Noche Bach

După  ce  ai  văzut  un  spectacol  de  balet  –  care  prin  definiție înseamnă grație –, tot ar trebui să simți pe undeva că sufletul îți plutește. Eu unul am ieșit de la „Noche Bach“, spectacolul lui Gigi Căciuleanu, ușor contrariat. text Radu Pocovnicu; foto arhiva Festivalul Enescu și Laurențiu Popa

Bausch sau, mai nou, Sylvie Guillem, dansatorii chilieni mi s-au părut  greoi.  Structura lor fizică e aşa. Au o constituţie robustă,  chiar şi femeile. Contrariat am zis, nu cu un sentiment neplăcut. Pentru că, dincolo de coregrafia originală a lui Căciuleanu, dansatorii chilieni au reuşit performanţa să se autodepăşească  şi să facă   uitat  aspectul de care vorbeam.

Liniile trasate în scenă, geometria mişcării sau, cum îi spune  Căciuleanu,  „matematica  senzuală… angrenajul de corpuri”, şi nu în ultimul rând efortul incredibil depus de dansatori au făcut ca acest spectacol să  ajungă  drept la inima publicului, care  i-a  răsplătit   cu  ropote  de aplauze.

Noche Bach are două părţi: Conciertos – „un grup de personalităţi, un mecanism ale cărui elemente conştiente şi creative sunt dansatorii”, şi  Cantico – „o piesă  de teatru coregrafic, dar şi o înlănţuire de introspecţii spirituale, un cânt dansat, inspirat din  Cântarea Cântărilor…” – după  cum  mărturiseşte  autorul  acestui  spectacol.

Unul dintre cele mai puternice momente este un duo între doi coregrafi proveniţi din culturi diferite. El e chilian, Cesar  Sepulveda, iar  ea   japoneză,  Kana Nakao. „Ea dintr-o  familie tradiţională japoneză din Kyoto, iar el dintr-o familie chiliană de  la  ţară. Reuniţi,  legaţi între  ei  de  funia renunţării  de sine  pentru  a dansa. Pentru a trăi, exista, dincolo de imposibil, exclusiv prin şi pentru mişcarea cu semnificaţii – una dintre definiţiile  pe  care  aş   da-o dansului”  –  mai spune Gigi  Căciuleanu, care are o carte de vizită   impresionantă.  A   absolvit   Şcoala Naţională   Superioară    de   Coregrafie   din Bucureşti,  a trecut pe la şcoala  de balet de la Teatrul  Balşoi   din  Moscova, a  fost  solistul baletului Operei Române şi a explorat dansul experimental, în  care  el  însuşi   a  creat  cu inventivitate. De zece ani este directorul celei mai vechi companii de balet din Chile.

Gigi Căciuleanu îmbină dansul cu muzica lui Johann Sebastian Bach

După muzica de Johann Sebastian Bach

Baletul Național din Chile Coregraf: Gigi Căciuleanu

Frumoasa călătorie a urșilor Panda…

La sfârșitul acestei veri, cunoscuta regizoare Cătălina Buzoianu a montat la „unteatru“ cel mai recent spectacol al ei, „Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“, de Matei Vișniec.

Un bărbat se trezeşte lângă  o femeie necunoscută. Nu-şi aduce aminte nimic nici de ea, nici de ceea ce s-a întâmplat cu o seară în urmă şi cum a ajuns ea în patul lui. „Am făcut dragoste?” – o întreabă el, pe măsură ce se trezeşte, tot mai captivat de prezenţa de lângă el. Pentru că nu vrea să o piardă,  îi propune să petreacă nouă  nopţi împreună. Ea acceptă,  cu condiţia ca el să nu-i mai ceară niciodată nimic. Nouă nopţi esenţiale şi în care este timp să fie refăcută, în mic, o întreagă viaţă; inclusiv reinventarea  legăturii  arhetipale  între  un  bărbat   şi  o femeie. Ea este cea care propune jocul seducţiei:

„Spune A!, ca şi  cum mi-ai spune Te  iubesc! (…); Spune pat ca şi cum s-ar spune dragoste, ca şi cum s-ar spune somn, ca şi cum s-ar spune moarte (…). Spune A! ca şi cum n-ai vrea să mă mai vezi niciodată!” Ca şi cum A ar ţine  locul tuturor cuvintelor din lume… O tensiune a descoperirii între un El şi  o Ea, care se  întinde, strânge şi încheagă, culminând cu un adevărat ritual al căsătoriei  celor doi. Mai ales  atunci când spectatorii sunt purtaţi, la lumina lumânărilor,  din spaţiul de joc iniţial pe scara în spirală care duce către  acoperişul casei. O poveste à la Vişniec,  în genul absurd, dar  cu umor. Scena de la unteatru, unul dintre cele mai noi spaţii de joc underground  din  Capitală, este neaşteptat   de mică,  ceea ce obligă  la un stil minimalist. Spectacolul are loc într-o fostă sufragerie a unei vile. Pereţii raşchetaţi până la cărămidă,  decorul minimal  – nu există  decât o saltea,  un  scaun, nişte  cearşafuri,  un  laptop pentru fondul sonor pe care tot actriţa îl gestionează –, dar şi depăşirea convenţiei – actorul se adresează  unui  spectator  din  public  –, pun greul în spatele celor doi  interpreţi. Şi  a unei regii de care Cătălina Buzoianu reuşeşte să  se achite.

De Matei Vișniec Cu: Iolanda Covaci și Marius Călugărița

Regia: Cătălina Buzoianu

După montări faimoase la teatre ca Teatrul Mic și Bulandra, Cătălina Buzoianu își face apariția și în spațiul underground

Wednesday, October 12th, 2011 at 1:22 am, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed