Festivalul Naţional de Teatru propune în acest an un nou pilon tematic central – de astă dată opera regizorală a lui Silviu Purcărete, dar stă, totodată, sub semnul celor doi autori cărora UNESCO le-a dedicat anul 2012: suedezul August Strindberg, comemorat la 100 de ani de la dispariţie, şi conaţionalul I.L. Caragiale, sărbătorit la 160 de ani de la naştere şi deplâns la 100 de ani de la moarte. Iată şi câteva dintre cele mai importante spectacole ale festivalului.
Călătoriile lui Gulliver, exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift
Cu: Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi…
Regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu
Seria de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete propune o abordare inedită a romanului lui Swift, în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică, socială şi culturală la adresa lumii actuale. Călătoriile lui Gulliver demolează orice amintire din copilărie legată de acest personaj faimos. Cei care cunosc doar superficial opera irlandezo-englezului Jonathan Swift (1667–1745) vor fi surprinşi de creaţia lui Purcărete. Spectacolul ne poartă dincolo de Ţara Piticilor şi de războiul dintre Lilliput şi Blefuscu, dincolo de Ţara Uriaşilor, în lumea spiritelor sau a celor chinuiţi de eternitatea bătrâneţii, precum şi în Ţara Houyhnhnmilor, tărâmul curat şi liniştit al cailor, dublaţi de masa yahoo-ilor instinctuali, decăzuţi, hidoşi în comportament, groteşti în sexualitate. Pentru acest spectacol, primul din România produs la comanda Festivalului Internaţional de Teatru de la Edinburgh, Silviu Purcărete a fost distins, în august 2012, cu Premiul Herald Angel acordat de Bank of Scotland.
Aşteptându-l pe Godot,
de Samuel Beckett
Cu: Constantin Chiriac, Marian Râlea, Cristian Stanca…
Regia: Silviu Purcărete
Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu
Doi oameni care par a fi rămas singuri pe Pământ. Singurii supravieţuitori ai unei apocalipse. Apocalipsa aşteptării. A însingurării. A ratării. A fricii de lume şi de ei înşişi. În spectacolul lui Purcărete, vagabonzii lui Samuel Beckett, Vladimir şi Estragon, un fel de Stan şi Bran tragici, aşteaptă cu înfrigurare. Un Estragon îngrăşat excesiv, care se chinuieşte să se încalţe şi să se descalţe, este secondat de un Vladimir uscat, parcă sfârşit de boală şi de frică. O muzică divină de Schubert însoţeşte anunţul făcut de un copil celor doi: „Nu, domnule!”. Godot nu vine nici de astă dată… Aşteptarea aşteptărilor şi toate sunt deşarte.
Aşteptându-l pe Godot a avut premiera în 2005. Spectacolul s-a jucat pe mai multe continente, anul acesta fiind producţia cel mai bine vândută din cadrul Festivalului Iberoamerican de Teatru de la Bogotà.
D’ale noastre,
un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu după I.L. Caragiale
Cu: Ioana Marghidan, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, Vanda Ştefănescu…
Regia, coregrafia şi ilustraţia muzicală: Gigi Căciuleanu TNB
Scrisori pierdute, carnavaluri, nopţi furtunoase, Mitici şi Caţavenci, Zoe şi Miţe, politică şi sex, dl. Goe şi colecţia lui de mamiţici! Curat murdar! Gigi Căciuleanu vorbeşte despre aceşti oameni şi această stare românească în limba universală a Teatrului Coregrafic, formulă de spectacol care îi aparţine. O „tablă de materii” unde mişcarea şi gestul înlocuiesc cuvântul, căruia însă nu-i simţi absenţa, pentru că situaţiile păstrează intact spiritul lumii lui Nenea Iancu.
Gigi Căciuleanu alege câteva stop-cadre vivante în care include toate clişeele ajunse bun comun al românilor. „Dans-actorii” din Teatrul Coregrafic al lui Căciuleanu sunt personajele lui Caragiale, gestul şi expresia corporală fiind doar un alt mod de exprimare a eternelor „ale noastre”, româneşti şi… omeneşti.
Domnişoara Iulia,
de August Strindberg
Cu: Anikó Pethö, Zsolt Bogdán, Emöke Kató
Regia: Felix Alexa
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Strindberg este un autor tulburător, iar Domnişoara Iulia, o piesă de indiscutabilă modernitate, care provoacă spiritele şi astăzi, la fel de puternic şi de acut ca şi atunci când a fost scrisă, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Stranietatea şi senzualitatea sunt caracteristicile acestui spectacol străbătut de o cruzime tandră şi un rafinament aproape oriental. „O cruzime proprie lumii în care trăim”, spune regizorul Felix Alexa. Voinţa de putere, indiferent care ar fi esenţa ei, şi raporturile dintre oameni, manipularea prin forţă sau sex sunt temele majore ale montării şi, totodată, spaţiul în care forează regizorul şi actorii, plimbându-ne printre întrebări fundamentale despre natura umană.
Hedda Gabler,
de Henrik Ibsen
Cu: Imola Kézdi, Zsolt Bogdán, Enikö Györgyjakab…
Regia: Andrei Şerban
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Spectatorii sunt invitaţi în intimitatea căminului Heddei şi al lui Tesman, pentru a urmări mica lor comedie de cuplu şi marea lor dramă personală. Asupra acesteia din urmă insistă şi regizorul. Cuceritorul monstru răsfăţat care instaurează dictatura farmecului este, de fapt, o femeie lipsită de iubire, care a avut ca scop în viaţă exclusiv cultul propriei feminităţi. Drama Heddei Gabler, în viziunea lui Andrei Şerban, este însă nu absenţa iubirii, ci frica de a-şi recunoaşte sentimentele. Singura ei certitudine este vocea tatălui, care răsună în mintea Heddei cu forţa adevărului inexorabil. Spectacolul propune o diversitate de perspective, fiecare dintre personaje având dreptatea sa, motivată psihologic. Doar o nepotrivire le face să nu poată găsi, totuşi, un limbaj comun: a Heddei cu oamenii, cu timpul şi cu locul, a lui Tesman, cu dorinţele ei.
