„In judeţul Vrancea seceta a afectat peste 30.000 ha!”, crede Verdei Sandu, de la Comcereal Vrancea. „Noi avem în adminis­trare circa 3.500 de hectare teren agricol, din care 1.400 ha cu grâu, 900 ha cu răpită, 100 ha cu floarea-soarelui, 600 ha cu porumb, iar restul cu orzoaică, orz şi furaje. Avem sole care în primăvară promiteau 5.000 kg/ha, iar acum vom obţine cam jumătate. Dacă ar fi funcţionat canalul Siret-Bărăgan, ar fi fost simplu de irigat, aşa se irigă doar în zona de sud a judeţului prin sistemul de irigaţii venit din judeţul Brăila”, susţine Verdei. Cea mai bună soluţie când nu există precipitaţii abundente e, dincolo de orice ierbicidări, iri­garea. Nu există altă soluţie în anii secetoşi! Totuşi, o soluţie pe cât de banală la prima vedere, pe atât de dificilă când vine vorba de practică şi situaţia din teren. întrebarea este întotdeauna cu ce? „Problema este că nu există lege dură împotriva celor care ne dis­trug sistemul de irigaţie. Când intrăm la iri­gat primăvara găsim totul distrus şi trebuie anual să începem întâi cu reparaţiile. La noi, pe raza satului Urleasca din Brăila avem toate cele 650 ha la irigat. La grâu sperăm chiar să obţinem 4.500 kg/ha, la răpită 2.500 kg/ha, 4.500 kg/ha la orzoaică. Pentru anul viitor mi-am propus în primul rând o investiţie în sistemul de irigaţii – tamburi, aripi de ploaie etc. pentru că ne aşteaptă ani secetoşi”, spune Dinulescu Ionel, adminis­trator al S.C. Dinagro din jud. Brăila.

Paralela Bordeaux” trece pe Dealul Cioaca

Pe dealul Cioaca, astăzi, vântul cald mângâie când blând, când aprig vita-de-vie care îl împodobeşte. Anul acesta nu prea au căzut ploi în zonă, dar vitei îi place aşa un pic de secetă, numai să nu intre vita în stres hidric. Chiar şi aşa vor fi ceva struguri anul acesta, cel puţin aşa arată ciorchinii cu bobite abia formate pe tufe. Am spus astăzi fiindcă până mai ieri, aici, în zona satului Oprişor, judeţul Mehedinţi, era pustiu. înainte de ’89 fuseseră pe dealurile dimprejur plantaţii de vită de vie (Merlot, Cabemet Saiwignon, Fetească neagra), circa 2.000 de hectare, dar odată cu Revoluţia ţăranii au renunţat la vie şi nu au mai îngrijit-o. Pentru vita-de-vie este suficient să nu o lucrezi fie şi numai un sin­gur an pentru ca această neglijentă să o plăteşti cu vârf şi îndesat. Trebuie să munceşti alti doi ani degeaba şi abia în al treilea an de muncă vei putea să faci via să rodească din nou. Mai mult, dacă te apuci şi plantezi vită tânără, o să înceapă să dea rod puţin în anul trei de la plantare şi va intra în ciclu normal de viată abia în anul al VH-lea de la plantare, când începi să ai într-adevăr pre­tenţii la o recoltă bogată. Extrem de sensibile, soiurile nobile au nevoie de toată atenţia şi iscusinţa viticultorilor pentru a da rezultatele scontate. Pe scurt, cu vita-de-vie nu-i de joacă, un pahar de vin bun nu se obtiune bătând din palme.

Cine nu are vier să-şi planteze! Cine nu are vin, să-şi cumpere! Unii au făcut-o deja la Oprişor, pe Plaiurile Drâncei,între Vânju Mare şi Oreviţa şi au ţinut să ne arate cum se face un vin bun chiar şi atunci când nu ai în spate o tradiţie viniviticolă veche de sute şi sute de ani, iar lumea încă nu-ţi cunoaşte puterile. Secretul e să descoperi oportunităţi acolo unde alţii nu le-au văzut ori nu au ştiut să le vadă şi să le valorifice.

