O noapte furtunoasă

Alexandru  Mâzgăreanu pune  în scenă la  Teatrul  Nottara    „O noapte  furtunoasă“, încercând să ne aducă aminte că în spatele oricărei comedii  se află  o mai mică sau  mai mare dramă erotică.

„O noapte furtunoasă“ de: Ion Luca Caragiale

Cu: Crenguța Hariton, Gabriel Răuță, Raluca Vermeșan,

Dan Bordeianu Regia: Alexandru Mâzgăreanu Teatrul Nottara

E anul lui Nenea Iancu. Şi pe deasupra mai e şi ditamai anul  electoral.  Aşadar, inflaţie  de spectacole caragialeşti, pe toate  scenele,  fie ele de scândură, de hârtie  sau de sticlă. Sala George Constantin a Teatrului Nottara, unde se joacă O noapte furtunoasă, îl serveşte perfect  pe tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu: un spaţiu mic, adaptabil oricărei  formule scenografice, în care protagoniştii îşi trăiesc  dramoletele printre spectatori, plângând pe umărul şi în braţele  lor – uneori chiar la propriu. Există un accent (bine ascuţit) pe erotic, în această nouă viziune. Personajele se mişcă bezmetic şi zgomotos, mânate de frustrări şi de impulsuri sexuale isterizante, în decorul lui Ștefan Caragiu şi costumele Alexandrei Boerescu,  care abundă de obiecte cu trimitere directă la vulgar: déshabillé-ul Vetei, excesiva îmbrăcăminte a Ziţei, WC- ul plasat pe  scenă şi luminat de  un  bec roşu, frânghia care  împarte sala  în două şi pe  care atârnă, la uscat,  lenjerie  intimă, o mare  saltea care  e mai  degrabă un  loc de  tăvăleală decât unul de dormit şi, fără nici o legătură cu mahalaua  poveştii, celebrul   tablou   al  lui  Gustave Courbet, Originea lumii, imagine explicită  a sexului feminin. Crenguţa Hariton (Veta), Raluca Vermeșan (Ziţa), Alexandru Mike Gheorghiu (Nae Ipingescu), Gabriel  Răuţă (Jupân  Dumitrache), Dan Bordeianu (Chiriac), Ion  Haiduc (Rică Venturiano), Şerban  Gomoi (Spiridon) sunt  şi ei fideli  formulei regizorale şi, deci, autentici, în context.  De data  asta nu e un  Caragiale la care  să  mori  de  râs,  comicul devine, în viziunea lui Mâzgăreanu, un grotesc în tuşe  apăsate, textul  e parcă  uşor  învins  de mesajul  vizual.  Iar invenţia din final, cu uciderea lui Spiridon şi aruncarea cadavrului în beci, deasupra căruia  este aprinsă cu cinism o lumânare,  este trădarea riscantă pe care şi-o asumă regizorul faţă de Nenea Iancu, încercând să ne mai explice, pentru ultima oară, că O noapte furtunoasă este despre tragedie şi mizerie  umană. Asta, pentru cine n-a înţeles  încă de la început.

 

Profesiunea doamnei Warren

Claudiu  Istodor  coboară  în  fața  scenei  de  la  Teatrul  Mic și debutează ca regizor,  cu „Profesiunea doamnei Warren“,  în traducerea proprie a piesei  lui G.B. Shaw.

„Profesiunea doamnei Warren“ de: George Bernard Shaw

Cu: Maia Morgenstern, Ilinca Manolache, Dan Condurache, Tudor Aaron Istodor

Regia: Claudiu Istodor

Teatrul Mic

Profesiunea doamnei  Warren  este   deja  un brand în istoria  teatrului, nu ar avea nevoie  de prezentare. Chiar  şi povestea în sine, veche de când  lumea  – prima meserie din  istorie,  nu-i aşa? – a umplut deja bibliotecile. Nouă este însă versiunea regizorală a lui Claudiu Istodor, cunoscutul actor  al  Teatrului Mic,  care  îşi  ia dublă marjă  de  siguranţă asupra cunoscutei piese de teatru, asumându-şi mai întâi traducerea acesteia. Asistăm de ceva timp la o avalanşă de montări moderne ale marilor piese  de teatru, cu viziuni care mai de care mai excentrice, pentru care  miza  este  originalitatea cu  orice preţ – inclusiv acela al unei trădări faţă de autor – dar nejustificate de performanţa spectacolului în sine. Cu atât mai mult  e de remarcat onestitatea lui Istodor faţă de text şi de temporalitatea acestuia, un  recurs  clasic la moralitate, catalogat  de  însuşi  George  Bernard Shaw,  drept „o comedie neplăcută”. Acţiunea are loc în Anglia sfârşitului de secol XIX (a cărui  atmosferă este pusă  în valoare de  scenografa Maria  Miu,  cu eleganţă, fără invenţii inutile)  şi se dezvoltă în jurul   relaţiei   dintre  doamna  Kitty   Warren (Maia  Morgenstern), care  a făcut  o avere  din prostituţie, ca „practicantă”, dar  şi ca administrator al  unui lanţ  de  case  de  toleranţă prin capitalele Europei, şi fiica sa, Vivie. Maia Morgenstern domină, ca de obicei, scena, fiind pe rând, „o femeie agreabilă, prezentabilă, vulgară şi destul de bătrână”, aşa cum o descrie  şi o cere dramaturgul irlandez. Ilinca Manolache joacă rolul  lui Vivie, fiica dnei  Warren, proaspăt absolventă de matematică la Cambridge şi pasionată de cariera  sa, care află într-un târziu adevărul despre mama pe  care  abia  dacă  o cunoscuse până   atunci.   De  aici  încep  marile dezvăluiri şi demascarea ipocriziei şi decadenţei societăţii  „de bon ton”, în care se învârt celelalte  personaje: intrigantul Sir George Crofts  (Dan  Condurache), vânătorul de zestre Frank  (Tudor Aaron   Istodor), ipocritul reverend   Gardner  (Sorin  Medeleni)  şi  visătorul Praed  (Radu  Gheorghe), un ultim  romantic cu gândul la frumuseţile Veneţiei şi Veronei.

Taguri: nr. 4 / aprilie 2012 Tweet

Sunday, April 8th, 2012 at 5:46 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed