TURKISH KEBAB

October 1st, 2009, Mihail Galatanu

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă înnebunesc după un kebab. Unul bine făcut, fireşte. Îmi curg balele ca la melc. Sau, mă rog, ca să fiu mai exact, ca la saintbernarzi. Până jos. Atârnă. Cu graţie, îmi închipui eu. Produsul turistic „Turcia“ asta şi e: un kebab pentru orice anotimp.

Opt motive pentru care Turcia în orice anotimp

Am aterizat pe aeroportul din Bodrum, după un zbor de încălzire, cu BLUE AIR, foarte „subţire“: o oră şi un sfert. La trei fără un sfert deja ne lipeam de pământul turcesc: am plecat la treisprezece şi treizeci de minute de pe aeroportul Băneasa. Două ore am făcut până în Kuşadasi. Am traversat munţi ceva mai despăduriţi ca ai noştri, iar la întoarcere aveam să vedem şi incendiile care făcuseră, pe o parte a drumului, ravagii. Munţii semănau cu ţeasta pleşuvă a lui Zidane. Mă bucuram, în sinea-mi că, la noi, pădurile sunt mai generoase: măcar mai avem, încă, unde să ne ducem în pădure. Vorba bancului. Odată ajunşi, am băut un ceai tare de-ţi sărea căciula din cap (chiar dacă nu o aveai). Marea miroase neruşinat a moluşte & pescării, parcă-şi ridică poalele în sus, c-aşa vrea ea: la fiecare val. La hotel, MELIKE, două stele plus, adică aproape trei, dar un hotel, din toate privinţele, foarte popular, am mâncat pe săturate, că tocmai, iaca, ne era foame. Harbuji proaspeţi, la discreţie, pe o tavă. Reci. Tăiaţi, deja, felii. Ca şi cum atunci ar fi fost aduşi din tărâmul gheţii. Muierea mi-a şoptit că ar fi bună musacaua. Şi bamele. Specialitatea casei. Salata de nu-ştiu-ce ierburi locale şi iaurt. Gustat. Musaca adjudecat. Brânză bună, eram. Ardei iuţi mâncam, murături gustam. Aveam o părere bună despre MELIKE încă de pe când mă uitam pe site-ul agenţiei care ne-a trimis aici, EUROPA TRAVEL (www.europatravel.ro sau/ şi www.travelmagazine.ro, unde se şi află toate datele referitoare la oferta de „nerefuzat“). Variantele pentru Turcia sunt la Kuşadasi (autocar, avion între două şi trei sute de euro, în general), Bodrum, Marmaris, Antalya, Belek, Kemer, Side, Alanya.

1. Apa (mării, vreau să zic!) este perfectă în oricare sezon. Nici prea caldă, nici prea rece. Poţi să intri să faci baie. Mai ales dacă, atunci când pare că e mai frig, îţi place – şi nu te dai alungat. Aici, pe coasta Anatoliei, marea pare de-a dreptul ideală. Nu degeaba a fost locuită din vechime: ştiau ăştia, anticii, frigieni, capadochieni, elini, ce ştiau. Băieţi deştepţi.

2. Cetăţi vechi. Multe dintre ele biblice. Greceşti. Coasta de est a Turciei este garnisită, din motive istorice, cu cetăţi greceşti. De vizitat. Nume cu sonorităţi pre(a)bizantine: Anatolia, Capadochia… Dar să vezi tu, nene, Pergam, să vezi Troia, ehei, e o chestie… Şi e mişto că nici nu te face dependent numai de plajă. Poţi executa, dacă vrei, şi numai program cultural. Trebuie să fie, după capul meu, raiul arheologilor. Nu degeaba Heinrich Schliemann şi-a petrecut, pe acilea, atâta amar din viaţă…

3. Spiritualitate la orice pas. Locuri cu spirit dacă nu religios, măcar îmbătat de divin. Şi DIVINITATE. Spiritualitate, adică nu doar cultură, ci şi religie, mix şi întĂlnire între islamism şi creştinism, toate suprapuse peste stratul fundamental lăsat de dâra luminoasă a Greciei antice…

4. Îţi poţi face foarte uşor prieteni. Aşa am făcut şi noi. Ne-am împrietenit cu o muziciană, Aitiu, şi cu fiul ei, Tolga. Ambii din Ankara, aflaţi în vacanţă, „la bunici“. Aitiu are vreo treizeci şi opt de ani, iar Tolga zece sau unsprezece, acum ne scriem pe messenger…

5. Poţi face, poate printre puţinele variante, o Turcie şi o bucată mică de Grecie, în acelaşi timp. Aşa am făcut şi noi. Variante: Samos, Chios, insule greceşti din apropierea ţărmului. Singurul lucru la care trebuie să aveţi grijă este viza: e one entry pentru Turcia – şi trebuie să o mai plătiţi încă o dată! Noroc că nu e mare lucru: cincisprezece euro de căciulă.

