text Silvana Pătrășcanu
Leagănul civilizaţiei moderne, Grecia, cere tribut pentru ceea ce a dăruit lumii. Locul de naştere al democraţiei, ca principiu, se zbate într-o criză economicăapocaliptică şi care atacă structurile statului de drept. Efectele tragediei greceşti au depăşit graniţele Eladei, îmbolnăvind statele cu imunitate scăzută din Europa şi ameninţă SUA. Destructurarea economică a Greciei a dus în pragul colapsului moneda europeană şi ameninţă să atace alianţa europeană. Şi totul este abia la început.
Democrasția în criză sau criza democrației
Dezastrul de azi se trage din fericirea de la finele lui 2004, când Grecia jubila şi-şi sărbătorea beneficiile financiare aduse de Olimpiada de la Atena. În 2005 măsurile de control ale deficitului bugetar ar fi fost lesne de luat şi uşor de suportat. Din cauza presiunilor politice au fost amânate, iar statul a continuat să funcţioneze după principii balcanice, comode, iar orice grec (ca orice alt balcanic), visa să lucreze la stat, pe principiul că „dacă“ munceşti la stat, ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap”. În 2006, 2007 şi 2008 lucrurile au continuat în acelaşi ritm. Infuziile de capital venite din turism, o inerţie generală bazată pe puterea monedei europene, la care Grecia a aderat în 2001, şi creşterea economică accelerată din toată Europa au amânat sentinţa, dar au cronicizat fără simptome boala. Pe nesimţite deficitul bugetar al ţării s-a accentuat, dar nici o autoritate competentă din Uniunea Europeană nu a văzut în asta tragedia. Da toriile Greciei păreau a fi ţinute sub control, pe de o parte, iar pe de alta aduceau beneficii celor care susţineau din împrumuturi un buget din ce în ce mai fragil. Anul 2009 a fost anul alegerilor generale (şi nu doar în Grecia). De dragul fotoliilor din Par la ment, autorităţile au cheltuit sume imense de la buget pentru satisfacerea unor cereri sociale. Gu vernul socialist, care a preluat conducerea, a primit gestiunea unei ţări care acumulase un deficit bugetar de 13%, adică mai mult de 320 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 115 la sută din PIB-ul Greciei. Peste toate acestea s-a aşezat cea mai mare criză economică şi financiară după al Doilea Război Mondial şi o adâncă recesiune. De aici până la catastrofă, până la colapsul financiar şi incapacitatea de plată a ţării a fost mai puţin de un pas. O catastrofă care nu a venit întâmplător şi care îşi are rădăcinile în mentalitatea poporului grec şi în politica economică a autorităţilor. Recesiunea mondială nu este cauza tragediei greceşti, ci doar elementul care a favorizat ca toate acestea să devină vizibile mai repede. Criza din Grecia era inevitabilă şi nu ar fi putut fi amânată nici dacă economia mondială nu ar fi intrat în regres la finele lui 2008. Dar Grecia este o situaţie particulară care, din nefericire, a produs o criză majoră a monedei euro, independent de recesiunea mondială.
Cum a ajuns o ţară în pragul falimentului? Din cel puţin cinci motive. (Pentru românul-balcanic cauzele dezastrului elen sunt realităţi cotidiene.)
1. Grecia are una dintre cele mai stufoase şi ineficiente birocraţii din Uniunea Europeană. De la aderarea la UE, în 1981, şi până în prezent, birocraţia a fost promovată de stat. Nici una dintre tentativele de a o ţine sub control nu a dat roade. Efectul – aparatul bugetar a fost în continuu alimentat şi suplimentat.
2. Guvernele, indiferent de culoarea lor, nu au depus nici un efort pentru a creşte eficienţa sistemului fiscal. Se poate vorbi mai degrabă de faptul că Grecia este o ţară unde fiscalitatea lipseşte, ideea de impozit fiind o opţiune.
3. Statul a cultivat, a acceptat şi întreţinut cu o logică absurdă că banii care nu sunt impozitaţi se întorc în beneficiul bugetului, fie prin investiţii, fie sunt taxaţi în momentul în care sunt folosiţi pentru consum.
