Toboşarul cetăţii „bate” iubirile lui Dracula

Ai zice că-i nebun. Umblă prin oraş cu nişte lumânări în cap, lipite pe o cască de pompier. îmbrăcat într-o haină cu solzi, galbeni şi roşii. Bate în tobă ca şi când ar anunţa potopul: „Lume, lume, să ştie tot natul, toboşarul vă spune../’ Şi urmează fel şi fel de anunţuri de interes local. De unde înţe­legem că e treabă serioasă. Din 3 ianuarie 2006, ciudatul ăsta este angajatul Primăriei Sighişoara. în funcţia de toboşar al cetăţii. Un personaj foarte important în istoria locului. Şi readus în actualitate? spre deliciul turiştilor, de actorul Dorin Stanciu. Mai mult de dragul spectacolului, decât de faptul că este plătit cu salariul minim pe economie.

Dorin şi-a început cariera artistică in Şcoala populară de artă, secţia actorie. Acum este student, in ultimul an, la Universitatea de arte plastice şi design, din Cluj. Merge doar la examene. în rest, e foarte ocupat. Ca să aibă din ce trăi, lucrează la Fabrica de faianţă, in „rolul” de manipulant marfă. O „piesă” destul de grea, de altfel, cu muncă brută şi bani puţini. „Scenariul”, insă, are şi părţile lui bune, in sensul că aici a cunoscut-o pe Laura. Şi se vor iubi până la adânci bătrâneţi. Nunta este planificată pentru 21 octombrie 2006. Ideea cu toboşarul îi aparţine: „M-am gîndit, aşa, că oraşul ăsta e prea mort pentru importanţa istorică pe care o are. Şi-apoi, să nu uităm, totuşi, că e singura cetate medievală din Europa locuită şi astăzi! N-ar fi păcat să nu scoatem asta în evidenţă? Am citit, m-am documentat, am luat ca model toboşarul din Turnul cu ceas. El închidea cetatea, după lăsarea întunericului, de aceea avea nevoie de lumânări pe cască. Tot cu el se deschideau porţile, în zori. Mai bătea ora exactă, făcea anunţuri, îi călăuzea pe străini. După ce mi-am gîndit rolul, ca să zic aşa, m-am dus la domnul primar Ioan Dorin Dănăşan. Nici n-a trebuit să insist, a fost de acord imediat. Mai văzuse aşa ceva, prin nişte oraşe din Germania, şi tare i-a mai plăcut. Aşa că iată-mă toboşar al cetăţii! Treabă care îmi ia câteva ore pe zi. Şi pe care o tratez cu drag şi cu multă responsabilitate. Că, dacă faci aşa ceva, n-ai decât două variante: ori eşti dedicat serios, ori eşti nebun!”

Turiştii, mai ales cei străini, văd în prezenţa toboşarului pe străzile Sighi- şoarei o adevărată delicatesă. îi urmăresc recitalul la tobă, aplaudă pentru bis, îi cer informaţii, stau cu el la taclale, îl vor ca ghid, îl aleargă prin toată cetatea. De nici nu mai face faţă, de unul singur. Aşa că, în curând, primarul va angaja şi alte perso­naje medievale: vrăjitoare, halebardieri, judecători şi boieri. Chiar dacă era o sur­priză pentru „intrarea în muncile de pri­măvară”, toboşarul cetăţii ne-o dezvăluie, cu bucurie. Va fi angajat şi un Vlad Ţepeş- Dracula. Tot pe contract civil şi tot cu salariul minim pe economie. Din „fişa postului” nu vor lipsi, desigur, celebrele scene cu trasul în ţeapă. Se oferă cineva? A, aveţi o listă!?

<

Chiar dacă nu moare de dragul subiectului, toboşarul cetăţii a fost obligat, de „demnitatea funcţiei”, să se docu­menteze şi în legătură cu Dracula. Vrei, nu vrei, turiştii tot acolo ajung. Dacă s-a născut aici, unde e casa, câte neveste a avut, ce-a făcut prin Sighişoara? Şi nu poţi să-i iei cu una e Vlad Ţepeş, alta e Dracula, că le-ai stricat ziua, pur şi simplu. Trebuie să le spui ceva, acolo, să fie şi istorie, da’ şi parfum de Bram Stoker, dacă ăstuia tot i-a venit ideea să folosească un prinţ valah ca model pentru sângerosul vampir. Deşi, probabil din cauza atmosferei medievale din Sighi­şoara, turiştii par dispuşi să înghită orice, Dorin Stanciu nu bate niciodată câmpii. Spune, răspicat, că asta e cu documente, celelalte sunt din folclor. După ştiinţa lui, Vlad Ţepeş s-a născut la Sighişoara, în 1431, tatăl lui fiind Vlad III Dracul, dom­nitorul Ţării Româneşti. Casa părintească, fosta casă a Corpului de gardă a cetăţii, iat-o, găzduieşte acum un restaurant banal. Dar cu nişte preţuri pentru care n-ar strica o simulare de tras în ţeapă. Deşi, altfel, patronii sunt băieţi simpatici: „Păi, ce, e de ici, de colo, să bei o bere în salonul în care s-a jucat vampiru’ ăla mic?”

Certitudinile istorice, ca să zicem aşa, se cam opresc aici, în materie de „Dracula şi Sighişoara”. Fapt confirmat şi de Adriana Antihi, directorul Muzeului oră­şenesc, din Turnul cu ceas: „Domnitorul Ţării Româneşti a locuit aici, în actuala casă Vlad Dracul, între 1431 şi 1436. într-un atelier al breslei aurarilor, din cetate, au fost bătuţi ducaţii de argint cu titlul său. Toate celelalte povestiri legate de circuitul Dracula, în care este inclus şi oraşul nostru, le prezentăm ca făcând parte din legendă.” Şi, evident, legendele sunt destul de generoase. Se spune, de pildă, că prima dintre soţiile contelui s-a sinucis în 1462, aruncându-se în râu, din turnul Cetăţii Sighişoara, in timp ce aceas­ta era atacată de turci. în cartea lui Bram Stoker, episodul sinuciderii domniţei Mina este supradimensionat şi încărcat de romantism. Se mai ştie că Vlad Ţepeş s-a căsătorit, apoi, cu sora regelui Matei Corvin, care 1-a ţinut în captivitate 12 ani, probabil din interese politice. Cică ar fi avut mai mulţi copii nelegitimi şi că n-ar fi făcut economie de cruzime nici la capi­tolul amante. Pe una dintre ele a omorât-o, cu sânge rece, pentru o bănuită necredinţă. Recent, o fostă profesoară de istorie, din Braşov, Berta Krauser, a descoperit, într-o Cronică transilvană apărută în secolul al XVIII-lea, informaţii senzaţionale legate de viaţa amoroasă a lui Vlad Dracula. în documentul respectiv este detaliată povestea de dragoste dintre prinţul valah şi frumoasa Katharina, o săsoaică de 17 ani, fata unui ţesător din Schei. Se pare că această idilă a grăbit sfârşitul domnitorului, căzut victimă unui complot pus la cale de pretendenţii fetei. Katharina s-a ales cu trei copii, plus regre­tul că Ţepeş n-a apucat s-o ia de nevastă, aşa cum îi promisese.

Nimeni nu spune că pe Vlad Ţepeş l-ar fi dat delicateţea afară din casă, dar, totuşi, până la vampir e cale lungă. Chiar şi pentru folclor. „S-a ajuns la această combinaţie, confuzie, cum vreţi să-i spuneţi, pentru că în legende s-au ameste­cat cruzimea recunoscută a domnitorului şi elemente de groază luate de la alte per­sonaje, cum ar fi Contesa Bathory”, susţine Adriana Antihi. Documentele atestă, în Ungaria, existenţa contesei Elisabeta Bathory, a cărei cruzime nu avea limite. Deşi era o femeie inteligentă şi educată, Elisabeta avea în ea o răutate înnăscută. Se amu­za chinuindu-şi servitorii, inven­tând, de fiecare dată, noi metode de tortură. Iarna, de pildă, îi scotea în curte şi turna apă peste ei. Era încân­tată să-i observe cum se transformă in stane de gheaţă. Aceeaşi contesă, obsedată de ideea îmbătrânirii, făcea baie, în fiecare seară, într-o cadă umplută cu sânge. Se spune că ar fi omorât doar fete virgine, pentru a-şi procura sângele care să o menţină în formă. Cadavrele erau arun­cate, apoi, la marginea castelului, de unde sătenii au tras concluzia că zona este bân­tuită de vampiri. Elisabeta a fost arestată după ce a încercat să ucidă câteva tinere de viţă nobilă. A fost închisă în încăperea ei din castel, unde a şi murit, câţiva ani mai târziu.

In fine, legendele cu vampirul Dracula s-au inspirat şi din cazuri me­dicale. Există oameni care suferă de o boală rară, numită porfirie, ale cărei simp- tome sunt asemănătoare vampirismului: rău de lumina soarelui, retracţia mecanică a gingiilor, accese de nebunie. Boala a fost diagnosticată şi tratată de-abia in secolul nostru. în Evul Mediu, deficienţa de fier apărută la aceşti bolnavi putea fi compen­sată doar prin consumul de sânge. Iar de aici până la vampiri n-a mai fost decât un pas.

Taguri: nr. 3 / martie 2006 Tweet

Monday, March 20th, 2006 at 5:44 pm, ZOOM, RSS feed