TEATRU: Noche Bach, Frumoasa călătorie a urșilor Panda…

October 12th, 2011, Radu Pocovnicu

Comenteaza

Noche Bach

După ce ai văzut un spectacol de balet – care prin definiție înseamnă grație –, tot ar trebui să simți pe undeva că sufletul îți plutește. Eu unul am ieșit de la „Noche Bach“, spectacolul lui Gigi Căciuleanu, ușor contrariat. text Radu Pocovnicu; foto arhiva Festivalul Enescu și Laurențiu Popa

Bausch sau, mai nou, Sylvie Guillem, dansatorii chilieni mi s-au părut greoi. Structura lor fizică e aşa. Au o constituţie robustă, chiar şi femeile. Contrariat am zis, nu cu un sentiment neplăcut. Pentru că, dincolo de coregrafia originală a lui Căciuleanu, dansatorii chilieni au reuşit performanţa să se autodepăşească şi să facă uitat aspectul de care vorbeam.

Liniile trasate în scenă, geometria mişcării sau, cum îi spune Căciuleanu, „matematica senzuală… angrenajul de corpuri”, şi nu în ultimul rând efortul incredibil depus de dansatori au făcut ca acest spectacol să ajungă drept la inima publicului, care i-a răsplătit cu ropote de aplauze.

Noche Bach are două părţi: Conciertos – „un grup de personalităţi, un mecanism ale cărui elemente conştiente şi creative sunt dansatorii”, şi Cantico – „o piesă de teatru coregrafic, dar şi o înlănţuire de introspecţii spirituale, un cânt dansat, inspirat din Cântarea Cântărilor…” – după cum mărturiseşte autorul acestui spectacol.

Unul dintre cele mai puternice momente este un duo între doi coregrafi proveniţi din culturi diferite. El e chilian, Cesar Sepulveda, iar ea japoneză, Kana Nakao. „Ea dintr-o familie tradiţională japoneză din Kyoto, iar el dintr-o familie chiliană de la ţară. Reuniţi, legaţi între ei de funia renunţării de sine pentru a dansa. Pentru a trăi, exista, dincolo de imposibil, exclusiv prin şi pentru mişcarea cu semnificaţii – una dintre definiţiile pe care aş da-o dansului” – mai spune Gigi Căciuleanu, care are o carte de vizită impresionantă. A absolvit Şcoala Naţională Superioară de Coregrafie din Bucureşti, a trecut pe la şcoala de balet de la Teatrul Balşoi din Moscova, a fost solistul baletului Operei Române şi a explorat dansul experimental, în care el însuşi a creat cu inventivitate. De zece ani este directorul celei mai vechi companii de balet din Chile.

Gigi Căciuleanu îmbină dansul cu muzica lui Johann Sebastian Bach

După muzica de Johann Sebastian Bach

Baletul Național din Chile Coregraf: Gigi Căciuleanu

Frumoasa călătorie a urșilor Panda…

La sfârșitul acestei veri, cunoscuta regizoare Cătălina Buzoianu a montat la „unteatru“ cel mai recent spectacol al ei, „Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“, de Matei Vișniec.

Un bărbat se trezeşte lângă o femeie necunoscută. Nu-şi aduce aminte nimic nici de ea, nici de ceea ce s-a întâmplat cu o seară în urmă şi cum a ajuns ea în patul lui. „Am făcut dragoste?” – o întreabă el, pe măsură ce se trezeşte, tot mai captivat de prezenţa de lângă el. Pentru că nu vrea să o piardă, îi propune să petreacă nouă nopţi împreună. Ea acceptă, cu condiţia ca el să nu-i mai ceară niciodată nimic. Nouă nopţi esenţiale şi în care este timp să fie refăcută, în mic, o întreagă viaţă; inclusiv reinventarea legăturii arhetipale între un bărbat şi o femeie. Ea este cea care propune jocul seducţiei:

„Spune A!, ca şi cum mi-ai spune Te iubesc! (…); Spune pat ca şi cum s-ar spune dragoste, ca şi cum s-ar spune somn, ca şi cum s-ar spune moarte (…). Spune A! ca şi cum n-ai vrea să mă mai vezi niciodată!” Ca şi cum A ar ţine locul tuturor cuvintelor din lume… O tensiune a descoperirii între un El şi o Ea, care se întinde, strânge şi încheagă, culminând cu un adevărat ritual al căsătoriei celor doi. Mai ales atunci când spectatorii sunt purtaţi, la lumina lumânărilor, din spaţiul de joc iniţial pe scara în spirală care duce către acoperişul casei. O poveste à la Vişniec, în genul absurd, dar cu umor. Scena de la unteatru, unul dintre cele mai noi spaţii de joc underground din Capitală, este neaşteptat de mică, ceea ce obligă la un stil minimalist. Spectacolul are loc într-o fostă sufragerie a unei vile. Pereţii raşchetaţi până la cărămidă, decorul minimal – nu există decât o saltea, un scaun, nişte cearşafuri, un laptop pentru fondul sonor pe care tot actriţa îl gestionează –, dar şi depăşirea convenţiei – actorul se adresează unui spectator din public –, pun greul în spatele celor doi interpreţi. Şi a unei regii de care Cătălina Buzoianu reuşeşte să se achite.

De Matei Vișniec Cu: Iolanda Covaci și Marius Călugărița

Regia: Cătălina Buzoianu

După montări faimoase la teatre ca Teatrul Mic și Bulandra, Cătălina Buzoianu își face apariția și în spațiul underground