valium side effects 10mg valium without prescription does valium give you constipation

valium for elderly buy valium online oxycodone and valium together

tramadol mecanismo de ação tramadol 50mg can i take tramadol whilst pregnant

is soma used for sleep buy soma soma de frações algoritmo

anxiety from taking ambien buy ambien buy ambien online Concord

purchase diazepam Lexington buy valium valium mri

vicodin xanax percocet generic xanax can xanax hurt dogs

soma and apical dendrites soma online soma del germen

ambien drug detection time buy ambien online get ambien Salem

ultram tramadol order tramadol online tramadol efeitos colaterais

DOSAR

Un copil moare din cauza anesteziei

January 25th, 2006, com Un comentariu

Mami, de ce l-a luat Doamne-Doamne aşa de mic?”

A aşteptat acolo, la uşă. Copilul încă se auzea plângând. Apoi, după vreo zece minute, l-au scos pe targă şi l-au dus la terapie intensivă. Femeia a vrut să-l însoţească, dar anestezistul i-a făcut semn să rămână acolo. Copilul se liniştise, avea ochii închişi. M-am dus după doctor, mi-a zis că operaţia a decurs foarte bine, să stau liniştită că după ce se trezeşte din anestezie o să-l aducă acolo. Am ieşit pe hol, unde era soţul. Am aşteptat cam o oră. Nimeni nu ne băga în seamă. Ziceam că poate atâta durează efectul anesteziei. Dar nimeni nu ne zicea nimic. La un moment dat, însă, o asistentă m-a chemat în cabinet. Doctorul nu era acolo. Femeia mi-a dat înapoi milionul de lei, zicând că domnul doctor e un om bun şi nu ia bani de la pacienţi. Am ieşit şi i-am spus soţului. Ne-am bucurat, deşi m-am mirat că n-a refuzat de la început să-i primească. Apoi, am rămas acolo încă vreo două ore. Nu mai ştiam ce să facem. Treceau pe lângă noi asistente, medici, i ntrebam dacă ştiu ceva de Ionuţ, nimeni nu ne zicea nimic. Am mers la terapie intensivă, nu ne-au dat voie să intrăm. M-am întâlnit acolo cu o cunoştinţă, asistentă, am ntrebat-o pe ea dacă ştie ceva, ne-a zis să aşteptăm, să se intereseze. A plecat şi nu s-a mai întors. Am întrebat un medic. La fel. A zis, staţi să văd, a plecat şi n-a mai venit. La un moment dat, s-a deschis uşa liftului şi l-am văzut acolo pe doctorul Cursaru. L-am întrebat ce se întâmplă. Mi-a zis să urc până la el, în cabinet. Uşa liftului s-a închis şi am urcat după el pe scări. Când am ajuns în cabinet, Cursaru m-a întrebat: doamnă, copilul suferea cumva cu inima? Nu, i-am zis, dar de ce? Zice, orga­nismul lui se trezeşte mai greu din anestezie, dar nu vă faceţi probleme, cum se trezeşte, îl aducem aici. O cumplită presimţire i-a întunecat mintea. A coborât din nou la terapie intensivă, a întrebat din nou de Ionuţ. Nimeni nu-i zicea nimic, evitau să-i răspundă, o ocoleau, se arătau grăbiţi, ocupaţi. Până când o asistentă a venit la ea, a luat-o de braţ şi a condus-o într-un cabinet. Acolo era anestezis­tul. Doamnă, s-a ivit o problemă, i-a zis. La zece minute după operaţie, băiatul a făcut stop cardio-respi- rator. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Femeia a ţipat şi a căzut în genunchi. Au dus-o într-un salon. Acolo era Ionuţ, acoperit cu un cearşaf. Avea o lumânare aprinsă lângă pat. Mi-aţi omorât copilul!, strigă femeia. A ieşit apoi pe coridor, la soţul ei. Viorel, ne-au omorât copilul! Cheamă poliţia! Ne-au omorât copilul! O bestie de asistentă i-a zis să nu mai ţipe. Ce urli aşa, femeie? N-ai ştiut că suferea cu inima? Femeia cu soţul ei au intrat apoi în salon. Ceilalţi au plecat. Au rămas singuri acolo, cu fiul lor acoperit cu un cearşaf alb.

Ceva mai târziu, au apărut doi poliţişti. Au scris un proces-verbal, au luat declaraţii, iar părinţii au semnat că e vorba de culpă medicală. Am sunat la Bucureşti, zice bărbatul. Am vrut să vină cineva de-acolo, neutru, că în Brăila e mafie prea mare şi s-ar muşamaliza imediat. Am cerut să i se ia anestezistului probe de sânge. Auzisem că anesteziştii ăştia obişnuiesc să bea. în spitalul ăsta a şi fost un caz, acum vreun an, cu un anestezist beat care a omorât un pacient de 33 de ani. După ce i-au luat alcoolemia, i-au găsit aproape de doi la mie. Aşa că am cerut şi noi, să vedem dacă e băut. Nici până în ziua de azi n-am aflat. Nu ne-a spus nimeni rezultatul analizelor.

După înmormântare, au încercat să găsească un avocat. Nici unul n-a vrut să-i ajute. Unul avea soţia medic, nevasta altuia era bolnavă şi avea nevoie de medici, aşa că nu voia să se bage. Până la urmă, au găsit unul la Galaţi. Le-a spus însă că nu poate face nimic până nu sunt gata rezultatele expertizei medico-legale. Analizele au fost trimise la IML Bucureşti. Şi astăzi, când scriu aceste rân­duri, sunt tot acolo. Am întrebat de ce durează atâta, mi s-a spus că e vorba de nişte analize mai complexe, că anumite probe biologice trebuie să stea în anumite condiţii o perioadă ceva mai lungă. Oricum, am aflat că în câteva zile vor fi gata şi familia îndoliată va afla rezultatul. La Spitalul Judeţean din Brăila, nici unul dintre medicii implicaţi n-a vrut să stea de vorbă cu mine. Spitalul are purtător de cuvânt (doctor

Horia Drăgoi) aşa că am fost repede expediat la cabinetul acestuia unde, bineînţeles, n-am aflat nimic. Aşteptăm rezultatul de la IML. Până atunci nu ne putem pronunţa. La Colegiul Medicilor, acelaşi răspuns. Pentru părinţii lui Ionuţ, aşteptarea asta e o grea încercare. Pentru că ştiu bine cum se pot aranja multe lucruri necurate în România. Şi mai ştiu că l-au dus pe Ionuţ de mână, pe picioarele lui, şi l-au scos de-acolo înfăşurat într-o pătură. Ni s-a spus că, n urma autopsiei, i-au găsit sânge n plămâni. Că n urma anesteziei n-a mai putut să înghită sângele şi i-a intrat în plămâni. Până nu-l vedem pedepsit pe cel care ne-a omorât copilul, nu avem linişte.

Mai au un copil, Valentin, de nouă ani. După ce a murit Ionuţ, pe el l-au trimis la ţară, la bunici. La înmormântare, însă, l-au adus acasă, să-şi ia rămas bun de la frăţiorul lui. L-a văzut acolo, în coşciug, şi a întrebat-o pe mama de ce nu doarme în pat şi se chinuie în lada aia. Femeia i-a explicat că Ionuţ a plecat la îngeraşi, că l-a luat Doamne- Doamne acolo şi nu se mai întoarce. Mami, dar de ce l-a luat aşa de mic? Femeia n-a mai ştiut ce să-i zică. N-a plâns, ca să nu-l sperie prea tare. Numai ea ştie cum s-a putut abţine. La cimitir, când au lăsat coşciugul în groapă şi când a văzut cum toată lumea plânge în hohote, Valentin a început să plângă şi el. Tare, atât de tare încât nu mai putea să respire. Atunci, mama s-a speriat şi l-a luat de-acolo. Aşa s-a despărţit Valentin de frăţiorul lui.

Taguri:

Comenteaza