average dose of klonopin for anxiety clonazepam online klonopin mg pills

alprazolam buy Rochester buy xanax online can xanax cause negative pregnancy test

tramadol extended release high buy tramadol online no prescription overnight tramadol och etizolam

liquid valium wiki buy valium online how long does 40 mg of valium stay in your system

tramadol rezeptfrei paypal tramadol 50 mg does tramadol affect libido

soma dosages buy soma calcule a soma dos dez termos iniciais da pg

tramadol and grapefruit juice buy tramadol online ultram buy Los Angeles

can you take clonazepam with valium buy valium online valium ne demek

blanda tramadol och tiparol tramadol 50mg injection tramadol route

buy soma no script soma drug shokugeki no soma 56 esp

BUSINESS

Şcoala de pomi de la Istriţa

November 4th, 2011, com Comenteaza

Pe DN 1B, cum mergi dinspre Ploieşti către Buzău, la kilometrul 105, pe stânga, o pancartă anunţă: Ferma „Istriţa“. Aceasta aparţine Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, are o vechime de peste 118 ani şi o tradiţie solidă în ceea ce priveşte materialul săditor pomicol românesc.

La  poalele Dealurilor  Subcarpatice (Dealu Mare), imediat sub Dealul Istriţa, pe o întindere plată de pământ, care uneşte această zonă cu Câmpia    Bărăganului, se găseşte  Ferma  Istriţa. Aproape de şosea, staţiunea este înconjurată de plopi, castani bătrâni, nuci şi chiar brazi, astfel încât cu greu ghiceşti că dincolo de gard se întind 250   de hectare de teren agricol,  dintre care 65 de hectare cu plantaţii pomicole şi puiet de cea mai bună calitate.

Am intrat pe poarta staţiunii tocmai în perioada când livada cu meri era încărcată de fructe. Soarele blând de  toamnă mângâia merele pârguite, numai bune de cules. Am  fost primiţi de ing. Petre  Grivu,  directorul Fermei   Pomicole Istriţa,  care ne-a invitat să  facem o plimbare printre plantaţiile de  meri, pruni şi cireşi. Dl Grivu ne-a făcut cunoştinţă cu Florina, Generos sau Goldspur la soiurile de mere, dar şi cu Silvia, Centenar,   Grasa românească, Anna  Spath sau Stanley la  soiurile de  prune.  De  undeva din dreapta ne-au salutat cireşii din soiurile Kordia, Celeste    ori  Regina. Merii, prunii şi cireşii sunt mândria Fermei  Istriţa,  ei  pretându-se cel mai bine la  condiţiile climatice şi de sol ale zonei. Evident, ferma produce material săditor de pomi fructiferi din toate speciile pomicole care trăiesc în România, dar are livezi mari pe rod la soiurile amintite. Aici este şcoala de puieţi unde se produc portaltoii pentru cireş, prun şi măr, iar în timp ce vizităm întreaga pepinieră dl Grivu ne vorbeşte despre istoria Istriţei.

„Pepiniera Istriţa a fost înfiinţată, pe terenul deţinut de Stat, în suprafaţă de 380 ha, provenit de la Mânăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, în urma aplicării   Legii   de    expropriere   a    averilor mânăstireşti. Astfel,  la începutul lui 1893, luau naştere trei pepiniere: Istriţa, Pietroasa şi Vişani. Conducerea pepinierelor Istriţa şi Pietroasa a fost

încredinţată specialiştilor Nicoară Constantin    şi Ville  August  Joseph,  cel din urmă, asistent  universitar  la  renumita  Şcoală   Superioară  de Viticultură din Montpellier – Franţa, care la solicitarea guvernului român a fost trimis de statul francez cu misiunea de a ajuta la refacerea viilor distruse de filoxeră din România. Obiectivele au fost foarte clare şi anume: producerea şi distribuirea de  viţe-de-vie  altoite, rezistente la  atacul filoxerei.” Ville August Joseph (care a stat în România

între 1893 şi 1906) era un foarte pasionat pomicultor astfel încât, la Istriţa, în paralel cu realizarea de altoiuri de viţă-de-vie rezistente la filoxeră, a înfiinţat şi o colecţie de pomi roditori cu scopul de a studia şi înmulţi acele soiuri care ar conveni cel mai bine regiunii în care se afla“.

|ntre 1921  şi 1928  Ministerul Agriculturii  de atunci a mărit şi a dat un caracter mai pronunţat pomicol Pepinierei Istriţa, pentru ca anul următor Pepiniera Istriţa, împreună cu Pepiniera Pietroasa să treacă în subordonarea  Academiei de |nalte Studii Agronomice din  Bucureşti,  astăzi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din  Bucureşti   (USAMVB).  Evident,  cele  două războaie mondiale şi anii comunismului au schimbat proprietarii Istriţei, nu şi activitatea intensă de aici, care a însemnat întotdeauna  realizarea de material săditor pentru pomii fructiferi, altoi, port- altoi pentru toate speciile de pomi fructiferi adaptaţi climei din ţara noastră. La Istriţa a fost creată,

în 1902,  prima şcoală practică de altoitori din România, iar  câmpurile pepinierei şi  colecţiile pomicole existente au servit ca material de studiu generaţiilor de studenţi ai Academiei  de  |nalte Studii Agronomice, apoi Institutului Agronomic din Bucureşti (1929–1957), dar şi cercetătorilor care au lucrat aici în perioada  când  Pepiniera Istriţa, transformată în  Staţiunea Experimentală  Horti- Viticolă Istriţa   (1957–1963)   a  aparţinut Institutului de Cercetări Horti-Viticole. |n 2005, Ferma  Istriţa a  redevenit  componentă a USAMVB şi a intrat într-un nou proces complex de modernizare şi retehnologizare. „Pentru gloria şi tradiţia Istriţei 2005  a fost un punct de cotitură. Dacă nu ar fi fost şansa aceasta de a reveni la instituţia mamă – USAMVB – căreia i-am aparţinut până în 1957, nu am fi avut, ceea ce numesc eu astăzi, o nouă tinereţe.

Putem produce cam 50.000 de pomi anual, dar baza materială e pregătită ca oricând să ne dezvoltăm şi să producem până la un milion de pomi pe an. Avem mai multe sectoare, un sector de producere a portaltoiului, altul pentru altoi, pe scurt, ceea ce numim noi şcoala de pomi are vreo

5    ha, unde se produc pomişori noi,  altoiţi. Mai sunt şi celelalte sectoare cu noutăţi, la măr şi la păr, sunt  portaltoiuri, soiuri aduse din Italia de categorie biologică superioară, plantaţii  din altoi cultivate în solarii cu dublă protecţie, am plantat

7 ha de cireş supraintensiv, care face producţie mare şi aduce venituri pe măsură, am introdus irigare prin  picurare, cu fertilizare directă prin apa picurată la rădăcina pomului, am reuşit să punem chiar plasă antigrindină, deocamdată experimental, pe o porţiune mică de livadă, poate vom extinde  această plasă“, declară cu mândrie dl  Petre Grivu, care a insistat să gustăm din prunele şi merele produse la Istriţa,  amintindu-ne mereu că soiurile de meri şi pruni de aici sunt, cele mai multe, creaţii româneşti al căror gust nu se compară cu ceea găsim în supermarketuri, aduse din Vest.

„La prun avem cea mai mare suprafaţă de livadă,  producţia noastră de prune merge  90% spre Rusia. Anul acesta nu am dat la export, că a bătut grindina, dar în general exportăm masiv prune la ei. Ruşii  apreciază cam toate fructele noastre fiindcă sunt foarte gustoase, de aceea avem   cerere  la  Sankt  Petersburg  sau  la Moscova“, ne explică dl Grivu   în timp  ce ne arată  o  prună  desfăcută  din  soiul   Grasă românească.

 

„Pomii de la supermarket sunt pomi schilodiţi, uscaţi sau în cel mai bun caz epuizaţi, fiindcă nimeni nu le pune în punguliţa în care stau elemente nutritive, apă. Locul pomului nu e în supermarket. Acolo se poate vinde altceva. Un pom care se prinde trebuie luat din ferme specializate, deoarece acolo ei sunt stratificaţi în nisip şi li se protejează rădăcinile.“ – Petre Grivu, directorul Fermei Istriţa.

 

„Am reuşit să creăm solarii cu dublă protecţie, unicat în România, prin care să protejăm câteva soiuri din toate speciile pomicole perfect sănătoase şi ferite de riscul de a se infesta cu vreo boală sau dăunător. Deci,  avem tot timpul un material săditor sănătos de la care plecăm şi înmulţim soiurile.“

 

text Alice-Claudia Gherman, foto Octavian Tibăr

 

Taguri:

Comenteaza