Simpatico
October 14th, 2011, Mugurel Margarit-Enescu Comenteaza TweetFiat a prezentat la salonul auto de la Frankfurt noua generație a modelului „Panda“ care de-a lungul timpului a atras peste 6,5 milioane de cumpărători.
Dacă urmărești fluxul de știri, imagini și lansări internaţionale din orașul german unde are loc unul dintre cele mai spectaculoase saloane auto ale anului, îţi vine greu să te decizi care este mașina cea mai interesantă. Să fie noua generaţie Porsche 911, să fie ultimul Ferrari decapotabil sau cel mai sportiv Ford Focus? Sunt zeci de mașini care merită atenţie, dar puţine care vor influenţa piaţa auto din România. Dintre acestea am ales-o pe cea care o să fie sigur cea mai accesibilă și cea care a fermecat o lume întreagă prin simplitatea ei și spiritul practic.
Este greu de crezut că Fiat a menţinut de-a lungul a 31 de ani, din 1980 și până în prezent, doar două generaţii ale lui Panda. Practic, prima generaţie s-a vândut fără modificări semnificative până în 2003. Iar a doua generaţie încă poate fi găsită în showroom-urile Fiat.
Oferta a fost întotdeauna simplă și adresată celor care doreau o mașină practică și fără pretenţii făcută pentru aglomeraţia urbană. Dotările n-au excelat niciodată, motoarele au fost gândite pentru consum (0-100 km/h în 14-15 secunde), iar design-ul a fost mereu dictat de funcţionalitate.
Fiat susţine că noua generaţie este dovada maturităţii și aduce un salt calitativ important la nivel de confort, tehnologie și siguranţă (vechea generaţie avea doar 3 stele EuroNCAP). Și design-ul a fost adus la zi, dar, din fericire, nu și-a pierdut acel aspect special care spune că mașina e gata să înfrunte orice obstacol.
Dimensiunile sale au crescut cu doar câţiva centimetri, dar spaţiul este acum folosit cât mai eficient și mașina chiar poate transporta cinci pasageri. De asemenea, au fost sporite spaţiile de depozitare în încercarea de a maximiza caracterul practic.
Italienii declară că au desenat noua Panda ţinând cont de cele mai noi trenduri. Exteriorul are un aspect ceva mai elegant, cu linii rotunjite care delimitează un volum gândit pentru eficienţă. Partea frontală are o personalitate puternică. Ușor convexă, capota se îmbină armonios cu grila orizontală și noile faruri rotunjite, subliniate de luminile de zi obligatorii.
Interiorul păstrează aceleași elemente stilistice și oferă pasagerilor un spaţiu confortabil și funcţional. Bancheta spate, care alunecă înainte și înapoi pe o șină, este rabatabilă fracţional și, împreună cu scaunul pasagerului dreapta, care poate fi culcat, garantează un spaţiu de încărcare respectabil. Panoul și instrumentele de bord sunt și ele aduse la zi, iar Panda este acum echipat cu o unitate audio proprie care lipsea generaţiei precedente. Acesteia i se adaugă un sistem Blue&Me TomTom LIVE care face legătura cu telefonul mobil și oferă informaţii în timp real despre trafic.
Trebuie spus că, în acest moment, Fiat este unul dintre liderii fenomenului de micșorare a motoarelor pe benzină. Anul acesta a obţinut chiar premiul „International Engine of the Year 2011“, pentru motorul TwinAir Turbo cu doi cilindri și o capacitate de doar 0,9 litri. Acesta dezvoltă 85 CP și o să fie cel mai performant motor al micuţului automobil. Alături de el este motorul aspirat de 65 CP și aceeași capacitate cilindrică. Amândouă sunt echipate standard cu tehnologia Start&Stop. Aceeași tehnologie este disponibilă și pentru diesel-ul de 1,3 litri și 75 CP care este parte din a doua generaţie de motoare Multijet dezvoltate de italieni. Probabil, însă, cel mai accesibil motor o să rămână agregatul de 1,2 litri Fire care dezvoltă 69 CP.
Panda mai promite un nivel de securitate adus la zi cu patru airbag-uri, ABS și sistem de asistenţă la frânarea de urgenţă și, în următorii ani, un sistem care frânează mașina automat în cazul unor obstacole detectate la o viteză mai mică de 30 km/h.
Primele mașini vor fi echipate cu tracţiune faţă, dar tracţiunea integrală este o promisiune fermă a Fiat pentru perioada următoare. Cu patru motoare, trei niveluri de echipare, zece culori exterioare și patru interioare, două tipuri de capace și două tipuri de jenţi de 14 și 15 inch, Panda oferă 600 de combinaţii posibile pentru ca fiecare să-și poată personaliza mașina după dorinţă.
Depășită un pic de vremuri, vechea Panda nu mai avea ca atuuri în faţa concurenţei decât caracterul practic și preţul foarte atractiv. Cu noul model, italienii au reușit să păstreze elementele definitorii și totodată să ofere publicului un automobil modern care răspunde cerin ţelor actuale. Nu au exagerat cu nimic și nici nu au pretenţia atingerii dotărilor din clasele superioare. Ei știu să facă mașini de oraș polivalente și Panda e o nouă dovadă în acest sens.
Panda nu este cea mai avangardistă mașină, nu este cea mai mică și, cu siguranţă, nu este cea mai frumoasă. Este însă un automobil atât de bine adaptat încât este greu să-l refuzi dacă ești o persoană practică.
nr. 10 / octombrie 2011 Tweet