- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

TUB un proiect pentru un Bucureşti aspectuos

Proiectele pentru Bucureştiul de mâine îşi aşteaptă finanţatorii

V-ar plăcea să vedeţi zona Uranus încadrată de parcuri cu flori, unde să vă puteţi plimba în voie? Sau zona centrului istoric al Bucureştiului cu cafenele şi clădiri proaspăt refăcute păstrând însă parfumul arhitecturii de altădată? TUB, proiectul lansat în cadrul celei de a V-a ediţii a Anualei de Arhitectură Bucureşti, organizată de către Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti, tocmai asta a încercat să facă. TUB este o viziune nouă asupra unei capitale europene al cărei centru istoric lasă de dorit. Un centru pe care toţi îl blamează, dar mai nimeni nu face ceva pentru a schimba situaţia. Scopul manifestării a fost acela de a atrage atenţia locuitorilor Capitalei asupra importanţei arhitecturii în definirea vieţii urbane printr-o serie de proiecte care au reunit arhitecţi, investitori, reprezentanţi ai administraţiei locale şi societăţii civile.

Intregul eveniment – Anuala de Arhitectură Bucureşti 2007 – a încercat să susţină o viziune panoramică bazată pe trei coordonate:Trecut, Prezent şi Viitor. Secţiunea Trecut a reunit expoziţii de fotografie dedicate Stilului Neoromânesc – Case care plâng – Faţa ascunsă a Bucureştiului – toate punând accentul pe potenţialul patrimoniului bucureştean deja construit. Secţiunea Prezent a reprezentat o secţiune concurs la care au participat diverse proiecte de arhitectură, de ame­najări şi design interior, de restaurare şi reabilitare, studii şi proiecte încercându-se să se găsească, printre numeroasele proiecte, soluţii pentru prezentul arhitec­tural al oraşului. Secţiunea Viitor a fost poate cea mai spectaculoasă secţiune, ea a inclus expoziţia de fotografii şi proiecte TUB (TransCentrai Urban Bucureşti), mai exact, o serie de proiecte de transformare a spaţiului actual urban central al Bucureştiului într-o zonă de recreere şi atracţie turistică. TUB a suscitat cele mai multe discuţii, mai ales că expoziţia a relansat ideea creării unui brand pentru Bucureşti, prin conturarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, care să susţină imaginea viitoare a Capitalei României.

„Din punctul nostru de vedere, proiec­tul TUB ar putea începe şi mâine, dar nu ţine doar de noi. E destul de greu de eva­luat când va începe el, pentru că e o lucrare extrem de complexă care are o zonă de infrastructură de străzi cu scuaruri publice. El conturează un traseu pietonal alternativ, pornind de la infrastructura deja existentă – străzi, scuaruri, piaţete – com­pletat separat de sistemul carosabil deja existent. Acest proiect poate fi unul care se dezvoltă pe cinci-zece ani. Sunt studii de fezabilitate care trebuie relaţionate cu diverse dezvoltări, posibil şi la clădiri, ceea ce ar duce la suplimentarea investiţiei. Nu pot face acum o estimare în cifre, dar pot să spun că în cadrul proiectului zona pie- tonală are în jur de opt-zece kilometri şi că e destinată atât pietonilor cât şi bici- cliştilor şi cuprinde toată zona centrală. Din punct de vedere al banilor e imposibil de estimat, pot apărea, local, diverse situaţii de refacere a unor infrastructuri, situaţii de pasaje care pot fi rezolvate de la sume simple la de zece ori mai mulţi bani. Practic, e dificil să estimez acum. TUB poate să înceapă ca strategie şi de anul acesta, în contextul în care se are în vedere această viziune ca o posibilă politică locală. Drept urmare, ea poate să fie implementată pe un fel de studiu de fezabilitate punctual şi atunci se vor face nişte echipe pe zone de proiectanţi care să implementeze un proiect de detaliu, de execuţie care să fie dat unor firme de con­strucţie efective”, explică Mărio Kuibuş, coordonator proiect TUB (camere urbane).

Piaţa imobiliară – o spun toţi – s-a dezvoltat ameţitor în ultimii ani. Se construieşte practic pe fiecare metru pătrat disponibil din marile oraşe ale ţării. La Bucureşti, după cum era şi firesc, acest lucru este extrem de vizibil, aproape că se urlă în gura mare: construim! Un lucru nor­mal având în vedere că orice Capitală tinde să se extindă, să se dezvolte, să progreseze, nu să regreseze. Şi totuşi se con­struieşte haotic şi lipseşte o viziune clară asupra a ceea ce se vrea a fi Bucureştiul. E bine, e rău? Arhitecţii s-au întâlnit să discute acest lucru în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2007. (Interviu cu Bruno Andreşoiu, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.)

In Bucureşti se construieşte mult şi prost

^ Cât de bine sau de prost se constru­ieşte în Bucureştiul anului 2007?

„0 casă kitsch sau una foarte urâtă este aceea care foloseşte un limbaj arhitectural în mod necu­venit, spunând prin aceasta orice vreţi să înţelegeţi. Folosirea unor cromatici aiurea, a unor volumetrii, forme stranii, folosirea unor raporturi şi proporţii ciudate, imix­tiune de stiluri, imixtiune de intenţii. Sunt o mulţi­me de elemente ale voca­bularului kitsch pe care le putem observa la covâr­şitor de multe construcţii noi apărute în Bucureşti şi în toată ţara.”