order alprazolam Rhode Island buy xanax best bioavailability of xanax

soma herniated disc soma online soma food energizer

zolpidem Simi Valley buy ambien online does ambien raise cholesterol

tramadol fertilidad tramadol 50 mg can i snort tramadol

xanax compared to lorazepam buy xanax xanax max doz

ambien schizophrenia buy ambien ambien online Greensboro

nortriptyline and xanax combination buy xanax no prescription taking etizolam with xanax

take 2 valium buy valium effects using valium

doza maxima de xanax pe zi buy xanax xanax zaps

el tramadol es un medicamento controlado where to buy tramadol akibat memakai tramadol

CULTURA MASS-MEDIA

Simona Tache, un freelancer norocos, căruia îi merge extrem de bine

November 4th, 2011, com Comenteaza

Jurnalist la „Caţavencii“, unul dintre bloggerii cunoscuţi din România. Pe scurt, Simona Tache şi al ei „Jurnal roz de cazarmă şi nu numai“…

Unde se întâlnesc şi unde se despart cele două,  să le spunem, pasiuni ale tale?  „Eu nu cred că blogger e o meserie. Poate fi cel mult un hobby, dar nu o meserie.  99,99% dintre textele publicate pe bloguri  (inclusiv pe al meu) nu s-ar califica niciodată pentru publicarea  în  print,  în  timp  ce

100%  dintre  articolele  din print sunt perfect acceptabile   pe   un   blog. Spunând lucrurilor  pe  nume  şi fără false modestii, să fi fost jurnalist  la  Caţavencu  (devenit între  timp   Caţavencii) e  o performanţă  cu  care  puţini cetăţeni se pot lăuda, în timp ce,   ca  să   fii   blogger,  nici măcar nu e esenţial să ştii să scrii. Doar să ai unde. Ăsta   e motivul pentru  care nu mă prea identific cu  statutul de blogger.   Dacă   aş auzi  comanda  Toţi  bloggerii  să  facă un pas în faţă!, aş rămâne în spate. Oricum,  o  să   facă pasul   ăla    juma’   de    Românie.”

De ce acest nume – Jurnal roz de cazarmă şi nu numai? „Blogul  a pornit pe vremea când eram angajată în cazarma Caţavencu, iar abordarea pe care eu o propuneam era una relaxată, detaşată, veselă, hazlie, roz. Între timp, nu s-a schimbat decât faptul că am evoluat la stadiul  de  freelancer  (spun am  evoluat  nu doar pentru că e mişto să fii independent, ci şi pentru că sunt un freelancer norocos, căruia îi merge extrem de bine). Viziunea mea asupra  lumii  a  rămas   roz,   iar  cazarma  mică numită Caţavencu a fost înlocuită de cazarma mare, care este România. Caută pe Google cu femei  şi o să  vezi că  primele multe link-uri sunt către  site-uri  cu femei dezbrăcate  sau fierbinţi.”

Ai   făcut vreodată socoteala ce câştigi din urma activităţii tale pe site? „Da, şi nu e deloc rău. Media lunară e o sumă din care, dacă eu şi soţul meu n-am fi o familie cheltuitoare, am putea trăi liniştit.”

E şi vreo pierdere? „De timp, uneori aiurea rău de tot,  şi pe care tot încerc s-o diminuez. Social-media, ca să mă exprim în ton cu vremurile, este un fenomen interesant, care însă se hrăneşte cu ceva extrem de scump şi de preţios: timpul oamenilor.  Iar  problema nu e atât că se hrăneşte cu timp, ci că mănâncă  al naibii de mult. E  ca şi cum ţi-ai fi luat căţel şi îţi   bugetezi  câte-un bol-două   de crănţănele pe zi, dar te trezeşti că nu-i ajung nici două  vaci întregi la o masă. Te  cam dă peste cap.”

Eşti într-adevăr   mai  tare  decât  Simona Gherghe şi Simona Senzual (într-un articol de pe  blogul său, jurnalista povesteşte că,  la  o simplă căutare Google cu numele Simona, i-a apărut  această   ierarhie)?   „Ha-ha,   categoric nu! Dac-o  întrebi pe mamaie cine-i  Simona Tache, fiind obişnuită să-mi spună Mădălina,  s-ar  putea  să  aibă  un  moment  de  ezitare. Dac-o întrebi de Simona Senzual, o să ştie din prima secundă cine e. Eu cred că, şi dacă i-aş arăta doar   sânii   Senzualei,  cu  întrebarea Mamaie, ai cui sunt ăştia?, i-ar  identifica fără greş. De  atâtea ori i-a  văzut, că  nu ar prea avea cum să nu-i recunoască…”

Femei în online. Poţi să comentezi expresia?  „Ştii că e o expresie care mă  calcă  pe nervi, de-aia întrebi, nu? Am   mai spus-o şi o repet. Nu există femei în online decât dacă ţii să  împarţi  foarte riguros online-ul  ăsta. Şi atunci o să ai aşa: femei în online, ochelarişti în online, trandafiri japonezi în online, bărbaţi în online, hamsteri în online şi aşa mai departe…  Eu împart  lumea  altfel,  atunci când e vorba de scris: în oameni care  scriu mişto şi oameni care nu scriu  mişto. Primii sunt foarte puţini.”

