Tehno-thriller la cote înalte

Vreţi un exemplu clar de industrie mediatică având la bază mintea unui singur om? Nimic mai simplu. Dacă aveţi în vedere brandul Tom Clancy mergeţi la sigur! Din punct de vedere politic, Tom Clancy e considerat conservator. Oare pentru că de-a lungul anilor a donat 237.000 de dolari candidaţilor Partidului Republican? După atacul terorist de la 11 septembrie 2001, Clancy a surprins opinia publică luând apărarea islamului într-un interviu difuzat de CNN chiar în ziua atacului. În afară de John Grisham, Tom Clancy este singurul scriitor care a vândut două milioane de exemplare dintr-o primă ediţie a unei cărţi apărută în anii ’90. Pericol iminent s-a vândut în 1.625.544 de exemplare broşate, lucru care l-a plasat pe primul loc al celor mai bine vândute cărţi din tot deceniul 8, din America.

Dacă l-ai vedea în realitate, sau chiar şi numai în poze ori la televizor, individul durduliu, cu faţă de tinichigiu auto, ochelari fumurii demodaţi şi mişcări greoaie, n-ai da nici un ban pe el. Un om care pare că zâmbeşte rar, poate doar pentru fotografii, cu o privire tristă, aţintită în zare, şi-un permanent rictus la colţul gurii. Hai, parcă ochii ar mai lăsa să se înţeleagă că-n spatele lor se ascund mai multe decât omul e dispus să arate. Şi totuşi vorbim despre Tom Clancy, scriitorul care a făcut înconjurul lumii cu cărţile, filmele, jocurile video şi de masă.

Încă de pe băncile facultăţii, tânărul Thomas visa să devină scriitor. În timpul liber făcea schiţe de personaje, planuri de acţiune şi mai mult ca sigur că-şi încerca mâna scriind diferite texte de ficţiune. Nu avem de unde să ştim sigur. Ştim doar că, mult mai târziu, în 1984 reuşeşte în sfârşit să debuteze în volum, şi-o face cu romanul Vânătoarea lui Octombrie Roşu („The Hunt for Red October“). La vremea aceea, romanul părea o ciudăţenie. În plin război rece, Clancy scrie despre comandantul unui submarin rusesc care-şi doreşte să dezerteze la inamic, adică la americani. Cu descrieri elaborat tehnice, acordând mai multă atenţie desfăşurării acţiunii decât scriiturii în sine, romanul e bine primit de public. Va fi şi mai bine văzut în momentul în care preşedintele de atunci al Americii, Ronald Reagan, dezvăluie într-un interviu că a citit o carte a unui anume Tom Clancy şi că i-a plăcut extraordinar de tare. Asta face ca povestea submarinului Octombrie Roşu să ajungă în topul celor mai bine vândute cărţi şi, astfel, să-l scoată din anonimat pe autor, lansându-l într-o carieră pe care probabil cu greu o întrevedea.

Doi ani mai târziu, cum îi stă bine unui scriitor care l-a prins pe Dumnezeu de picior, Clancy revine cu o continuare, Furtuna roşie (Red Storm Rising), de data aceasta apelând la ajutorul lui Larry Bond, scriitor şi el de succes din branşă. Ei bine, ca orice sequel care se respectă, cartea duce conflictul la următorul nivel şi războiul dintre NATO şi Rusia devine o realitate.

În romanul de debut, Clancy plasează un personaj-cheie pe nume Jack Ryan. Un fost agent de bursă (cam aşa cum fusese însuşi autorul agent de asigurări) devenit peste noapte analist CIA. Şi aşa cum Agatha Christie îl are pe Hercule Poirot, aşa cum Conan Doyle îl are pe Sherlock Holmes, aşa cum mulţi alţi scriitori s-au lipit cu entuziasm de-un personaj pe care l-au plimbat prin majoritatea cărţilor lor, şi Tom Clancy îl „reciclează“ pe analistul CIA fără voie Ryan în următoarea carte, Jocuri patriotice (Patriot Games, 1987). Aici se vorbeşte despre terorismul internaţional şi Prinţul de Wales. Mai precis, despre teroriştii irlandezi (IRA) care sunt chitiţi să-i facă una cu pământul deopotrivă pe Prinţ şi pe Ryan cu toată familia lui.

