Teatru: Îngropaţi-mă pe după plintă
March 8th, 2011, Radu Pocovnicu
2 comentarii
Tweet
„Îngropaţi-mă pe după plintă”, de Pavel Sanaev Regia: Yuri Kordonsky Cu: Mariana Mihuţ, Marian Râlea, Claudiu Stănescu, Andreea Bibiri, Marius Florea Vizante Locaţie: Teatrul „Bulandra”, Sala „Izvor”
De ce „lngropaţi-ma pe după plintă?” „Când o să mor, să mă îngropaţi după plintă în casa mamei, ca să o pot vedea în fiecare zi.”
Îngropaţi-mă pe după plintă
Aparţinând stilistic „realismului magic”, Îngropaţi-mă e un spectacol cu imagini puternice, plin de poezie, dar cu un subiect dur. Bunica îi ia fiicei sale copilul şi nu o lasă să-l vadă decât condiţionat, deoarece o vede ca pe o degenerată care a eşuat în viaţă. Şi să nu dea Domnul să te blesteme o mamă!… Pentru ea, raţiunea iubirii este să fie demonstrată, atunci când ceilalţi dau greş. Dar e de înţeles. După ce îţi pierzi băiatul, iar fiica te dezamăgeşte, în iubire nu mai este loc de concesii, te dăruieşti cu totul până arzi. E un fel de a spune că dragostea ei este ca un meteorit, lovindu-l şi copleşindu-l în acelaşi timp pe cel mic. Însă de abia de aici începe straniul… „Idiotule, ia-ţi pastilele!”, îi spune ea băieţelului, iar şocurile pe care le produce alternează cu fugare clipe de tandreţe. În ultimă instanţă, este un spectacol despre iubire şi comunicare într-o familie din Rusia comunistă, despre ce înseamnă copilăria şi cum ne marchează ea pe fiecare. Ceea ce e magnific în Îngropaţi-mă după plintă, ca de altfel în marea dramaturgie rusă, este cum un conflict poate creşte atât de puternic, detonând totul în jur, atunci când personajele sunt animate, în ultimă instanţă, de un sentiment univoc. Pentru că băieţelul Saşa este centrul în jurul căruia gravitează toţi: bunica, bunicul, mama, iubitul mamei… Mariana Mihuţ şi Marian Râlea fac două roluri excepţionale. Iar ambii au background pentru personajele pe care le joacă. Mihuţ – în rolul bunicii, iar Râlea – cum altfel? – în rolul copilului. Faptul că mintea noastră îl percepe pe Râlea în strânsă legătură cu cei mici, poate da o idee. Însă nu e de ajuns. Actorul nu recurge o clipă la imitaţie, ca soluţie pentru interpretarea unui astfel de rol, construind din interior, organic, viaţa unui mic personaj, cu un suflet mare, un băieţel de nouă ani. Şi cu câtă candoare!
Un spectacol pe cât de dur, pe atât de gingaş. Un spectacol cu adevărat copleşitor.
4,469 afisari
