does phentermine cause menstrual bleeding herbal phentermine phentermine paypal

soma e divisao de fracoes soma 350 mg descargar porta y soma nota de suicidio

valium 5 diazepam buy valium online can you take valium and nyquil together

farmaco antidepressivo xanax buy xanax how long does it take for the effects of xanax to kick in

xanax 1 mg tid buy xanax xanax dosage 16 pound dog

como se dice cuida el medio ambiente en ingles order ambien ambien tca

tramadol side effects on liver tramadol 50 mg can you take claritin with tramadol

xanax okres półtrwania generic xanax having a beer with xanax

pvr cinemas ambience mall gurgaon show timings ambien drug ambien and nose bleeds

can cats take human valium buy valium onset of action valium

CULTURA MASS-MEDIA

SECRETUL LUI IOSIF NOICA: JURNAL DE IDEI

March 10th, 2008, com Un comentariu

Un thriller care „curge“ liniştit, mai liniştit ca Donul, cel puţin la început. Singurul lucru care mai dă ceva ritm e o ambuscadă petrecută în Ierusalim, „oraşul sfânt“. Cu o scenă similară, de altfel, se şi încheie. Acţiunea se desfăşoară, simultan, în Roma şi în Ierusalim, amintind de celebrele „duplex“-uri, transmisiuni alternative din realităţi diferite, dar care suportă condiţia mulţimilor intersectate. Fundalul este, fireşte, cel al tensiunilor arabo-evreieşti, cu exponenţi de fiecare parte. Unele personaje sunt realmente simpliste, funcţionale, însă, pentru nivelul de thriller. Este şi cazul lui Salvatore Conte, omul de serviciu al Vaticanului, gata să facă oricând curăţenie după rezolvarea intereselor strategice.

Fac o paranteză: trebuie să mă opresc şi să observ că „oraşul sfânt“ al Papei a devenit „centrul intrigilor mondiale“. Aproape că nu e thriller, policier sau nu-mai-ştiu-ce naraţiune înjghebată în ultima vreme, care să nu plaseze reşedinţa Papei în postură de sforar al tuturor iţelor, diplomatice şi nu numai. S-a creat deja un soi de portret-robot al acţiunilor care pornesc de sub scaunul papal. De fiecare dată, Papa nu ştie despre ele, nu e implicat, dar imediat sub el se ştie tot. Nivelurile doi sau trei ale ierarhiei de la Roma sunt la curent cu tot ce mişcă. Tot de obicei, ele vor să apere cu orice preţ puterea Bisericii, de cele mai multe ori în detrimentul adevărului: cam acesta este clişeul. Cel care dirijează toată păpuşeria este un cardinal. Naraţiunile par decupate din LA PIOVRA, cu toatele, iar „conspiraţia“ este dezvăluită în maniera I MILLENARI, care a văzut mereu „fumul Satanei în cetatea Vaticanului“. Mai mult decât cu îndeletniciri diplomatice, funcţionarii din oraşul Sfântului Petru se ocupă cu tot felul de maşinaţiuni din care, invariabil, nu lipseşte terorismul. Intrigile pornesc de la o carte ocultă, de la o relicvă sfântă, ţinută ascunsă cu orice preţ, de regulă referindu-se la viaţa, moartea şi învierea Mântuitorului. Planează deci suspiciunea că în cetatea Sfântului Petru ni se ascunde ceva esenţial, ceva care ar schimba vieţile şi, mai întâi, credinţele noastre. Din acest motiv, aproape orice tangentează spaţiul Vaticanului, ca ficţiune, a devenit clişeu. Aşa că, până la urmă, şi la noi, personajul principal este, fatalmente, Vaticanul. Sigur, mai există şi o cercetătoare americancă, pe numele ei Charlotte Hennesey, care, fireşte, aşa cum şade bine unui scenariu complet, are şi o problemă de sănătate, are cancer – şi nu i-a spus acest lucru prietenului ei, lucru din cauza căruia se mustră îndelung. Prietenul, şi el cu remuşcări că nu s-a preocupat mai iabraş de Charlotte, zboară la Roma şi aterizează, culmea scenariului, când e mai abitir nevoie de dânsul, adică atunci când biata (dar inteligenta Charlotte) este chiar în adevărat pericol. Există şi un partener al medicului legist Charlotte Hennesey, varianta italiană, Giovanni Bersei, care, de fapt, este antropolog şi locuitor al Romei, drept care se dovedeşte mai bănuitor decât graţia americană Charlotte, vânată de teroristul Conte. Pentru ca povestea, totuşi, să se complice, stratifice şi eşafodeze, mai apare încă un plan, îndepărtat în timp, care îi urmăreşte pe Marii Maeştri ai Ordinului Templieri, îndeosebi pe Jacques de Molay, cel care avea să sfârşească pe rug, ca deţinător al adevărului în privinţa jurnalului secret al lui Iosif din Arimateea, de la care pornesc toate buclucurile. Inutil, cred, să mai spun că Iisus Hristos n-a înviat fizic, ci în spirit, că trupul său este regăsit într-o criptă şi că, astfel, toată clericimea ameninţă să fie dată peste cap. Teza dezvoltată e, în esenţă, de fapt aceeaşi cu cea din Codul Da Vinci, poate, însă, nu chiar atât de bine realizată: creştinismul este o mare „conspiraţie“, noi suntem înşelaţi continuu. Interesantă este, totuşi, ipoteza existenţei jurnalului lui Iosif din Arimateea, care are potenţialul de a infuza textura narativă. De remarcat, iarăşi, simbolurile primitive creştine, care au o semnificaţie a lor – primară – şi care oglindesc nemijlocit condiţia dintâi a creştinismului.