Crezi că există discriminare de gen în blogosfera românească? „Românilor le place să discrimineze. Nu doar femeile şi nu doar în blogosferă. E una dintre trăsăturile poporului meu   cu   care   nu   mă    mândresc   deloc. Revenind  la  discriminarea  de  gen,   că  asta m-ai întrebat, sunt bărbaţi din blogosferă care se întrec în a nu scoate femeile din curve şi proaste. Ceea  ce,  dacă  mă-ntrebi pe mine, îi descalifică total ca bărbaţi. Pentru mine, am mai spus-o şi cu altă ocazie, definiţia bărbatului conţine obligatoriu  cuvinte  ca putere, demnitate, curaj, onoare şi – neapărat! – gentileţe. Cu   alte  cuvinte, bărbat  e ăla  care se poartă ca un domn şi cu curvele, nu ăla care le face curve şi pe  doamne. Ăla    poate fi un mitocan, un mârlan de duzină, dar nu un bărbat. L-aş  întreba  trei  lucruri  pe  bloggerul misogin, oricare îi e numele: 1. Care-i distanţa dintre a  gândi şi a te exprima astfel despre femei şi a le lovi?  După părerea mea, e foarte mică. Muncitorul care îşi snopeşte în fiecare seară   nevasta  are  tot  atâta  respect  pentru femei  cât  ai  şi tu,  bloggerule  misogin!; 2. Mama şi soţia ta sunt o excepţie sau sunt şi ele tot nişte curve proaste?; 3. Dacă o să ai o fetiţă, cum o să-i explici, când va creşte, felul în care tu gândeşti despre femei? Lumea evoluează şi, peste 20 de ani, o astfel de atitudine va fi  muuuuuuuuuult mai greu de explicat decât azi. S-ar putea să te dispreţuiască, s-ar putea s-o pierzi… Sau nu contează pentru că, oricum, tot o curvă proastă va fi şi ea?”

Ce     fel  de  confuzii  au  loc  în  online? „Confuzii? Habar  n-am. Ştiu  că, de exemplu, o prietenă bună a comentat, timp de vreo doi ani,  pe blogul meu, în aşa fel încât să nu mă prind că e ea. În tot timpul ăsta, am confundat-o cu… o necunoscută.”

Ai    lucrat şi pentru Humanitas, în domeniul PR-ului. Cum  a fost trecerea la scriitură? „A    fost o binecuvântare. N-aş  mai face PR nici să  mă  plăteşti cu greutatea  primarului Piedone în aur. Nu că ar fi o meserie urâtă, dar mi-a ajuns, mi-a ieşit pe nas, mi-am consumat toate resursele în domeniu. A   fost,  de altfel, un paradox, ca eu,  o antisocială,  să fiu om de PR.”

Ai  scris şi o carte de poezie. Mai cochetezi cu asta?  „Nu. O să scriu proză scurtă, când şi dacă  o să  am timp. O să  aflaţi doar dacă  o să-mi   iasă  supersupersuperbine. E  atât  de plină de impostori şi lumea literară încât chiar n-am chef să-i furnizez eu unul în plus.”

Chiar  acum citesc pe blogul tău că lista ta de prieteni pe FB e plină, în condiţiile în care eu ţi-am cerut recent prietenia pe site. Ce  mă fac?… „Mi-am mai păstrat o rezervă de nişte locuri pentru cei pe care chiar îi cunosc sau pe care ajung să-i cunosc…”

 

„Nu pot să stau fără internet decât dacă sunt în vacanţă. Dacă nu sunt, nu pot. Am încercat experimental, timp de o zi, acum vreun an. A fost o zi grea, în care nu mi-am găsit deloc-deloc locul şi am fost necăjită ca un căţel ud.”

 

O poveste hazlie de pe site-ul Simonei? „Faptul că s-au format cupluri pe site-ul meu e hazliu?”

 

text Radu Pocovnicu, foto arhivă personală

Taguri:

Comenteaza