ambien use in third trimester buy ambien no prescription d.a. bryson tested positive for ambien

xanax online Columbia buy xanax online xanax 213

show me pictures of valium valium pill valium tooth decay

can a family doctor prescribe phentermine buy phentermine does phentermine make you anxious

1mg xanax safe buy xanax is xanax good for panic disorder

what is the most effective way to take klonopin buy klonopin online klonopin cost no insurance

valium weight gain side effects diazepam 5mg long term side effects from valium

can you break a .25 mg xanax in half online xanax what would happen if you took 4 xanax

does phentermine increase blood sugar phentermine 37.5mg phentermine weight loss timeline

tramadol tabletas que contiene tramadol 50mg acetaminophen tramadol side effects

ZOOM

Se intorc „fantomele Balcanilor“? Focare de conflict

November 20th, 2007, com 2 comentarii

Reţetele şi reflexele atitudinale şi comportamentale care funcţionează cvasi-automat la New York, Londra, Paris, Berlin sau Bruxelles nu sunt valabile nici in Kabul, nici in Bagdad şi nici chiar in Priştina sau Sarajevo. Oricât de banală, prin forţa evidenţei, pare această afirmaţie, ea pare a fi ignorată cu o înduioşătoare nonşalanţă de majoritatea conducătorilor politici şi militari ai marilor armate euro-atlantice. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum putem să le pretindem aceloraşi atotputernici lideri să sesizeze tul­burătorul fapt că tot ceea ce se petrece acum în Orient din punct de vedere al recru­descenţei teroriste este un sângeros şi digitalizat remake al istoriei Balcanilor.

Despre cartea Fantomele Balcanilor scrisă de jurnalistul independent Robert D. Kaplan se spune că, după ce a fost citită în 1993 de către preşedintele Bill Clinton şi sofia sa Hillary, a stat la baza deciziei de reţinere a administraţiei americane în a interveni mili­tar pentru stingerea conflictului sângeros dintre musulmanii şi sârbii bosniaci. Balcanii au produs primii terorişti ai secolului. IMRO (Organizaţia Interna Macedoniană Revoluţio­nară) a fost Organizaţia de Eliberare a Palestinei din perioada anilor 1920 şi 1930, cu sponsori bul­gari şi urmărind recuperarea unor părţi ale Macedoniei luate de Grecia şi Iugoslavia după cel de-al Doilea Război Balcanic. La fel precum şiiţii din suburbiile sudice ale Beirutului din zilele noastre (1993 – n.a.) ucigaşii din IMRO, care jurau credinţă patriei cu mâna pe un pistol şi o Biblie ortodoxă, proveneau din proletarii dezrădăcinaţi săraci din cartierele mărginaşe din Skopje, Belgrad şi Sofia. Istoria secolului XX provine din Balcani, conchide neiertător ziaristul ameri­can.

Pe de altă parte, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier prezi­denţial de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter, a sesizat o similitudine geopolitică relevantă, cu tentă spectaculară, între problema­tica specifică a Balcanilor „tradiţio­nali” şi cea a zonei populată masiv de musulmani, emblematic numită de el „Balcanii mondiali” fiind situată în regiunea instabilă care se întinde în pre­zent de la Canalul Suez la Fluviul Perlelor şi de la graniţa ruso-kazahă spre sudul Afganistanului, reprezentând aproape un triunghi pe hartă. în cazul ambelor regiuni, instabilitatea internă a fost un magnet pentru intervenţia şi riva­litatea puterilor externe. Desigur, orice autor are dreptul să-şi formuleze pro­priile teorii, verificabile sau nu, credi­bile măcar în parte, dar observaţiile lui Kaplan, la fel ca şi cele ale lui Brzezinski, pot constitui punctul de plecare în analiza comparativă a con­flictelor anilor ’90 din Balcani faţă de cele din Afganistan şi Irak de la înce­putul anilor 2000, care să permită ulterior detalierea acestora în sfera operaţiilor informaţionale.

