is it okay to mix xanax with adderall generic xanax over the counter xanax alternative

oxycodone and xanax and alcohol xanax drug is it bad to do xanax and coke

does weed kill xanax high buy xanax can xanax help with hyperhidrosis

tramadol and levaquin interaction buy tramadol online can you mix soma and tramadol

xanax and coke erowid buy xanax pass drug test xanax system

how many grams is a xanax bar xanax alprazolam can i drink wine while taking xanax

can xanax cause liver disease order xanax fake xanax bars g3722

ambien recall buy ambien online can i take suboxone and ambien

white pill xanax 2 buy xanax what does xanax bar feel like

are tramadol withdrawals bad where to buy tramadol tramadol gastric emptying

ZOOM

STELLA MARIS: POVESTEA INIMA REGINEI MARIA

March 20th, 2008, com 3 comentarii

Să scrii povestea unui organ al corpului omenesc e un lucru cu mult mai neobişnuit decât dacă ai scrie un story al întregului. Dar povestea unei inimi? Mai ales dacă e de regină? Ei bine, inima Reginei Maria are povestea ei, arhizbuciumată, ca a oricărei inimi care a iubit mult, a pătimit şi pre pământ s-a tulburat în zadar, cam aşa cum se tulbură tot pământeanul.

La 7 septembrie, 1940, un general al Armatei Române, aflate în retragere de pe Cadrilaterul românesc, are grijă să încarce o casetă preţioasă din firida unei bisericuţe modeste, de pe malul mării. Suntem în Balcic şi trupele româneşti evacuează zona. Tratativele, care s-au dus şi la Craiova, au avut drept finalitate, cedarea Cadrilaterului. Fusese sfatul „prietenesc“ dat de Hitler – şi prezentat ca singura soluţie care ar împiedica sfâşierea României între U.R.S.S., Ungaria şi Bulgaria. U.R.S.S. ameninţa cu luarea Moldovei întregi, până la Milcov. În locul sfâşierii, ni se oferea o alternativă: hărtănirea. Renunţarea părea singura soluţie, deşi nu era. Fiul celei care avea inima la Balcic avea să cedeze locul unde inima se odihnea. Generalul român care a coordonat convoiul bunurilor din castel a intrat şi în capelă. Acolo era inima Reginei Maria, cea reîntregitoare de ţară. Capela se numea Stella Maris.

CUIBUL NELINIŞTIT. (I SE SPUNEA QUIET NEST)

Regina murise cu doi ani înainte. Niciodată, pesemne, nu îşi închipuise, nici în visurile cele mai negre, că ţara pe care o lăsase fiului ei va fi sfâşiată aşa cum a fost. Nici măcar nu s-ar fi gândit să se clintească un fir din România Mare.

Aşa a fost. Balcicul a fost zguduit de cutremurul de pământ din 1940. Şi de bombardamente, la sfârşitul războiului, în 1944. Dar, mai târziu, şi bulgarii aveau să se certe pe Castelul de la Balcic. Deşi a fost denumit Quiet Nest (Cuibul liniştit), el numai cuib şi numai liniştit nu s-a dovedit. Anul 1913 s-a dovedit cu noroc pentru români. În urma celui de-al Doilea Război Balcanic, Quadrilaterul, o porţiune dreptunghiulară de pământ de 7.565 kilometri pătraţi, se alipea teritoriului României. El avea un statut asemănător cu cel al Dobrogei, provincie dobândită în urma Războiului de Independenţă, ca ofertă a guvernului bulgar pentru despăgubiri în urma conflictului. Suprafaţa domeniului regal înfiinţat, ulterior, pe Cadrilater: 18 hectare.

Căpătaţi cu Palatul din Balcic, bulgarii s-au apucat, acum, în ultimii ani, să se certe pe el. Cearta e între Ministerul Culturii şi Universitatea din Sofia, îndeosebi pentru Grădinile Reginei Maria. Este piesa de rezistenţă, piesa de atracţie a locului, frumuseţea lor întrecând, cu mult, castelul, care e, mai degrabă, modest. Are simplitatea şi austeritatea de care numai o regină se poate îngriji. Seamănă nu cu Peleşul, grandios, ci mai curând cu Branul, sever, primitiv chiar, deşi substanţial mai mic ca întindere şi dimensiuni. Este, cu adevărat, un „palat de vară“.

