Sunt mici, foarte mici ca dimensiune, dar au niște prelungiri enorme în spațiile interstițiale (dintre celulele organelor). Sunt așa-numitele „telocite“ și, ca orice lucru mic, sunt capabile să realizeze lucruri mărețe: să regenereze organele afectate de diverse boli. Au fost descoperite de români, iar povestea lor a trezit interesul lumii științifice internaționale.
În organismul uman, între celulele care alcătuiesc fiecare organ, se găsesc nişte celule minuscule, dar cu prelungiri enorme – raportate la scară celulară – iar rolul acestora este de telecoordonare la distanţă a altor tipuri celulare, prin intermediul prelungirilor subţiri pe care le au (telepode). Celulele au fost denumite telocite (telos, în greacă, înseamnă „îndeplinirea unui scop la distanţă, la capăt“), iar descoperirea aparţine acad. prof. univ. Laurenţiu Mircea Popescu, împreună cu echipa sa de cercetători de la Institutul Naţional Victor Babeş. Profesorul L. Popescu ne-a istorisit povestea telocitelor, un caz de serendipitate (adică cercetătorii caută să descopere ceva, dar, făcând experienţe, dau peste altceva). „Savantul spaniol Santiago Ramon y Cajal descoperea, la începutul secolului trecut, o serie de celule pe seama cărora pusese activitatea de motilitate a intestinului (mişcări de contracţie şi relaxare – n.r.).
Aceste celule au fost denumite, în cinstea lui, celule Cajal. Eram interesat să văd dacă există acest tip de celule şi în alte organe, afară de intestin. Am căutat şi am descoperit, în miocard (muşchiul inimii), nişte celule care mi s-au părut asemănătoare celulelor Cajal. Continuând căutările, însă, am descoperit aceste celule şi în alte organe care nu prezintă contracţii. Atunci s-a născut firesc întrebarea: ce caută ele aici, care e rolul lor? Iniţial – era prin 2005 – noi am numit aceste celule, Cajal like – adică asemănătoare cu celulele Cajal, fără a fi veritabile celule Cajal. După alţi trei-patru ani de studiu, am văzut că, de fapt, aceste celule aflate în spaţiul interstiţiar al celulelor organelor, au nişte prelungiri unicat, extraordinar de lungi, raportat la scara microscopică la care ne referim. Ca să aveţi o reprezentare generală, imaginaţi-vă o caracatiţă care ar avea tentacule de zece, chiar 20 de ori mai mari, decât corpul său propriu-zis. Pentru picioarele acestea lungi, care acţionează la distanţă, am ales termenul telepode (gr. telos – îndeplinirea unui scop la distanţă, pod – picior), iar pe celule le-am denumit telocite. Corpul telocitelor poate fi văzut la microscopul obişnuit, dar picioarele subţiri nu pot fi văzute decât la un microscop electronic special, de care beneficiem aici, la Institutul Naţional Victor Babeş. Aceasta este povestea descoperirii lor, un caz tipic de serendipitate cu care România se va întâlni rar, dar care are o importanţă deosebită pentru lumea ştiinţifică medicală.”
Descoperirea făcută de profesorul Laurenţiu Popescu şi echipa sa de şase specialişti tineri pe care îi coordonează a făcut înconjurul lumii, stârnind interesul a numeroase laboratoare din SUA, China, Brazilia, Marea Britanie, Germania sau Israel. Care este rolul acestor telocite? Prelungirile telocitelor emit nişte vezicule, numite exozomi, care permit transferul unor molecule de pe celulele pentru care altă cale nu există. Rolul lor pare să fie acela de a controla relaţiile dintre alte celule; ele fac, să zicem aşa, medierea dintre sistemul nervos şi sistemul muscular. Potrivit oamenilor de știință români, dar şi străini – între timp se fac noi cercetări pe diferite meridiane ale lumii privind telocitele, rolul lor în organism şi mai ales modalităţi de utilizare a lor în scop terapeutic – în afara sistemului nervos şi circulator care reglează funcţiile corpului, există sistemul interstiţiar, un fel de reţea alcătuită numai din telocite. Aceste celule par să asigure capacitatea regenerativă a organelor din care fac parte, dacă sunt stimulate. Specialiştii încearcă să găsească acum modalităţi de stimulare prin care aceste celule să regenereze organele afectate de boală, de pildă refacerea inimii după infarctul miocardic. „Direcţia de cercetare, la îndemâna noastră în ceea ce priveşte telocitele, este reprezentată de medicina regenerativă, adică repararea mecanismelor de funcţionare a organelor ca urmare a anumitor boli cu ajutorul telocitelor şi al celulelor stem sau numai cu telocitele singure. Medicina regenerativă, pornind de la telocite, este un domeniu care a devenit extrem de fertil: în mai puţin de doi ani de la descoperirea lor, există deja cel puţin 40 de lucrări în literatura internaţională de specialitate privind telocitele. Doritorii pot accesa aceste lucrări pe PubMed. Vă spun aceasta pentru a înlătura dubiile acelor oficiali români care se mai întreabă încă dacă există telocite sau care încearcă să minimalizeze importanţa acestei descoperiri”, ne-a declarat, cu mâhnire în glas, profesorul Laurenţiu Popescu. Academicianul se plânge că autorităţile române trec sub tăcere descoperirea de la I.N. Victor Babeş sau încearcă să o bagatelizeze, în timp ce profesorul este chemat să susţină conferinţe sau să colaboreze cu universităţi şi institute medicale de prestigiu din Marea Britanie, SUA sau China. De altfel, Laurenţiu Popescu s-a întors de curând de la un congres în China unde a convins asistenţa despre existenţa şi importanţa telocitelor precum şi despre necesitatea înteţirii cercetărilor în scopul descoperirii unor modalităţi de folosire a acestor celule în beneficiul pacienţilor. Cum din partea oficialităţilor române nu există un interes real pentru sprijinirea cercetării şi valorificării rezultatelor remarcabile ale acesteia, specialiştii sunt obligaţi să caute în altă parte surse de finanţare. Pe lângă numeroasele propuneri de colaborare venite din partea unor medii ştiinţifice internaţionale, echipa de cercetători a Institutului Naţional Victor Babeş colaborează deja cu două instituţii particulare, care sprijină financiar demersurile ştiinţifice aflate sub coordonarea profesorului Laurenţiu Popescu.
„Am convingerea că viitorul anumitor părți ale medicinei, bazându-mă pe date științifice obținute în cadrul institutului nostru, dar și culese din lume, stă în telocite și celulele stem” – acad. prof. univ. Laurențiu Mircea Popescu.
„România nu dorește să-și identifice valorile. Nu că nu poate, nu dorește. {i dacă se constată undeva un câmp de valoare, se fac eforturi deosebite – de către unii – să fie distrus și – de către alții – să nu bage de seamă acest lucru. Este inacceptabil ca anumite oficialități, pseudoacademice, să continue să zică: «telocitele dacă or exista», exprimarea unor pseudosavanți de televizor din România” – prof. univ. Laurențiu Popescu.
text Alice-Claudia Gherman, foto Mediafax