valium medication classification diazepam 5mg valium einlauf

how often should you take ambien buy ambien online does tagamet potentiate ambien

effects long term soma use buy soma online manisa soma'da trafik kazası

.5mg xanax withdrawal symptoms buy xanax online no prescription dose massima xanax gocce

is it safe to take ambien with vyvanse buy ambien online ambien buy Pittsburgh

can you take valium with effexor xr buy valium online alcohol con valium

what is the trade name for ambien ambien medication can ambien cause rage

500 mg of tramadol buy tramadol online cod para que sirve la sustancia tramadol

can xanax cause low platelet count alprazolam no prescription does xanax pass into breast milk

tramadol sinemet tramadol 50 mg cloridrato de tramadol wikipedia

CULTURA MASS-MEDIA, Interviu

Studenții mei vor cărți pe hârtie

June 6th, 2012, com Comenteaza

Am cunoscut-o pe Domnica Rădulescu înainte de a apărea primul ei roman  în România. Semnasem deja pentru  „Trenul de Trieste“,  se traducea de zor în așteptarea lansării de la „Gaudeamus“ și deodată am   aflat   că  vine   acasă,  în   documentare  la   Mangalia,    pentru următoarea carte. Am mers împreună pe digul spre far și am ascultat poveștile despre Nora și despre nava amiral a flotei comuniste, despre pictură și  despre tablouri, despre iubirea tinerei și  despre exil…  Nu știam atunci  că se va numi „Amurg…“

 

❙    Să începem  cu începutul: De ce America?

– America,  sau  mai  precis  Statele  Unite  – prin  forţa  împrejurărilor, a sorţii,  a unor  circumstanţe favorabile, precum şi a momentului istoric  şi  politic   –  anii  ’80 (‘83 mai  precis). Întâmplarea a făcut  că am  cunoscut o profesoară  americană pe plaja  de la Mangalia prin anii ’70 şi am ţinut  legătura cu ea de-a lungul timpului. Atunci  când  m-am  hotărât să părăsesc ţara şi mă aflam la Roma ca refugiată politică s-a oferit să mă sponsorizeze pentru a veni în Statele  Unite  şi în felul  acesta  am  ajuns  la Chicago.

 

❙    Care este  profesia ta  actuală și cum  ai ajuns la roman?

– Profesor universitar de literatură comparată,  franceză şi italiană, teatru, studii de gen, precum şi scriitoare. Am scris ficţiune  dintotdeauna, chiar înainte de a pleca din România şi a fost dintotdeauna marele  meu  vis să devin autoare de romane. Dar s-a materializat după o perioadă destul de îndelungată, din cauza carierei  academice care mi-a ocupat tot timpul şi m-a acaparat mulţi  ani.

 

❙     Trenul de  Trieste, primul tău  roman, apărut şi în România în 2008, la Tritonic, pare a fi o poveste în mare parte autobiografică. Aşa este sau nu? Şi de ce?

– Da, bineînțeles, este un  roman de inspiraţie autobiografică, dar nu este nici un volum de memorii şi nici o autobiografie. Traiectoria sau  călătoria personajului principal este  din multe  puncte de vedere paralelă cu traiectoria mea personală, dar  nu identică. Romanul conţine,  ca multe  opere  de  ficţiune,  un  amalgam de experienţe personale, fantezie şi documentare, apoi toate  trecute prin  alchimia imaginaţiei  creatoare.

 

❙     E uşoară cariera de romancier în America?

– Depinde de visele  şi aspirațiile respectivului  romancier. Pentru a reuşi  la nivelul de ceea  ce  se  numeşte trade publishing  (tiraj  de masă,  carte  comercială, n.a.)  este  extrem de dificil, şi duci o luptă continuă şi crâncenă. Dar nu aş crede că există vreo carieră, în adevăratul sens   al  cuvântului,  care  să  se  poată  numi uşoară. Însă cea de romancier ar fi poate  chiar şi mai grea  (din punctul meu  de vedere, strict personal) decât, să zicem, cea academică, datorită factorului arbitrar. În cariera academică, pe care mi-am ales-o, munca este extrem de intensă pentru a parcurge toate  gradele şi treptele profesiei, însă cu răbdare, inteligenţă, determinare totul este posibil. În schimb, cariera de romancier depinde de factori total arbitrari, ca de exemplu: gusturile subiective ale agenţilor sau  ale  editorilor, perioada în  care  te  afli  în raport cu imaginea cărţii în cultura respectivă, situaţia economică – totul  în afara  controlului autorului…

 

Amurg la Marea Neagră este un roman, al doilea semnat de tine, care continuă să dezvolte subiectul dezrădăcinării, a fugii din Epoca de Aur. Cum ai ales personajele? De unde ţi-a venit inspiraţia?