În urma scandalului de la bulgari, directorul Grădinii Botanice (aşa se numesc acum grădinile regale) a anunţat că renunţă la cetăţenia bulgară.

Ce e cu totul supărător, mai ales pentru un român, este că, dacă vrei să ajungi la castelul din Balcic, peste tot, pe pământ bulgar, vei fi întâmpinat cu indicatoare de genul „TO THE PALACE“. To (the) whom’s Palace, îţi vine, în aceeaşi limbă, să întrebi. Dar bulgăroii cu ceafa groasă nu suflă nicăieri nici o vorbă. Corect şi normal ar fi să specifice clar: SPRE PALATUL REGINEI MARIA. Şi, da, chiar în româneşte, pentru că asta e limba pe care a adoptat-o Regina care l-a ctitorit. Şi, mai mult, nu se face nici o specificaţie: Regina Maria a cui? A Bulgariei? Nu A ROMÂNIEI? Peste tot, nu se suflă nici o vorbuliţă.

Dar bulgarii, cap greu, îşi aduc aminte iute de care regină e vorba, atunci când vor să ne vândă, la suprapreţ (în bani româneşti), vinurile reginei. Altfel, cum de unul dintre vinuri s-ar numi MISSY?

Sau altul, pe româneşte, DUCESA?

COASTA DE ARGINT

Iar dacă vrei să ai asistenţă în română, nu poţi. Cum nu poţi plăti nici în lei, ci în leva. Trebuie să te descurci în limba bulgărească, să vorbeşti în bulgărească, să ceri bilet în aceeaşi limbă. Bulgarii ştiu bine engleza numai când e vorba să dea din cap spre dreapta şi, mai ales, spre stânga. Personal, a trebuit să cer un bilet în ruseşte. Grăsana de la casă s-a înviorat brusc.

De la ce a fost Coasta de Argint (cum era numit litoralul românesc de sud, Cap Caliacra-Balcic, prin comparaţie cu Coasta de Azur) la ce e acum, e o cale lungă. Am bătut cu pasul domeniul regal, care se află în deplină & tihnită paragină. Porţi ruginite, cu sârma ruptă, ţipând a restrişte şi izbelişte. Locuri de care se îngrijesc numai câinii şi, odinioară, se îngrijeau regii României. Ştiţi cum îl cheamă pe directorul general? Ghiaurov. Şi ştiţi cum îi spun bulgarii locului? Ceva cu „institutul naţional bulgar de cultură“. Bine că n-a fost Caragiale bulgar. Halal bulgar, halal cultură naţională. Nu viezure, mânz, varză, ci bragă, iaurt, bulgar, zarzavat, castraveţi. Ca să intri în complexul muzeal, îţi trebuie, de altfel, două bilete. Unul pentru castelul propriu-zis, altul numai pentru grădină. Grădina are, de altfel, propriul ei designer special, care se ocupă de geometrie, arhitecturi, forme, aleile cu „lumânările“ copacilor, tăiate, ce-i drept, riguros, la „marele fix“. Minunată este, mai ales, cea intulată Grădina lui Allah.

Singura surpriză cu adevărat plăcută a fost la vila prinţului Nicolae. Acolo am dat, culmea, peste o unguroaică, amabilă, care vorbea destul de bine româna – şi care ne-a dat toate explicaţiile posibile în română. În vila prinţului Nicolae se află o pinacotecă. La etaj, camerele princiare. „În plin sezon, ne-a spus custodele clădirii, se poate dormi cu 25 de dolari pe noapte de persoană în camera princiară“. Poţi scrie, după aceea, un minunat reportaj princiar, care să se numească: AM DORMIT O NOAPTE ÎN CAMERA PRINŢULUI NICOLAE. Ieftin ca braga. Prinţul Nicolae, cel pasionat de maşini şi vinuri, ar zâmbi. „Şi, dacă vi se pare prea mult, adaugă fata, foarte drăguţă, puteţi veni în extrasezon, când e şi mai ieftin“.

