In căutarea Eraalului pe teritoriul… României

Se ştie că Heinrich Schliemann a reuşit să localizeze mitica cetate a Troiei bazându-se pe indicaţiile oferite de textele vestitelor lliada şi Odiseea lui Homer. Tot astfel, legendara cetate a Sarrasului – care apare în ciclul romanelor Cavalerii Mesei Rotunde aparţinând lui Chretien de Troyes – se află… în România, după cum vom demonstra cu argumente istorice, arheologice, ezoterice şi de literatură comparată.

După cum susţin şi Mircea Eliade în a sa Istorie a religiilorşi I.P. Culianu în cartea sa Gnozele dualiste ale Occidentului, ciclul de romane Cavalerii Mesei Rotunde ascunde – într-o formă livrescă, ezoterică – doctrina şi mesajele ezoterice ale unei organizaţii iniţiatice din care făcea parte şi Dante Alighieri, intitulată Fedeli del Amore (Supuşii iubirii – n.n.J. Tot aşa cum masoneria speculativă renunţă la secretomanie şi iese la lumină în secolul al XVI- lea, pentru a atrage adepţi, prin Testamentul lui Christian Rosenkreuz, unde autorul este un personaj fictiv în spatele căruia se ascunde un şef al Ordinului Antic şi Acceptat al Rozacrucienilor, ciclul Cavalerilor Mesei Rotunde reprezintă ieşirea din adormire a Ordinului Fedeli del Amore, iar numele autorului francez este o anagramă ce ascunde funcţia înaltului personaj masonic şi natura creştină a ordinului respectiv. în aceeaşi manieră utilizată de marele ezoterist român Vlaicu lonescu pentru a decripta Centuriile lui Nostradamus, ce a căpătat şi valenţe literare în operele lui Umberto Eco şi, mai nou, în romanele lui Dan Brown, numele lui Chretien de Troyes se decriptează astfel: CHRETIEN DE (T)ROY(ES)provine din [Le) ROY ES(T) CHRETIEN-în care „roy”este termenul folosit în franceza veche pentru „roi” = „rege”. Adică „REGELE(Lumii) (a se citi al ordinelor iniţiatice din acea vreme! – n.a.) ESTE CREŞTIN”! Acest tip deîncifrări simple – prin anagramare – era foarte răspândit în epoca în care au apărut Cavalerii Mesei Rotunde. Spre exemplu, autorul lui Gargantua şi Pantagruel – Rabelais – se numea în realitate… Regele Lumii.

Spre deosebire de celelalte obiecte legate de prezenţa lui Iisus pe Pământ, aşa cum se cunosc ele din Biblie şi din tradiţia creştină, singurul care apare în două momente cruciale ale vieţii Mântuitorului este „Sfântul Graal”. Conform tradiţiilor creştine, Graalul este folosit la instituirea tainei fundamentale a creştinismului – Sfânta Euharistie, iar – ulterior – Iosif din Arimateea îl foloseşte din nou pentru a aduna sângele Mântuitorului care curgea din rănile celui răstignit pe cruce.

In textul apocrif Faptele lui Filat, reluat de romancierul francez Robert de Boron în trilogia sa pe tema Graalului – Iosif din Arimateea, Merlin, Perceval se relatează că, după moartea lui Iisus prin crucificare, la palatul lui Pilat apare Iosif din Arimateea – enigmaticul bogătaş devenit ucenic al lui Hristos, care solicită cadavrul Mântui­torului pentru a-1 îngropa potrivit legii iudaice în mormântul construit pentru sine. Interesant este că Pilat îi mai face o favoare acestuia, în afară de a-i ceda cor­pul Mântuitorului, şi anume aceea de a-i returna şi Sf. Potir – ce fusese confiscat apostolilor de către soldaţii romani.

Denumirea de Sf. Graal provine din limba celtă – în care gradale sau graale înseamnă vas – realizează legătura dintre tradiţia celtică precreştină şi creştinism. La rândul ei, tradiţia spiritual-celtică, după cum demonstrează în operele lor atât ezo- teristul francez Rene Guenon, cît şi cel român Vasile Lovinescu, derivă din tradiţia primordială hiperboreeană, din care – potrivit scriitorilor şi filozofilor antici – originează întreaga spiritualitate indo-europeană.

In Dacia preistorică, marele istoric român Ovidiu Densuşianu demonstrează cu argumente că Hiperboreea era Ţara Pelasgilor, având în centru teritoriul Daciei Mari din timpul lui Burebista. Aceasta şi din cauză că – datorită urmelor ultimei glaciaţiuni – pământul Daciei Mari era cel mai nordic pământ locuit din leagănul european al civilizaţiei meditera­neene care rămăsese neacoperit de gheaţă! Se cunoaşte că climatologii au imaginat în zilele noastre – şi în modelul viitoarei glaciaţiuni – o Europă de Nord acoperită de gheţuri, inclusiv jumătate din Insulele Britanice, toată Scandinavia şi ţările baltice. Potrivit şi acestui model, regiunile din Europa care nu sunt acoperite de gheaţă sunt cele de la latitudinea limitelor nordice ale teritoriului locuit de români!

In acest context se înscrie şi de­criptarea â la Vlaicu lonescu a de­numirii SARRAS cu trimitere la as­trologia iniţiatică şi la solstiţiul de vară – care era legat de cultul mor­ţilor, moment cunoscut de iniţiaţii antici pentru că deschidea o poartă către altă dimensiune – cea a sufletelor morţilor (de unde şi denu­mirile sărbătorilor populare „Moşii de vară” şi „Moşii de iarnă”!). <

Potrivit iniţiaţilor dotaţi cu clarvi­ziune, „trupul” Graalului nu se mai află azi în planul nostru terestru, palpabil, urmând – se pare – drumul urmat de trupul Mântuitorului într-o altă dimensi­une a Creaţiei. Dar, ca şi Mântuitorul Iisus – care exista „dinainte de toţi vecii” ca Fiu al lui Dumnezeu, adică înainte de naşterea sa pe Pământ – Sf. Graal, indiferent de cum ar arăta forma expresiei sale materi­ale, este doar proiecţia unei realităţi spi­rituale, care există şi va exista din­colo de aspectul material al Creaţiei Divine ca atribut al Sfântului Duh, „persoana” cea mai absconsă şi mai greu de înţeles din Sfânta Treime, de către inteligenţa omenească.

Tocmai pentru că Sf. Graal nu se mai află pe Pământ, în planul fizic, puterea sa de fascinaţie culturală şi mistică nu a încetat o clipă să crească, exact ca şi numărul de creştini şi întinderea creştinismului în lume.

text .şi foto Valentin Lourenţiu Gheorghiu

Taguri: nr. 3 / martie 2006 Tweet

Saturday, March 25th, 2006 at 4:52 pm, DOSAR, RSS feed