association fentanyl et tramadol tramadol 100mg valium tramadol interaction

xanax studying buy xanax online what strength is blue xanax

tramadol stomach bleeding tramadol 100mg tramadol combinatie met diclofenac

soma drug identification order soma online soma de todas as cores

aura soma bottle 43 buy soma soma cube possibilities

why can't i drink alcohol on tramadol tramadol 50mg indication and side effects of tramadol

bad reaction to ambien buy ambien online ambient light sensor iphone 5c

valium before acid buy valium valium and librium are ________ drugs

türk telekom soma şubesi telefon buy soma 1-2-fly fun club caribbean world soma

tramadol arrow lp 100 mg buy tramadol online no prescription tramadol schedule arizona

DOSAR

Slujbă, carieră sau vocație?

April 8th, 2012, com Un comentariu

„Ce vrei să te faci când vei fi mare?“,  întreabă părinții.  „La ce facultate  vrei să dai?“, întreabă profesorii. „Cât  de  sus  vrei  să ajungi?“,  întreabă managerul firmei  la care  lucrezi.  „Și acum  ce fac cu viața mea?“, te întrebi  când  ești  disponibilizat. Probabil cea mai importantă întrebare dintre toate.

text Monica Ramirez

Vine un  timp  când  în viaţa  oricui  se nasc două întrebări majore:  cu cine ne căsătorim și ce carieră  alegem?  După părerea specialiștilor, există trei feluri  diferite de a percepe ocupaţia pe care ne-o alegem:

Dacă banii reprezintă considerentul principal, atunci  o privim strict ca pe o slujbă – cu tot tacâmul complet, inclusiv postările depresive la începutul săptămânii pe reţelele  de socializare și  cele  exuberante vinerea. Genul acesta   de  angajaţi  trăiesc   pentru  weekend, pauze și vacanţe. Munca pe care o prestează nu reprezintă decât  un  singur lucru:  salariul. Ei sunt  cei care declară:  „E ok la muncă, dar  n-aș putea  spune  că-mi  oferă   cine  știe  ce  satisfacţii…”

Dacă există posibilitatea de promovare, atunci   vorbim despre o  carieră  cu  potenţial. Carieriștii sunt  interesaţi să  urce  pe  scara  ierarhică, victoriile  raportându-se la promovări și  măriri   de  salariu. De  cele  mai  multe   ori, carieristul își va dedica toată  energia și timpul pentru a-și atinge  acest  scop.  În momentul în care obţine  poziţia mult  dorită, progresul încetează, apare frustrarea și insatisfacţia.

Cariera devine vocaţie  atunci  când  la baza alegerii   stă  pasiunea, ori  talentul pentru un anumit tip de muncă. Vocaţia  este ceea ce faci pentru plăcerea personală, fie că ești plătit  ori nu.  Avantajele materiale nu  se află pe primul plan,  ci satisfacţia muncii depuse. Cei care își bazează alegerile profesionale pe talent cred că munca lor are un impact foarte puternic. Unul care  se  răsfrânge nu  numai asupra vieţii  lor personale, ci și dincolo  de ea. Ideea că s-au născut  pentru respectiva ocupaţie le oferă  satisfacţii majore.  Avantajele materiale nu vor întârzia să apară.

Nici una dintre aceste trei categorii nu este mai bună sau mai rea decât cealaltă. Însă studiile specialiștilor dovedesc faptul că oamenii cu adevărat fericiţi sunt  cei care își aleg o carieră vocaţională. Dacă așa stau  lucrurile, oare  n-ar trebui să primim mai multe  informaţii și îndrumări în  acest  sens  înainte de  a  deveni adulţi?

Elizabeth A. Davies,  consilier  vocaţional la Life Care Resources din California, este de părere că părinţii sunt primii care trebuie să descopere și să încurajeze vocaţia  și talentul copiilor  lor. Apoi intervine educaţia școlară  și universitară. Americanii au  mers  atât  de  departe încât  au perfectat nenumărate teste  bazate pe lucrurile care ne fac plăcere ori nu, prin care se poate stabili  talentul și  adevărata vocaţie  a  unei  persoane.  Și de ce nu? Până  la urmă, ne petrecem marea majoritate a timpului la serviciu, ori ni-l ocupăm cu sarcini de serviciu, așa că n-ar fi rău ca măcar  să ne facă plăcere.  Charles Kincaid, consultant la Centrul de Reabilitare Profesională din  California, spune  că  frustrarea ori  satisfacţia  resimţite la serviciu se răsfrâng asupra întregii noastre vieţi, influenţându-ne inclusiv viaţa familială.

În cei doisprezece ani cât am locuit în California, am  cunoscut mulţi  oameni și de o parte  și de cealaltă  a baricadei. Marea  majoritate a emigranţilor cu studii superioare nu profesează  în  meseria pentru care  s-au  pregătit, fiind  nevoiţi să se adapteze la slujbe  cu mult sub pregătirea lor. Există și cazuri  fericite. Îmi vine în minte vecinul meu, Marco Gonzales, un inginer mexican simpatic și veșnic  zâmbitor, care a emigrat în Statele Unite la vârsta de 25 de ani. Cum  diploma de inginer nu i-a fost recunoscută, a  fost  nevoit   să  se  reprofileze. Mi-a mărturisit că a fost cel mai bun lucru  care i s-a întâmplat. Își alesese  cariera  de inginer la îndemnul și dorinţele părinţilor, fără  a simţi însă  o pasiune deosebită pentru această  meserie. Ceea ce-l atrăgea cel mai mult era natura. Așa că s-a angajat  ca grădinar. Din punctul lui de vedere, n-a privit acest lucru  ca pe  o  umilire  ori  degradare, ci  ca  pe  un  prim   pas  în construirea  unei   cariere   vocaţionale.  Între timp,   s-a  informat,  școlit  și  specializat,  devenind designer de exterior. „Câștigul material este net superior celui de inginer și, cel mai important, mă  simt  fericit  și  împlinit sufletește.”

Desigur, există și reversul medaliei. Prietena mea, Meera Bhagati  din India,  a visat mereu la o viaţă  în Statele  Unite,  dar  nu  s-a putut adapta niciodată pierderii profesiei de profesoară. A încercat  fără  succes  să-și  ofere serviciile  ca meditator particular. În disperare de cauză,  s-a angajat  la Starbucks-ul din  colţul străzii  mele.  Așa ne-am  și cunoscut. Avea  cel mai trist  zâmbet pe care l-am văzut vreodată. După doi  ani, s-a reîntors acasă  și la profesia căreia îi era atât de dedicată. Mi-a scris la puţin timp  și mi-a trimis  o fotografie. Radia  de fericire, zâmbea din toată inima.

Barbara  Meyr, psiholog motivaţional la Rehab Center din Santa Barbara,  este de părere că talentul și vocaţia  se află în strânsă legătură cu  latura noastră emoţională. Este  paradoxal faptul că  în  adâncul sufletului suntem conștienţi  de talentele de care dispunem, însă  ne alegem  cariere  care nu  au nimic  în comun cu ele.  De  cele  mai  multe   ori,  motivele acestor alegeri   ţin  strict  de  ordin   material. Nu  este neobișnuit să  auzi  un  tânăr   declarând că-și alege  o meserie datorită faptului că se câștigă bine   în  branșa  respectivă.  Peste   câţiva   ani, spune Barbara  Meyr, va cheltui  marea majoritate  a  acelor  bani  la  psiholog, încercând  să scape  de  depresie. Așadar, de  unde și  cum începem să ne gândim la alegerea unei cariere, ori la reabilitare în cazul disponibilizării? Barbara  Meyr  ne sfătuiește să începem prin  a considera o carieră  vocaţională. În  acest  caz, este  important să  răspundem la  următoarele patru întrebări esenţiale:

• Care  sunt  talentele și calităţile  pentru care am fost mereu lăudaţi?

• Care sunt activităţile care ne fac plăcere?

• Ce ne  dorim să  lăsăm   în  urma  noastră?

• Ce pregătire profesională este  necesară pentru a ne desăvârși talentele?

Primele trei întrebări ne ajută  să ne identificăm vocaţia,  iar cea de-a patra ne oferă uneltele de care avem  nevoie  pentru a transforma visul în realitate. Este în regulă, spune doamna Meyr,  dacă  nu  ţinem  cont  de părerile părinţilor. Nu înseamnă că nu-i iubim  ori respectăm dacă  ne alegem  profesia indiferent de preferinţele lor, mai  ales dacă  din  punctul lor de vedere cariera trebuie privită numai prin

prisma câștigului material și nu  a satisfacţiei personale.

Craig  Nathanson, autorul cărţii  Cum  să-ţi refaci viaţa  la patruzeci  de  ani  alegând cariera potrivită, și fondatorul unei clinici motivaţionale din Petaluma, California, lansează un nou program social denumit Recâștigarea Americii – vocaţie cu vocaţie, care intenţionează să ridice societatea și economia americană prin cultivarea și promovarea talentelor, prin  încurajarea  carierelor vocaţionale, criticând înregimentarea individului în  proverbiala rat race. Mai  pe  românește, mai  lăsaţi-ne cu  lozincile corporatiste și susţineţi unicitatea.

În cartea  sa, Craig  Nathanson vine cu date concrete care  arată clar  necesitatea demarării unui nou  program social.  Conform studiilor efectuate de Bureau of Labour Statistics, numărul absolvenților de facultate a crescut  cu 60% din 1992 până în  2011. Numai 30% dintre absolvenții de facultate profesează în meseria pentru care  s-au  pregătit, iar  asta  nu  numai datorită faptului că oferta  de angajare este redusă, ci și a pierderii interesului pentru o meserie aleasă din considerente greșite.  America scoate ingineri, doctori și avocaţi  pe  bandă rulantă, marea lor majoritate devenind mai  apoi  poștași, ospătari, barmani, ori casieri la supermarket.  În  1992,  existau   119.000  de  ospătari cu studii  superioare.  Până   în  anul   2008,  acest număr s-a dublat, ajungând la 318.000. La fel s-a  întâmplat și  în  cazul  casierilor. În  1992, 132.000 de  casieri  deţineau diplome de  facultate,  acel  număr crescând la 365.000 până  în anul  2008. Nathanson critică  aspru declaraţia Președintelui Obama, conform căreia  America are nevoie de mai mulţi absolvenţi de facultate, numind-o drept cea mai mare  farsă.

În extrem de  apreciata sa carte,  Adevărata Educaţie, Charles Murray ne destăinuie că numai un procent extrem de modest al absolvenţilor de facultate pot considera că au învăţat ceva cu adevărat, datorită faptului că multora le-a lipsit disciplina, maturitatea și integritatea. Care este motivul principal pentru aceste lacune?  Lipsa interesului. Lipsa vocaţiei și a talentului pentru cariera abordată. De asemenea, Murray critică învăţământul gimnazial și liceal pentru încărcarea minţii  elevului cu noţiuni și cunoștinţe  care  nu-i   vor  folosi  niciodată  în viaţă.  Matematica predată începând cu clasa a cincea  și terminând cu  ultima clasă  de  liceu este  mult,   mult   prea   dificilă.   Mai  degrabă, până  în clasa a opta  ar trebui pus  accentul pe cultura generală, urmând ca apoi să se trieze și selecteze  elevii în funcţie  de aptitudinile și talentele  fiecăruia. Un jurnalist nu are nevoie  de cunoștinţele de matematică necesare unui arhitect, dar ar trebui ca toţi oamenii să posede un minimum de bagaj de cultură generală. Măcar cât să știe unde se află pe hartă  și să nu  confunde inima cu ficatul. Lectura și arta ar trebui promovate   mult    mai   mult,    mai   susţine Murray.

Datorită numărului  exagerat de  mare  de studenţi,  facultăţile își  alterează  misiunea, reducând  calitatea serviciilor oferite  de  către profesori. Odată cu  aceasta,  scad  și standardele,  mediocritatea fiind  considerată tot  mai mult  drept acceptabilă. Astfel, se naște un nou mit  de  tip  Potemkin, un  amestec  colorat  de instituţii de  studii superioare care  oferă  un amestec  la fel de  colorat  ce nu  se mai  poate numi  nici „educaţie” și nici „superioară”. Extrapolând pe baza acestor mărturii, ajungem la concluzia că sistemul românesc de  învăţământ  este la fel de deficitar. După cum susţine academicianul Solomon  Marcus,  „Învăţământul românesc este bolnav,  noi toţi suntem bolnavi,  dar  numai unul dintre bolnavi poate  să fie terapeut.”

La fel ca americanii,  ca să rămânem un popor și să nu devenim o populaţie, trebuie să înţelegem că fără o educaţie eficientă și un sistem corect de valori nu ne putem gândi cu optimism la viitor.

 

Taguri:

Comentarii

  1. […] Sursa: http://revistaflacara.ro/slujba-cariera-sau-vocatie/  […]

Comenteaza