– Sunt  personaje care m-au  urmărit, m-au obsedat şi care mi s-au  conturat în imaginaţie din perioada în care lucram la Trenul de Trieste. Sunt un amestec de personaje cunoscute, fantezie şi fragmente de viaţă personală, ca de exemplu  obsesia  legată  de artele  vizuale sau cea cu marea,  obsesia  înotului, a mărilor şi a oceanelor, întâlnirile de pe plajă care îţi pot  schimba destinul, aşa cum a fost întâlnirea mea cu persoana  care  m-a  sponsorizat să ajung  în State. Mi-aş fi dorit să fiu o pictoriţă ca Nora Teodoru şi o pianistă ca fratele  ei, Valentin. Amurg  la Marea Neagră este un roman care reîncarnează multe  dintre visele şi anxietăţile mele personale, precum şi o întreagă galerie  de persoane pe care  le-am  întâlnit de-a  lungul anilor  şi care m-au fascinat.

 

❙     Marea reprezintă ceva special în viaţa ta?

– Absolut, am  avut  întotdeauna fascinaţia mării şi a atmosferei marine. De mic copil experienţele de la mare şi timpul petrecut pe plajele Mării Negre m-au marcat în mod fundamental. Am avut o nostalgie a lumii acvatice, a mării ca spaţiu misterios şi care atrage necunoscutul, iar contactul fizic cu apele mării le-am perceput ca un fel de uniune senzuală cu natura.

 

❙     Cele două romane au personaje şi acţiuni diferite. Te-ai  gândit şi la o serie continuându-l pe unul sau pe celălalt?

– M-am gândit, dar nu cred că le voi continua vreodată în sensul  de sequels. Am spus  tot ce am avut de spus în privinţa acelor poveşti şi personaje. Le  voi  continua într-un sens  mai larg, al temelor care mă obsedează: a tensiunii între politică şi viaţa personală, istorie şi dragoste, drama exilului şi a imigrării.

 

❙     Cum au fost  ele primite de occidentali, ei care nu înţeleg exact, poate, epoca comunistă?

 

– Au fost premiate şi pentru scurte  perioade  au  fost  bestsellers (în  Statele  Unite   şi  în Marea Britanie), Trenul de Trieste este tradus în 12 limbi, iar Amurg la Marea Neagră, deja publicată în două ediţii. Mi se pare că au fost şi continuă  să fie apreciate. Romanele mele nu sunt doar  poveşti despre epoca  comunistă, ci au teme  destul de  universale, prin  care  cititorii, persoane de diverse naţionalităţi, orientări politice, experienţe personale, se pot identifica: violenţele istoriei,  traumele imigrării, dragostea,  relaţiile   familiale, destinul  personal  pe fundalul marilor mişcări  politice,  problema artistului şi a expresiei artistice în condiţii de opresiune politică.  Cineva  care a trăit în Chile, în Polonia,  în Israel  sau  în Republica Dominicană se poate  identifica.

 

❙    Ce va urma? Care sunt următoarele proiecte?

–  Lucrez   la  al  treilea   roman, provizoriu intitulat We Won’t Always Have Paris şi inspirat de  războiul din  Bosnia,  din  anii  ’90. Este  un roman a cărui  acţiune are loc o parte  la Washington DC, o parte  în Serbia,  o parte  în Bosnia şi o parte  la Paris  – primul volum fără România, dar  tot cu problema imigrării, a războiului, a violenţelor politice  şi, ca şi primele două romane, cu  personaje şi  voci  feminine puternice şi complexe.

 

❙     Cum  scrii?  Uşor,  greu,  disciplinat sau doar când ai timp?

– Da, sunt disciplinată cu scrisul şi da, scriu destul de  uşor;  odată ce mă  aşez  la masa  de lucru şi am timpul şi concentrarea necesară, nu îmi este niciodată greu. Am întotdeauna poveşti,  voci,  personaje  şi  scene   care   îmi mişună prin creier şi imaginaţie. Problema mea este cea a timpului – cum am o meserie de profesoară cu solicitări extrem de intense şi cu obligaţii administrative şi cum  mă ocup  şi de teatru  şi de  regie,  îmi  este  deosebit de  greu  să găsesc  perioade lungi  de  timp  pentru a scrie. Verile  şi perioadele de  concedii sabatice  sunt momentele în care scriu intens.  Şi când reuşesc să fur  ore în timpul anului şcolar,  prin  weekend-uri.

 

❙     Care crezi că este viitorul cărţii? Al celei pe hârtie sau în general / hârtie, e-book, audio sau altele?

– E greu şi, de asemenea, inutil  de speculat şi de ghicit. Nu cred că vor dispărea vreodată cărţile,  fie în forma  fizică, de hârtie,  fie kindle, electronică sau  orală,  în  forma  audio. Omenirea are  întotdeauna nevoie  de  poveşti, de  istorii,  de  mărturii ale  trecerii  noastre pe această planetă atât  de fragilă  şi miraculoasă. Ştiu că studenţii mei, care sunt la punct cu cele mai recente  invenţii tehnologice şi sunt  încontinuu pe  facebook,   SMS etc.,  atunci   când   e vorba  de texte de citit, manuale, istorii, preferă tot cărţile obişnuite de hârtie şi nu le place când le dau  multe  texte de citit on-line.

Taguri:

Comenteaza