6. Briza. Parcă nicăieri nu „sună“ briza ca aici. Adie. Nici molcom, nici prea molcom, dar nici până să aducă a ditamai alizeul. E un vânt blând, anume, calm, care te şi ajută, parcă, să te bronzezi mai bine. Sau e, poate, numai părerea mea.

7. Poţi să afli direct de unde vine chiftea (kofte), corba (ciorba), rakatlîk etc. Feluri de mâncare cu iz de Orient, de Isarlîk. Iaurt & miere, la spartul nunţii, în cămară, halva de-ţi lasă gura salivă. E un fel de plonjon într-o altă bucătărie, cu mirodeniile & minunăţiile ei, cu totul aparte.

8. Poţi face, dacă vrei să evadezi din spaţiul iernii, un Revelion (sau sărbătorile de Crăciun) pe cinste. Clima este mult mai blândă, pachetul nu se întinde pe mai mult de trei-patru sute de euro, are în compoziţie şi petrecerea finală a anului.

Toamna: Adică atunci când soarele nu mai face zâmbre în România, face în Asia Mică, încă e prezent pe Coasta Marmarei, aşa a fost din vechime, dintotdeauna. Fără nici un risc de a te arde, pentru cei cu pielea sensibilă (vezi Nicole, soţia mea), în octombrie, la început, vremea e încă frumoasă. Poţi să te bucuri de soare, de mare, fără să trebuiască să o ştergi de pe plajă la amiază, cum se întâmplă în miezul verii. Poate cel mai frumos anotimp, la Bodrum ori Kuşadasi.

Iarna: Deşi sunt un fervent susţinător al sărbătorilor de iarnă în familie, eventual în Moldova (de Sus sau de Jos) ori în Bucovina, jinduiesc de mai multă vreme să fac un Revelion pe o plajă orientală, eventual din spaţiul mai „blând“ al Mediteranei. În ţări ceva mai calde. Turcia poate fi o variantă, alături de Egipt. Şi încă una chiar/aproape ideală: ieftină, caldă spre aproape-fierbinte şi, mai ales… atât de aproape. Pentru 2010, un revelion la Kuşadasi (cu aceeaşi agenţie, vezi www.europatravel.ro, site-ul agenţiei) nu costă chiar o avere: două sute de euro (plus autocarul, patru milioane lei vechi), un sejur cu cina festivă inclusă la hotelul de rigoare, Grand Emin şi Black Bird (ambele trei stele plus), avĂnd ca „bonus“ şi o hoinăreală prin Istanbul, unde se vizitează Palatul Topkapi, Marele Bazar, dar se şi face un tur de oraş. Există şi variante mai scumpe, de pildă Hotel Korumar De Luxe, cinci stele, trei sute de euro.

Primăvara: E o soluţie pentru cei care vor să fie în luna mai la mare şi să nu dârdîie. Uneori, nu mai am răbdare şi vreau să încep sezonul mai iute. Până în august, mai e o grămadă de vreme. Şi nu prea am chef să aştept. Mai e o lună excelentă pentru Turcia. Deopotrivă, pentru mare. Unde mai pui că pe coasta Antaliei se pot face şi nişte croaziere de multe stele…

Vara: E o variantă certă de plajă, pentru că nu plouă aproape niciodată. Nici măcar nu se înnourează cerul decât foarte rar. E exact pentru cei ca mine, care ar şi dormi pe plajă, numai să nu părăsească marea. Maniaci. Asta e. Nu mă înnebunesc după munte. Marea, însă, cu siguranţă, îmi încarcă toate bateriile. Şi acumulatorii. Ar putea fi şi de maşină. De mâncat se găseşte pe plajă, bere – la fel, din belşug. Nu părăsiţi poziţiile, fiindcă plaja e plină!

„INSERTURI“ GRECEŞTI. Am fost în Samos, dar, despre asta, pe larg, într-o altă poveste. Cert e că, de acolo, din Samos, poţi face lucruri extraordinare. Poţi ajunge, bunăoară, în Patmos (visul meu!), insula unde Sfântul Ioan Evanghelistul a scris Apocalipsa. Dar poţi ajunge şi într-o groază de alte insule, mai mari sau mai mici, apropiate, cale de câteva ore cu vaporul. Una dintre ele, nu departe de coasta turcească, este şi Rhodos. O altă variantă, direct către Rhodos, poate fi şi prin agenţia susnumită, foarte convenabilă (numai două sute opt euro).