Spuneam înainte că Jocuri patriotice marchează naşterea cu acte în regulă a personajului Jack Ryan. Dat fiind că faptele prezentate în acest al treilea roman se petrec, cronologic vorbind, înainte de acelea din Vânătoarea lui Octombrie Roşu, despre ce altceva poate fi vorba? Atunci când celebritatea vine, vin şi banii, şi, odată cu ei, vin şi „sfătuitorii de taină“ ai scriitorului, care, în cazul de faţă, au văzut bine că genul thrillerului tehnologic sub pana lui Tom Clancy ar avea zilele numărate în lipsa unui liant, a unui erou „călător“. Numai că nici asta n-a fost de ajuns. Aceiaşi sfătuitori (sau să le zicem agenţi literari?), probabil, au venit cu o nouă idee. Ce e mai bun ca un personaj principal călător? Răspuns: două personaje principale călătoare. Aşa că Tom Clancy publică doi ani mai târziu, în 1988, Cardinalul de la Kremlin (The Cardinal of the Kremlin), roman în care facem cunoştinţă cu John Clark, catolic amer-irlandez, versiunea lui Ryan din interiorul sistemului. În Cardinalul de la Kremlin despre ce altceva să se vorbească dacă nu despre spionaj? Numai că, cele două personaje au prima lor întâlnire de-abia în Pericol iminent (Clear and Present Danger, 1988), carte care se concentrează asupra războiului împotriva drogurilor. Din acest punct încolo, situaţia fiind clarificată şi personajele aşijderea, autorului nostru nu-i mai rămâne decât să brodeze pe marginea amândurora. Aşa se face că următoarele romane (Duel la înălţime – The Sum of All Fears, 1991, şi Datorie de onoare – Debt of Honor, 1994, dar şi Ordine prezidenţiale – Executive Orders, 1996, Rainbow Six, 1998, The Bear and the Dragon, 2000, Red Rabbit, 2002) au ca obiectiv principal punerea celor doi în situaţii dintre cele mai dificile.

Sigur, aşa cum Jack Ryan a avut prilejul de-a se prezenta în Jocuri patriotice, şi John Clark o va face în Fără şovăire (Without Remorse, 1993). Aici suntem familiarizaţi cu faptele de vitejie ale lui Clark de dinainte să intre în CIA, pe când era ofiţer american în Vietnamul aflat în stare de război. Ca un făcut, un rol important în devenirea personajului nostru l-a avut de jucat tatăl lui Jack Ryan, bravul domn Emmett Ryan.

Doi zmei paralei

Primul, Jack Ryan, are cea mai spectaculoasă biografie. Atât de spectaculoasă încât, dacă n-am şti că-i vorba de-un personaj de carte, n-am crede-o nici picaţi cu ceară.

Începuturile lui se aseamănă – deloc surprinzător – cu începuturile autorului. Termină liceul Loyola din Towson, Maryland. Merge şi la facultate, dar nu se mai specializează în literatură, ci în economie. Şi reuşeşte (măcar personajul s-o facă, dacă pe el ochii nu l-au lăsat) să capete rangul de locotenent în Marina SUA. Cum însă mult-dorita misiune pe teritoriu străin se amână la infinit, Jack îşi ia diploma de revizor-contabil. Face investiţii şi se implică pe cât posibil în chestiuni esenţiale de la nivel cât mai înalt. Aşa că nu e-o surpriză când i se cere să devină consultant CIA. Ei bine, de la acest rang minor, carte după carte, misiune după misiune, Jack Ryan accede la funcţia de agent CIA, apoi de şef CIA şi culminează într-un final în funcţia supremă, aceea de preşedinte al Statelor Unite.

Pe John Clark însă nu-l cheamă John Clark. Pe el îl cheamă de fapt John Terrence Kelly şi e omul din teren. A luptat sub numele lui adevărat în războiul din Vietnam în brigăzile speciale. A purtat un război personal cu un cartel al drogurilor pentru a-şi răzbuna iubita şi ucide câţiva traficanţi de droguri. Pentru a scăpa de pedeapsă, îşi înscenează moartea şi revine pe scenă sub numele pe care-l ştim – de John Clark. În Duel la înălţime ajunge chiar şoferul personal al lui Ryan! Mai apoi, însă, când Ryan e înscăunat preşedinte, îşi recapătă onoarea numelui adevărat când preşedintele emite un ordin de graţiere. Totuşi, Clark rămâne Clark, omul de acţiune. Şi iese din scenă în fruntea unei brigăzi speciale de luptă antiteroristă, având cartierul central la Hereford, în Anglia, pe nume Rainbow (de unde şi romanul Rainbow Six).