Credem că elementul comun al conflicte­lor din cele două zone îl reprezintă confrun­tarea violentă nu doar în plan armat, dar mai ales cultural şi spiritual a două matrici civili- zaţionale diferite: peste instabilităţile şi frământările locale din creuzetul multiconfe- sional şi etnic al Balcanilor europeni şi din a celor mondiali a intervenit forţa euro-atlan- tică cu autoproclamata sa misiune justiţiară şi pacificatoare în numele unor valori şi norme adesea străine de cele predominant recunos­cute pe plan local. Superioritatea tehnologică evidentă a occidentalilor nu a atras însă în mintea şi sufletul localnicilor şi recunoaşterea urmată de complianţa faţă de superioritatea valorilor şi normelor acestora. Impunându-şi prezenţa fizică prin forţa armelor, occidenta­lii nu au reuşit să-şi impună prezenţa spiri­tuală, nu au reuşit să convingă prin soluţiile propuse de ei nici în Balcanii europeni şi nici în cei mondiali. S-a ajuns astfel la ceea ce am numit un „dialog al surzilor” în care fiecare tabără continuă să-şi afirme şi să-şi impună cu tărie, uneori chiar şi prin mijloace violente, punctul de vedere, fără a ţine cont de cealaltă parte. Din această perspectivă, acţiunile cir­cumscrise de militarii şi oficialii euroatlantici sub ceea ce lor le place să numească drept informare publică, operaţii psihologice sau informaţionale, la fel ca şi răspunsul primit din partea localnicilor sub formă de revolte, demonstraţii, atentate sinucigaşe, răpiri etc. rezultă a fi doar metode de comunicare uni­vocă, fără şanse de stabilire a unui dialog bazat pe argument-contraargument, stimul – răspuns. Cu alte cuvinte, fiecare – aşa cum ştie, cum poate sau cum consideră – îşi pro­clamă propriul adevăr în dezinteres total faţă de cealaltă parte. Dacă acţiunile violente de natură teroristă ale localnicilor provoacă ine­vitabil emoţii şi reacţii – în majoritate tot vio­lente şi mai rar politice – în tabăra occiden­tală, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele operaţiilor informaţionale desfă­şurate de forţele armate euro-atlantice în tea­trele de operaţii, fie acestea sub comandă NATO sau SUA. Admiţând principiul cauză/efect, începând din 1991 încoace cu greu se poate dovedi un efect comportamen­tal sau atitudinal al audienţei ţintă având drept cauză mesajele diseminate în scop de influenţare prin intermediul operaţiilor psihologice şi infor­maţionale de tip euro-atlantic.

Intr-o evaluare globală a evo­luţiilor geopolitice şi a raportului din­tre eforturi şi rezultate în cele două zone – Balcanii tradiţionali şi cei mon­diali – situaţia ar putea fi rezumată astfel. In Bosnia, după trei ani de con­flict civil sângeros şi nouă ani de paci­ficare sub umbrela trupelor NATO, situaţia este doar aparent stabilizată: bosniacii par să fi renunţat la pasiuni interetnice şi confesionale violente doar ca urmare a zecilor şi zecilor de miliarde de euro investiţi de Uniunea Europeană şi a altor zeci de miliarde de petrodolari revărsaţi de statele musulmane asupra coreligionarilor lor; nici vorbă deocamdată de respec­tarea cerinţelor comunităţii inter­naţionale privind predarea criminali­lor de război Radovan Karadzici şi Radko Mladici Tribunalului de la Haga în ciuda presiunilor politice, diplomatice şi a intenselor campanii de operaţii informaţionale pe această temă. Acest obiectiv, al predării sau prinderii celor doi cunoscuţi foşti lideri bosniaci sârbi a constituit cen­trul de greutate stabilit pentru ulti­mul an de mandat al SFOR (2004), care, prin neîndeplinirea sa, poate fi echivalat cu un semieşec al întregii misiuni SFOR. In provincia Kosovo, după opt ani de prezenţă masivă a trupelor KFOR situaţia rămâne la fel de încordată: albanezii kosovari con­tinuă să pretindă nimic mai puţin decât inde­pendenţa deplină, sârbii kosovari, susţinuţi de Belgrad, continuă să afirme că provincia constituie parte istorică din Serbia, iar ura interetnică rămâne extrem de vie şi de puter­nică, fapt dovedit de sângeroasa revoltă din martie 2004 şi de periodicele atentate antisâr- beşti. Intr-o complexă şi neiertătoare radio­grafie politică a Balcanilor de la cumpăna dintre milenii, profesorul britanic Tom Gallagher punctează vulnerabilităţile occi­dentale şi insuficienţele instituţionale ale NATO dovedite clar în timpul violenţelor kosovare din 17-19 martie 2004: Singurul ele­ment de noutate l-au reprezentat atacurile asupra poliţiei ONU şi a militarilor KFOR. Lui KFOR îi lipsea capacitatea de a face faţă tulburărilor vio­lente. Chiar dacă efectivele sale nu fuseseră reduse semnificativ în ultimii doi ani, lipsa unui plan în caz de evenimente neprevăzute sau a unei condu­ceri centralizate a făcut ca KFOR să se lupte din greu în încercarea de a răspunde eficient. (...) Trupele germane din Prizren au privit cu pasivi­tate cum mulţimi de oameni se luptau să distrugă biserici, mănăstiri şi seminarii sârbe. (...) Relaţia proastă dintre militarii francezi ai KFOR din Mitrovitza şi etnicii albanezi s-a confirmat. în aceste condi]ii, milioanele de euro cheltuite anual de KFOR (la fel ca şi de SFOR) \n operaţii psihologice îşi găsesc cu greu justificarea printr-o schimbare dorită a atitudinilor şi comportamentelor audien]elor ]intă avute în vedere. Cât de mult au înţeles albanezii şi sârbii despre tole­ranţă şi democraţie rezultă şi din ameninţările albaneze ale primului- ministru kosovar Agim Ceku (fost comandant UCK în războiul din 1998-1999) cu declararea unilaterală a independenţei provinciei dacă nu se va lua o decizie internaţională în acest sens până la 10 decembrie 2007, declaraţii ce au primit drept replică de la Belgrad ameninţarea – abia voa­lată – cu intervenţia armată.

In ceea ce priveşte situaţia din Afganistan, după şase ani de la de­clanşarea operaţiunii americane Enduring Freedom, după cinci ani de continuă extindere a zonelor de res­ponsabilitate a forţelor NATO şi mai ales în urma unei consistente im­plicări politice şi economice a comu­nităţii internaţionale, sondajele de opinie independente şi obiective (adică nu cele sponsorizate de NATO) continuă să semnaleze o de­preciere a situaţiei şi a percepţiilor populaţiei în ciuda unor evidente, dar instabile, progrese politice şi eco­nomice obţinute pe plan local. Mai mult decât atât, talibanii par a fi capa­bili de resurecţie şi insurgenţă armată.

In sfârşit, după patru ani de la răs­turnarea lui Saddam Hussein, Irakul rămâne cel mai violent şi sângeros loc de pe pământ, în ciuda desfăşurării unei impresionante forţe militare, a derulării unor ample campa­nii de operaţii informaţionale. Deşi manuale­le americane de operaţii psihologice abundă în exemple de reuşite pe timpul Primului Război din Golf din 1991, iată că eficienţa acestor „multiplicatori de forţă” pe termen mediu se dovedeşte a fi mai mult decât modestă. în plus, tocmai din frământatul Irak vin semnale de schimbare profundă a politi­cilor în materie de operaţii informaţionale, comandantul forţelor americane, generalul David Petraeus solicitând în martie 2007, pro­babil din raţiuni de eficienţă, reconsiderarea îndelungatei politici de separare a structuri­lor de afaceri (relaţii) publice de cele de operaţii informaţionale şi implicit de cele de operaţii psihologice, ceea ce ar echivala cu o adevărată revoluţie a fundamentelor teoreti­ce ale acestor domenii de activitate. în numărul său din martie/aprilie 2007, revista americană Foreign Policy identifică sub semnătura unor analişti competenţi nu mai puţin de zece beneficiari/învingători în cel de-al Doilea Război din Golful Persic, alţii decât americanii (Casa Albă şi Pentagonul fiind marii perdanţi): 1. Iranul şiit pentru că a scăpat de marea ameninţare şi rival militar irakian şi beneficiază de o sporită influenţă în regiune; 2. Clericul şiit Moqtada-al-Sadr, necunoscut până în 2003, dar devenit una dintre cele mai influente şi periculoase perso­nalităţi politico-religioase din Irak; 3. Al Quaeda ce intrase aproape în moarte clinică (de inaniţie!) după extirparea ei din Afganistan, Maroc, Malaezia în 2002, şi-a regăsit în Irakul ocupat de „marele Satan” un nou teren de acţiune, o nouă raţiune de a fi; 4.

Samuel Huntington, pentru că evoluţiile din Afganistan şi Irak îi confirmă teoriile despre ciocnirea civilizaţiilor şi infirmă aserţiunile lui Paul Wolfowitz despre confruntarea bine- rău, democraţie-dictatură; 5. China, pentru că prin implicarea puternică a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, acestea nu mai au aceleaşi resurse disponibile pentru un potenţial con­flict în Taiwan; 6. Pe fundalul haosului imprevizibil din Irak, dictatorii arabi din Egipt şi din Arabia Saudită devin indispensa­bili şi deci tolerabili pentru Statele Unite; 7. Preţul petrolului, pentru că urcă producând un boom economic în ţările arabe exportatoa­re; 8. Naţiunile Unite, pentru că devin o alternativă acceptabilă şi dezirabilă politic cu toate neajunsurile şi incapa- cităţile sale, în comparaţie cu acţiunea voluntară şi fără rezultate a unei sin­gure mari puteri; 9. Bătrâna Europă, adică marile puteri occidentale, pen­tru că li se confirmă aserţiunile politi- co-militare pre-conflictuale, cu condiţia că vor şti să valorifice acest moment; 10. Israelul, pentru că a scăpat de ameninţarea irakiană, de cea libiană, deşi s-a ales cu cea ira­niană.

Una dintre concluziile ce se poate desprinde din această evaluare a con­flictelor din zona Balcanilor tradi­ţionali în comparaţie cu a celor mon­diali ar fi aceea că dincolo de unele reuşite de moment obţinute pe tim­pul unor acţiuni de luptă, potenţialul real al operaţiilor psihologice (PSYOPS) sau informaţionale (INFO OPS) pe termen mediu şi lung în operaţiuni de menţinere sau impune­re a păcii trebuie sever şi lucid recon­siderat. Totodată, analiza acestui tip de acţiuni militare internaţionale tre­buie să facă permanent distincţia între acţiunea de influenţare asupra populaţiei din propria matrice cultu­rală şi cea îndreptată asupra localnici­lor aparţinând unor spaţii culturale diferite.

Pentru noi rămâne de văzut ce se va întâmpla în Kosovo după 10 decembrie 2007: dacă va curge sânge (albanez, sârb, euro-atlantic) va fi desigur foarte rău, dacă va apărea un nou stat – aceas­ta va însemna crearea unui precedent cu urmări internaţionale imprevizibile, echiva­lente cu deschiderea unei cutii a Pandorei secesioniste, iar dacă deznodământul va fi a nu ştiu câta oară amânat, atunci rana sânge­rândă din mijlocul Europei va fi aproape de cangrenă. Dacă schimbăm în fraza de mai sus Kosovo cu Irak, iar în loc de sârbi şi albanezi îi punem pe şiiţi, suniţi şi kurzi, ecuaţia rămâne perfect valabilă.

text Calin Hentea

Taguri:

Comenteaza