Amintiri din Livada cu meri

De  curând, Teatrul  Naţional  Radiofonic,  din   cadrul  Radio România Actualităţi, a prezentat în premieră „Amintiri din livada cu meri“, de George Arion.

Cehov reloaded, versiunea poliţistă. Aşa aş spune despre piesa scrisă   de George  Arion, care, păstrând  sensul originar al dramaturgului rus – acela de a fi legaţi  indestructibil de ceva din trecutul nostru –  matrice  a locuirii, saga familială   – reia  această  temă, ducând-o într-o zonă a suspansului… comic. Să mai stăm puţin la  comparaţii cu Livada de vişini,  a lui Cehov. Pe cât de tragice sunt personajele sale, pe atât sunt de derizorii cele din Livada cu meri. Asta nu le face însă  mai puţin adevărate, credibile. Dimpotrivă. Dorinţa de a se lega de ceva indubitabil în  existenţa lor searbădă, de a nu rămâne  singuri, angoasele „dezrădăcinării“   – în livadă  sunt plantaţi atâţia meri câte victime au făcut  cei doi, aduc în piesă  o tensiune care pătrunde  în oase, odată cu ploaia care cade tot timpul şi  strecoară   insidios în sufletele celor doi  îndoiala. Condiţiile  excelente  pentru  a comite noi crime, nu-i aşa?… Întrebarea e: cine e  următorul?    Dacă, pentru  început, George Arion ne conduce pe o  pistă  falsă, distrăgându-ne atenţia cu un personaj imaginar aşteptat la masă  de către  cei doi soţi – în rol de victimă viitoare – finalul este demn de un scenariu poliţist. Spectacolul radiofonic  accentuează   inteligent suspansul şi, prin atenţia la nuanţe, prin accentele inspirate, prin ironia abordării, pune în pagină elementele imprevizibile ale acţiunii.

„Amintiri din livada cu meri“, de George Arion

Cu: Cristina Deleanu, Eugen Cristea

Regia: Vasile Manta

Teatru Radiofonic: Radio România Actualităţi

După premiera de la „Radio România Actualităţi“, autorul şi protagoniştii spectacolului au discutat despre „Livada cu meri“ la clubul „Ramada Majestic“.

Meşteşugul vieţii

La Teatrul „Bulandra“, Felix Alexa a montat „Meşteşugul vieţii“, de Hanoch Levin, un important dramaturg israelian.  Distribuţia s-a dovedit de excepţie nu doar în box-office, ci şi pe scenă.

Ce mai rămâne după 30 de ani de căsnicie? Cel mai des, o rutină. Îl ştii deja foarte bine pe celălalt   de  lângă   tine, ştii cum  funcţionează mecanismele   gândirii   lui   şi  îi   anticipezi reacţiile. Însă  natura umană  păstrează  germenele  nemulţumirii şi, implicit, al  revoltei. Te poţi foarte  bine  complace, dar  poţi să   te  şi împotriveşti. Împotriva acestei rutine, împotriva lucrurilor mărunte  care  îţi  corodează  existenţa, împotriva vieţii.  Unde este măreţia  în toate acestea? – e o întrebare pe care o lasă să se subînţeleagă protagonistul piesei. El, bărbatul, se trezeşte într-o noapte că s-a săturat de această existenţă şi vrea să plece de acasă. E cinic sau tumultuos, ludic sau anxios,  faţă  de soţia sa, perplexă  la această  izbucnire a aproapelui. Ea încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat cu el, dar întrebarea e: ştie oare  soţul ce vrea? Nemulţumirea lui nu are un fond clar, e „existenţială”. Rezistenţa e  importantă   –  un  melanj  moale, totuşi, amestecând frici, nemulţumiri, regrete. În cheie psihologistă, un  nevrotic pune tirul asupra soţiei sale, terorizând-o emoţional. Nu doar despre asta e vorba în piesa lui Hanoch Levin, care  dă   o  dimensiune  mai  profundă, filosofică, sentimentului ratării.  Tipic personajelor autorului israelian,  viaţa e o acumulare pasivă  de date biografice minore într-un timp determinat. Nu ştii când va începe criza, sigur e că  ea se va manifesta. Abia la capătul  acestei temporalităţi  latente apar personajele leviniene,  puternic sfâşiate pe dinăuntru, caracterul cumulării devenind exploziv, ceea ce înseamnă o rupere brutală cu prezentul. Visăm  mereu să fim alţii decât suntem, să  trăim  altfel decât am trăit.  Sentiment  defulat, în  Meşteşugul vieţii. Incapabil de a lua o decizie, personajul nostru trăieşte  conştiinţa ratării   până   la capăt.  Până acolo unde  personajele se dedublează   teatral.

„Încă  o reprezentaţie” – spun, cu aproximaţie, cei doi soţi. Reprezentaţie pe care şi Felix Alexa o încheie prin ridicarea peretelui din fundal, de unde se vede un reflector – frumoasă  imagine, o concesie făcută spectatorilor, un fel de making off, dar şi o devoalare, pe plan simbolic, a ideii că suntem la teatru.

„Meşteşugul vieţii“, de Hanoch Levin

Cu: Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Dan Aştilean

Regia: Felix Alexa

Muzica: Ada Milea

Teatrul: „Bulandra“, Sala Izvor

Un spectacol puternic despre căsnicie, comic şi tragic, la Teatrul „Bulandra“

text Radu Pocovnicu, foto Octavian Tibăr şi Cosmin Ardeleanu

Friday, November 4th, 2011 at 9:34 am, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed