- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Tiberiu Molnar „pasează“ cancerul – „Ne vindecăm mai greu când luăm bolile prea în serios“

Un copil de trei ani, chel, cu burtica sfârtecată de operaţii. Obosit de citostatice, speriat de bau-bau-ul numit chimioterapie. Cu o tumoare abdominală care se vedea şi cu ochiul liber, sub forma unei umflături. Şi care i-a măcinat tot organismul. Până la metastază osoasă, cea mai gravă formă de cancer. Îngroziţi, părinţii şi-au vândut apartamentul de patru camere. S-au înghesuit într-o garsonieră, ca să aibă bani pentru tratament. Între drumurile la Fundeni, biserici, rugăciuni şi crize de disperare, au aflat că bioenergoterapeutul Tiberiu Molnar „lucrează” pe cancere. Şi că rezultatele sunt de-a dreptul senzaţionale. „Nu mai aveam ce pierde, aşa că am încercat”, povesteşte Vasile, tatăl băiatului.

„Omul ăsta ne-a zis, din prima, că 80% este salvat. După vreo şase luni, cu o săptămână de tratament, trei de pauză, iar tratament şi tot aşa, tumoarea s-a retras foarte mult şi copilul se simţea bine”. Profesorul Irinel Popescu, de la Fundeni, a fost de-a dreptul impresionat: „O evoluţie chiar spectaculoasă!” Şi spectaculoasă a rămas până azi. Când Adrian merge la şcoală, face sport, râde, se joacă, asemeni tuturor copiilor de vârsta lui. În plus, însă, el mai trece, din când în când, pe la nenea Tibi. Aşa, pentru întreţinere. Şi de-o vorbă, de-o mulţumire. Şi încă pentru ceva, dar nu ştie cum se numeşte asta. Că e, totuşi, prea mic, are doar şapte ani. Aş spune că i se face dor, pur şi simplu, de cel care i-a salvat viaţa. Chiar dacă Tiberiu Molnar n-o să fie de acord. El susţine că fiecare se vindecă singur. Şi că intervenţiile din afară, de orice natură ar fi ele, sunt doar o banală mână de ajutor.

„Mă simt prea bine pentru vârsta mea!“

Un cabinet primitor, luminos, undeva în zona Piaţa Domenii. Pe unul dintre pereţi, un Iisus răstignit. În partea opusă, multe plante şi un extraterestru cenuşiu, din plastic, pe post de grădinar. Pe ecranul televizorului curg imagini din ciclul „spectacolul naturii”. Oceane, păduri, animale, ţinuturi exotice. Sala de aşteptare este ticsită de lume: tineri, bătrâni, femei, bărbaţi şi copii. În aşteptarea paselor vindecătoare. M-a surprins atmosfera caldă, prietenoasă, fără of-uri şi încrâncenări. Oamenii ăştia chiar sunt încrezători în rostul tratamentului. Şi bucuroşi că au ajuns aici pe propriile lor picioare. Pentru că la Tiberiu Molnar se vine şi cu Salvarea, de multe ori. Domnul Irimia îmi povesteşte despre fostul lui infarct. Asezonat cu diabet şi dureri cervicale. Încât se pregătea să-şi cam încheie socotelile cu viaţa: „De când vin aici, parcă sunt alt om. Cardiologul meu mi-a spus că mi s-a reparat inima, că e excepţional, nici nu-i venea să creadă. Eu zic că terapia asta a făcut şi altceva prin mine, nu ştiu ce anume, dar mă simt foarte bine, parcă prea bine pentru vârsta mea. Am, totuşi, 74 de ani!”

Sigur că fiecare pacient vrea să-şi spună povestea lui. Ascult, notez şi, din când în când, îmi vine să mă crucesc. După o „doză” bună de reumatism poliarticular vindecat, ciroză stagnată şi alte tumori eliminate, pur şi simplu, chiar în timpul tratamentului, aproape că mi se face rău. Şi pacienţii îmi dau, în continuare, detalii. Ca să înţeleg iadul fiecărei boli şi să mă bucur şi eu că a fost învins. Victor, asistentul de la recepţie, mă priveşte complice. Şi el a păţit-o la fel, în primele zile de muncă aici. Îi era rău de dimineaţa până seara, avea senzaţia stranie că preia toate bolile şi suferinţele care aşteptau să fie vindecate. În timp, s-a obişnuit.

Tratează gratuit, din pasiune

Tiberiu Molnar este cel mai normal bioenergoterapeut din câţi am cunoscut. Fără fiţe şi aere misterioase, fără pretenţia că el şi numai el deţine adevărul absolut. Nici vorbă să te judece, să-ţi recomande cine ştie ce regim absurd, să te oblige să-ţi schimbi modul de viaţă sau credinţa. Nici măcar în bioenergie nu trebuie să crezi, în terapeut nici atât. În schimb, sigur, are şi el un „preţ”. Musai să crezi în tine însuţi şi în faptul că te vei vindeca. Pentru că de aici pleacă totul!

