Pensiune completă
Gelu Colceag propune o variantă spumoasă de comedie bulevardieră, semnată de Pierre Chesnot, pe scena „Teatrului Mic“, în buna tradiţie a celebrului Sacha Guitry.
Am început anul în hohote de râs. Râs sănătos, stârnit de o comedie cum de multă vreme nu ne-au mai oferit scenele teatrelor noastre. Timp de aproape două ore cât durează, sala nu s-a oprit din aplauze.
„Pensiune completă“, de Pierre Chesnot
Cu: Cristian Iacob, Ana Bart, Ruxandra Enescu, Claudiu Istodor
Regia: Gelu Colceag „Teatrul Mic“
Umor în stare pură, elegant jonglând cu eroticul, aşa cum numai spiritul franţuzesc e în stare să o facă, fără a cădea vreo clipă în păcatul obscenităţii. Povestea, replicile, situaţiile confuze, totul este savuros exploatat regizoral de Gelu Colceag, până la cel mai mic detaliu. Personajul principal este adulterul. À la française, bien sur! Iar povestea încâlceşte delirant vreo trei cupluri de soţi, dintre care unul aflat în luna de miere, un violonist părăsit, o prostituată autoproclamată cinstită şi cultă. Mai apar: o damă hotărâtă să recupereze timpul pierdut şi să-şi înşele pentru prima oară soţul cu un potenţial amant (care însă e mai tentat de oferta culinară a locaţiei decât de nurii doamnei), plus soţul gelos, care îi urmăreşte deghizat pe cei doi. Cu toţii ajung întâmplător la Hotel Mimoza, într-o impostură totală. Cum este şi aşa-zisul hotel de pe Coasta de Azur, unde Cecil ştie că soţul ei, regizorul de televiziune Jean François Moncey, merge regulat, de zece ani, din motive profesionale. Dar, de fapt, el îşi vizitează amanta acasă la ea, într-o casă înconjurată de mimoze. Nebunia începe când Jean François află că soţia, curioasă, vrea să îi facă o vizită surpriză în mult lăudatul hotel, iar amanta trebuie să ofere pensiune completă nu doar cuplului cu pricina, ci şi altor turişti interesaţi de discreţia oferită de gazdă. Cireaşa de pe tort este încornoratul soţ al gazdei, un monument de trufie şi de naivitate, căpitan de submarin, care se întoarce inopinat acasă şi care înghite pe nemestecate scenariul (de altfel al treilea) pe care i-l serveste amantul soţiei sale, ca să justifice starea de asediu a căminului său.
Îngeri în America
Teatrul „Metropolis“ şi-a îmbogăţit repertoriul cu o nouă producţie, alcătuită din două spectacole, ca un mini-serial: „Îngeri în America“ („Angels in America“), scrisă de dramaturgul Tony Kushner şi regizată de Victor Ioan Frunză.
„Îngeri în America“, de Tony Kushner
Regia: Victor Ioan Frunză
Distribuţia: Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron
Teatrul „Metropolis“
Percepută, la începutul anilor ‘90 când a fost scrisă, drept un manifest al drepturilor mişcării gay, piesa tratează teme universale ca loialitatea în cuplu, prejudecăţile morale, crize legate de identitatea sexuală, moartea, având o puternică dimensiune religioasă – lucru pe care îl dezvăluie cu precădere Victor Ioan Frunză în spectacolul său. Iar îngerii devin astfel… „îngeri industriali“ – după cum spune numele unei expoziţii a scenografei spectacolului. Un basm postindustrial despre diferenţe, despre tabuuri, dar mai ales despre îngerii coborâţi din mistica urbană a intoleranţei. Nişte băieţi şi nişte fete care nu pot plânge, dar care trăiesc cu lacrima în gât. Este o piesă religioasă, despre un Dumnezeu care e dorit, dar care a întors spatele omenirii, pentru că a văzut mult prea mult rău în jur, iar îngerii lui Dumnezeu coboară pe pământ în căutarea unui nou Mesia. Or, acest Mesia este un Mesia atipic, îl găsim acolo unde ne-am fi aşteptat mai puţin – declară Victor Ioan Frunză. Universul lui Kushner este construit de regizor şi de scenografa Adriana Grand ca un spaţiu de tranzit, care ar putea fi, în aceeaşi măsură, un spital sau o staţie de metrou, dar şi un orizont cu valenţe mitice. Un decor într-o evoluţie permanentă. Piesa a primit premiul Pulitzer în anul 1993 şi este cunoscută la noi mai ales datorită multpremiatei ecranizări HBO în miniseria Angels in America, din 2003. În distribuţia mini-seriei HBO au fost aleşi Meryl Streep, Al Pacino, Emma Thomson, Jeffrey Wright şi Mary-Louise Parker.
text Corina Anghel şi Radu Pocovnicu
foto arhivă Teatrul Mic şi Teatrul Metropolis