Școala de la Herăstrău între cele două Războaie Mondiale

Perioada dintre cele două Războaie Mondiale a însemnat pentru Școala de la Herăstrău tot atât de multe urcușuri,  dar și coborâșuri.  Școala s-a transformat mai întâi  în Academie de Înalte Studii Agronomice, apoi în Facultate de Agronomie în cadrul Politehnicii București, rămânând însă un puternic centru de formare a viitorilor ingineri agronomi români de mare valoare.

Profesorul Constantin  Sandu Aldea a preluat conducerea Școlii de la Herăstrău  pe 12 iulie  1908  până  în  1914,  cu întrerupere de câteva luni în 1911, și revine în fruntea instituției între 1919 și 1927. Pionier în problemele  de  ameliorarea   și selecția   plantelor   în România,  Sandu  Aldea  publică  o  serie  de lucrări de prestigiu, rezultat al cercetărilor proprii în  câmpurile experimentale.  Începând din

1907 scrie:  Selecția  metodică a cerealelor și bazele științifice ale selecției, Ameliorarea plantelor agricole (1915), Variabilitatea câtorva însușiri ale spicului de grâu românesc (1923), Organizarea lucrărilor științifice în vederea producerii  de  semințe   selecționate   (1924)   și Câteva idei fundamentale din ameliorarea plantelor  agricole  (1925).  În  1912,  Sandu  Aldea începe să lucreze pe probleme de ameliorarea grâului, prin selecția de linii pure din Bălan românesc, Uriaș, Grâul de Banat, Grâul de Tisa

și Azima. În 1915 au fost obținute 43 de linii care au fost semănate  în  culturi comparative dovedindu-se  productive  și de  calitate  superioară. Dincolo de aspectele muncii de cercetător  derulate ca om de știință, profesorul Sandu Aldea a fost cel care a încercat să reorganizeze Școala de la Herăstrău din perspectiva  dotărilor  acesteia  și s-a  luptat  pentru  a obține recunoașterea  legală a acestei școli  ca instituție  de  învățământ superior.  Acordarea gradului universitar a venit însă abia în 1929, dar a fost rezultatul memoriilor succcesive ale directorului Sandu Aldea înaintate ministerului și al  campaniei   de  presă   derulate  pentru susținerea acestui deziderat.

Printre realizările majore ale direcției lui Sandu Aldea a fost și reorganizarea practicii în fermele didactice. Reducerea suprafețelor agricole aferente școlii, în perimetrul vechiului domeniu Herăstrău,  a determinat  orientarea către extinderea fermelor didactice. Este perioada în  care se repartizează școlii  ferma Băneasa, are loc revizuirea programei didactice, înființarea de noi catedre, selectarea unui corp profesoral de elită, ceea ce impunea regândirea spațiului de care dispunea școala și dotarea cu material adecvat noilor cerințe.

Perioadei Aldea îi  urmează Primul Război Mondial   cu  toate   distrugerile   sale,   când Școala  de  la  Herăstrău   a  fost,   de  altfel, închisă,  apoi,   imediat   după   război   apar încercările de remediere a stricăciunilor, iar problema spațiului destinat cursurilor devine acută. În încercarea de remediere au fost construite: laboratorul de chimie, ridicat între 1925 și 1927, și clădirile destinate locuinței directoriale și personalului administrativ.  Lor avea să le urmeze, la câțiva ani, construirea căminului studențesc.

La 1 ianuarie 1928 Gh. Ionescu-Șișești  a fost  numit director al Institutului  de Cercetări Agronomice  al  României,  înființat prin  legea votată în 1927. Șantierul pentru clădirea institutului a fost organizat în 1928, iar lucrările de construcție  au fost  finalizate  în  1937.  Pe 19 iunie 1937, a avut loc festivitatea de inaugurare.  Marile  personalități   ale  agriculturii  românești  au creat cercetarea științifică a începutului de secol XX aici.

Profesorul Aldea murise în 1927, conducerea nouă  reprezentată  de  Gheorghe  Ionescu-Șișești lupta în continuare pentru ca școala  să capete statut universitar, mai ales că din punct de vedere al dotărilor și al corpului profesoral corespundea unei instituții de nivel superior. În plus, exista un proiect de lege din 1927 care încadra Herăstrăul  la învățământ superior alături de școala  de agronomie din Cluj, dar nu era o lege în vigoare. Pe 31 iulie 1929, se ajungea la promulgarea Legii pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice și astfel Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău  devine  Academia  de  Înalte Studii Agronomice,  instituție  de  grad  superior,  care  avea să acorde diplome de ingineri agronomi în urma unor studii de patru ani, plus pentru cei care doreau specializări în plus, un an de specializare. Academia putea acorda inginerilor agronomi titluri de doctori în  științe  agronomice. Mai târziu, la 4 noiembrie 1938, în istoria Academiei  de Înalte Studii  Agronomice București  – AISAB – intervine o schimbare majoră, este proclamată legea prin care AISAB devine Facultate de Agronomie,  încadrată  în Politehnica din București, alături de facultățile de  construcții,   electrotehnică,   chimie  industrială ș.a.m.d.

După 1938, potențialul economic al Facultății  de  Agronomie  crește. Practica  studenților se organizează în aceste ferme aflate în condiții pedo-climatice diferite, de unde importanța lor pentru studiul și observația practică. Este de subliniat că, în 1937, la fermele școlii  efectuează practica studenții anului IV; ei lucrează în ferme un număr de 310 zile. Până în 1940, Facultatea de Agricultură cunoaște  o situație  prosperă  și de emulație  științifică și profesională.   Cadrele   didactice   au  avut  în această perioadă o activitate extrașcolară de amploare. Se pot releva câteva exemple: Gh. Ionescu-Șișești – ministru în mai multe legislaturi, I.C. Teodorescu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Al. Nasta – guvernator al Creditului agricol ipotecar, Eug. Apostoleanu,  N. Cornățeanu, D. Busuiocescu – deputați, C. Jornescu – senator, M. Chirițescu-Arva – parlamentar ș.a.

În linii mari programa școlară rămâne relativ neschimbată  până în  1944,  studenții urmau patru ani  de  studiu,  abia  din 1944- 1955  se  trece  la  cinci  ani de  studiu.  Deși avusese loc Al Doilea Război Mondial, profesorii implicați în învățământul agricol superior   au   continuat   statornic   să   se îngrijească de viitorul agronomic al României.

Există  la nivelul corpului profesoral  preocupări statornice pentru instruirea studenților ca viitori specialiști și ca oameni de cultură, în general. În acest sens, în 1941, se hotărăște reorganizarea bibliotecii, plecându-se de la fondul  existent  în   biblioteca  studențească. Tot în 1941, în dorința de a facilita accesul la cursurile și lucrările practice necesare, Consiliul  profesoral  aprobă  înființarea serviciului de litografiere,  iar în 1947, pentru editarea în regim propriu a literaturii de specialitate,  se studiază  posibilitatea  înființării unei edituri. O realizare a perioadei amintite poate fi  considerată  editarea  Buletinului  Facultății de Agricultură. Apărută  în  1945 sub direcția lui   Traian   Săvulescu    și  redacția   lui   I. Andronescu-Cale,   cu  patru  numere  pe  an, publicația sintetizează  activitatea științifică a cadrelor didactice. Semnează profesorii: Popovici-Lupa, Mircea Ionescu, Nicolae Ceapoiu, Gh. Bontea ș.a.

Taguri: nr. 4 / aprilie 2012 Tweet

Sunday, April 8th, 2012 at 6:42 pm, BUSINESS, Home Business, RSS feed