meds similar to tramadol tramadol 50mg what will 50mg of tramadol do

pics of xanax 2mg buy xanax can you take xanax and sam-e

buy valium Dallas buy valium alternative medication to valium

uso tramadol durante embarazo buy tramadol overnight how many tramadol 50 mg can i take at one time

side effects of stop taking valium buy cheap valium can you take melatonin and valium

can u take xanax with hydromorphone xanax for sale is it safe to workout on xanax

retin-a 0.05 40g buy retin a online buy retin dubai

ambien side effects snoring buy zolpidem online ambien side effects youtube

similar to xanax over the counter buy xanax no prescription purchase xanax Palmdale

how often does ambien cause sleepwalking buy ambien renova tu ambiente avellaneda

DOSAR

Toamna Patriarhilor – Raport despre starea naţiuni la moartea intâistatatorului

August 25th, 2007, com 2 comentarii

N-am mai văzut niciodată atâtea flori! Pentru că buchetele nu mai încăpeau în vase, pe lângă icoane, pe coroane, în Catedrală sau în Palatul Patriarhal, câteva măicuţe au primit ascultare să le pună în saci de plastic. Doar petalele, ca să fie aruncate covor. In ideea ca Preafericitul să plece în Ceruri pe un drum de flori. O risipă frumoasă de crini, trandafiri şi garoafe. Mi-aş fi dorit să acopere, măcar pentru o zi, realitatea pe care o trăim. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat. Ba chiar dimpotrivă! Pe fondul acela floral, printre rugăciuni, psalmi şi clopote, „chipul” ţării mi-a părut şi mai schilodit. Nu ştiu dacă a mai spus-o cineva, dar eu am trăit-o, cu amărăciune. „Starea” unui neam se vede cel mai bine la înmormîntarea Patriarhului său!

Faur Isaia avea o treabă cu Băsescu

Peste 20 de mii de oameni au bătătorit dealul Patriarhiei în cele trei zile de priveghi. Un fel de Românie în miniatură. Cu femei evlavioase şi îndurerate, care au stat câteva ore la coadă ca să sărute, pentru ultima oară, mâna Patriarhului. De-acum vânătă de perfuzii şi… moarte. Cu bărbaţi cu frica lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în hainele de duminică şi veniţi, cu trenul de noapte, de la sute de kilometri distanţă. Din Suceava, Iaşi, Arad sau Craiova. Apoi cu politicieni smeriţi nevoie-mare, mai ales în faţa camerelor de luat vederi. Sigur că preşedintele Băsescu a fost primul. Vorbe mari, laude şi medalii, chiar şi promisiuni. Primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, i-a scăpat porumbelul cu mult discutata Catedrală a Neamului. Cică, totuşi, se va întâmpla sub mandatul lui. N-au lipsit nici cerşetorii noştri cei de toate zilele. Foarte intrigaţi când jandarmii i-au zorit să-şi strângă tabăra ridicată în boscheţii de pe dealul Patriarhiei. Tocmai îşi spălaseră şi ei nişte acareturi în arteziana de la Unirii. Şi le întinseseră la uscat. Că, doar ce, ei nu sunt creştini? Nu au dreptul să-l privegheze pe Patriarh? încă şi mai ciudaţi, istericii neamului au fost şi ei destul de bine reprezentaţi. O călugăriţă purtătoare de lozinci împotriva Preafericitului s-a luptat, corp la corp, cu poliţiştii ce-i fuseseră repartizaţi. în timp ce ţipa, evident, ca din gură de şarpe. Că, uite, „a venit Necuratu'”! Printre valurile de pelerini s-a strecurat şi Faur Isaia, cel care l-a împroşcat cu cerneală pe fostul preşedinte Constan- tinescu, în 2000. De data asta avea o treabă cu Băsescu, aşa, ca de înmormântare de patriarh. Dar n-a mai apucat, forţele de ordine l-au făcut „pachet” şi l-au urcat în trenul de Timişoara. Şi cum rromii „e-n toate”, au ţinut să atragă privirile şi de data asta.

O delegaţie de domni, îmbrăcaţi la patru ace, a trans­pirat, din belşug, sub greutatea coroanei. Asortată la eveniment, adică sub formă de cruce. Şi, bineînţeles, cea mai mare din parcare. Lungă de peste trei metri, de nici n-a avut loc în Catedrală. Milostenia Partidei Rromilor a coborât, apoi, în Piaţa Unirii. Unde trecătorii, buimaci, au primit pachete cu tot felul de bunătăţi. De sufletul Patriarhului. Să fie primit! în timp ce un grup de copii urca voios dealul Pa­triarhiei. Joaca de-a cine ajunge primul a fost tempe­rată de învăţătoare, educatoare sau ce-o fi fost. Dacă tot au venit în excursie la catafalcul Preafericitului, se cerea să fie un pic mai cuminţi. Şi să nu se mai dueleze cu florile din dotare.

Cel mai important mort”

Culmea este că moartea Patriarhului a devenit „obiectiv turistic” şi pentru câţiva străini, aflaţi întâmplător în Bucureşti. Au venit, s-au uitat, au filmat. O turistă din Israel, vorbitoare de limba română, a fost fascinată de gropari. Cum săpau ei, acolo, în Catedrală, sub o lampă şi sub privirile curioşilor, mormântul întâistătătorului. Unul dintre ei, Marian, chiar plângea. Că de şapte ani are meseria asta, da’ niciodată nu i-au dat lacrimile. Până acum. Unii ziceau că de îndurerare. Alţii, că de vodcă. „Trebuie să fie trist pentru voi!”, a spus turista din Israel. Da, foarte trist. Până într-acolo încât secven­ţele simple, normale, curate, aproape că nu le-a mai simţit nimeni. Cum ar fi o rugăciune în şoaptă, printre lacrimi şi fire de busuioc, spusă de Ruxandra Olaru. O bătrânică venită din Oneşti, doar cu bani de tren: „Că de mâncare nu e vorbă, asta mai poate aştepta. Şi nici de dormit, noaptea am stat de poveşti, cu femeile cele, pe o bancă, acolo, jos. Ca la priveghi, să nu rămână mortul singur. Mai cu seamă că e cel mai important mort. Părintele sufletelor noastre, de amar de ani”. Sau cum ar fi academicianul Bălăcea- nu-Stolnici, urcând, cu mare greutate, dealul Patriar­hiei. Că doar n-aţi fi vrut să-l lase vreo maşină, în trombă, chiar pe scările Catedralei? Ce, e vreun VIP, cumva? Un băiat de la SPP s-a simţit să-i ofere braţul. A refuzat politicos, sclipitor, ca de obicei: „Nu de braţe aş avea nevoie, tinere, ci de nişte picioare!” între timp, lumea are probleme mult mai importan­te. Unii îl huiduie pe Constantinescu. Alţii se în­ghesuie să dea mâna cu Adrian Năstase. Şi cu Vadim, Becali sau Funar. Câteva pensionare insistă pe segmentul Ion Iliescu. Că „mai bine trăiam pe vremea dumneavoastră, când ne-aţi dat pensiile”. Până obţin zâmbetul acela larg, istoric, numai bun de afişat la o înmormântare. Care îl cucereşte şi pe un ţăran aşezat pe sacoşa cu acte şi dosare. Altfel supărat foc, fiindcă l-a ratat pe Tăriceanu. Să-i explice cum îl poartă prin tribunale, de 17 ani, şi tot nu i-au dat pământul.

Problema dumneavoastră trebuie rezolvată acum, in interimat”

Şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, feţele bisericeşti, mai mult sau mai puţin înalte. Păstorii acestei turme, prea mult după chipul şi asemănarea ei. Datele oficiale spun că au fost în jur de 1.500. Unora li se citea durerea pe faţă. Altora le cădeau lacrimi în bărbi. Prezenţe tăcute, discrete, chiar o mângâiere pentru credincioşi. Mulţi dintre ei, însă, aveau alte preocupări. Pe cine să mai întâmpine, cui să-i mai acorde favorul de-a nu sta la coadă, pe cine să mai sune pentru ultimele zvonuri. Ca să nu spun chiar pariuri. Că, deja, e aproape clar cine va fi următorul patriarh: „înaltul Daniel şi-a intrat în pâine, parcă e de-aici!” Preotul-secretar al

Arhiepiscopiei Bucureştiului, hai să nu-i zicem nu­mele, devenise un fel de centrală telefonică ambulantă. Avea probleme importante de rezolvat. Trebuia să ia o cunoştinţă de la poartă, cu familia ei cu tot. Şi să o ducă de mână, la propriu, până în Catedrală. Că doar n-o să stea ditamai florăreasa la coadă cu muritorii de rând! Altă mostră de conversaţie: „Da, domnule preşedinte, v-am sunat sau am vrut să vă sun, adică am avut intenţia, dar noi, ştiţi, suntem în mare durere, problema dumneavoastră trebuie rezolvată acum, în interimat, cât există tot interesul să-şi facă uşi deschise”. Liniştiţi-vă, era alt preşedinte (de consiliu, de comisie, de bloc?), nu al ţării. Acesta din urmă aranjează lucrurile la un alt nivel. Şi a venit să-i acorde Preafericitului, post-mortem, Ordinul Steaua României în grad de Colan. Printr-o ceremonie, desigur. La care a fost convocat Sfântul Sinod. IPS Daniel, posibil viitorul patriarh, l-a aşteptat pe Băsescu. Afară, pe treptele Catedralei. In soare. Sub privirile nedumerite ale credincioşilor. Sub camerele de filmat şi sub „tirul” fotoreporterilor. Şi sub demnitatea unui patriarh. Preţ de un sfert de oră.

Sigur că şi noi, ziariştii, am contribuit, după pu­terile noastre, la acest peisaj bizar. A arunca mucurile de ţigări pe jos, în faţa Catedralei Patriarhale, de pildă, sau a transmite informaţii de la înmormân­tarea Patriarhului cu buricul pe-afară şi cu umerii goi este tot un semn de oligofrenie socială.

Flecare cu durerea lui

In rest, înmormântarea a fost foarte frumoasă. Cu troparele Invierii, cântate pe opt glasuri. Cu porumbei, salve de tun, Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul şi Deşteaptă-te române! Politicienii zilei au umplut Catedrala. Rudele Preafericitului, venite din localitatea Victoria, din judeţul Botoşani, de-abia dacă au mai avut loc. Cât despre credincioşi, nici vorbă! S-au înghesuit, s-au călcat în picioare. Fiecare cu durerea lui. Să atingă sicriul Patriarhului, când l-or scoate afară. Să-l vadă la faţă pe Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Să pună de-o strângere de mână cu Băsescu. Să primească o binecuvântare de mitropolit. Să prindă ceva de pomană: „Că e clar că nu se-ajunge la atâta puhoi de lume!” 460 de oameni au avut nevoie de asistenţă medicală de la Crucea Roşie. Sau doar de nişte medicamente, de inimă şi tensiune, „hai, vă rog frumos, să fie de sufletul Preafericitului, că nu mai am acasă şi nici bani!”.

După cum spuneam, Patriarhul a plecat dintre noi pe un drum de flori.

Taguri:

Comenteaza