interaction valium vicodin valium online are ativan and valium the same

obori soma ware soma online robinson club soma bay ägypten telefonnummer

ambience mall gurgaon christmas activities ambien 10 mg does ambien cause wrinkles

what happens if you break an ambien cr buy ambien ambien side effects groggy

tramadol mixed with codeine tramadol 50 mg how long does tramadol show up in your system

soma concepcion pub buy soma soma ibs

tramadol whilst breastfeeding tramadol 50mg rebound headache from tramadol

ghostx soma set buy soma qual é a soma dos 20 primeiros numeros pares positivos

tramadol mixed with celebrex tramadol 50 mg does tramadol work for sciatica pain

side effect ambien cr buy ambien adderall mixed with ambien

DOSAR

Sfantul Graal si adevarul bine „virusat” al “Codului da Vinci”

March 25th, 2006, com Comenteaza

Potrivit lui Robert de Borron, fragila corabie în care se află Iosif nu l-a dus în Provence, ci în Orient – unde Iosif va rămâne până la moarte! El îi va încredinţa Graalul lui Bron care, însoţit de cei 12 fii ai săi (dintre care cel mai faimos va fi Alain), va pleca din nou în Occident.

în urma acestor povestiri legendare – ce fac parte din epopeea celto-creştină a Graalului, se situează, către anul 1220, „L’Estoire del Saint-Graal”, unde-1 vom regăsi pe fiul lui Iosif din Arimateea convertindu-1 la noua religie pe regele Evallach-Nascien (potrivit lui Xavier de Langlais este vorba de două personaje diferite care sunt în realitate cumnaţi. în panteonul celtic există un zeu de mai mică importanţă – Avallac – care gu­vernează lumea subterană. în timp ce zei­tatea lumii subterane în spiritualitatea antică, preceltică este Cibele sau Kubele, Marea Mamă Divină).

Remarcabil este firul roşu care uneşte legenda Graalului de Glastonbury (care etimologic înseamnă „Cetatea de sticlă” – n.n.). Şi anume faptul că în acest loc – pe care britanicii îl leagă de povestea regelui Arthur şi de locul unde ar fi acesta înmormântat – era cunoscut în antichitate ca loc de adoraţie al Zeiţei-Mame. De aceea, pe acest fond mitico-teologic, nu este de mirare că locul – pe care se va ridi­ca apoi abaţia de la Glastonbury – este cunoscut ca loc de închinăciune al Maicii Domnului, încă din secolele al V-lea şi al Vl-lea d.Hr.

<

Dar Graalul este şi un vas sacru – cel care conţine Sângele lui Hristos, şi mai ales cel care a servit la Cina cea de taină, pentru instituirea euharistiei, transfor­mând pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Hristos. Sângele nu este decât un sim­bol al vieţii, iar conţinutul Graalului este un foc spiritual, aşa cum se exprima clar Fulcanelli în ale sale „Demeures philosophales”: „Aici e Gmalul care conţine vinul euharistie, licoarea focului spiri­tual, licoarea vegetativă, vie şi însufleţitoare introdusă în lucrurile materiale.”

INRI- Inscripţia pusă deasupra capu­lui lui lisus pe cruce înseamnă pentru cei mai mulţi lesus Nazaraeus Rex ludaeorum, dar în realitate se traduce pentru iniţiaţi prin Igne Natura Renovator Integra (Natura întreagă se reînnoieşte prin foc- n.n.). Aceasta reaminteşte reînnoirea lumii de către jertfa hristică, după cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Eu botez cu apă, dar acela care vine după mine vă va boteza cu foc!”

Potrivit lui Jacob Boehme, eternul feminin constituie „înţelepciunea vir­ginală a lui Dumnezeu”, al cărei arhetip îl reprezintă Sophia – în gnoză, unde nu se ezită să fie evocat sub numele de „Sfântul Duh”. Beatrice a lui Dante va fi – de altfel – replica Sophiei lui Pitagora, iar Sfânta Fecioară Maria va încarna Potirul sau Graalul care îl primeşte pe copilul Hristos.

însuşi numele de Arimateea este elocvent: Arima înseamnă în scită unul, unitatea; Dumnezeu unic (Arimatheos), în greceşte En. în opinia lui Alfred Weysen în cartea sa L’île des veilleurs, numele Arimathia constituie un anacronism din moment ce nu exista pe vremea lui Hristos. într-adevăr, cetatea Arimathia din Palestina se numea Rama.

Pentru Deodat Roche, autorul cărţii Le Graal pyrreneen, Catha- res et Templiers, Iosif din Arimateea ar fi devenit Sf. Trofim. în Galia, oraşul Arles şi magnifi­ca sa catedrală aduc un omagiu memoriei sale. (pp. 60+61).

Sosirea lui Iosif şi a Măriei Magdalena ar fi avut loc pe ţărmul Franţei în dreptul localităţii ce poartă azi numele de Saintes Maries-de-la-Mer şi care anterior a purtat denumirile de Notre-Dame-de-la-Barque şi Notre-Dame- de-la-Mer. Maria de Clopas şi Maria Salomeea s-au hotărât să se stabilească aici, ca şi misterioasa Sarah, căreia ţiganii vin să-i aducă un omagiu în fiecare an, cu ocazia unui pelerinaj în luna mai (luna Sfintei Maria) şi care întruchipează per­fect, prin nuanţa pielii sale şi prin legenda care o însoţeşte, pe Fecioara cea neagră sau prima materie a alchimiştilor! Ţigăncile poartă, de altfel, numele de sar- racines, care îl aminteşte pe sarazinul – arabul cu tenul închis la culoare.

Trebuie spus că, potrivit legendei pop­ulare, Sarah – tânăra slujnică a Mariei- Salomeea – s-a remarcat prin curajul său generos şi prin emoţionanta vioiciune a minţii. în faţa ostilităţii evidente a pesca­rilor faţă de cei care soseau, trebuia găsită rapid o monedă de schimb, dar bieţii călători epuizaţi nu posedau nimic. Sarah a avut atunci ideea să se dezbrace com­plet, descoperind astfel farmecele fru­museţii sale pescarilor vrăjiţi, care s-au considerat plătiţi din plin şi au condus fără nici o greutate vasul naufragiaţilor până în port.

Sfintele Marii sunt legate efectiv de cultul Mamei Divine, aflat în legătură cu energiile Lunii şi cu Pămîntul. Cultul sfin­telor Marii este celebrat în localitatea Mignieres, mai sus de Chartres. Potrivit istoricului şi geografului antic Strabon, în acest loc se ridica un templu dedicat Dianei, deasupra construcţiei închinate lui Ra (oppidum Ra). Potrivit lui Laurence Talbot, oppidum Ra, departe de a sugera Soarele, ar desemna mai degrabă un turn precum cele care încoronează statuile zeiţei-mamă Artemis-Rehne, a tracilor, care aminteşte de Cibela şi de coroana sa de turnuri – care i-a adus supranumele de Matei■ Turrita, la romani.

Inaintea cultului creştin al Sfintei Fecioare Maria şi al Fecioarelor Negre – care corespundeau Mamei Divine, zeiţele Cibela şi Venus au îndeplinit acest rol. Indiferent de epocă, statuile şi simbolurile Fecioarelor Negre – virgini pariturae – erau aşezate la răspântii de curenţi telurici şi cosmici deosebit de puternici.

Iosif din Arimateea, discipolul secret al lui lisus, a fost reprezentat întotdeauna în imageria populară – la francezi – purtând căciula frigiană, care va fi aleasă în sec. al XVIII-lea de către francmasoni ca emblemă a revoluţiei franceze. Este sim­bolul cunoaşterii supreme sau căciula iniţiaţilor în misterele lui Mithra şi ale Cibelei, zeiţa mamă – al cărei cult era cele­brat la origine în Frigia, pe muntele Ida.

Xavier de Langlais – autor prestigios din Evul Mediu – a evocat cu talent, în respectul Tradiţiei, epopeea lui Iosif din Arimateea în Europa în al său Roman de roi Arthur. Potrivit acestui roman inspirat de legende şi povestirile populare din epocă, Iosif a convertit la creştinism regatele Northumberland şi Norgalles în Anglia, după ce a înfruntat mii de pericole. Fiul lui Iosif din Arimateea a fost hirotonisit epis­cop de Bretagne. Acesta este preotul care apare în faţa lui Galaad la oficierea Graalului, care a avut loc în ţinutul Logres. Povestea spune că în jurul frunţii sale apăreau litere strălucitoare al căror înţeles era „Iată-1 pe fiul lui Iosif din Arimateea, primul episcop al creştinilor din Bretagne, pe care însuşi Domnul nos­tru 1-a hirotonisit în cetatea străină Sarraz”.

<

Folosind cele mai avansate tehnici de medicină legală, care servesc recreării computerizate a unei fizionomii, o serie de informaţii cuprinse în Biblie şi craniul unui bărbat evreu care a trăit în secolul I, o echipă de legişti britanici, condusă de expertul Richard Neave, de la Uni­versitatea Manchester, a reconstituit ceea ce ei au numit „adevărata faţă a lui lisus Hristos”, prezentând-o drept imaginea cea mai apropiată de realitate a Mântuitorului. Prezentată în cadrul docu­mentarului Fiul lui Dumnezeu, realizat de BBC, imaginea este radical diferită de reprezentările clasice cu care eram familiarizaţi din icoanele ortodoxe sau catolice.

Portretul reconstituit al Mântuitorului înfăţişează un bărbat scund, smead, cu ochii căprui, părul şi barba scurte, de culoare neagră, acoperind o faţă rotundă, pe care se reliefează un nas „puternic”.

Specialiştii britanici – medici legişti, programatori şi istorici – s-au inspirat şi din frescele sinagogilor evreieşti din se­colul II, existente în Siria, care arată că evreii care trăiau în acea perioadă aveau părul şi barba tunse scurt, la fel ca toţi bărbaţii din Imperiul Roman. într-un doc­ument scris de Sfântul Pavel, acesta apre­ciază că este ruşinos ca bărbaţii să poarte părul lung, remarcă pe care nu ar fi făcut- o în cazul în care lisus ar fi avut părul lung! Referitor la imagine, BBC menţionează că nu pretinde că aceasta ar fi fost chiar faţa lui Hristos, „ci doar felul probabil în care ar fi arătat, în baza infor­maţiilor ştiinţifice dobândite”.

<

Titulatura funcţiei celui care se ascunde sub anagrama Chretien de Troijes face trimitere la mitul „Regelui Lumii” – prezent atât în tradiţiile spirituale occiden­tale, cât şi în cele orientale – constituind chiar titlul unei lucrări ezoterice scrisă de Rene Guenon. Potrivit mitului, „Regele Lumii” este un om desăvârşit din punct de vedere spiritual, care este mandatarul Voinţei Divine pe Pământ şi conduce lucrarea entităţilor angelice care au misi­unea de a-i ajuta pe oameni să evolueze, pentru a se apropia de Dumnezeu. La moartea sa, conducerea misiunii de mân­tuire a pământenilor este preluată de un alt desăvârşit aflat în trup. „Regele Lumii” întruchipează atât autoritatea sa­cerdotală, cât şi autoritatea regală, aşa cum, la un moment dat, poporul evreu era condus de un mare înţelept cum a fost Solomon, care era şi rege, în acelaşi timp, iar Marele preot al Daciei, Deceneu, era – totodată – şi regele dacilor.

De fapt, chiar Iisus – Dumnezeul-om avea să moară pe cruce sub inscripţia „Iisus Nazarineanul – Regele evreilor”, fiind din seminţia regală a Regelui David, dar – în acelaşi timp – după cum evi­denţiază toţi teologii creştini, era şi preot după „rânduiala Marelui preot Melkisedek”. Deci chiar Iisus este primul Rege (împărat) al Lumii, întrunind ambele funcţii supreme: cea regală şi cea sacerdotală. în calitatea sa de Mare Preot era firesc ca Domnul Iisus Hristos să trans­mită, încă în viaţă fiind, iniţierea cu aju­torul Sfântului Potir (adică Sfântul Graal!) unui cerc restrâns de adepţi, format din Sfinţii Apostoli, prin celebrarea „Cinei cele de taină”, Taina euharistiei.

Denumirea cupei folosite la acest ritual, perpetuat până azi în cultele creştine ortodox şi catolic, a ajuns să fie cunoscută în tradiţia creştină occidentală, care a asimi­lat mai multe mituri precreştine drept Sfântul Graal. Denumirea sa de Saint- Graal, sau – în forma specifică limbii franceze vechi şi occitanei – „San-Graal” provine de la o epenteză uzitată frecvent de ezoterişti şi anume: San-Graal – Sang Raal – Sang Real (în traducere din franceza veche „Sânge Regal”), adică „sângele care mântuie“sm „Sfântul Sânge al Mântuitorului”.

Taguri:

Comenteaza