Succes?

Mi-a atras atenţia o dezbatere despre tenisul suedez găzduită de „Eurosport“.

În articolul respectiv se analizau prestaţiile precare ale tenismenilor suedezi din acest moment.

După ce în urmă cu două, trei decenii,  Bjorn Borg, Stefan Edberg, Mats Wilander au  atins  culmile  performanţei, treptat-treptat, Suedia  n-a  mai  fost capabilă să propună alte nume de marcă  în această  disciplină sportivă. Gloria  de altădată a apus.

Participanţii la dezbatere au  enumerat câteva  dintre cauzele  care  au  provocat o astfel de situaţie.

Cea mai interesantă intervenţie a fost a lui Mats Wilander, din  care citez: „…societatea  (suedeză, n.a.) este foarte  cool, totul  este axat în jurul  bunăstării, al politeţii, al necesităţii de a fi cineva de bine. A avea o slujbă bună,  a fi bun cu ceilalţi. Și e foarte bine  așa ceva… cu excepţia  tenisului. În tenis  trebuie să fii foarte  independent, trebuie să ai dorinţa de a te bate, de a ieși în evidenţă, de a lupta. Ceea ce te învaţă societatea  suedeză e foarte  constructiv, dar  nu e prea  bun  pentru sport  și tenis.“

Dar dacă trăiești  într-o ţară ca România, în care nimeni nu e îngrijorat de faptul că nu suntem buni  unii  cu alţii și nici politicoși, a fi „cineva de bine“   fiind  considerat un semn  de prostie, iar ieșirea în evidenţă nu se obţine,  deseori, prin  muncă și luptă, ci prin  matrapazlâcuri, nu  se ajunge  la același  rezultat, ca și într-un spaţiu al prosperităţii și civilizaţiei?  Şi nu numai în sport.  Cea mai bună  dovadă o constituie personajele  grotești prezente zilnic în media de la noi, ca un simbol  al „succesului“, ca „modele“ de urmat.

Taguri: nr. 11 / noiembrie2012 Tweet

Monday, November 5th, 2012 at 3:17 pm, ALTCEVA, RSS feed