In 1997 un neamţ, Cari Reh, căuta o cramă într-o regiune propice strugurilor roşii. După mai multe încercări s-a oprit la Mehedinţi, nu departe de Vânju Mare, în zona Oprişor, la vreo 20 km de Dunăre. A descoperit aici o cramă veche pe care a încer­cat să o retehnologizeze, a cumpărat ce mai

rămăsese din cele 2.000 de ha şi s-a pus pe muncă. Anul 2000 a însemnat momentul investiţiilor. Evident că s-au făcut replantări, evident că s-au mai achiziţionat terenuri pe care s-au făcut şi se fac noi plantări de viţă- de-vie. Dacă te sui în vârful dealului Cioaca şi priveşti împrejurimile o să vezi drept în fată versantul Mârşavu plantat cu Pinot Noir -14 ha în 2002 respectiv 2003. La baza dealu­lui sunt 17 ha de Pinot Grigio şi şapte ha de Saiwignon Blanc. Dealul Cioaca este împodobit cu 45 ha de vifă-de-vie din soiul alb Cliardonnaxj dar şi Cabernet Saiwignon, Merlot, iar în coltul din nord există un hectar şi jumătate plantat cu Shiraz, plus un hectar plantat cu soiul german Domfelder. Un kilo­metru şi jumătate mai la nord – dealul Gârleanu, plantat cu 15 ha de Pinot Grigio, 13 ha Omdonnay şi 12 ha Fetească neagră, ultima fiind plantată chiar anul acesta.

Dealul Cretu este şi el plantat, din 2005, cu 45 ha de Cabernet Saiwignon şi Merlot. Pe scurt, aceas­ta e podgoria nouă ce creşte la Mehedinţi: 188 ha, dintre care dau struguri la momentul actual cam 146 ha. Neamţul nostru a fost aşadar inspirat să aleagă pentru vinurile roşii această regiune aflată la aceeaşi latitu­dine geografică cu zona Bordeaux, o zonă având condiţii excepţionale pentru soiurile roşii, cu un sol bogat în oxid de fier. Şi, cum se vorbeşte din ce în ce mai des despre încălzirea globală, iar seceta a afectat şi judeţul Mehedinţi – cel puţin grâul abia dacă s-a înălţat 15 cm de la sol – podgorenii s-au gândit să caute sursă de apă pentru irigaţii. Şi au găsit! „Am descoperit circa 100 de izvoare în zonă, pe patru dintre ele le-am colectat şi am făcut un mic lac de acumulare cu o capacitate de 3.000 mc care se adună cam într-o săptămână. Sunt izvoare pe care seceta nu le afectează şi ne ajută foarte mult la irigatul viei. Desigur, de obicei seceta dă o aromă specială strugurilor şi este, în felul ei, benefică recoltelor viticole, cu toate acestea vita-de-vie nu trebuie să intre în stres hidric, de aceea am şi realizat acest iaz. Există în zonă şi un râuleţ, Golul Drâncei, care are debit constant şi e foarte curat. Nu există industrie în această zonă, ceea ce este foarte bine fiindcă asigură un climat ecologic pen­tru podgoria noastră”, explică Gabriel Roceanu, director tehnic al podgoriei.

Aceeaşi latitudine geografică cu zona Bordeaux

Anual se fac aici circa trei milioane de litri de vin, dar strugurii nu provin în totalitate de la Oprişor, ci o parte sunt importaţi, în anii ce urmează se speră mărirea capacităţii de producţie la cinci milioane de litri anual.

Nu vă închipuiţi, însă, că e suficient să ai o recoltă perfectă de struguri. Mai e nevoie şi de tehnologie, iar micuţa podgorie de la Oprişor nu se poate plânge că-i lipseşte tehnologia. Strugurii sunt colectaţi în lăzi speciale pentru a nu se strivi între ele boabele şi a nu începe fermentarea înainte de zdrobirea propriu-zisă. Chiar şi zdrobirea nu se face oricum. Mai întâi are loc desciorchinarea, spre a se evita extragerea unor taninuri nedorite sau a unor substanţe toxice folosite la tratamentul viei. Apoi urmează zdrobirea controlată astfel încât pielita boabelor şi seminţele să nu se zdrobească, după care se trimite mustul prin conductă către tancurile de fermentare. La strugurii roşii lucrurile se petrec uşor diferit, mustuiala se trimite în tancuri la fermentat, macerat şi, pentru extragerea culorii, are loc o oxigenare a mustului, nu e totul ermetic ca la vinurile albe, fiindcă vinurile roşii au nevoie de oxigen pentru etapele de creştere şi maturare. Urmează răcirea şi macerarea mustului între 12 şi 24 de ore, scoaterea de pe drojdie şi maturarea vinului în baricuri din stejar american. „Preferăm bariculii americani fiindcă gustul vinului e mult mai complex. După maturare, pe lângă aroma de vanilie, vinul capătă şi arome de tutun, condimente şi scorţişoară. Achiziţionarea unui baricul nou costă între 300 şi 600 de euro şi nu folosim un baricul mai mult de trei ani”, explică Dragoş Dumitru, director de producţie al zonei.

Taguri: nr. 7 / iulie 2007 Tweet

Friday, July 20th, 2007 at 5:47 pm, ZOOM, RSS feed