r 029 xanax buy xanax xanax 0.25 iskustva

14 gocce di valium testo finardi diazepam 5mg valium recreational use erowid

ambien tranquilizer buy ambien buy zolpidem Durham

ambien for hormones buy ambien online purchase ambien Sioux Falls

phentermine pelvic pain buy phentermine bmi to prescribe phentermine

soma practice buy soma pizza places in soma

como alterar o fundo do ambiente de trabalho windows 8 ambien pill how do you get addicted to ambien

is xanax called bars buy xanax xanax blue pill with r

what to tell your dr to get ambien buy ambien does ambien affect immune system

motrin with tramadol tramadol without prescription tramadol dailymed

DOSAR

Toamna Patriarhilor – Raport despre starea naţiuni la moartea intâistatatorului

August 25th, 2007, com 2 comentarii

Mai mulţi Preafericiţi într-unul singur

Cea mai Înaltă distincţie din România

Ca să primeşti cea mai înaltă distincţie din România, trebuie să fii un om mort. Să te duci şi să mori puţin. Chiar dacă, pe urmă, cazul Preafericitului Teoctist, învii. Să-ţi prinzi de gât STEAUA ROM­NIEI în grad de Colan, trebuie să ai gâtul uşor vânăt. Ce poate rezulta din această conjunctură drept morală decât că un bun român e un român mort, ca indienii? Deci, până la această oră, nici un român n-a reuşit să capete, în viaţă, cea mai înaltă distincţie a statului român? Ce ar trebui să facem pentru asta? Să crăpăm?

La această oră, România are mai mulţi patriarhi. Nu, nu ca Bulgaria. Are mai mulţi patriarhi pentru că mai mulţi dintre cei cu rang înalt bisericesc ar merita, oricând, să fie. Există vreo îndoială că Teofan merită să fie patriarh? Nu, de altfel, se spune că Preafericitul Teoctist l-a şi văzut în această postură. Cum, neîndoios, prin tradiţie, dar şi prin deschidere, Daniel al Moldovei merită şi el să fie, lucru pe care îl susţin fără rezerve. Le Monde l-a văzut pe scaunul patriarhal pe Bartolomeu Anania. Alţii l-au amintit pe Andrei Andreicuţ. Demn ar fi şi Pimen al Sucevei. îl consider oricând eligibil şi pe Casian Crăciun, chiar dacă, deocamdată, mai are o treaptă de urcat – şi, probabil, o serie de detractori în cârcă. De altfel, dacă, potrivit tradiţiei de peste un secol, Daniel va fi ales Patriarh, se va deschide o succesiune şi pentru scaunul Mitropoliei Moldovei. Ce nu a făcut, însă, presa, este să lumineze ultimele zile ale Patriarhului Teoctist. S-a pornit de la premisa: la 92 de ani, oricum spectrul sfârşitului vieţii lumeşti era pe aproape. Desigur. Dar un film al ultimei săptămâni petrecute în lumea pământească de către Patriarh era obligatoriu pentru reputaţia unei prese care se pretinde profesionistă. Reconstituirea ar fi relevat cum, de ce – şi, mai ales, dacă această moarte putea fi amânată. Dacă Teoctist a cerut, cu adevărat, operaţia. Dacă medicii au făcut ceea ce trebuie să facă: adică să afle, în urma unor teste medicale de specialitate, dacă inima e în stare să reziste sau nu. Dacă operaţia putea fi evitată. Dacă tratamentul o putea exclude. Pentru că, dacă lucrurile nu stau aşa – şi nu par a sta – Teoctist a murit cu zile. Chiar dacă nu cu (foarte) multe zile, cu zile numărate. Tardiv, un cotidian naţional a încercat demersul de recuperare a ultimelor zile ale Patriarhului Teoctist. Au făcut şi televiziunile mai multe emisiuni pe aceas­tă temă. în alt rând de idei, e deranjantă atitudinea presei şi a opiniei publice: dacă, înainte de moarte, Preafericitul era taxat drept „colaboraţionist”, drept „legionar”, drept… nu mai ştiu cum, atunci, moartea spală orice? La adăpostul ecumenismului, dăm dova­dă de o îngrijorătoare lipsă de coloană vertebrală.

Lupta pentru putere

La scurt timp după moartea Preafericitului, au început să mişune semnele luptei pentru putere. Au început contestaţiile împotriva lui Daniel, dintre care unele absurde, oricum imunde. Cum ar putea fi dovedit că e mason sau pro-masoni? Asta ţine de regis­trul absurdului. Nu-ţi trebuie multă intuiţie ca să poţi paria că imaginea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), singura validă, riscă să se ducă pe o pantă descen­dentă, în urma tuturor acestor porcăieli reciproce. Singurul perdant, BOR: nu Teofan, nu Daniel, nu Bartolomeu Anania, nu Andreicuţ, ci BOR. Păcat: era ultima redută a încrederii românilor, după ce şi armata a mai zbârcit-o un pic. Lupta pentru putere o face asemeni tuturor celorlalte părţi ale societăţii româneşti, aşa cum ea şi este. Deşi era un pic aureolată de încredere, de preţuirea pe care o avea în ochii repondenţilor la sondajele de opinie. Un alt reper al românilor e pe ducă… Iar cât priveşte perico­lul scindării, deocamdată n-aş fi printre panicarzi. Există grupuri, dar nu tabere conturate atât de bezmetic, încât să producă o separaţie. Cel mult, vom asista, cum s-a şi început, la o încăierare mediatică. La ora când va apărea următorul număr din revista noastră, lucrurile vor fi deja clarificate. Daniel al Mol­dovei are cele mai mari şanse să-şi adjudece scaunul patriarhal. Imperativul care stă în faţa bisericii române este, îmi pare rău pentru fundamentalişti, deschiderea. Şi, în nici un caz, rămânerea între anumite limite anchilozate, osificate, inerţioase, ale modelului anterior. Peste tot, confesiunile religioase se flexibilizează pentru a fi ofertante in raport cu noii adepţi, cu noile generaţii. Cei care proslăvesc tradiţio­nalismul ortodox nu vor mai avea a face mulţi prozeliţi.

Voia lui Dumnezeu”

Am consultat şi opinia unui preot-paroh vizavi de felul \n care lucrează voinţa lui Dumnezeu, potrivit spuselor oamenilor Bisericii, într-un asemenea caz, al alegerii. Este drept că voia lui Dumnezeu o fac oamenii. „Voia lui Dumnezeu” este să se desemneze trei candidaţi, precum „voia lui Dumnezeu” este să se aleagă doi „finalişti”, dacă unul nu se califică detaşat. Şi, în caz de nedepartajare, prin tragerea sorţilor se manifestă tot „voia lui Dumnezeu”, caz în care cel mai slab dintre cei doi putând câştiga tot prin…„voia lui Dumnezeu”. Oricine ar câştiga, şi la acest moment cel mai bine plasat se află IPS Daniel, el va fi primul patriarh ales al României libere. Ceea ce îl degrevează de multe responsabilităţi, dar îl şi umple de altele. Nu masoneria e preocuparea numărul unu pe care trebuie să o aibă următorul patriarh, nici jocurile bise­ricii, ci renaşterea Bisericii ortodoxe, consolidarea în­crederii enoriaşilor în BOR. Oricum, faptul că alegerea capului Bisericii ortodoxe se întâmplă o dată cam la douăzeci ori treizeci de ani face din aceste evenimen­te un fel de film unic al actualităţii pe care o trăim.

PoliTichie de patriarhie

Scena contaminată de jocuri de culise a societăţii româneşti n-a iertat, nici de astă dată, politizarea evenimentelor. Credem că un scurt comentariu pe această temă se impune. Dan Voiculescu, atacatorul de serviciu, nu s-a putut abţine să rateze prilejul de a-i mai da, încă o dată, la gioale, Preafericitului Băsescu. Lui i-a pus în cârcă raportul Tismăneanu, în care Teoctist Arăpaşu era suspectat de arondare la interesele Partidului Comunist Român. Teoctist a replicat, atunci când, în timpul vieţii, a fost arătat cu degetul pentru colaborare cu sistemul comunist, că acei care vorbesc nu o fac în cunoştinţă de cauză, nu ştiu ce a fost în culisele lucrurilor.

Taguri:

Comenteaza