Bucureştiul a văzut ce n-a văzut Parisul, la jumătatea lunii iulie, când faimosul Teatru „Globe“ a ajuns în România, unde a sus]inut două reprezenta]ii ale comediei pastorale ale lui William Shakespeare, „Cum vă place“.
„Cum vă place“
Cu: Tobias Beer, Deirdre Mullins, Will Featherstone, Will Mannering, John O’Mahony, Beth Park,
Will Oxborrow, Emma Pallant
Regia: James Dacre
Vizita pe care ne-a făcut-o Teatrul Globe în România a făcut parte din Festivalul Shakespeare din acest an, desfăşurat la Craiova şi Bucureşti la sfârşitul lunii aprilie, şi încheiat cu spectacolul Teatrului Globe în Piaţa George Enescu din Bucureşti. Două reprezentaţii pe o vreme caniculară, care au animat piaţa de lângă Ateneul Român şi au făcut deliciul amatorilor de teatru.
Una dintre cele mai melancolice comedii ale lui Shakespeare, Cum vă place, spune povestea de dragoste dintre Orlando şi Rosalinda, brodată pe tema cunoaşterii de sine. Rosalinda şi Celia fug de la palatul ducelui, tatăl Celiei, care o ameninţă pe nepoata sa, Rosalinda, victimă a intereselor politice. În pădurea Arden, ele dau peste fostul rege exilat şi îşi petrec timpul cu o ceată de haiduci veseli. Intriga politică este doar pretextul piesei care dezvoltă un subiect mult mai important: cunoaşterea de sine. În codrii Ardenilor, regi sau oameni simpli, tot jucându-se de-a păstorii şi haiducii, ajung să se cunoască mai bine pe ei înşişi, iar ceea ce află cu ocazia asta nu este întotdeauna încântător. Rosalinda, fata deghizată în păstor, poate cel mai inteligent personaj feminin din întreaga operă a lui Shakespeare, se îndrăgosteşte fără drept de apel de Orlando, care a ajuns şi el în pădure din cauza ameninţărilor fratelui său şi a ducelui. Toată drama unui om inteligent confruntat cu iraţionalul îndrăgostirii se dezlănţuie în cuvintele Rosalindei. Căci adevărul, spune Shakespeare, este că iubirea trece foarte repede, oamenii se plictisesc, iar dacă eşti cât de cât inteligent nu te poţi lăsa amăgit de promisiunile ei iluzorii. Rosalinda ştie toate aceste lucruri însă nu se poate împiedica să se îndrăgostească de Orlando şi în final să se căsătorească cu el, plină de toate speranţele îndrăgostirii, naivă şi conştientă în mod dureros de aceasta.
Revenind la spectacolul oferit de Globe în România, cei prezenţi au asistat la o montare în spiritul teatrului elisabetan – evident, pe o scenă de inspiraţie elisabetană, în spiritul picturilor şi gravurilor din timpul lui Shakespeare –, britanicii dorindu-şi să creeze un spectacol ca pe timpul lui Shakespeare „simplu, direct, infuzat cu muzică şi dans”, aşa cum a declarat regizorul englez. Cei opt actori au făcut o demonstraţie de virtuozitate, aducând un tribut spectacolelor de odinioară, iar audienţa i-a răsplătit cu ovaţii. Reprezentaţiile din Capitală au constituit un debut fulminant al acestui turneu european, pe care Shakespeare’s Globe îl continuă în Austria, Danemarca şi Irlanda.
Dincolo de şansa de a vedea un asemenea spectacol-tribut, aş remarca unele lucruri legate de context. În primul rând, locul a fost lipsit de organicitatea de care avea nevoie un astfel de spectacol. Poate n-a găsit alt loc ArCub, mie, personal, mi s-a părut nepotrivit. Poate că ar fi mers mai bine într-un oraş mic, de provincie, pentru un public neavizat. Vraja spectacolului s-a destrămat aproape cu fiecare clipă, pierzându-se în zgomotul de fundal al acestei zone intens traficate. Nu doar maşinile cu mulţi cai putere şi decibelii de muzică care năvălesc din difuzoarele automobilelor mai puternice decât vocile actorilor, ci deschiderea importantă pe care o are aici Calea Victoriei au făcut din spectacolul din Piaţa George Enescu un pitic, pierdut pur şi simplu în mulţime. Ai un sentiment de ciudă, dar şi luciditatea, că jucându-l pe Shakespeare „aşa” – cum se juca pe vremea lui, adică, nu există altă şansă decât a-l arunca în groapa cu lei a civilizaţiei noastre tehnice, postmoderne. Alta era povestea pe timpul lui Shakespeare, când spectacolele aveau loc în pieţe mici şi ticsite de lume, într-un spaţiu vibrant. Ce să mai spunem că, pe vremea aia, un spectacol de teatru chiar era un eveniment în stare să stârnească atenţia. Acum, cu toată această ofertă copleşitoare pe piaţa divertismentului… Însă asta e altceva.
Noroc de un incident – o mică scenă de teatru, cu acţiune, conflict, ca la Shakespeare – care a umanizat un pic atmosfera. Başca, e vorba şi de nişte englezi.
Un domn şi o doamnă trecuţi de prima tinereţe amuşină scaunele pe care le-am adus special pentru nişte prieteni şi, pe măsură ce timpul trece, încep să facă presiuni. „Sorry”, le răspund eu, şi le arăt ceasul – mai sunt cinci minute! –, dar ei mă „încercuiesc” tot mai mult, ca să pună mâna pe scaune. „Ce fel de lume e asta, domne’, nu se poate!” Nu ştiu dacă îşi varsă năduful pentru alte experienţe, mai nefericite, trăite în România, dar prietenii întârzie, spectacolul începe, iar englezii mei se aşază frumos pe scaunele aduse cu sudoare de mine. Asta e. No problem, no comment. Ba, îi fac şi loc, politicos, domnului, simţitor la gândul că n-ar fi frumos să mă vadă Shakespeare chiar în acest moment cum mă port cu englezii lui. Când, ce să vezi, se ridică şi pleacă după nici zece minute de la începerea spectacolului! Ah, ce-aş fi vrut să-i întreb: Cum vă place spectacolul, domnilor?