- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Scandalul închisorilor CIA din România a reizbucnit violent

Gardienii de la închisoarea Guantanamo, din Cuba, ne ameninţau mereu că, dacă nu colaborăm şi nu le dăm informaţiile cerute, ne vor transfera în alte închisori, secrete, departe de ochii lumii şi unde se practică tor­tură adevărată. La început, am crezut că vor doar să ne sperie. Apoi am văzut că asta se şi întâmpla. într-o noapte ne-au luat şi ne-au urcat într-un avion. Eram 25 de deţinuţi. Cu ochelari negri la ochi, cu dopuri în urechi, cu nişte saci traşi pe cap şi legaţi cu cătuşe la mâini şi picioare. înainte de decolare, ne-au dat nişte pastile şi ne-au făcut injecţii, probabil pentru somn, deşi eu nu am adormit. Cred că am zburat câteva ore, nu ştiu exact. Presupun că am aterizat într-o bază mili­tară, pentru că ne-au preluat nişte soldaţi americani, după cât îi auzeam vorbind. Au asmuţit câinii pe noi şi i-au lăsat să ne muşte până la os. Sigur eram într-o altă ţară, poate undeva în Europa, pentru că era mult mai frig. Dar n-aş putea să vă spun unde anume, nu vedeam nimic şi auzeam foarte slab”.

Ţara despre care vorbeşte Abdulah Saleh, un tânăr de 29 de ani, din Kuweit, ar putea să fie România? Raportorul european Dick Marty, senator elveţian şi fost procuror de stat, susţine că da. De fapt, acuză, clar, România şi Polonia că au găzduit ilegal închisori secrete ale CIA pe terito­riul lor. în 17 iulie, Parlamentul European a dezbătut aceste acuzaţii. Şi, astfel, scandalul închiso­rilor CIA a reizbucnit violent.

Erau luaţi noaptea, cu avioane militare, legali de mâini ;i de picioare, sedaţi, cu nişte pungi trase pe cap”

Inceputul scandalului

Faxul egiptean

în 6 septembrie 2006, preşedintele George W. Bush a confirmat faptul ca CIA a folosit închisori secrete pentru a interoga suspecţi de terorism, dar nu a precizat în ce ţari se aflau acestea.

Sub titlul Drumul spre Guantanamo şi îna­poi, News Paper Kuweit a publicat, în 12 episoade, o anchetă despre calva­rul deţinuţilor care au scăpat din închisorile CIA. Din mărturiile su­pravieţuitorilor reiese clar că există sau au existat închisori ameri­cane secrete în Europa. Aflat în România, pentru câteva zile, Mustafa Gomaa, directorul adjunct al publicaţiei amintite, ne-a spus că şi România a fost nominalizată printre posibilele locaţii ale acestor centre de tortură: „Am publicat zeci de mărturii ale deţinuţilor care au fost închişi la Guantanamo şi anchetaţi câteva luni sau chiar doi-trei ani. Ei au fost arestaţi după atentatele din 11 septembrie, de forţele de securitate din Afganistan şi Pakistan. Unii erau studenţi, alţii se aflau acolo cu afaceri sau organizaţii caritabile. Sub pretextul că orice arab e terorist, erau arestaţi şi predaţi americanilor. Pentru fiecare arab capturat, americanii ofereau, atunci, cinci mii de dolari. Au umplut închisorile cu ei, i-au torturat, unii au dispărut, alţii au fost eliberaţi. Aceştia din urmă sunt marcaţi pe viaţă. Când ne-au povestit prin ce chinuri au trecut la Guantanamo, am spus că aşa ceva nu există! Ei, însă, ne-au asigurat că se poate şi mai rău. Şi se refereau la închisorile secrete! Erau luaţi noaptea, cu avioane militare, legaţi de mâini şi de picioare, sedaţi, cu nişte pungi trase pe cap, ca să nu vadă şi să nu audă nimic. Nici unul dintre foştii deţinuţi nu ne-a putut spune cu exactitate în ce ţară a fost dus. Cei mai mulţi susţineau că undeva în Europa, pentru că era altă climă, altă atmosferă. S-a vorbit despre Polonia, Germania şi România. Nu au stat mai mult de câteva zile şi au fost anchetaţi în limba arabă. Dar auzeau vorbindu-se şi în engleză. Torturile erau de neimaginat, dar acesta este, deja, un alt subiect. Concluzia anchetei noastre, pe care vrem să o publicăm şi într-o carte, este că închisorile secrete CIA chiar există. După scandalul Abu Ghraib şi reacţia opiniei publice, oficialii americani au fost deranjaţi de şifonarea imaginii. Pentru că ei vor să facă tot ceea ce poftesc, dar să nu se ştie. Nu dă bine să afle lumea că obţin informaţii sub tortură, că tot ei flutură şi steagul cu drepturile omului. Aşa stând lucrurile, şi-au făcut aceste baze secrete, în afara oricărui control şi a oricărei legi, pe te miri unde, şantajând ţări care au nevoie de sprijinul lor. Vă repet, nu avem nici o dovadă concretă, dar, din informaţiile noastre, este posibil ca astfel de baze militare să existe, sau să fi existat, şi în România”. <

Scandalul închisorilor secrete CIA a izbucnit în noiembrie 2005, când The Washington Post a publicat un articol în care susţine că, după atentatele de la 11 septembrie, CIA a înfiinţat o reţea secretă de închisori în estul Europei şi în alte zone, pentru interogarea unor suspecţi ai reţelei Al-Quaeda. Tot în noiembrie, organizaţia americană de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) indica Polonia şi România drept locaţii sigure ale unor închisori secrete administrate de CIA. „Credem că cel puţin două ţări din Europa de Est deţin sau au deţinut prizonieri, despre care credem că au fost torturaţi. Informaţiile noastre arată că România şi Polonia sunt cu siguranţă suspecte”, anunţa Marc Garlasco, analist militar HRW. Mai mult, Tom Malinowski, directorul HRW, a indicat baza aeriană Mihail Kogalniceanu, din Constanţa, ca fiind folosită de CIA pentru transferul deţinuţilor. Organizaţia a ajuns la această concluzie după studierea documentelor de zbor ale unui avion Boeing 757, cu seria N313P, care, în 2003, a aterizat la Constanţa venind direct de la Kabul. <

In noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2005, serviciile secrete elveţiene au interceptat un fax trimis de Ministerul de Externe al Egiptului către ambasadorul Egiptului la Londra. în documentul cu pricina scria că „în România americanii torturează pri­zonieri străini” şi că „au fost deţinuţi 23 de cetăţeni străini aduşi de avioane americane din Afganistan, Irak şi Liban”. în 8 decembrie 2005, ziarul elveţian Sonntags Blick a publicat un articol despre închisorile secrete ale CIA din România, bazându-se pe informaţiile din faxul respectiv. Autorii materialului, alături de redactorul-şef al publicaţiei amintite, au fost trimişi în judecată pentru că au dezvăluit un document secret. Informaţiile despre România, însă, au făcut vâlvă în presa internaţională şi au fost preluate şi de Raportorul european Dick Marty. La scurt timp după lansarea acestei „bombe”, însă, ea a fost „dezamorsată”, destul de credibil, de Ministerul de Externe egiptean. S-a precizat că faxul respectiv provine dintr-o simplă revistă a presei, făcută de Ambasada Egiptului din România, trimisă la Cairo şi de acolo la Londra. Se pare că şi ambasadele din România suferă de goana după senzaţional, de vreme ce într-o revistă a presei au apărut aceste informaţii lansate de C.V.Tudor, în ziarul lui. Şi ignorate de mai toate publicaţiile din România.

După „demontarea faxului egiptean”, scandalul cu închisorile CIA din România s-a mai potolit. Chiar şi Dick Marty a devenit mai cumsecade. în raportul final al anchetei Consiliului Europei privind zborurile secrete ale CIA, dat publicităţii anul trecut, el a precizat că „nu există dovezi clare că în România au funcţionat centre secrete de detenţie pentru suspecţii de terorism”.

Scandalul închisorilor CIA a reizbucnit la începutul lunii iunie a acestui an, când Consiliul Europei a aprobat al doilea raport al senatorului elveţian, care acuză România şi Polonia că au găzduit centre de detenţie. în 18 iulie, Comisia pentru Libertăţi Civile şi Justiţie a Parlamentului European a dezbătut acest raport şi l-a considerat „excelent”, prin vocea preşedintelui comisiei, Claudio Fava. Aşa că, până una- alta, România este arătată cu degetul ca fiind locaţie a închisorilor CIA. Chiar dacă autorităţile de la Bucureşti au protestat şi chiar dacă mulţi europarlamentari l-au criticat pe Dick Marty pentru că nu aduce probe concrete şi se foloseşte de 30 de surse anonime. Raportorul susţine că nu poate divulga identitatea martorilor pentru că ei ocupă poziţii importante în armată şi în serviciile secrete ale ţărilor acuzate şi astfel i-ar expune unor procese penale. Mai mult, el a explicat că principiul lucrului cu informatori sub acoperire a fost acceptat prin vot de Comisia pentru Drepturile Omului.

30 de surse anonime

într-un interviu acordat ITN News, amiralul Stansfield Turner, fost director CIA, a declarat: „închisorile secrete ale CIA, cunoscute drept locasii negre, in argoul oficialilor americani, folosesc metode neconven- sionale de interogare a deţinuţilor. Suspecsii de terorism sunt preluaţi din ţari ca Afganistan şi Pakistan şi trans­portaţi, cu avioane private, controlate de CIA, catre ţari unde exista centre de interogare secrete, operând in afara juris­dicţiei oricarei ţari. Nimeni nu va confir­ma amplasarea aces­tora, dar sunt câteva posibilitaţi şi se pre­supune ca una dintre ele este Baza militară aeriana Mihail Hogalniceanu, din România.”

Să vedem, pe scurt, care sunt acuzaţiile. Dick Marty afirmă că în România şi Polonia, între 2002 şi 2005, au existat închisori secrete CIA. SUA şi NATO ar fi încheiat, în 2001, un acord secret care permitea CIA să încarcereze în Europa persoane bănuite de terorism. înţelegerea ar fi putut servi şi ca „platformă pentru acorduri bilaterale şi acestea, desigur, secrete”, susţine senatorul elveţian. Ca exemplu, el vorbeşte despre promisiunea făcută de SUA României în legătură cu sprijinul pentru aderarea la NATO. Raportorul a ajuns la concluzia că, în estul Europei, CIA a însărcinat oameni de încredere, singurii care aveau cunoştinţă de aceste închisori secrete. Partenerii lor au fost agenţiile de informaţii militare din Polonia şi România, care raportau direct fostului preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski şi preşedinţilor români Ion Iliescu şi apoi Traian Băsescu. Pe lista responsabililor de operaţiunile secrete de detenţie ale CIA în România mai apar fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu, consilierul prezidenţial Ioan Talpeş şi şeful Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară, Sergiu Tudor Medar. Zona în care ar fi existat centrele de detenţie este localizată între Tulcea şi Constanţa, fiind indicată Baza aeriană Mihail Kogalniceanu, care a devenit un obiectiv important pentru activităţi de cooperare între SUA şi România.

Ce se va întâmpla mai departe? în această toamnă, se aşteaptă finalizarea celui de-al doilea raport întocmit de Claudio Fava, preşedintele Comisiei ad-hoc a Parla­mentului European pe tema închisorilor CIA. în primul său raport, Fava a ajuns, „pe căi diferite”, după cum susţine, exact la concluziile Raportorului Dick Marty: România a găzduit centre de detenţie CIA. Ambii au acuzat că, în activitatea lor de investigaţii, s-au izbit de un adevărat zid al tăcerii ridicat de guvernele ţărilor acuzate în problema închisorilor CIA şi a extrădărilor ilegale de persoane suspectate de acte de terorism. Jean-Marie Cavada, preşedintele

Comisiei Parlamentului European pentru afaceri interne, justiţie şi libertăţi civile, susţine că acest „zid al tăcerii” nu va dura o veşnicie: „Vine întotdeauna un moment în care cineva începe să vorbească, să aducă documente şi bine ar fi să reglăm problema asta cât se poate de repede, să nu ajungem ca ea să ducă la deteriorarea climatului de încredere la nivelul UE. Trebuie să stabilim un nivel al adevărului din partea statelor membre care au semnat un anumit număr de tratate care implică, în primul rând, respectarea drepturilor omului. România este mai bine plasată decât oricine în UE pentru a şti că minciuna timp de decenii naşte suferinţe şi, aş spune, un regres al adevărului istoric care nu face bine nimănui. Avem nevoie de adevăr. De aceea, vom solicita un Raport de iniţiativă şi vom continua încercarea de obţinere a unor dovezi reale, precum şi publicarea probelor existente.”

Ce riscă România în cazul în care se dovedeşte că acuzaţiile lui Dick Marty sunt adevărate? în plan general, o şifonare a imaginii, desigur. Dar, la cât e de şifonată, deja, asta nici n-ar cântări prea mult. Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, vorbeşte despre sancţiuni mai drastice: „în cazul în care informaţiile despre închisorile secrete ale CIA sunt adevărate, ţările membre sunt expuse riscului unor consecinţe grave, inclusiv posibila suspendare a dreptului de vot în Consiliul European şi instituţiile europene.” Şi asta ca să nu vorbim despre variante mult mai sinistre! Cum ar fi un semn de „mulţumire” din partea extremiştilor arabi pentru o ţară care ar fi găzduit torturarea suspecţilor de terorism.

Jurnalistul Rifai Mazen, corespondentul pentru România al mai multor publicaţii arabe, susţine că nu crede în existenţa unor închisori CIA în România: „Nu văd nici o logică în asta, când americanii au o bază militară solidă în Turcia, la doi paşi, adică. Acolo puteau să închidă şi să tortureze cât vor, mai ales că turcii au o mentalitate apropiată de a arabilor şi foarte mulţi vorbesc şi limba. în schimb, este posibil ca în România să existe, sau să fi existat, o bază de interogare, de tranzit. Până în America e cale lungă, e complicat şi costisitor să transporţi nişte prizonieri doar pentru interogare. Din Irak, de pildă, până în Statele Unite sunt vreo 18 ore de zbor, pe când până în România se fac doar două ore. Deci e mai simplu să aduci nişte suspecţi, să-i iei la întrebări, să-i torturezi puţin şi apoi să-i trimiţi în închisori sau pe la casele lor, funcţie de rezultatul interogatoriului sau de cheful anchetatorilor. Lucruri de acest gen nu se fac în baze militare şi închisori recunoscute, ci într-un fel de centre de triere. Eu cred că asta se putea întâmpla în România, cu sprijin din partea SRI şi SIE. M-am gândit, însă, şi la altă variantă. Dacă România a fost aruncată în faţă, ca pistă falsă, tocmai pentru a nu se afla unde există aceste centre de tortură CIA, ca să nu fie atacate de grupări teroriste?!”

Tocmai când credeam că există un consens, în partea română, faţă de acuzaţiile despre închisorile CIA, am găsit un funcţio­nar guvernamental care susţine că Raportul Dick Marty este destul de pertinent. Sub protecţia anonimatului, desigur, pentru că altfel riscă prea mult („Funcţia ca funcţia, dar mai am şi nişte ani de trăit!”), analistul militar ne-a declarat, în exclusivitate: „Eu am convingerea că Dick Marty a vorbit cu oameni din sistem, se vede asta din felul în care e construit raportul, dacă ştii să te uiţi. Nu atacă oameni, ci probleme, şi mi se pare firesc să-şi protejeze sursele. Oricum, după părerea mea, raportul nu conţine nici 20% din ceea ce ştie Marty. Dar este suficient ca să conştientizeze opinia publică. Ferească Dumnezeu să spună tot, că nu-i văd bine, cel puţin pe unii. Apropo de asta, nu vedeţi că reacţiile oficiale sunt destul de timide? Mă aşteptam şi eu la o poziţie dură din partea Guvernului, a Ministerului de Externe, să ceară explicaţii, să ameninţe cu instanţele europene… Aţi văzut aşa ceva? Faptul că nici un oficial român nu recunoaşte că la noi ar fi existat centre de detenţie CIA nu înseamnă că ele chiar n-au fost. Amintiţi-vă când era embargou la sârbi şi noi l-am încălcat bine- mersi. Ce, a recunoscut cineva, oficial, asta? Este posibil ca americanii să fi folosit o bază de la noi, pentru suspecţii de terorism, chiar şi fără ca oficialii români să ştie exact ce se întâmplă acolo. Spuneau ceva de genul băi, ne trebuie şi nouă clădirea asta o luna şi lucrurile se rezolvau elegant, că doar n-o să-i refuzăm noi pe americani. Oricum, Baza Mihail Kogălniceanu e ca şi a lor, o cunoşteau în amănunt. Există şi clădiri dezafectate, pe lângă aeroporturi şi unităţi militare, unde se poate întâmpla orice. Amintiţi-vă că Tigareta II s-a învârtit tot într-o astfel de clădire, la Otopeni. Sigur că fiecare cursă e trecută în registrul de zbor, în mod normal, dar dacă se primeşte ordin ca doar să dirijeze avionul, fără să-l înregistreze, nu e un capăt de ţară. Se poate prea bine ca astfel de operaţiuni să se fi făcut şi prin complicitatea unor re­prezentanţi la vârf ai serviciilor speciale din România. Motive sunt destule. Pentru bani, pur şi simplu, că noi, dacă vedem 100 de dolari, încă mai facem ca girofarul sau pentru a câştiga bunăvoinţa americanilor, un adevărat motto al preşedintelui Băsescu, dacă analizăm puţin atitudinile sale. Până una-alta, asupra României planează nişte acuzaţii grave, pe care oficialii de la Bucureşti nu ştiu, sau nu pot, să le de­monteze credibil. în timp, s-ar putea ca implicaţiile acestui scandal să ne coste destul de scump. Şi ca imagine, dar şi economic. La fel s-a întâmplat şi după al Doilea Război Mondial, când am fost izolaţi de mediul de afaceri european, în ideea că domle, cu ăştia nu se poate lucra, că sunt trădători!”

