Singur prin Ethiopia

Alin Totorean este un explorator si fotograf român deja recunoscut la nivel intern şi interna­ţional pentru expediţiile sale solitare în locuri de şertificate precum Australia, Atacama sau Gobi. Ultima sa ispravă expediţională a fost în Ethiopia, din care ne-a împărtăşit câteva impresii.

Descoperă-ţi semenii, acesta este proiectul de la care a ple­cat în expediţii Alin Totorean acum şase-şapte ani în urmă. De atunci, temerarul explo­rator a parcurs mii de kilo­metri singur, pe jos sau cu diverse mijloace de transport pe care le-a găsit la îndemână, pentru a se apropia de oameni şi a le cunoaşte viaţa şi obi­ceiurile. În această primăvară, Alin a revenit din Ethiopia, cu informaţii şi detalii dintre cele mai interesante.

În Ethiopia, Alin Totorean a parcurs circa 150 de kilo­metri pe jos din cei 1.900 cât a făcut în această ţară, în total. A aterizat în capitala ţării, Addis Abeba, dar şi-a îndreptat atenţia, energiile şi paşii către vârful Abune Yosef – 4.260 m înălţime, vulcanul Wenchi şi regiunea Kaffa, locul de unde este originară cafeaua. În pere­grinările sale, Alin a întâlnit oameni diferiţi, dar cei care l-au uimit şi impresionat cel mai mult au fost locuitorii satelor montane dinspre vâr­ful Abune Yosef. „M-am dus la ei cu gândul să îi descopăr, dar adesea eu am fost cel care a fost descoperit, mai ales că eram singurul alb pe care îl văzuseră vreodată, în viaţa lor”, povesteşte exploratorul.

Înainte de a îşi începe ascensiunea pe vârful Abune Yosef, Alin a făcut o scurtă vizită în oraşul Lalibela. Acolo a vizitat cele 11 biserici orto­doxe considerate cea de-a opta minune a Lumii Noi. Bisericile sunt monolitice şi au fost ridi­cate din porunca regelui Gebre Mesquel Lalibela, din dinastia Zagwe, convertit la creştinism în secolul al XI-lea.

„Cei mai intere­sanţi oameni aufost, însă, cei de pe Abune Yosef, chiar dacă au fost si cei mai săraci şi mai curioşi în a mă cunoaşte, pe mine, un alb, singurul alb văzut de ei vreodată”, povesteşte Alin.

În drumul său către vârful amintit, românul nu a ezitat să se apropie de casele localni­cilor, să ceară găzduire în ele, având astfel ocazia să vadă la faţa locului şi pe propria-i piele ce înseamnă sărăcia, dar şi ospitalitatea, care sunt obi­ceiurile oamenilor din zonă şi cum este să trăieşti într-o co­libă alături de oameni şi ani­male. „Am locuit cu ei în co­libe, am mâncat şi muncit ală­turi de ei. Nu le cunoşteam limba, dar mă apropiam întâi de copii, afişând o mimică prietenoasă, părinţii căpătau încredere în mine, iar apoi comunicam prin semne cu ei. Oamenii erau săraci, de o sărăcie pe care nu ţi-o poţi imagina până nu ajungi acolo, chiar dacă ştiam despre Ethiopia că este o ţară săracă”, spune Alin. Copiii nu aveau nici măcar o păpuşă din cârpă, iar o pereche de sandale de gumă reprezenta o adevărată avere pentru posesorul ei. Bărbaţii lucrau la muncile câmpului, cultivând parcele mici, terasate, aflate la 3.000 de metri altitudine. În colibă femeile găteau sau mai spălau când şi când câte o rufă roasă de atâta purtat, băieţeii mergeau cu caprele pe munte după câte un smoc de iarbă uscată, iar fetiţele cărau apă cu spatele de la kilometri întregi, de la un izvor anemic, aflat la baza munţilor. Cu toate aces­tea, localnicii i-au oferit lui Alin găzduire şi hrană din puţinul lor.

Etiopienii prăjesc boabele de cafea în casă.

Locuinţele băştinaşilor sunt, de fapt, niste colibe in care locuiesc la un loc oameni si animale.

Preparatele culinare locale erau compuse din injera – un fel de lipie făcută din făina obţinută din seminţele unei plante numite teff, peste care se pune un amestec de linte, fasole, varză, morcovi, sfeclă roşie sau cartofi. Cât despre igienă, aceasta era mai mult decât precară. „Deşi am dor­mit cu ei în colibă, iar fiindcă nu aveau apă, a te spăla însemna un lux pe care nimeni acolo nu şi-l putea permite, nu m-am îmbolnăvit. Când m-am întors mi-am făcut, după două luni, toate analizele – le-am făcut aşa de târziu, tocmai fiindcă anumite afecţiuni se pot manifesta cu întârziere – şi mi-au ieşit absolut în regulă”, explică Alin. Acolo, în coliba sărăcăcioasă, Alin a observat cât de ospitalieri şi de binevoitori sunt locatarii. Astfel, exploratorul a con­statat că: „Oamenii, cu cât sunt mai săraci, cu atât sunt mai ospitalieri şi mai buni. M-au lăsat să dorm în colibele lor şi mi-au dat mâncare fără să ceară măcar un ban.” Ceea ce nu înseamnă că Alin a lăsat nerăsplătită această ospitali­tate, el le-a oferit bani, în moneda locală – birr-ul, celor care i-au oferit adăpost. Mai mult, Alin i-a ajutat pe băşti­naşi şi la muncile cotidiene, a tuns oi, a muls iepe, pe scurt, a experimentat viaţa etiopianu­lui aflat în pustiul muntelui Abune Yosef. La nevoie, în lipsă de orice alt adăpost, Alin a dormit chiar şi sub cerul liber.

Oamenii muntelui Abune Yosef aduc apa cărând-o în spate de La un izvor aflat La baza muntelui.

De pe Abune Yosef, Alin Totorean s-a îndreptat către craterul vulcanului stins Wenchi, unde a găsit o comu­nitate de oameni ceva mai bogaţi decât cei care trăiesc în creierul munţilor. În craterul vulcanului Wenchi există un lac imens, iar satele oamenilor sunt răspândite pe mal, în jurul lacului. În zonă îşi duc viaţa în linişte circa 800 de locuitori. Peisajul este mirific, pantele sunt înverzite de pâl­curile de eucalipţi şi culturile de enset – o plantă asemănă­toare bananierului.

Cel de-al treilea obiectiv pe care Alin a ţinut să îl atingă în Ethiopia a fost regiunea Kaffa, locul de unde provine cafeaua. Aici a asistat la întreg ritualul de culegere, prăjire, măcinare şi servire a cafelei. Oricât de săraci erau oamenii locului, cafeaua le era nelip­sită. Consumul ei reprezenta ceva obişnuit, planta fiind adesea prezentă chiar în faţa colibei.