Nu bănuia el că micul sat pescăresc se va transforma într-o staţiune modernă, un St Tropez african, cu plaje aurii, hoteluri sibaritice, grădini luxuriante, lămâi, portocali, ficuşi, leandri etc. După ce m-am târguit în souk, cumpărându-mi câţiva rucsaci din piele de cămilă, m-am oprit la cafeneaua Sidi Bou Hdid. Mi-a plăcut cum îmbrăţişa pereţii Medinei, cu tot cu vechiul castel de la Mediterană. M-am trezit într-o atmosferă exotică, tipic tunisiană, am sorbit un ceai de mentă şi am ronţăit câteva nuci prăjite, apoi am ras un fresh de portocale şi am încercat o narghilea cu aromă de mere.

Distracţie în St Julian

Dacă ar fi să recomand ceva din Malta, mi-ar fi foarte greu, pentru că mi-a plăcut tot. La Valletta, capitala cu aer medieval, şi străzi înguste de culoarea mierii, templele megalitice de la Hagar Quim sau relieful stâncos uimitor. Am admirat Fereastra Albastră, o arcadă de dimensiuni uriaşe săpată de apa mării, l-am căutat pe Ulise prin Gozo, dar fusese deja eliberat de Calypso, am făcut un tur al arhipelagului, ajungând şi la Comino, unde m-am trezit în cea mai frumoasă lagună albastră pe care-am văzut-o vreodată. Dar, parcă St Julian mi-a mers cel mai mult la inimă. Yachturile albe din marină se oglindesc tulburător în luciul mării. Promenada de la malul mării se întinde pe mai multe mile. E cel mai popular loc de întâlnire, cafenelele sunt aspiratoare de turişti, iar faleza e locul preferat al celor care se plimbă sau aleargă. Seara, atenţia turiştilor se mută către Paceville, un cartier întreg de cluburi, discoteci, puburi englezeşti, baruri, cazinouri. Viaţa de noapte e fascinantă, nu există un club care să semene cu altul, se cântă karaoke, se dansează pe podele de sticlă, se ascultă muzica mixată de cei mai tari DJ din lume.

Seducţia Cretei

Locul de naştere al lui Zeus mai are destul paradis de scos la mezat. Ce crezi că poţi face în Creta decât să păşeşti cu mare atenţie prin istoria şi cultura homerică, bine condimentată cu busuioc şi chimen? Miturile, legendele, relieful dramatic, combinaţia delicioasă a confortului din staţiuni cu trecutul pe care-l vei regăsi în siturile arheologice te fac să-ţi doreşti să revii cât de des poţi. Eu am avut zile când am stat pur şi simplu pe nişte plaje idilice din sud şi zile când mi-am condus maşina închiriată prin munţi, descoperind peisaje şi sate tradiţionale care mi-au tăiat respiraţia. Într-o zi am explorat ruinele palatului Minoan şi m-am oprit pe la câteva mânăstiri. Mi-a plăcut portul veneţian din Hania. Şi am intrat în istoria vechii cetăţi vizitând micuţa colecţie bizantină din biserica restaurată, San Salvatore.

Lindos şi zahăr cubic

Pereţi văruiţi în alb, un cer albastru, perfect, crânguri de măslini, smochini, apele azurii ale Mării Egee… Rhodos le are pe toate, ba chiar mai mult. De fapt şi de drept, este una dintre cele mai populare destinaţii greceşti, atrăgând valuri de turişti din martie şi până în noiembrie. Mie unul mi s-a părut remarcabilă cetatea medievală a Rhodosului, iar interiorul împădurit al insulei mi-a etalat nişte peisaje incredibil de frumoase. Lindosul e fascinant, cu ale lui case albe ca de zahăr cubic. Pe străduţele umbrite de viţă de vie, măgăruşii transportă turişti, de la baza muntelui până sus, în centrul dichisit cu magazine cu suveniruri. Plaja din Rhodos are alei de şindrilă, ca să nu te ardă nisipul în toiul verii. Barurile şi tavernele din cetate nu sunt chiar ieftine, dar nici peisajul nu-i de ici, de colo. După-amiezele au loc petreceri cu tentă medievală, în timpul cărora se pregătesc fripturi de oaie şi de porc în nişte cazane imense, sau direct pe proţap.

Unde-i Dyonisos…

În Insula Afroditei apusul se întâlneşte cu răsăritul, iar spa-urile ultramoderne din staţiunile de la malul mării, împreună cu kafeneiele tradiţionale din sate şi cu munţii cei verzi din spatele plajelor, alcătuiesc un tablou perfect. Coasta e locul preferat de amatorii de soare, în timp ce interiorul, cu satele pitoreşti, castelele medievale, mânăstirile ortodoxe, livezile de mandarini şi crângurile de măslini e explorat destul de intens de bikeri. Paphosul e o staţiune care se concentrează în jurul unui port aglomerat, unde am găsit câteva taverne de-a dreptul delicioase. Cât am stat pe acolo am devenit aproape dependent de vinul roşu de desert, Commandaria, aşa că înainte de plecare am vizitat şi Muzeul Vinului de unde mi-am cumpărat nişte provizii pentru acasă. Am mai fost şi pe la casa lui Dyonisos, un muzeu cu mozaicuri romane. Asta când am putut să mă desprind de jaccuzi şi de piscina privată, pe care le-am avut în resortul de lux în care am fost găzduit.

text şi foto Ciprian Enea

Taguri: nr. 3 / martie 2008 Tweet

Saturday, March 1st, 2008 at 1:54 pm, LIFESTYLE, RSS feed