Misterul Graalului continuă să exercite şi acum, în plină epocă a triumfului ştiinţei şi supertehnologiilor, aceeaşi atracţie asupra celor cu aspiraţii înalte spre Dumnezeu şi ezoterism, întocmai ca acum un mileniu! Dac-ar fi să-i parafrazăm cuvintele rabinului Gămăliei – din Sinedriul care-l condamnă pe lisus – cu privire la dăinuirea creştinismului, am spune că „dacă lucrul acesta este de la Dumnezeu se va vorbi despre el peste timp”, lată că misterul Sfântului Graal face ca autori ca Dan Brown, ca şi cei care-i comentează ficţiunea – având ca punct central o teorie asupra naturii Graalului – să aibă un succes comercial de invidiat de către autorii cărţilor „serioase”.

Deşi Brown nu este primul care exploatează fascinaţia Graalului!înaintea sa, best-sellerul din anii ’90, Pentlulul lui Foucault, aparţinând mai celebrului Umberto Eco, oferă şi el o alternativă la forma materială pe care ar avea-o Graalul: prin personajul Ardenţi, Graalul este identificat cu un imens cufăr pentru comori, apoi ca un material radioactiv, care, controlat de templieri, le-ar fi permis acestora să con­ducă lumea. Pentru cultura din secolul XX, Graalul a ajuns să reprezinte o întruchipare a perfecţiunii intangibile sau „transcendenţa perfecţiunii pământeşti”, aşa cum îl definea – în mod inspirat – Wolfram Eschenbach, autorul variantei templiere a mitului Graalului – Parzival, cu mai bine de opt secole în urmă!

Se poate vorbi despre trei niveluri de înţelegere ale Sfântului Graal, care pot fi simbolizate prin spiritul Graalului, sufletul Graalului şi trupul Graalului.

Spiritul Graalului este Sf. Duh al creştinilor, după cum arată şi porumbelul Duhului care coboară pe ostia fără pată, in viziunea autorului lui Parzival – Wolfram von Eschenbach. Este Lumina divină a „Fiat luxului!” originar care transcende orice materie (vezi Mouvement de Graal).

Sufletul Graalului este acţiunea Du­hului Sfânt sau a Luminii Divine asupra omului, care îl determină să evolueze prin misterul şi atracţia faţă de Dumnezeu pe care o exercită asupra spiritului omenesc!

însă prima treaptă de înţelegere spre cele două niveluri superioare de înţelegere de mai sus o reprezintă legenda „trupu­lui” Graalului – cea care atrage neiniţiaţii precum o lampă puternică gâzele noaptea. Pare normal – parafrazându-1 pe Voltaire care vorbea despre suflet – ca „oamenii să fi avut cu toţii păreri diferite despre Acesta, întrucât nu ştiau nimic despre El!”

Din acest punct de vedere cercetarea întreprinsă de Deike şi Ean Beigg, publi­cată în 1995, realizează o trecere în re­vistă, destul de obiectivă, a poveştilor legate de Sfântul Graal şi Sfântul Sânge al Mântuitorului.

La ora actuală există mai multe pretinse Sfinte Potire sau mai multe obiecte pretendente la sacralitatea dublă a acestui obiect. Se uită totuşi – cu excepţia deosebit de inspiratului film al marelui regizor Steven Spielberg – Ultima Cruciada – că vasul respectiv, dacă era un artefact din timpul apostolilor – care deseori nu aveau ce mânca – şi al căror învăţător fusese de meserie tâmplar, nu putea fi decât de… lemn! Deci în nici un caz nu putea fi vorba despre lucrări sofisticate din aur şi argint – aşa cum sunt unele vari­ante pretins originale ale Graalului, ce-s cunoscute azi în lume.

Cel care deţine însă cheia Graalului – suveranul pontif al Graalului – este miste­riosul Preot Ioan, considerat Regele Lumii (Rex Mundi).

„Evanghelia lui Nicodim” a făcut din Nicodim şi Iosif din Arimateea depozitarii mistici şi secreţi ai ezo­terismului creştin deri­vat din marea Tradiţie iniţiatică primordială.

„Evanghelia lui Nicodim” este alcă­tuită din două părţi distincte, autonome la început: Acta Pilati (desfăşurarea proce­sului) şi aşa-numita Coborâre a lui Hristos în Infern (Descensus Christ ad Inferos). Prima parte, „Faptele lui Pilat”, care este intere­santă pentru căutătorul Graalului şi al primului său Păzitor – Iosif din Arimateea, datează din 376, potrivit lui Epifanius. Se presupune că această operă nu a fost scrisă de Pilat, ci provine din actele oficiale păstrate în pretoriumul din Ierusalim. Presupusul original ebraic al textului în limba greacă şi care a ajuns până la noi este atribuit lui Nicodim, dar titlul de „Evanghelia lui Nicodim” este de sorginte medievală, întrucât în acea epocă variantele mai puţin cunoscute în zilele noastre ale Patimilor Mântuitorului erau foarte răspândite şi foarte populare în rân­dul creştinilor. Acest fapt este dovedit şi de multitudinea de traduceri ale textului grecesc – în coptă, armeană şi latină. Variantele în latină au fost tipărite şi au circulat în Occident în secolele XV şi XVI.

Iată cum este oglindit începutul suferinţelor lui Iosif – ca Păzitor al Sf. Graal – în cap. XII al „Evangheliei lui Nicodim” (vezi pag.222-223 „Evan­ghelii apocrife”, Editura Humanitas, 1996, Bucureşti):

„Auzind iudeii că Iosif a cerut trupul lui lisus, au început să-l caute, pe el, pe toţi care mărturisiseră că lisus nu s-a născut din preacurvie, pe Nicodim şi pe ceilalţi care ieşiseră înaintea lui Pilat ca să-i înşire faptele bune. Toţi stăteau ascunşi, în afară de Nicodim. Acesta s-a arătat căci era unul dintre conducătorii evreilor. Şi îl întreabă pe Nicodim: «Cum aţi îndrăznit să intraţi în sinagogă?», dar iudeii răspund: «Cum ai îndrăznit tu să intri-n sinagogă, fiindcă tu eşti martorul aceluia şi partea lui o vei avea în veacul viitor?» «Amin, amin», răspunde Nicodim. La fel şi Iosif s-a apropiat de ei şi le-a zis: «De ce v-aţi supărat că am cerut trupul lui lisus? Iată, l-am aşezat în mormântul mat proaspăt săpat, l-am învelit într-un cearceaf curat şi am rostogolit o piatră peste gura peşterii. Rău v-aţi mai purtat cu acest om sfânt, căci nu v-aţi mulţumit doar să-l răstigniţi; l-aţi străpuns şi cu suliţa.» Atunci iudeii au pus mâna pe Iosif şi au poruncit să fie ţinut închis până a doua zi după sabat. Şi i-au zis aşa: «După cum bine ştii, acum nu-ţi putem face nimic fiindcă începe sabatul; dar îţi făgăduim că nu te vei înmedni- ci de-un mormânt, ci-ţi vom lăsa hoitul să-l mănânce păsările cerului.» Iosif răspunse: «Aceste vorbe seamănă cu ale trufaşului Goliat care i-a înjurat pe Dumnezeu cel viu şi pe sfân­tul David». (…) Când au auzit iudeii cuvin­tele acestea parcă li s-a înfipt un spin în inimă. L-au înşfăcat pe Iosif, l-au legat şi l-au încuiat într-o casă fără nici o fereastră. Apoi au pus paznici şi au pecetluit uşa.

Sâmbătă, mai marii sinagogii, preoţii şi leviţii au rugat pe toată lumea să vină a doua zi la sinagogă. Şi iată dis-de-dimineaţă, mulţimea s-a adunat, ca să hotărască în cefei îl vor omorî pe Iosif. Luând loc, sinedriul porunci să fie adus acuzatul, cu toată lipsa de respect. Dar când au deschis uşa, nu l-au găsit. Toţi au rămas încremeniţi de spaimă, fiindcă peceţile erau neatinse, iar cheia de la uşă o avea doar Caiafa…”

Iosif a mai primit de la Pilat şi vasul folosit la celebrarea Cinei, pe care soldaţii lui Pilat îl luaseră de la Sfântul Simionl Fiind considerat suspect de evrei, Iosif a fost aruncat apoi în închisoare, fără nici un fel de hrană. Legenda spune că lisus Hristos i-a apărut în celulă lui Iosif şi i-a arătat Graalul care a început să strălucească şi care apoi i-a procurat energia sau hrana care 1-a menţinut în viaţă mulţi ani peste viaţa unui om din timpul său. La dis­trugerea Ierusalimului de către romani, Iosif a fost eliberat de împăraţii Titus şi Vespasian. Iosif a reuşit chiar să-l con­vertească la creştinism pe acesta din urmă, primind în schimb o navă pentru a părăsi Ţara Sfântă. Sora sa, Enigeus, 1-a însoţit în cursul călătoriei. Ea era căsătorită cu un anume Bron sau Bren, al cărui nume aminteşte de un şef de trib celt, Brennus – care ajunsese cu expansiunea neamului său celtic până în Asia Mică. în timpul călătoriei sale pe mare, Iosif din Arimateea va institui liturghia Graalului, iar pe masă, lângă vasul sacru, va sta un „peşte” pescuit de Bron. Peştele este sim­bolul ezoteric al primilor creştini – ichtus – regăsit în catacombele romane şi care anunţă era astrologică a Peştilor – pe care lisus o inaugurează cu naşterea sa.

Taguri: nr. 3 / martie 2006 Tweet

Saturday, March 25th, 2006 at 4:52 pm, DOSAR, RSS feed