Am stat de vorbă, la un espresso şi câteva ţigări, că, de, om este şi el, într-un fel de bucătărie a cabinetului. Monitorizaţi de pisicile din dotare. Două, mari şi late. Cu vorba lui ardelenească, bună de pus la rană, cu gesturi şi priviri adolescentine, chiar dacă are 32 de ani, şi, mai ales, cu o jovialitate molipsitoare, Tiberiu Molnar m-a încurcat foarte tare, profesional vorbind. Este pentru prima dată, după vreo 16 ani de presă, când am uitat, mai tot timpul, că sunt în documentare. În loc să înregistrez, să scriu, să pun întrebările de pe listă, am avut sentimentul că mă aflu la o şuetă cu un prieten drag, pe care nu l-am mai văzut demult. Şi m-am purtat ca atare. Aşa că scuzaţi şi, eventual, apreciaţi sinceritatea. Ştiu, de pildă, că am început „în forţă”. Adică spunându-i că n-am mai văzut nici un terapeut care să trateze gratis. Ce, el nu trăieşte şi cu bani? Ba da, dar pentru asta are o firmă, în alt domeniu. Şi mai organizează şi cursuri despre cum să ne îmbunătăţim stilul de viaţă, de pildă. Bioenergoterapia e pasiune şi doar atât: „Eu eram copil când m-am apucat de asta, nu am gândit-o ca pe o afacere, e o plăcere, pur şi simplu. E şi penibil să calculezi cât te costă o porţie de bioenergie! Şi-apoi, dacă aş avea un tarif, o parte dintre pacienţi nu şi l-ar putea permite. Or, toată lumea merită un pic de ajutor. Cum să-i cer bani unui bătrân care nu-şi face ecografie pentru că n-are cu ce-o plăti? Nici vorbă, îi dau eu suma necesară!”

Maestru la 17 ani

Povestea vindecătorului nostru începe foarte simplu. Fără revelaţii, revărsare de har divin sau te miri ce alte întâmplări SF. Totul i se trage de la o carte. Citită, din întâmplare, pe la 15 ani: „Un coleg mi-a împrumutat The Silva Mind Control, scrisă de Jose Silva, în ideea că e o lectură interesantă. Am citit-o în ungureşte, nu era tradusă la noi. Am înţeles, atunci, că avem nişte calităţi ascunse, că ele pot fi dezvoltate şi ne ajută să controlăm ceea ce ni se întâmplă. De fapt, am primit o veste foarte importantă. Cartea îmi spunea că pot să controlez singur tot ceea ce ţine de viaţa mea. Şi, dintr-o dată, nu m-am mai simţit aşa expus la destin. Nu mi-e ruşine să spun că de atunci nu am mai citit nici un roman. Doar cărţi de specialitate. Turak Ladislau, vicepreşedintele Societăţii de Parapsihologie Timişoara, locul meu de baştină, mi-a explicat că omul e capabil să vindece cu mâinile şi m-a învăţat primele pase bioenergetice. Cu sfatul să exersez, în continuare. Am început cu pisica familiei, apoi pe colegii de clasă. Primul rezultat l-am avut cu o fată. O durea gâtul şi, după joaca mea, i-a trecut dintr-o dată. Au urmat vecinii şi uite-aşa s-a dus buhul prin cartier, în zona Şagului. Apoi în tot oraşul, a început să scrie presa, am fost invitat la televiziuni”. La 17 ani, după un curs organizat de Ministerul Sănătăţii şi Alexandra Moşneaga, a obţinut titlul de Maestru Extrasens, categorie internaţională. Prin excepţie, că nu era major. Medicii şi parapsihologii din comisie, însă, nu s-au lăsat „intimidaţi” de acest amănunt. Puştiul era prea special ca să-l „cauţi” la vârstă!

„Toţi avem cancer, doar că unele organisme îl elimină“

„Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” a funcţionat întocmai în cazul Tiberiu Molnar. Îl căutau pacienţi de peste tot, mulţi din Bucureşti, mulţi din străinătate. O vreme a suportat un fel de navetă în Capitală, apoi în Germania, Italia, Austria. Sătul de atâtea drumuri, în 2001 s-a făcut bucureştean. Cu buletin, cabinet şi casă. Mai are un cabinet şi la Viena, unde merge, o dată la şase săptămâni, pentru zece zile. Cât priveşte numărul pacienţilor, vorbim, deja, de zeci de mii. Dintre care 80-90% s-au declarat vindecaţi. Cu analize de laborator şi cu „binecuvântarea” medicilor alopaţi, nu aşa, după ureche. De altfel, Tiberiu Molnar merge mână în mână cu medicina clasică. Ţine să-ţi vadă analizele, la începutul şi la sfârşitul terapiei şi te sfătuieşte să continui orice tratament ţi-a fost recomandat: „În 16 ani de muncă, n-am avut nici urmă de conflict cu medicii. Dimpotrivă, unii vin la mine, alţii îmi trimit pacienţi. Eu, dacă am nevoie, mă duc la ei. Aveam doar 17 ani când chirurgul Tiberiu Bratu, de la Spitalul Judeţean Timiş, m-a chemat să lucrez cu el. Erau cazuri foarte grave, arşi, călcaţi de tren, schilodiţi. El opera, pe mine mă punea să fac recuperare. Rezultatele erau de zece ori mai bune decât în mod obişnuit”.

Tiberiu Molnar învaţă tot timpul, pe cont propriu. Din cărţi, cursuri, muzică, boli, viaţă, experienţă. Fără facultăţi şi diplome, „că n-am nevoie d’astea ca să-mi exercit o pasiune”. În timp, şi-a dezvoltat o metodă proprie: „Nu mă întrebaţi cum se numeşte, e ultima mea problemă. Este vorba de o serie de şedinţe, a câteva minute pe zi, timp de o săptămână. Apoi facem pauză, două-trei săptămâni, şi trecem la seria a doua. Şi tot aşa, până rezolvăm situaţia. Nu eu vindec, eu doar echilibrez energiile pacientului. Fiecare fiinţă vie are un câmp energetic, la fel de important ca şi sângele în organism. Când el se deteriorează, din motive de stres, necazuri, gândire negativă şi altele, apar tot soiul de boli. Eu nu-i dau bolnavului energie de la mine, ci doar o manevrez pe a lui. Bolile nu dispar că pun eu mâinile sau că se întâmplă minuni. Nici vorbă! Doar că organismul însănătoşit energetic are propriul lui proces de eliminare a durerilor, tumorilor, infecţiilor sau despre ce-o mai fi vorba. Totul este un program, un soft, aşa că e esenţial să ne programăm pozitiv. La orice problemă există şi o soluţie. Numai că, în general, în loc să se concentreze pe soluţie, oamenii bătătoresc problema. Se enervează, suferă, se întreabă de ce, discută numai despre asta, o povestesc la toată lumea, o amplifică monstruos. Exact aşa se întâmplă şi cu bolile. În loc să zică am cancer, OK, hai să văd cum să-l vindec, omul face din asta o tragedie antică. Se şi vede mort, ştie şi culoarea sicriului. Ei, dacă te poziţionezi aşa, chiar că nu te mai vindeci niciodată! Cancer avem toţi, staţi liniştiţi, doar că organismul îl procesează, se elimină, în timp. Dacă ai ghinionul să mergi la doctor în momentul de vârf, sigur că se şi vede. Ei, în clipa în care ştii, lucrurile se complică. Gândeşti negativ, îl amplifici, îi dai apă la moară. Pot să vă dau şi un exemplu din familie. Am avut un unchi care a suferit un accident. Nu foarte grav, dar şi-a făcut, totuşi, o tomografie. Ca să nu se lase cu urmări. Numai că acolo s-au văzut două tumori, vechi de cine ştie când. Şi unchiul meu a murit pentru că a aflat despre ele. Şi a început isteria cu aoleu, am cancer, o să mor! Sigur că a venit la mine, am făcut nişte şedinţe, dar degeaba. El o ţinea una şi bună, că până aici i-a fost. S-a programat aşa şi n-am avut ce-i face. Le-am spus celor din familie să-l lase în pace, că o să moară, pentru că aşa vrea el. Eu pot să lucrez pe orice organism, toate sunt la fel. Dar există, din păcate, minţi pe care nu pot să lucrez. Sunt setate pesimist şi nu le poate schimba nici mama bioenergoterapiei. De aceea, copiii reacţionează cel mai bine la tratament. Ei nu prea ştiu ce e boala, cred că-i o joacă, îi facem câteva pase şi iepuraşului ori păpuşii, până ne vindecăm. La oamenii mari e mai greu, că noi luăm bolile prea în serios”.

foto Octavian Tibăr şi arhiva Tiberiu Molnar


Tumoarea s-a retras ca prin minune

La un an după naştere, adică în urmă cu trei luni, Petrei i-a crescut o umflătură pe obraz. S-a întins înfiorător, de-abia dacă i se mai vedeau ochişorii. Rezultatele RMN-ului au căzut ca un trăsnet în familia Giurchici, din Timişoara: o ditamai tumoarea sub oasele feţei. Medicii au recomandat o intervenţie chirurgicală foarte riscantă care, practic, ar sparge faţa copilei, ar mutila-o. Disperată, mama Petrei a apelat la o clinică din Austria, care i-a garantat că fetiţa nu va fi desfigurată. Au programat-o pentru sfârşitul lunii ianuarie 2008. Când se gândea de unde să scoată cei 17.000 de euro, costul intervenţiei, dna Giurchici şi-a amintit de Tiberiu Molnar. Şi a început să facă naveta Timişoara-Bucureşti. Acum Petra e bine, doarme, mănâncă, e toată o veselie. Urmele tumorii de-abia dacă se mai zăresc: „O să repetăm şi RMN-ul, dar 90% e vindecată, asta se vede şi cu ochiul liber. Nu are nici un rost să mai mergem la operaţie la Viena“.