4. Grecia plăteşte acum şi pentru imensa economie subterană, întreţinută şi tolerată, pe de o parte prin nivelul foarte redus al colectării taxelor, cât şi prin faptul că această economie subterană era cea care susţinea o mare parte din forţa de muncă a ţării. Se estimează că 40% din PIB este produs de economia neagră şi gri.
5. Deşi leagăn al democraţiei, Grecia nu a avut niciodată un aparat de stat eficient şi puternic, tentaţiile avantajelor de moment fiind de fapt politica de stat. În plus, niciodată autorităţile nu au avut tăria de a-şi recunoaşte greşelile, fiind mereu gata să învinovăţească pe altcineva pentru erorile şi neputinţa din prezent.
Sună binecunoscut în România de azi contextul care a dus Grecia în faliment! Dar dacă grecii pot spune, ca şi Zorba: „Ce catastrofă! Dar ce catastrofă frumoasă!“, Moromete nu mai are resurse pentru nici o vorbă de duh.
Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană şi Uniunea Europeană au înţeles cât de gravă este situaţia şi au intervenit, ajutând Grecia abia în momentul în care slăbiciunea monedei euro a devenit periculoasă pentru toată Europa. Din păcate, au întârziat mai bine de o lună de zile astfel că, în loc să intre în carantină, şi să-ţi primească prima doză de antibiotic (a se citi împrumuturi), Grecia, muribundă, a îmbolnăvit jumătate din Europa.
Nu doar grecii sunt cei care trebuie acuzaţi. La fel de vinovate sunt şi organismele financiare care ar fi trebuit să reacţioneze, mai repede şi mai eficient. Indecizia lor a provocat acutizarea dramei europene. Astfel, în 17 februarie, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, afirma că Grecia nu are nevoie de ajutor. În 28 aprilie acelaşi Dominique Strauss-Kahn acuza lipsa de coordonare europeană despre care afirma că duce la situaţii nesustenabile acutizând criza şi reafirma faptul că, dacă grecii nu vor fi ajutaţi în timpul crizei, situaţia nu va mai putea fi „ţinută sub control”.
Referindu-se la Grecia, Strauss-Kahn expunea o teorie, pe care românii, dintr-o Românie aflată în pragul prăpastiei, aveau să o audă şi ei, o lună mai târziu, în jurul datei de 23 mai. „FMI nu impune nimic atunci când este chemat să intervină, ci doar oferă fonduri pentru o perioadă de tranziţie, solicitând însă ca ţara în cauză să se angajeze să-şi soluţioneze problemele, în limitele economice impuse de FMI, dar conform deciziilor luate exclusiv de Guvernul respectiv”.
Efectele neputinţei financiare a Greciei. În zona euro, în aprilie şi mai, state din Europa anunţau procente ale deficitului bugetar cu mult peste aşteptări – Spania (deficit de 11,2% din PIB), Portugalia (deficit de 9,4%), Italia (9,6%), Irlanda (14,3 %), Marea Britanie (11%) şi Franţa (9%) – iar analiştii economici anunţau risc maxim de contaminare pentru Bulgaria, România şi Ungaria, ale căror pieţe economice erau văzute ca extrem de vulnerabile în faţa unei contaminări de la criza greacă. Astfel, economistul Neil Shearing, specialist al Capital Economics în pieţe emergente afirma că nici o ţară nu este imună la problemele din Grecia, iar pieţele financiare din regiune sunt predispuse la suferinţe mult mai mari. Unicul vaccin posibil, mai ales pentru ţările din Est, inclusiv pentru România, este diminuarea urgentă a cheltuielilor statului şi a salariilor bugetarilor.
Că situaţia este departe de a fi sub con trol o dovedeşte faptul că randamentele obligaţiunilor emise de Irlanda, Spania şi Portugalia au avut de suferit ca urmare a temerilor investitorilor că aceste state nu vor putea să-şi reducă repede deficitele bugetare şi că vor avea, aproape inevitabil, soarta Greciei.
Şi mai grav este faptul că toate statele europene ameninţate de deficite economice majore au şi datorii importante. Datoria Spaniei reprezintă 53,2% din PIB, şi este de 560 miliarde de euro, mai mult decât dublu faţă de cea a Atenei. Irlanda are o datorie de 105 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 64% din PIB, iar Portugalia a acumulat 126 miliarde de euro, echivalentul a 76,8% din PIB, aceasta fiind şi cea mai mare datorie din zona euro, după cea a Greciei. Nici ţări exotice nu au scăpat de efecte ale crizei monedei euro, cea mai afectată fiind Japonia, care se vede obligată să conceapă un plan fiscal credibil pentru reducerea datoriei publice, în condiţiile în care are deja cel mai ridicat grad de îndatorare dintre statele dezvoltate, datoria publică a Japoniei apropiindu-se de 200 de procente din PIB.
De la criza greacă, la criza euro. Tema de discuţie şi principalul motiv de îngrijorare s-a mutat de la deficitul bugetar, după ce statele în pericol au anunţat măsuri de austeritate cu tot riscul de a înfrunta serioase nemulţumiri publice, la criza majoră a monedei europene. Grecia a fost acuzată fără nici o reţinere de statele europene că este cauza principală care a declanşat criza euro, punându-se din ce în ce mai serios problema forţării ei să-şi negocieze ieşirea din zona euro. Dacă evidenţa crizei monedei euro nu mai este pusă în discuţie de nimeni, perspectivele, aşa cum sunt ele văzute de analişti, sunt din ce în ce mai sumbre. „Grecia a ucis visul Bătrânului Continent de a deveni o superputere. Problemele cu care se confruntă moneda unică nu sunt doar de natură financiară, ci şi de natură existenţială. Niciodată până acum un proiect măreţ al Uniunii Europene nu a fost atât de aproape de eşec”, scria The Guardian, la finele lui mai. „Viitorul Uniunii Europene este sumbru. Dacă moneda euro eşuează, atunci şi Europa va eşua. Grecia, ţara ale cărei probleme financiare au declanşat criza monedei unice europene, ar trebui forţată să-şi negocieze ieşirea din zona euro. Efortul european comun şi planul de stabilizare a monedei euro în valoare de 750 de miliarde de euro nu rezolvă problemele economice ale monedei, iar criza economică riscă să devină o criză politică şi care să destructureze Uniunea Europeană“, scrie apocaliptic The Guardian.
Celebrul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, are aceeaşi viziune: „Moneda euro riscă să fie desfiinţată. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, iar viabilitatea proiectului european este ameninţată, mai întâi de toate, de lipsa de solidaritate“, a tras Stiglitz un semnal de alarmă. „Moneda euro arată ca o maşină cu 16 şoferi, care folosesc combustibili diferiţi şi se ghidează după hărţi diferite, fără să ştie cine se află de fapt la volan. Nu va exista o superputere europeană a secolului 21, ci doar o grămadă de foste mari puteri care se ciondănesc pe o sumă în scădere de bani devalorizaţi”, comenta Stiglitz, la mijlocul lunii mai. Iar previziunile nu se opresc aici. Joseph Stiglitz avertizează asupra riscurilor pe care le va reprezenta rata în creştere galopantă a şomajului, care afectează mai ales segmentul de populaţie tânără din ţările din zona euro. „Rata şomajului în rândul tinerilor este de 30% în Grecia, în Spania depăşeşte 44%. Va fi un moment când autorităţile de la Atena, Madrid şi Lisabona se vor întreba serios dacă este în interesul lor continuarea programelor impuse de FMI şi de Bruxelles, şi dacă nu este mai bine să redevină stăpânii propriilor politici monetare”, comentează laureatul Premiului Nobel. Joseph Stiglitz punctează pe ceea ce consideră a fi soluţii. Acesta avertizează că măsurile de austeritate salvează deficitul, dar frânează creşterea economică. „Priviţi ce s-a întâmplat în Spania, care nu poate fi acuzată de lipsa disciplinei bugetare, în condiţiile în care a avut excedent bugetar înaintea crizei economice”, a mai spus laureatul Premiului Nobel pentru economie.
Speranţe (dar nu şi pentru România). O şansă vine din partea potenţialului turistic al Spaniei, Italiei şi Franţei, dar nu numai. Criza europenilor este primită cu urale de americani încurajaţi de o monedă euro din ce în ce mai slabă şi stimulaţi de o economie americană, care, după ce a băgat în criză Bătrânul Continent, începe să-şi revină. Cert este faptul că anul acesta (dacă Europa va avea vară, şi dacă vulcanul din Islanda va lăsa temperaturile să crească), vacanţele din Europa vor fi mai ieftine ca niciodată. Din păcate, pe listă nu se află nici Grecia, nici România. După anunţul măsurilor de austeritate, după cele patru reprize de grevă generală din Grecia, Elada s-a văzut pusă în situaţia ca 20.000 de rezervări de la hotelurile din Atena să fie anulate, iar alte 100.000 din zona litorală şi din insule. În ceea ce priveşte România, protestele au îndepărtat şi puţinii turişti care îşi făcuseră planuri de vacanţă pe plaiurile mioritice.
România din perspectiva Greciei. Economistul Cristian Sima, administratorul de la Bursa de Valori Bucureşti, a comentat pentru revista Flacăra, plecând de la situaţia din Grecia, impactul asupra României şi efectele acordului cu FMI. „Situaţia României este în parte diferită de Grecia. În primul rând, datoria publică a României este doar 30% din PIB, în condiţiile în care datoria publică a Greciei a depăşit 130% din PIB. Dar şi potenţialele celor două ţări sunt diferite, în favoarea Greciei. Semănăm însă la evaziunea fiscală, ceea ce este foarte grav. Soluţii miraculoase nu există, nici pentru greci, nici pentru români. Poate devalorizarea leului şi o creştere controlată a inflaţiei să aducă ceva bani la buget. Dar sunt riscante amândouă, pentru că trebuie aplicate de oameni care chiar se pricep, pe fondul acordului general al populaţiei. Oricum leul este supra-apreciat. Valoarea corectă a euro, raportat la leu, ar fi de 4,30 – 4,50, cu toată criza euro”, a spus Sima.
Întrebat care ar fi soluţiile cele mai eficiente pentru a colecta bani la buget şi pentru a stimula economia, Cristian Sima a înclinat către variantele care încurajează munca. „Prima marfă care trebuie valorizată cum se cuvine în condiţii de criză este munca. Prima soluţie ar fi reducerea impozitului pe salariu. Ar scoate la suprafaţă munca la negru, şi i-ar face pe oameni să vrea să muncească mai mult. Ca să încurajezi producţia, ca să stimulezi consumul trebuie să laşi bani pe piaţă şi să dai valoare muncii. Dacă nu poţi da salarii, atunci reduci impozitul pe muncă. Aş face tot ceea ce este necesar pentru a plăti o parte din datoria la FMI acum, pentru că Europa nu va scăpa de o criză inflaţionistă“, a mai propus Sima.
Hans-Werner Sinn, preşedintele institutului de cercetare economică Ifo, unul dintre cele care oferă consiliere guvernului german, a prognozat că statul grec nu va reuşi niciodată să-şi plătească datoriile. „Grecia nu va fi în măsură să ducă o politică riguroasă, iar la final va cere anularea datoriilor, iar sub presiunea euro cererea o să fie acceptată”, a declarat Hans- Werner Sinn.
Sindicatele din Grecia au reuşit organizarea a patru greve generale. Ultima s-a desfăşurat sub sloganul „nu vă atingeţi de asigurarea socială“. În cursul grevelor din 5 mai, trei oameni au murit după ce manifestanţii au incendiat o bancă. Grevele s-au întors împotriva Greciei, cea mai mare parte a turiştilor renunţând la vacanţele în Elada.
Premierul grec vrea să dea în judecată speculatori şi bănci americane, despre care a afirmat că au avut un rol important în criza datoriilor de stat. Premierul Papandreou a precizat că decizia de a acţiona împotriva băncilor americane va fi luată după încheierea unei investigaţii a Parlamentului elen privind cauzele crizei.
Un sondaj de opinie dat publicităţii în 23 mai relevă că majoritatea grecilor nu mai au încredere în capacitatea guvernului de a gestiona actuala criză economică. Peste 64% dintre respondenţi spun că au „foarte puţină sau puţină“ încredere că guvernul socialist poate scoate ţara din criză şi să-i asigure un viitor mai bun. Un sondaj similar, făcut la Bucureşti, arată că 62% din români sunt nemulţumiţi de Guvern şi consideră că România merge într-o direcţie greşită.