Franciza Clancy

Dar credeţi c-am terminat? Mai la urmă am lăsat… O adevărată franciză Tom Clancy. Deşi iniţial n-a recunoscut că nu el este autorul seriei Centrul de comandă, spunând că tânărul scriitor Jeff Rovin n-a făcut decât să-i revizuiască manuscrisele, s-a dovedit că, totuşi, ale lui Tom Clancy (şi ale lui Steve Pieczenik, aşa-zisul co-autor) sunt doar ideile, scurte descrieri ale personajelor şi câteva linii călăuzitoare pentru universul în care se dezvoltă seria. Şi vorbim despre 12 volume! La fel stau lucrurile şi cu seria Net Force, 10 volume, acestea scrise de Steve Perry şi, ultimele patru, de Steve Perry împreună cu Larry Segriff. Dar mai avem o serie. Splinter Cell pre numele ei, cu un total de patru volume (până acum), toate scrise de mai mulţi ghost writer-i strânşi sub numele generic de David Michaels.

Jocurile video au fost iarăşi o ţintă a industriei Clancy. Şase până acum, dintre care trei cu mare succes la public: Rainbow Six, Ghost Recon şi Splinter Cell. Şi-n 2008 se aşteaptă lansarea altor două: End War, despre un presupus al Treilea Război Mondial care ar avea loc în anul 2020, şi Air Combat, despre care se ştie deocamdată doar că e pe sistemul simulatoarelor de zbor.

Nici Vânătoarea lui Octombrie Roşu şi Duel la înălţime n-au scăpat transformării în video game. Primul a fost adaptat pentru aproape toate platformele imaginabile şi inimaginabile. Pentru nostalgici, căci şi ei trebuie mulţumiţi, au fost inventate trei jocuri de masă. Primele sunt realizate după primele romane ale lui Tom Clancy, iar al treilea a primit ca titlu generic Tom Clancy’s Politika. Nici filmele, după cum ştie toată lumea, n-au fost ocolite. Dimpotrivă, ele au jucat un rol enorm în succesul cărţilor pe care le ecranizau. Pe marile ecrane, romanul de debut l-a avut pe Sean Connery în rolul căpitanului Ramius şi pe Alec Baldwin în rolul temerarului Jack Ryan. Jocuri patriotice şi Pericol iminent l-au avut pe Harrison Ford în pielea lui Ryan şi pe Willem Dafoe în pielea lui Clark. Duel la înălţime a însemnat o schimbare. Rolul lui Jack Ryan i-a revenit lui Ben Affleck, iar Morgan Freeman l-a interpretat pe William Cabot. Iar pentru 2008 se anunţă lansarea ecranizării după Fără şovăire. Pe micile ecrane s-au realizat seriale întregi, majoritatea suprapunându-se perfect cu seriile care-l au pe autorul nostru doar ca naş: Centrul de comandă, Splinter Cell, Ghost Recon, Net Force.

Thomas Leo Clancy Jr. s-a născut în 1947, în Baltimore, statul american Maryland. A urmat liceul Loyola Blakefield din Townson şi, la absolvire, în 1965, a revenit în localitatea natală, unde s-a înscris la Colegiul Loyola. A luat diploma în filologie, în 1968. Glumind, celebrul autor de acum mărturiseşte că a ales filologia pentru că nu-l ducea capul pentru fizică. Aşa cum, de data aceasta fără nici o glumă, nu l-a ţinut vederea (suferea încă de pe-atunci de miopie severă) pentru a urma mai departe o carieră militară. S-a mulţumit în schimb să-şi deschidă un birou de asigurări şi cu asta s-a ocupat în principal până când a debutat, în 1984, la vârsta de 37 de ani.

Pe-atunci era căsătorit deja de 14 ani cu Wanda Thomas, cu care a şi avut patru copii. Mariajul lor n-a durat însă decât până în anul de graţie 1998. Motivele separării sunt încă neclare. Totuşi, clar este că un an mai târziu Tom Clancy, în vârstă de 52 de ani, şi-a ales o nouă parteneră de viaţă, în persoana tinerei de 34 de ani Alexandra Marie Llewellyn. Până la ora aceasta, cei doi sunt încă uniţi în taina căsătoriei. Mai mult chiar, în 2004, familia Clancy s-a lărgit cu încă un membru.

Taguri: nr. 1-2 / ianuarie - februarie 2008 Tweet

Thursday, January 10th, 2008 at 2:04 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed