Pyramus & Thisbe 4 you
În stagiunea din acest an a Teatrului Odeon puteţi vedea, sau revedea, spectacolul „Pyramus & Thisbe 4 you“, premiat de UNITER la secţiunea „Cel mai bun regizor“.
Pyramus and Thisbe 4 you, după W. Shakespeare
Cu: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Ionel Mihăilescu…
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul Odeon
Shakespeare, sau în câte feluri poate fi jucat – de fapt, cât de bine este înţeles Marele Will – la câteva sute de ani de la dispariţia sa. Regizorul Alexandru Dabija decupează o scenă pentru a compune un întreg spectacol, având la bază celebra piesă Visul unei nopţi de vară. E vorba de scena meşterilor, unde un grup de actori se adună pentru a pregăti un spectacol în cinstea cununiei dintre Hipolita şi Tezeu. „Repetiţiile pregătesc jocul“ – spune în cartea sa, Shakespeare, Lumea-i un teatru, George Banu – dar jocul pe care îl propune Dabija sunt chiar repetiţiile. Mai exact, aşa cum citim şi în caietul program, Alexandru Dabija „multiplică de patru ori clasica scenă de teatru în teatru din Visul, celebra scenă a meşterilor.“ Care-i miza? Una a distanţării critice, regizorul tratând cu mult umor fiecare situaţie în care vedem la lucru o echipă de neprofesionişti. „Fiecare versiune citeşte scena într-un registru diferit, parodiind mai multe tendinţe din teatrul contemporan din România. Prima dintre ele este jucată numai de femei. A doua intră în mediul artiştilor experimentali bigoţi. Cea de-a treia este o confruntare între un actor maghiar şi o mână de moldoveni plictisiţi, în timp ce ultima aduce, pentru prima dată pe scenă, chiar tehnicienii teatrului“ – mai citim în caietul program. Un spectacol la care te doare burta de râs, sincer, ironic şi cu măiestrie lucrat.
Pyramus & Thisbe 4 you – un regal Shakespeare la „Odeon“
Pentru că pot
Tot la „Odeon“, regizorul Alexandru Mâzgăreanu a montat de curând „Pentru că pot“, un text contemporan, de Arthur Kopit.
Pentru că pot, de Arthur Kopit
Cu: Ionel Mihăilescu, Elvira Deatcu, Mihai Smarandache…
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Teatrul Odeon
Povestea e simplă – şi, deja, veche. Piesa dramaturgului Arthur Kopit vorbeşte despre controlul pe care computerele îl pot avea asupra vieţilor noastre, de la dragoste, morală, conturi în bancă. Reluând o temă dragă autorilor contemporani, Kopit pune sub semnul întrebării relaţia noastră cu tehnologia pe care o folosim; de aici şi până la senzaţia că putem fi manipulaţi chiar de propriile invenţii nu e mult. O familie americană, soţ şi soţie, este pusă în faţa unei astfel de primejdii, după ce un presupus hacker îi distruge viaţa. Mai întâi, Joseph Elliot este anchetat de agenţii federali, bănuit fiind de fraude cu ajutorul calculatorului, iar soţia sa, Jeanne, se reîntâlneşte întâmplător cu fostul ei soţ, stârnind gelozia lui Joseph. Neîncrederea s-a instalat, pe acest fond de suspiciune conflictele sunt inevitabile, iar relaţiile sunt perturbate uşor. Destăinuirile ulterioare pe care le face Costa Astrakhan despre relaţia lui cu Jeanne, care aproape că îl seduce când acesta este invitat acasă de către Joseph, produc confuzie: ce e adevărat, şi ce nu, din mărturisirile hackerului? Nu cumva computerul este şi un mijloc de a camufla realitatea? Un alibi diabolic pentru a ascunde, arătând? Nu cumva imaginile deocheate cu Jeanne găsite de Joseph în calculator sunt postate chiar de ea, iar călăul pozează în victimă? Dincolo de punctele tari sau slabe ale spectacolului, rămâne întrebarea: mai există azi viaţă în afara computerului? Dacă psihologia personajelor nu îşi mai are rădăcinile într-o viaţă reală cu semnificaţii clare şi puternice, iar adevărul se pierde tot mai mult la graniţa subţire între realitate şi virtualitate, pe ce ne mai bazăm? Nu mai există nimic, decât iluzia şi încrederea. Sau dimpotrivă.
Trăim o perioadă când ajungem să fim manipulaţi de propriile noastre invenţii…