PARADISUL A FOST LA BALCIC

Dacă Paradisul a fost pe Pământ, el nu a fost în Mesopotamia. Cel puţin eu nu cred. N-o să mă convingă nimeni. A fost, cu siguranţă, la Balcic. N-am văzut, la început de toamnă, un loc mai frumos pe lumea aceasta mare – şi am văzut hălci bune din vreo trei continente. Tot căutând, în biotop, locul unde a adăstat inima Reginei Maria, mă gândeam că e singurul loc românesc unde muntele (de fapt, este vorba de un deal înalt) se îngemănează cu marea. Şi naşte doline şi coline curbate, în pante absolut minunate. Poate şi de aici lumina aia, ciudată, spectrală, despre care se vorbeşte la Balcic. Lumina pictorilor din Şcoala de la Balcic, atât de îndrăgiţi de Regină. Şi dacă n-a fost măcar Raiul terestru, a fost cel puţin, pentru o vreme, Paradisul pictorilor.

Şcoala de la Balcic este prezentată, de unii dintre artiştii plastici contemporani, ca o alternativă la valorile avangardei, exaltând mai mult specificul naţional. Colonia artistică pe care au constituit-o pictorii români la Balcic era preocupată de Orient şi motive orientale. Era, indubitabil, un loc al boemei. Numele pictorilor des amintiţi în relaţie cu Balcicul sunt Ştefan Dimitrescu, Tonitza, Iser, Şirato. Un apogeu al soarelui şi luminii meridionale, într-o climă aproape mediteraneeană.

EXPOZIŢIA DE INIMI

Am bântuit ore în şir, până aproape am pierdut şirul timpului, prin domeniul regal. Ca să poţi ieşi pe plajă, îţi trebuie o aprobare specială, fiindcă altfel nu mai poţi intra – sau biletul nu mai e valabil. Dar cei care cunosc teritoriul pot intra nestingheriţi prin clasica spărtură din gard. La urmă, repet, abia la urmă de tot, am dat peste firida şi capela destinată inimii Reginei. De ce? Simplu. Nu e decât un simplu afiş care să o indice şi care o prezintă ca pe un fel de „expoziţie“. Halal expoziţie!

Hai, neamule, la expoziţia de inimi! De inimi, de regine, fireşte. Bâlci, Balcani, iarmaroc, aici ou tout est pris à la légère, cum zice franţuzu’. Singurul rapel din memorie – şi abia atunci mi s-a întâmplat declicul! – este faimoasa casetă comandată la Paris, care, actualmente, face parte din Tezaurul de Stat al României. Ea închide, parcă, un cerc. Unul misterios. Cu adevărat ezoteric. Şi destinal. Este caseta pe care a primit-o, în dar, pentru „DOAMNELE ROMÂNE“, Regina Maria, prin 1893, atunci când a păşit prima oară pe teritoriul României. Ce chestie, îţi vine să spui: şi acolo îi e închisă inima. Cetluită chiar. După ce a fost plimbată printr-o firidă a Branului, tot din ordinul Principesei Ileana, care a ordonat şi repatrierea ei de la Balcic, odată cu căderea Cadrilaterului în mâinile bulgarilor. După ce a fost deteriorată. După ce s-a zvonit că „periculosul mintal“ Emil Bodnăraş (în parte, naş, se pare, şi al Casei Scânteii, varianta românească a Lomonosovului!) a „vândut“ Castelul de la Balcic statului bulgar în contrapartida unui teren din Sofia. Însă gândul revine la inima Reginei. O inimă neliniştită, care a străbătut toată Europa, a iubit – şi a fost gata să moară pentru tot ceea ce iubeşte. O inimă de, aşa cum i se spunea, „Regină-soldat”. Care l-a iubit şi pe Boyle, şi pe principele Barbu Ştirbey, şi pe Ferdinand. Dar a iubit şi Cadrilaterul, şi pământul românesc. O inimă curajoasă, mai mare decât trupul. Şi mai tare în credinţă.

Aşa am început să-l urăsc pe George Bibescu (1833–1902). Dacă nu refuza tronul Bulgariei, astăzi îmi cumpăram o casă la Balcic. Nevastă-mea, Nicoleta, e complet de acord. În plus, zice că-i mai ieftin decât pe litoralul românesc. Dar cum să înveţi bulgara? O dilemă din care nu prea poţi ieşi.

foto Mihail Gălăţanu

Taguri:

Comenteaza