Speranţă si deznădejde
June 7th, 2011, Bogdan Hrib 19 comentarii TweetSi a fost Bookfest 2011. Multe speranţe înainte de deschidere, urmare a deciziilor de grăbire a perioadei de organizare şi a modificării programului de vizitare – zilnic 10-22. Speranţa că vremea nu va fi atât de frumoasă ca toţi bucureştenii să plece la munte sau la mare, dar nici atât de ploioasă încât să nu iasă din casă. Speranţa că autorii români vor atrage cititorii…
Puţine titluri noi. Puţini invitaţi străini. Puţin entuziasm. Ungaria – ţară invitată, uşor exilată în ultimul pavilion. Acţiuni multe pe hârtie, dar cu ecou redus la public. După o miercuri şi o joi destul de onorabile, a sosit o vinere în care au început să apară primele îngrijorări: deşi după-amiaza avansa rapid, dorita înghesuială pe culoare şi în standuri se lăsa aşteptată. Sâmbătă editorii au mai recuperat oleacă, deşi finala Barca-Manchester a îndepărtat cititorii de orele târzii printre cărţi. Duminica a fost ultima şansă… Ratată?
Când totul s-a închis au început să apară comunicatele de presă trâmbiţând marile realizări, în timp ce, pe şoptite, editorii bombăneau că s-au vândut cărţile la reducere şi prea puţine exemplare din noutăţi. Unii, prăpăstioşii, vorbeau de un dezastru, în timp ce alţii, mai echilibraţi, constatau o scădere a valorii vânzării cu 2025% faţă de anul trecut. Foarte puţini chiar au fost mulţumiţi. Oare erau sinceri?
Afară, la cele două terase din dreptul pavilionului C1 (fost 15), la fiţe în stânga şi la… nefiţe în dreapta (adică vânzare de mici la greu, cu 3 lei bucata!), mesele au fost ocupate în întregime doar temporar. Oricum, după orele 19 se cam subţia traficul…
Bun, rău a mai trecut un târg. Speranţele se mută acum spre Gaudeamus-ul de noiembrie!
Carte moca n-aveti?
Cam aşa m-a întrebat un puşti. Am crezut că face bancuri cu mine. Nu făcea. Era serios. L-am întrebat cum de i-a venit asta. Mi-a zis că dacă tot a a văzut cărţi groase la 10 lei, la 5 sau 3 lei, ba chiar şi la 1 leu, de ce n-ar fi şi moca? N-am avut chef de vreo altă replică.
Ce-a fost simpatic la acest târg? Am avut aer curat şi proaspăt nu numai pentru că funcţiona instalaţia de aer condiţionat, am avut parte de puţini, dar buni cititori fideli, îi puteai vedea cum veneau cu listele pe mici bucăţele de hârtie sau citind din iPhone-le personale, am avut parte de mulţi (foarte mulţi!) autori români pentru că multe edituri au început să publice intens români… Mai ieftini şi mai la îndemână? Probabil. Cu siguranţă talentaţi şi persuasivi. Îmi amintesc doar un singur titlu, Nepovestitele trăiri ale templierilor români, al lui Adrian Voicu. Adrian a avut o lansare super, pe Strada Ficţiunii de la All şi a jucat pe tot terenul cu fizicul său impresionant şi tricoul asortat la subiectul romanului. El singur a declarat Această carte este un hohot de râs! Are dreptate şi trebuie să o citiţi.
La Crime Scene, Emil Simionescu a apărut pentru prima dată în public vorbind despre noua s-a carte, A 4-a ţintă, vândută împreună cu numărul de mai al revistei Flacăra, Monica Ramirez şi-a anunţat al optulea volum, apărute toate în mai puţin de un an, Identităţi secrete, partea a II-a a volumului doi din seria Alina Marinescu. Tot despre o Marinească, dar Anastassia, ucigaş plătit, a vorbit şi Oana Stoica-Mujea, colegă de copertă cu foarte tânăra Andra Pavel, pe Sărutul morţii. Prezentarea Fortăreţei nebunilor, semnată de George Arion, şi a romanului Ucideţi generalul, a întregit seara de sâmbătă. Apoi fuga la meci.
Ce n-a fost prea simpatic? Probabil că ne-am pus prea mari speranţe în redresarea economică mult discutată. Cititorii noştri nu au aflat că şi industria cărţii a ieşit din criză. Am observat cu stupoare june minunat îmbrăcate şi construite ce au ieşit pe porţile pavilionului cu punguţe de ceai. Bun şi ăla, dar măcar o carte aşa, de formă?…
Mă întreb dacă epoca marilor târguri de carte n-a apus? Dacă României nu îi ajunge unul singur? Dacă, urmând modelul altor ţări, tot europene, n-ar trebui să organizăm festivaluri de carte la iarbă verde în mijlocul Cişmigiului, pentru măcar trei săptămâni? Sau poate că sunt eu cârcotaş…
Nimeni nu părea indignat de volumele aruncate pe jos ca într-un second hand. Am simţit un frison pe [ira spinării. Degradantă postură pentru cărţi, pentru editurile care le-au publicat si pentru autorii de pe copertă. Păcat, domnilor. Asa ceva nu se face!
Nicolae Manolescu şi Lilian Zamfiroiu, în standul Books NOT Brands. Pe surse se zice că Books NOT Brands e noua marcă sub care expun Flacăra, Crime Scene, Tritonic, Ramirez Books şi Caii Verzi. Aici, Nicolae Manolescu a debutat în proză cu „Poveşti pentru oameni mari” la editura „Maşina de scris” condusă de Domnita Ştefănescu.
nr. 6 / iunie 2011 Tweet
great publish, very informative. I ponder why the opposite experts of this sector do not understand this. You must proceed your writing. I am sure, you have a great readers’ base already!
you’ve got an excellent weblog here! would you wish to make some invite posts on my blog?
new led watch I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
I finding for informatin in usa and I read your post that so useful for me, thx google I found your site for great info….
Sites we Like……
[…] Every once in a while we choose blogs that we read. Listed below are the latest sites that we choose […]……
Trackback for a Great Article…
Left you a trackback for your readers to get more info….
Sweet blog! I found it while browsing on Yahoo News. Do you have any tips on how to get listed in Yahoo News? I’ve been trying for a while but I never seem to get there! Cheers
Trackback for a Great Article…
Left you a trackback for your readers to get more info….
One more thing I would like to state is that rather than trying to accommodate all your online degree programs on times that you conclude work (considering that people are worn out when they go back home), try to obtain most of your lessons on the weekends and only a couple courses on weekdays, even if it means taking some time away from your weekend break. This is beneficial because on the week-ends, you will be extra rested plus concentrated with school work. Thanks a bunch for the different guidelines I have figured out from your blog site.
hi!,I really like your writing so a lot! percentage we keep in touch extra approximately your post on AOL? I need an expert in this house to solve my problem. Maybe that is you! Having a look forward to see you.
I’d should test with you here. Which isn’t something I usually do! I enjoy reading a put up that can make individuals think. Also, thanks for allowing me to remark!
pakistani old films Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…
Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…
Thanks for the interesting things you have revealed in your post. One thing I want to comment on is that FSBO connections are built after a while. By releasing yourself to owners the first end of the week their FSBO is usually announced, prior to a masses start off calling on Friday, you generate a good network. By giving them methods, educational components, free accounts, and forms, you become a great ally. By taking a personal fascination with them in addition to their problem, you develop a solid link that, in many cases, pays off when the owners decide to go with an agent they know as well as trust – preferably you.
Phen375 reviews…
This is very interesting, You are an overly skilled blogger. I have joined your feed and look forward to looking for extra of your wonderful post. Also, I have shared your site in my social networks! phen375 reviews…
I have noticed that service fees for internet degree specialists tend to be a great value. For instance a full Bachelors Degree in Communication in the University of Phoenix Online consists of Sixty credits with $515/credit or $30,900. Also American Intercontinental University Online gives a Bachelors of Business Administration with a full program feature of 180 units and a tariff of $30,560. Online degree learning has made obtaining your education been so detailed more than before because you can earn your current degree through the comfort of your home and when you finish working. Thanks for all tips I’ve learned from your website.
Your home is valueble for me. Thanks!
Through my investigation, shopping for electronic devices online can for sure be expensive, yet there are some tips and tricks that you can use to acquire the best discounts. There are often ways to locate discount deals that could make one to ge thet best electronic devices products at the smallest prices. Thanks for your blog post.
I’m truly enjoying the design and layout of your website. It’s a very easy on the eyes which makes it much more pleasant for me to come here and visit more often. Did you hire out a developer to create your theme? Outstanding work!
Websites worth visiting…
I enjoyed reading your article, many thanks….
[…] de Cluj, Realitatea.net, Alexandria Librării, Ziarul de Roman, Gazeta Nouă, Revista Flacăra, Rondul de Sibiu, Sibiu.net, Citynews, Napoca News, Zi de zi, Gazeta de Sud, Bună […]