În seara zilei de sâmbătă, 30 ianuarie, la Arad, au început să sosească elevi şi profesori din toată ţara. Puteai să crezi că este vorba de o conspiraţie şi chiar era, o conspiraţie a iubitorilor limbii şi literaturii române, îndreptată împotriva prostului-gust, a inculturii, a degradării limbajului folosit în viaţa de fiecare zi.
Vechiul oraş, cu clădiri imperiale şi loc de promenadă pe malul Mureşului, a găzduit anul acesta Olimpiada Naţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „G. Călinescu”.
Duminică dimineaţa, în sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad (director: Laurian Oniga) s-au adunat toţi participanţii, în număr de peste patru sute. Chiar şi cineva care n-ar fi avut idee de semnificaţia întrunirii (deschiderea festivă a olimpiadei) tot ar fi fost impresionat de ceva: frumuseţea peisajului uman. Este extraordinar să vezi atât de mulţi tineri frumoşi (inteligenţi, cu umor, delicaţi, iluminaţi de cultură) la un loc. Parcă te-ai afla într-o Românie ideală, sau într-o Românie a viitorului, aşa cum ar putea fi dacă s-ar acorda mai multă atenţie educaţiei.
În ce calitate mă aflam la olimpiadă, ştiut fiind că… elev nu mai sunt de mult? În aceea de preşedinte de onoare al Olimpiadei. Preşedinte propriu-zis (de fapt, vicepreşedintă) a fost: conf. univ. dr. Florica Bodiştean, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. Iar vicepreşedinte (pluralul de la vicepreşedintă) – Mina Maria Rusu, inspector general în Ministerul Educaţiei, şi Anca-Denisa Petrache, de asemenea inspector general în Ministerul Educaţiei (nume complet: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului).
Mai erau prezente la festivitatea de deschidere Lizica Mihuţ, rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad şi Mirela Aldescu, inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Pentru mine, activitatea desfăşurată de Mina Maria Rusu, care nu este doar o funcţionară, ci şi o specialistă în literatură, autoarea unor lucrări din care orice filolog are de învăţat, reprezintă cea mai bună dovadă că Ministerul Educaţiei şi-a mărit în timp gradul de competenţă, indiferent de miniştrii care s-au perindat la conducerea lui. Nu întâmplător, subiectele concepute pentru olimpiadă s-au remarcat şi anul acesta printr-o foarte bună priză la realitatea literaturii române, prin capacitatea de a evidenţia spiritul creator al elevilor.
M-au intimidat elevii veniţi la Arad, aveam de-a face cu o întreagă armată de critici literari aflaţi la vârsta adolescenţei, dar cultivaţi şi exigenţi, lipsiţi de complexe. La o dezbatere publică, pe tema Valoare şi impostură, la care au mai participat Vasile Dan, Ioan Moldovan, Ioan Matiuţ şi Gheorghe Mocuţa, m-am simţit ca un şahist care participă la un „simultan” cu sute de parteneri bine pregătiţi. Condusă de frumoasa şi talentata poetă Lia Faur, dezbaterea a captivat întreaga asistenţă şi ar fi durat mult peste ceea ce se prevăzuse dacă Vasile Dan, admirabilul poet şi om de atitudine Vasile Dan, redactor-şef al revistei Arca, nu mi-ar fi amintit că trebuie să mergem la Info TV Arad (el ca realizator, iar eu ca invitat al emisiunii Confesiuni în premieră).
Lucrările premiate în cadrul Olimpiadei sunt toate publicabile. Le-am citit pe cele mai bune şi mi-am imaginat, visător, cum va arăta presa noastră culturală când „olimpicii”, încheindu-şi studiile, vor veni să aducă un suflu nou în paginile revistelor de specialitate, la posturile de radio şi televiziune. Dacă se va întâmpla să nu mai fiu în viaţă, am să urmăresc de acolo, din lumea cealaltă, această mult visată de mine renaştere a limbii şi literaturii române.