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a negat acuzaţiile Raportorului european: „Actualul raport, ca şi cel precedent, din 2006, nu aduce nici o proba care sa confirme aceste alegaţii, cu excepţia unor surse nenominalizate, a căror credibilitate nu poate fi estimata”. • Ministerul român al Apărării a respins referirile la Direcţia de Informaţii Militare şi Direcţia Generala de Informaţii a Apărării: „La Baza aeriană Mihail Kogălniceanu nu a existat niciodată vreun centru de detenţie, român sau străin. Baza a fost pusă la dispoziţia tuturor celor interesaţi de clarificarea acestor aspecte, fiind vizitată de reprezentanţi ai presei naţionale şi internaţionale, parlamentari şi experţi străini”. • Vicepreşedintele Senatului, Norica Nicolai, a declarat: „Raportul este total nesusţinut, ba, dimpotrivă, tendenţios. Sunt acuzaţii foarte grave, fără dovezi”. Senatorul liberal a mai precizat că va solicita serviciilor de informaţii din România să facă o analiză a Raportului Marty şi că aşteaptă o poziţie fermă din partea preşedintelui Băsescu. • Originală, ca de obicei, reacţia preşedintelui Traian Băsescu a fost următoarea: „Dick Marty a plecat cu …”, după care a făcut un gest cu mâna, spre cap. • Fostul preşedinte Ion Iliescu a catalogat afirmaţiile Raportului drept „fabulaţii iresponsabile”: „Facilităţile oferite de România Statelor Unite la Baza Militară Mihail Kogălniceanu au privit exclusiv sprijinul logistic şi rotaţia trupelor americane şi a echipamentelor aferente lor din Balcani”. • Ioan Talpes, fost consilier pe probleme de securitate al lui Ion Iliescu, apreciază că „agresiunea” comisă de Raportorul european împotriva imaginii României serveşte nişte interese obscure: „România şi Polonia sunt incriminate pentru că ele se află în zona de est a NATO şi unora nu le convine că acum există o anumită politică americană în această regiune”. • Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pascu a respins acuzaţiile privind centrele de detenţie CIA din România şi i-a cerut lui Dick Marty fie să prezinte dovezi în sprijinul acuzaţiilor sale, fie să ceară public scuze celor incriminaţi. • Sergiu Medar, fost consilier prezidenţial pentru apărare şi securitate naţională, a declarat că Direcţia de Informaţii Militare pe care a condus-o nu a desfăşurat nici un fel de activităţi legate de transferul şi detenţia unor deţinuţi CIA: „Tot ceea ce prezintă domnul Marty acolo sunt speculaţii!”