De exemplu, mie nu-mi place să fac schimbări, am avut părul lung şi ondulat, cum la televiziune se cerea părul îndreptat şi scurt a fost o adevărată tragedie, dar apoi mi-am dat seama că este bine şi aşa. Când am plecat la o specializare în SUA, pe atunci eram la Amerom Canal 38, nici nu am ajuns bine în aeroport că m-au şi luat şi m-au dus la un coafor, unde părul meu negru, ondulat şi lung, s-a transformat în păr drept, scurt şi cu şuviţe şatene şi roşcate. Revenită în ţară, dacă eram cu spatele, nimeni nu mă mai recunoştea, apoi m-am obiş­nuit şi am constatat că îmi stă bine şi aşa. Aşadar, treci prin anumite etape ale vieţii şi constaţi mai târziu că a fost bine că s-a întâmplat aşa. Când am părăsit fiecare loc de muncă pe care l-am avut, am plecat cu mult regret, mă ataşasem de echipa cu care lucrasem. Mi-a fost greu să plec de la radio – acolo învăţasem lucruri deosebite alături de Robert Turcescu, redactor şef la ştiri şi de colegul meu Cosmin Prelipceanu, mi-a fost greu să plec de la Prima TV,la fel mi-a fost greu, dar re­cunosc, de peste tot am plecat de bună voie şi la mai bine!”

–

Când este tris­tă, ceea ce i se întâmplă des­tul de rar, poa­te şi din cauza optimismului debordant, Simona se relaxează uitându-se la televizor, ascultând muzică sau vizionând un film de dragoste, o comedie sau un film de acţiune Adoră muzica anilor 70-80, muz­ica bună care a rezistat şi rezistă în timp. Printre poeţii preferaţi se numără Constantin Creţan şi îl admiră pe Alex Ştefănescu şi al său Jurnal secret \n materie de parfumuri, le alege în funcţie de sezon, adoră Angel de la Theiry Mougler, Adict de la Christian Dior, iar vara îi place mult Oxygen şi Ultraviolet

 

Indiferent de câte schimbări au intervenit în viaţa ei, cea mai mare mândrie a Simonei însă rămâne realizarea pe plan personal. Anul tre­cut, în octombrie, Simona şi-a pus pirostriile alături de Răzvan, soţul ei. „Am fost prieteni şapte ani, ne doream de mult să facem pasul acesta, dar Răzvan a tras de timp. El nu prea agreează să vorbească despre el. Nefiind persoană publică, acceptă să iasă cu mine la petrecerile mondene fiindcă înţelege că altfel nu m-aş simţi bine la evenimentele la care particip, dar nu să apară în presă. La un moment dat, când încă nu eram căsă­toriţi, aflându-ne la o petrecere, un fotoreporter ne-a fotografiat împreună şi, cum ne ştia de ani buni, nu mai era sigur dacă ne-am căsătorit sau suntem doar prieteni, aşa că în ziar a doua zi a scris Simona Bălănescu alături de soţul ei în loc de Simona şi prietenul ei. în următoarele zile au sunat tele­foanele încontinuu, prieteni şi cu­noscuţi ne-au întrebat dacă ne-am căsătorit deja şi ei nu au aflat încă. Răzvan nu înţelegea ce se întâmplă. Aşadar, înainte de a ne căsători cu adevărat, oamenii ne vedeau neapărat soţ şi soţie. Totuşi, când ne-am hotărât în sfârşit să facem nunta, i-am luat prin surprindere atât pe prieteni cât şi pe părinţi. Nunta a ieşit aşa cum am visat-o eu, ştii cum visează fetele la rochia de mireasă, la slujba frumoasă la biserică etc. Şi a fost într-adevăr superb. Ne-am căsătorit la biserica Elefterie, corul a cântat dumnezeieşte, slujba nu a fost nici prea lungă, nici prea scurtă, iar vremea a ţinut cu noi”, povesteşte cu mândrie şi nostalgie Simona. Pe Răzvan, Simona l-a cunos­cut cu şapte ani în urmă, la mare. De altfel, părinţii celor doi se cunoşteau de peste 20 de ani, dar o pauză în relaţia de prietenie dintre cele două familii i-a făcut pe copii să nu se cunoască mai devreme. Odată comuni­carea restabilită între părinţi, Răzvan şi Simona s-au împrietenit. Simona Bălănescu mai avusese prieteni în fa­cultate, dar nici unul nu reuşise să se apropie de inima sa. Visa la un bărbat înalt şi zvelt – 1,90 m, cu ten meri­dional şi evident frumos, inteligent şi cu simţul umorului. Răzvan a core­spuns acestor criterii atât de mult încât din primele zile în care l-a văzut i-a spus: „Tu eşti bărbatul pe care-l aştept de o viaţă! Aşa am simţit eu atunci şi i-am spus. Am descoperit în toţi aceşti ani că, ceea ce am spus în acele clipe s-a adeverit. într-adevăr, Răzvan îmi înţelege meseria şi apreciez la el faptul că ştie să iasă din orice situaţie, deşi nu lucrează în acelaşi domeniu cu mine îmi dă sfaturi utile şi, alături de mama, este unul dintre cei mai buni critici ai mei”, susţine Simona Bălănescu. Realizată din punct de vedere senti­mental şi profesional, Simona Bălănescu îşi doreşte acum ca viaţa să-i fie completată de prezenţa unui bebeluş. „Ce îmi doresc anul acesta? Poate ar trebui să apară un al treilea membru al familiei. Nu ştiu dacă va apărea în 2006 sau în 2007, când o vrea Dumnezeu sau… când om avea timp, dar am 33 de ani şi simt că ar cam fi cazul!”

text Alice-Claudia Gherman foto Robert Hanciarec şi arhiva personală

Taguri: nr. 1-2 / ianuarie – februarie 2006 Tweet

Sunday, January 15th, 2006 at 5:27 pm, PEOPLE, RSS feed