como resolver frações com soma soma medication fazer uma soma em java

taking phentermine and vicodin buy phentermine taking birth control and phentermine

valium and paxil interaction buy diazepam online valium endikasyonlar±

how is ambien excreted buy ambien online ambien associated with cancer

buy alprazolam online Tennessee buy xanax xanax gas chromatography

valium og tramadol buy generic valium valium buy High Point

how long to pump and dump after valium valium without prescription can i take naproxen and valium together

what are xanax made of generic xanax is clonidine hydrochloride similar to xanax

soma by chicos buy soma koje varalice za soma

xanax before nuclear stress test buy xanax drug interactions ambien and xanax

DOSAR

Statele oarecum unite ale Europei

June 25th, 2010, com 2 comentarii

Unificarea continentului pe căi economice, paşnic, după sute de ani de războaie feudale, a fost un vis frumos. A rămas un vis? S-a transformat în coşmar?

Ideea unei uniuni datează de pe vremea Imperiului Roman, dacă nu cumva din timpul cuceririlor celtice. Pe-atunci, erau uniri cu de-a sila. Prima variantă paşnică a fost proiectată de… Victor Hugo, în 1851. Cele două războaie mondiale au repus problema pe tapet, drept care s-a creat, mai întâi, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (RFG, Franţa, Italia, Benelux), prin Tratatul de la Paris, în 1951. Şase ani mai târziu apărea prima uniune vamală, Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună) – Tratatul de la Roma, 1957 –, transformată ulterior în Comunitatea Europeană, în prezent „primul pilon“ al Uniunii Europene. Aceasta din urmă a apărut ca urmare a Tratatului de la Maastricht (Olanda), în 7 februarie 1993, cu şase state fondatoare.

În paralel, la Schengen (Luxemburg), în 14 iunie 1985, s-a semnat Acordul de liberă circulaţie, la care au aderat până acum 30 de state, inclusiv patru care nu sunt membre UE, în vreme ce Regatul Unit şi Irlanda au decis să nu se bage.

La ora primelor demersuri pentru UE, Vestul nu bănuia că va avea solicitări din Estul pe atunci aflat în spatele Cortinei de Fier. România a fost prima ţară din Europa Centrală şi de Est în relaţie oficială cu Comunitatea Europeană, din 1974. De intrat am intrat în ultimul val de până acum, la 1 ianuarie 2007, alături de Bulgaria, ducând la 27 numărul membrilor.

CECO, CEE, SS, UE, AELS/EFTA – Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, SEE/EEA – Spaţiul Economic European! De parcă atâtea entităţi (suprapuse parţial) n-ar fi fost de ajuns, Uniunea e şi ea divizată în instituţii: PE, CUE, CE, CJ şi CEC.

Parlamentul European e similar celor naţionale, mai ales de când membrii lui sunt votaţi nominal de către conaţionali.

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) joacă rolul de executiv continental.

Comisia Europeană reprezintă interesele generale ale UE.

Curtea de Justiţie a UE supervizează respectarea legilor europene.

Curtea Europeană de Conturi verifică finanţarea activităţilor UE.

Ca o curiozitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Haga, NU ţine de UE!

Populaţia UE a atins anul acesta 500 de milioane de oameni, în vreme ce teritoriul a crescut şi el întâi prin reunificarea germană, apoi prin aderările din Est, dar a şi scăzut prin… retragerea Groenlandei (parte a Danemarcei), în 1985, după un referendum negativ. Groenlandezii şi-au luat jucăriile şi au plecat!

UE are acum cea mai mare economie din lume, cu un PIB total de peste 16 trilioane (mii de miliarde) de euro. Libera circulaţie are şi dezavantaje: câteva milioane de oameni au migrat spre Occident în ultimii ani. Pentru Vest, asta a însemnat balamuc, concurenţă acerbă, la salarii de dumping, infracţionalitate crescută. Pentru Est – limitarea dezvoltării economice naţionale prin dispariţia a până la 10% din populaţie, deci până la 25% din populaţia activă.

Un ultim detaliu: UE trăieşte din contribuţiile membrilor. În ceea ce ne priveşte, avem de plătit la bugetul comun circa 10 miliarde de euro în perioada 2007–2013.

De la şase la zece a fost natural. De la 10 la 25 – cu oarece îndoieli. Ultimele două au intrat deja à contre coeur. Nu inima noastră, ci a lor.

Dar mai departe? Mai ales acum, când s-a prăbuşit criza peste lume. Turcia, săraca, e asociată încă din 1963 la Piaţa Comună, dar stă la coadă cu mai proaspetele candidate oficiale Croaţia, Republica Macedonia şi Republica Moldova, iar analiştii nu-i dau şanse înainte de 2015. Nu că nu s-ar fi străduit: a îmbunătăţit drepturile omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot.

Trei dintre statele AELS – Islanda, Liechtenstein şi Norvegia – sunt şi membre ale SEE, drept care pot participa la piaţa unică fără să adere la UE.

Conform sondajelor, importante segmente de cetăţeni ai UE consideră că Uniunea e deja prea mare. Ideea însăşi de unificare continentală a ajuns să fie pusă în discuţie, iar unii au cerut chiar oprirea procesului de extindere.

De fapt, numai Marea Britanie, ţările scandinave şi unii dintre „boboci” pledează explicit pentru continuarea extinderii spre Est. Cazul Londrei e oarecum curios, ţinând cont că n-a vrut nici euro, nici Spaţiu Schengen, nici permise de muncă pentru români şi bulgari.

Şi mai sunt şi alţii în aşteptare: Serbia-Muntenegru, Bosnia, Albania, la care eurooptimiştii adaugă o parte din fostul spaţiu sovietic (Ucraina, Moldova), ba chiar şi nordul Africii (Maroc, Algeria). Marocul „european” n-ar fi chiar o premieră, de vreme ce din Tratatul Nord-Atlantic fac parte ţări fără nici o legătură cu Atlanticul.

Cea mai neaşteptată informaţie privind extinderea UE a venit din partea lui Mats Aberg, ambasadorul Suediei în România: „Dacă există percepţia că cele două noi ţări membre (România şi Bulgaria n.r.) nu au atins standardele cerute (în privinţa reformelor în justiţie – n.r.), atunci acest lucru va avea un impact negativ asupra procesului de extindere”. Deci, dacă nu se mai extinde UE, de la noi i se trage! Suntem tari!

Euro este moneda oficială a 16 dintre statele Uniunii, folosită şi în Monaco, San Marino şi Vatican cu acordul UE, dar şi Andorra, Kosovo şi Muntenegru fără acord (ultimele două au avut marca germană drept monedă). Numele a fost adoptat în 16 decembrie 1995, moneda a intrat pe pieţele de capital la 1 ianuarie 1999, înlocuind aşa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar trei ani mai târziu a fost introdusă în circulaţie fizică.

Euro se foloseşte şi în Teritoriile Franceze de peste mări: Guyana Franceză, Réunion, Sfântul Pierre şi Miquelon, Guadeloupe, Martinica, Sfântul Bartolomeu, Sfântul Martin, Mayotte etc.

Danemarca şi Regatul Unit n-au vrut euro şi au obţinut derogarea de a-şi păstra monedele. Suedia n-are derogare, dar nici euro: pur şi simplu n-a făcut vreun efort pentru a îndeplini criteriul de a avea o rată stabilă de schimb!

Dincolo de aceste curiozităţi, astăzi moneda „unică” europeană nu se simte bine şi ziua parităţii 1:1 cu dolarul pare să nu fie departe, mai ales că SUA, de unde a început criza mondială, este şi primul stat care a depăşit-o.

Recent, miniştrii europeni de Finanţe, reuniţi de urgenţă la Bruxelles, au convenit – după 11 ore de negocieri! – să înfiinţeze un fond de stabilizare pentru zona euro, în valoare de 500 de miliarde, decizie considerată istorică de către preşedintele CE, José Manuel Barroso. „Vă asigur că orice tentativă de a slăbi stabilitatea euro va eşua”, a declarat el. După care euro a continuat să scadă în raport cu dolarul, Angela Merker a declarat că moneda e în pericol, iar Newsweek a titrat: „The End of The Euro”!

Cât despre noi, specialiştii spun că nu vom îndeplini criteriile prea curând – după unii, nu înainte de 2018. Până atunci putem să mai cântăm liniştiţi „Am un leu şi vreau să-l beu”, mai ales că a avea un leu, azi, nu e chiar de colo.

La început au fost Tratatul privind Uniunea Europeană şi tratatele de instituire a Comunităţilor Europene. Apoi (2000) s-a semnat Tratatul de la Nisa, cu gândul deja la o Constituţie europeană. Ceea ce n-a sunat bine unora: părea să mai fie doar un pas până la un guvern suprastatal. Procesul de ratificare a fost blocat după ce, la referendumuri, francezii şi olandezii au spus: „Nu”.

Atunci s-a recurs la o soluţie simpatică: s-a renunţat la cuvântul „Constituţie”. Noul document, Tratatul de la Lisabona, a fost promovat drept „Tratat de Reformă“. Cum să te opui reformei?

Textul s-a finalizat în urma unui summit neoficial (!) la Lisabona, în 19 octombrie 2007. Nici acum n-a fost fără emoţii, căci intrarea în vigoare era programată pentru 1 ianuarie 2009, dar cehii au ratificat documentul abia în 3 noiembrie 2009, drept care a devenit efectiv la 1 decembrie 2009.

Cele mai importante noutăţi: UE a căpătat personalitate juridică, funcţia de preşedinte al Consiliului a fost transformată în cea de „Preşedinte al Uniunii”, s-a înfiinţat funcţia de ministru de Externe al UE. Acum, UE are şi preşedinte, şi premier, iar comparaţia cu Statele Unite devine tot mai justificată.

Una dintre cele mai spinoase probleme este cea energetică. Scumpirea petrolului a provocat nemulţumiri în toată lumea, Marea Britanie a lansat un apel la stabilizarea preţului şi a cerut Organizaţiei Exportatorilor de Petrol să mărească producţia. Preţul petrolului a crescut de la 10 dolari pe baril în urmă cu un deceniu la valoarea record de 135 de dolari pe baril! Nici aurul, nici diamantele, nici vreo operă de artă n-au înregistrat un asemenea salt.

Ca o posibilă soluţie, Franţa a propus UE plafonarea TVA aplicată produselor petroliere, idee criticată însă de Comisia Europeană. Colac peste pupăză a căzut catastrofa ecologică din Golful Mexic, o spărtură în rezervele submarine. Nimeni nu poate evalua deocamdată cât petrol se va pierde şi care vor fi implicaţiile ecologice, economice şi financiare.

Între timp, invocând datorii ale Ucrainei, Moscova ameninţă din nou cu oprirea livrărilor de gaze naturale, ceea ce ar afecta întreaga Europă. Drept care UE a promis să examineze mijloacele prin care poate ajuta Ucraina să-şi plătească facturile.

Sursele alternative sunt încă timide – cu excepţia Franţei, care stă foarte bine la capitolul energie atomică, şi a Germaniei, care a luat foarte în serios energia eoliană. E drept, potrivit unui raport realizat de Pricewaterhouse Coopers, Europa şi Africa de Nord ar putea să obţină până în 2050 tot necesarul de electricitate doar din resurse regenerabile. Dar e doar o idee, nici măcar un proiect, iar 2050 e al naibii de departe.

Cum problemele de fond ale UE păreau să nu fie suficiente, a apărut criza mondială. Dacă Uniunea ar fi fost puternică, era un prilej ideal de a-şi justifica existenţa. Când se pot dovedi mai bine calităţile unei organizaţii (sau ale unei persoane) decât în situaţiile limită? Criza era exact tipul de împrejurare în care să spui: „Bine că există Uniunea! Dacă ne prindea prăpădul de unii singuri!?”

În mod evident, grecii pot să spună asta, şi ar fi decent s-o facă, în loc de greve şi mitinguri în cascadă pentru că li s-au tăiat al 13-lea şi al 14-lea salariu (ce-i aia!?) şi creşte TVA cu 2 (două!) procente.

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogroup) au aprobat un ajutor financiar în valoare de 110 miliarde de euro pentru Grecia, de 2,5 ori mai mult decât se discuta anterior. „Am rezolvat problema în interiorul familiei europene, dar şi cu ajutorul FMI”, a declarat José Manuel Barroso. Cam imprudent să vorbească la trecut, dacă e să ne uităm la ştirile din Elada: deocamdată nu pare nimic rezolvat.

Următorii bolnavi care vor primi tratament sunt Spania, Portugalia şi Irlanda – în total 440 miliarde din partea ţărilor euro, 60 miliarde de la UE şi până la 220 miliarde de la FMI.

Şi alte ţări, inclusiv România, au fost ajutate şi/sau urmează să fie. Dar abia când va veni vremea să înapoieze împrumuturile vom vedea cum se închide socoteala la nivelul Uniunii.

Între timp, Letonia – statul european cel mai grav afectat de criză – a ieşit oficial din recesiune.

Importante segmente de cetăţeni ai UE consideră că Uniunea e deja prea mare. Ideea însăşi de unificare continentală a ajuns să fie pusă în discuţie, iar unii au cerut chiar oprirea procesului de extindere.

Ce măsuri au luat alții

Suedia: reducerea ratei impozitului pe venit, reducerea CAS, reguli care permit angajatorilor să amâne plata impozitelor, reducerea impozitelor pentru anumite tipuri de servicii domestice, reducerea impozitului pentru reparaţia, întreţinerea, modificarea structurală şi extinderea locuinţei (aţi citit bine, multe reduceri de plăţi!);

Slovenia: reducerea perioadei de rambursare a TVA; posibilitatea de reducere a bazei de impozitare cu 30% din suma investită în echipamente şi active fixe necorporale;

Austria: scăderea ratei de impozitare progresivă a venitului; reducerea impozitelor pentru familii; deductibilitatea fiscală a anumitor donaţii în scop caritabil;

Irlanda: scăderea cu 510% a salariilor funcţionarilor şi creşterea impozitării veniturilor acestora; scăderea unor alocaţii sociale;

Franţa: îngheţarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor; blocarea angajărilor la stat;

Portugalia: creşterea TVA cu 2%; scăderea salariilor bugetare mari cu 5%; creşterea impozitului pe venit cu până la 1,5%;

Bulgaria: creşterea TVA cu 5%; îngheţarea salariilor bugetare şi a pensiilor; taxe de lux. 10


Alte mici probleme

• Felul în care funcţionează concret Uniunea este ţinta multor critici. Michel Rocard, de pildă, liderul Partidului Socialist Francez, consideră că regula unanimităţii în deciziile de politică externă şi de folosire a forţei militare blochează în fapt orice decizie. A doua regulă pusă în discuţie de fostul premier francez este limitarea bugetului UE la 1% din PIB-ul statelor membre, ceea ce face aproape imposibilă o iniţiativă comună de amploare.

• Euroscepticismul bântuie marile state occidentale, din cauza lucrurilor cu care s-au pricopsit în urma extinderii în Est, inclusiv şi în special obligaţia de a ajuta economii naţionale precare. Un caz particular este cel al nemţilor, dintre care destui par să regrete nu numai unificarea Europei, ci chiar cea a Germaniei!

• Un mic vulcan din Islanda, cu nume imposibil, a pus şi el paie pe foc, demonstrând că UE nu are planuri pentru situaţii-limită. „Consolarea” e că şi în restul lumii gestionarea crizei norului de cenuşă s-a făcut la improvizaţie, şi nu conform unei soluţii proiectate preventiv.

• Un cu totul alt tip de situaţie specială la care Uniunea „nu s-a gândit” este îmbătrânirea populaţ iei comunitare şi riscul prăbuşirii sistemelor de pensii. Căci problema nu e doar românească. Conform Raportului anual European Pensions Barometer publicat de Aon Consulting, 55% dintre europenii cu vârste între 55 şi 64 ani nu contribuie la economia europeană, ceea ce subminează sistemele de pensii. De altfel, ţările cu cele mai ridicate vârste medii de pensionare se comportă mai bine şi în alte domenii. În ceea ce ne priveşte, potrivit calculelor Băncii Mondiale, pensiile din România sunt cu circa 20% mai mari decât le poate finanţa bugetul. Şi asta pentru că peste 40% dintre beneficiarii lor au ieşit din viaţa activă înainte de a împlini vârsta pensionării.

• O foarte recentă propunere are toate şansele de a deveni un nou măr al discordiei: conceptul de „guvernanţă economică întărită la nivel european”. Pe limba comună: supravegherea alcătuirii bugetelor membrilor UE… Ideea e de anul trecut, dar a prins viaţă după frustranta experienţă a Greciei. Cum se vor „supraveghea” bugetele, rămâne de văzut, dar va fi tot mai greu să definim suveranitatea naţională…

• Regulile gândite pentru şase state par să nu se aplice natural la 27. E la fel ca reţeaua de străzi a Bucureştiului, proiectată pentru câteva zeci de mii de maşini, dar pe care circulă acum vreo două milioane.

• Sursă de nemulţumiri rămâne politica agricolă comună (CAP), cu Franţa primind 22% dintre fonduri deşi are doar 17% din suprafeţele agricole, în vreme ce state însumând 35% din terenuri capătă doar 18% din bani.

• Unii comentatori îşi pun chiar întrebarea dacă însuşi scopul existenţei UE este limpede: o uniune mai degrabă comercială? socială? politică?

• La nivelul întregii Europe se vorbeşte despre dezamăgirea populaţiei faţă de clasa politică, despre slaba comunicare cu oamenii de rând şi – pe cale de consecinţă – despre slaba informare a acestora din urmă asupra instituţiilor, legislaţiei şi problemelor comunitare. Vă sună cunoscut?

• În fine (deşi lista e mult mai lungă), să notăm că, dacă UE a fost creată ca o replică la SUA, iar euro – concurenţă directă la dolar, acum şi europenii şi americanii ar trebui să aibă altă grijă. În 2009, China – care a traversat criza mondială cu creştere economică şi sporirea rezervelor valutare – a detronat Germania, devenind primul exportator mondial.

Taguri:

Comentarii

  1. This actually answered my problem, thanks!

  2. Improve your vision naturally!…

    Thanks. Left you a trackback to help your readers improve eye vision naturally….

Comenteaza