- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Tom Davidson: „Piaţa televiziunilor va creşte cu 20% în România”

AXN înseamnă acţiune, adrenalină, reality-show-uri şi divertisment. Acestea sunt cuvintele care caracterizează cel mai bine postul de televiziune AXN, deschis, acum doi ani, şi pentru publicul din România. Postul tv face parte din grupul Sony Pictures Television International, care deţine peste 40 de canale în lume, cu un public estimat la 87 de milioane de telespectatori. Tom Davidson estegeneral manager, omul care coordonează de la Budapesta activitatea AXN în zona centrală şi de est a Europei. El vine în România de patru ori pe an pentru a vedea la faţa locului cum se desfăşo ară activitatea echipei sale aici.


„Comunicarea la locul de muncă este cru­cială. Odată ce o persoană se simte «plasată în afară» nu mai este motivată să muncească fiindcă nu mai simte că reprezintă o parte din între­gul efort depus. Sunt, în general, o persoană foarte optimistă şi cred că acest mod de a fi al meu îi motivează pe oameni să muncească.”