- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Toronto, venim!

În repetate rânduri am afirmat că o modalitate de a face literatura noastră mai bine cunoscută în lume este aceea de a promova peste hotare şi creaţiile româneşti cu suspans, în condiţiile înfloririi fără precedent pe mapamond a genului  mystery&thriller.

Dacă în ţară sunt  destui care cârtesc ori de câte ori apare un volum al unui autor român de mystery&thriller, prin  alte părţi  ale lumii,  unde spiritele sunt  mai puţin pătimașe, scriitorii români care ilustrează acest gen sunt  bineveniţi și trataţi cu toată  consideraţia.

În urmă cu doi ani am fost invitat la un eveniment organizat la Rotterdam, Suspense in the Harbour, unde  suedezi, austrieci, cehi,  olandezi s-au  arătat interesaţi de  realizările colegilor  români.

Anul  trecut,   la  Zürich,   Bogdan   Hrib  a  reprezentat Romanian  Crime Writers  Club la Conferinţa anuală a International Association of Crime Writers, realizând numeroase contacte și prezentând unui public  numeros originalitatea creatorilor români de thrillere.

Tot anul  trecut,  la Londra, Profusion Crime a lansat,  într-o  ambianţă de vis, trei romane în versiune engleză, semnate de către Oana Mujea, Bogdan  Hrib și George  Arion  – primele tălmăciri în engleză ale unor  cărţi românești poliţiste.

Iar  în această  lună  voi  fi prezent la Toronto, la Bloody Words – the Canadian Mystery Conference (președinte al acestei ediţii  – Cheryl  Freedman). Se anunţă o participare masivă a autorilor de pe multe  meridiane. Moderatorul panelului la care am fost repartizat este Jim Madison Davis, președintele International Association of Crime Writers, o autoritate în domeniu.  Va fi un bun  prilej de a vorbi,  în acest cadru, despre realizările și proiectele autorilor români.

Agenţi  literari,  editori, scriitori,  cititori din străinătate află tot mai multe  despre naraţiunile detectivistice de la noi, nu mai suntem o „gaură neagră“ pe harta  lumii  în această  privinţă.  Iar asta datorită unor  iniţiative particulare.

Prin urmare – se poate. Trebuie  doar efort personal, răbdare, curaj, și să nu te uimești că te preţuiesc mai mult  alţii decât  ai tăi.

Ei, dacă și instituţiile culturale românești ar sprijini demersurile noastre… Ce vis frumos!