text Mihail Gălăţanu


Cine e Noica? Păi, cum ar spune, probabil, Mihai Şora, Noica e strămoşul nostru mai-ştiutor. CUM SĂ CREŞTI MAI BINE ŞI MAI REPEDE ELEFANŢI. Noica dixit: „Mai bine nu e un comparativ al binelui, spune cineva, căci pe el îl ştim, dar binele nu. Doar idealistul vorbeşte de bine, realistul de mai bine. Iar binele e reacţionar, în timp ce mai binele e progresist. Aci e drama lor, nu ştiu decât de mai bine. Les choses sont à ceux qui les rendent meilleurs. How to grow bigger and better elephants. Dictatorii. Faust. Căci nu binele ştiut importă – devreme ce nu putem să-l ştim, dar frica de Domnul, frica de bine.“ Şi ce se întâmplă dacă eşti un adept al idealului, dar şi al mai binelui? Atunci intri în contradicţie. Este şi cazul celui ce semnează aceste rânduri, fiindcă altfel nu mă interesa/nu mă punea în mişcare. „Silogismul lumii moderne, îşi continuă discursul maestrul de la Păltiniş, este: Dacă există Dumnezeu, lumea aceasta are sens; dacă lumea aceasta are sens, ea are sens aşa cum este, în imediatul ei. Dacă lumea are sens în imediatul ei, Dumnezeu nu există. Sau: dacă dragostele noastre au sens, ele au sens aci, aşa cum sunt. Dacă ele au sens aci, dacă pământescul e totul, Dumnezeu nu există.“ Constat că nu mă interesează să condiţionez sensul de Dumnezeu, deşi D-zeu asta e: sens. Mă interesează, doar, dacă lumea e ordonată. Şi dacă da, l-am găsit deja pe Dumnezeu. Iată ce apare mai departe, la paragraful 2.2.: „Oamenii te iartă dacă faci crime, spune Noica. Dar nu te iartă dacă eşti fericit. Am simţit limpede asta în ceasul reînvierii mele.“ Poate nici nu meriţi să fii iertat. Eu, unul, sunt fericit. Dar fericirea, într-adevăr, reprezintă un fel de dovadă de egoism absolut. În alt loc, tot Constantin Noica zice: „Nimeni nu mai crede, ba prea puţini mai înţeleg împărtăşania, mâncatul divinului, asimilarea lui Ceres, cerealele. E un arhetip din care am decăzut, cum spune Mircea Eliade.“ Şi, brusc, îţi aduci aminte, ca o consecinţă a lecturii: Pomenirea. Coliva. Fiertura. Pomana. Gratuitatea, absolută. NOICA, ARHEII ŞI ARHETIPURILE. Noica remarcă: „Vom mânca adevărul, binele şi frumosul, ne vom transfigura spiritualiceşte prin simplă asimilare. Dar ce vom fi obţinut astfel? Vom fi regăsit asimilarea divinului, însuşirea lui de către om (care-l caută în toate felurile, altminteri, gătindu-se în ziua sărbătorii şi făcându-şi din casa împodobită un templu, un sălaş al divinului – cu sensul pierdut al sărbătorii). Vom fi regăsit arhetipul pierdut. Iar ei vor spune: vedeţi? Am avut dreptate să ne uităm îndărăt. Plus ça change, plus este la même chose.“ Aşa e, au dreptate: cu cât se schimbă mai mult, cu atât e acelaşi lucru: şi iată esenţa paradoxului. Da, dar şi paradoxul esenţei. BOALA NE VACCINEAZĂ. „Organismul produce anticorpi care-l apără, conchide autorul Povestirilor despre om. Vaccin de la vacca. Englezul Jenner constatase în 1796 că văcarii în contact cu vitele variolate n-au variolă! De aci, ideea vaccinului.“ Etimologia imediată, ca o lunecare în adevăr: cine şi-ar fi putut închipui că vaccin vine (tocmai) de la vacă? Şi totuşi era simplu, aproape, la mintea cucoşului. Mai departe: „Corpi şi anticorpi (s-au găsit anti-neutroni şi anti-protoni). Substanţă şi anti-substanţă (la galaxiile ce se ciocnesc). Materie şi anti-materie. Dar ştiam de mult despre om şi anti-om (diavolul), aşa cum ştiam, în cazul planariilor, despre teofagie. Ceea ce face ştiinţa astăzi nu mai e ştiinţă pură şi simplă. E teologie. Pitagoreicii vorbesc chiar despre un anti-Pământ, opus Terrei. Este, însă, antiomul = diavol? Echivalenţă valabilă? Anti-Pământ? Şi Rudolf Steiner zice asta. Pe o (altă) foaie, volantă, filosoful a scris: „Întâi a fost întregul. Pe urmă a fost partea. Apoi a fost iarăşi întregul. Astăzi domină din nou partea. Poate că această pendulare face dinamismul culturii şi căutării europene, în comparaţie cu staticismul culturilor orientale, unde a dominat întotdeauna întregul. Să luăm cultura greacă: chiar dacă nu stă sub masivitatea întregului, a silogismului, a împărăţiilor, a necesităţii tiranice a destinului, ea este o cultură a întregului, cu plusul de libertate pe care-l conferă conştiinţa întregului. Pe urmă… Apoi, întregul nu e suma părţilor. Azi, partea este întreg.“ Are originalitate şi expresivitate (plasticitate?) prezentarea istoriei culturii ca alternare a accentului pe întreg sau parte. Şi, poate, încă un citat, aglutinând: „Spui: cum poate Freud reduce totul la instinct sexual? Dar instinctul sexual e totul, e Erosul care singur dă fiinţei organice ieşirea din precaritatea mortalităţii, deci îi dă caracter de fiinţă. (În fond, nu clasifica şi Linné plantele după caracterele lor sexuale?) Spui: cum poate Pavlov căuta totul în salivă? Dar saliva e totul. E expresia Foamei, care singură scoate fiinţa din precaritatea dispariţiei individuale şi îi dă caracter de fiinţă. Spui: cum poate Heidegger reduce totul la Angst? Dar îngrijorarea e totul, e expresia Fricii, care singură scoate fiinţa organică din izolarea individuaţiei ei şi o pune în contact cu „Marele Tot“, dându-i, astfel, la orice nivel, caracter de fiinţă. Aşadar Frica, Foamea, Erosul, care păruseră simple componente ale fiinţei organice, se pot ridica, de fiecare dată, la funcţia întregului.“

Taguri:

Comentarii

  1. Ula Cheeks says:

    Unsure My partner and i totaly agree with you concerning SECRETUL LUI IOSIF NOICA: JURNAL DE IDEI | Revista flacara but then again everyone has thier own viewpoint and at times they do not concur, 1 website you might like to take a look at though is that this 1.

Comenteaza