Nu reuşeşte prea bine, deoarece, se pare, principala sa preocupare este să paseze vina, înapoi, la Bocul originar. Reproşul lui Tăriceanu este din categoria „capra vecinului“: de ce desecretizează Guvernul doar contractul STERLING? De ce nu desecretizează, la o adică, şi alte documente & contracte? Unde are dreptate Călin Popescu Tăriceanu e că o groază de protocoale şi rotocoale sunt ascunse opiniei pu?bli?ce. Experienţa AFACERII STERLING este una de râsu-plânsu. Simultan. Pentru că îţi vine să râzi dacă te gândeşti că, până acum, se reproşa ineficienţa diplomaţiei româneşti. Şi că, dacă n-am fi reuşit, am fi băgat refrenul cu „nici de data asta lobby-ul românesc n-a funcţionat…“, „românii sunt dezbinaţi & ineficienţi“… etc. Da, dar de data asta, ÎNTR-UN FEL, am reuşit. Preţul a fost antamarea prealabilă a câştigului nostru. Aşa că nici nu mai ştii ce să faci: cu un ochi să plângi, ca împăratul din poveste, iar cu altul să râzi… Deşi, fiind cinstiţi până la capăt, făcând un bilanţ, sunt motive de satisfacţie: am obţinut, totuşi, posibilitatea să baleiem cele 80 de mile… Ceea ce nu e de ici, de colo. Totuşi, problema vânzărilor prealabile către STERLING ridică întrebarea: câte contracte desecretizate, dar majore, „strategice“, mai sunt pe acolo? Şi, dacă le-am desecretiza, nu-i aşa că ne-am cam lua cu mânuţele „ăstea două“ de căpăţână?

PSD  CU GE(O)ANâ PE MITREA.

Ceea ce a început la PSD seamănă cu o păruială de cartier. Protagoniştii: în fapt, Miron Mitrea şi Mircea Geoană. Adică un om foarte influent în partid, cu ortacii săi, iar de cealaltă parte, însuşi deţinătorul funcţiei de cap al partidului. Prin ce s-a remarcat Miron Mitrea? Prin faptul că a fost un fel de strateg al partidului, s-a implicat în campanile electorale, a ţinut puşculiţa partidului şi, mai pe şleau, a dat bani presei să-şi facă, după caz, ciocul variabil. Mic sau mare. După nevoi. În 2004, Piron Pitrea, cum extraordinar de inspirat l-au botezat DIVERTIS, era, alături de DIPO (Dan Ioan Popescu), C. Burci, printre numele intangibile & sacrosante din PSD sau dintre apropiaţii de afaceri ai partidului. Asta echivala, fireşte, cu un soi de protecţie de presă. Să mai spună cineva că nu există taxă de protecţie şi în mass-media…! E clar, deci: puterea ex-ministrului este în bani. Stă în punguliţa în care pun un bănutz simpatizanţii partidului. Şi, evident, are colţi. Ca orice lider sindical distilat de mai multe ori prin lumea politică. Declaraţia lui a făcut carieră: aia cu „mi-am înfipt colţii în beregata lui Mircea Geoană“. Analizând cu atenţie declaraţia, ce concluzie putem să tragem decât că lupta politică este cam aşa: vecină cu sfâşierea. Şi, culmea, chiar din intestinele acestui partid numit PSD. Dacă aşa dure sunt luptele interne, apoi acele externe, cum mai sunt?

foto Agerpres şi Mediafax

Taguri: nr. 3 / martie 2009 Tweet

Friday, March 20th, 2009 at 11:07 pm, ZOOM, RSS feed