ZOOM

Un material special despre trei emigranţi români care şi au dorit să scrie literatura prin străinătăţuri: în Italia, în română sau în italiană

October 20th, 2007, com Un comentariu

Toma Barbăroşie, poetul care asistă bolnavii terminali la Florenţa

Toma Barbăroşie, 45 de ani, recunoaşte că nu s-a obişnuit cu scrisul pe com­puter. „Fac parte din vechea gardă, adică din Galaxia Gutenberg, sunt obişnuit cu pixul şi hârtia”. Toma Barbăroşie este poet şi vrea să împărtăşească lumii această pasiune. Este infirmier şi asistă bolnavi de cancer în ultimul stadiu, la Florenţa. Aflaţi cum se îmbină pasiunea pentru poezie cu această meserie dură.

Asistenta bolnavilor terminali

Toma, fost subofiţer sanitar, este din Focşani, căsătorit, un copil (o fată, acum studentă în anul I). în prezent lucrează la Florenţa ca asistent medical. îngrijind la domiciliu bolnavi incurabili. „Asist bolnavi terminali de cancer care sunt lăsaţi acasă de la spital, după ce nu se mai poate face nimic. E o meserie foarte dură. Am un suflet negru ca păcura, pentru că nu e uşor, am de-a face cu tot felul de oameni. Dar din punct de vedere material e bine, pentru că am un venit care, unit cu cel al soţiei, ne ajunge să trăim onorabil şi să mai punem şi ceva deoparte pentru România. Pentru că visul nostru este de a construi ceva de pe urma căruia să trăim acolo, la Focşani. Niciodată n-am gândit să rămânem în Italia. De fapt, am putea spune că suntem un soi de navetişti, eu şi soţia mea. Venim aici vreo 9 – 10 luni pe an, muncim, facem ceva bani şi apoi ne întoarcem în ţară să-i facem praf, bineînţeles în sensul bun al cuvântului.”

Măgăoaia imposibilă

I-am cerut lui Toma Barbăroşie sa trimită la redacţie un text, pe e-mail. Am primit o scrisoare, mai multe foi scrise de mână şi argumente contra scrierii pe computer. Şi dintr-un simplu comentariu asupra răspândirii calcula­toarelor, Toma Barbăroşie reuşeşte să facă poezie: „«Scrie, pentru ca florile gândului tău să rămână, care altfel, le va lua vântul», spunea cândva Nicolae lorga, iar cei din generaţia mea aşa au făcut, au scris. Vin băieţii ăştia cu măgăoaiele lor pline de sticlă co­lorată, plastic, cabluri, prize, antene, tastiere, mausuri şi alte cele şi nu ne mai spun să scriem, ci să clicăm, să tastăm, c-altfel rămânem de căruţă. Am încercat, chiar am o măgăoaie de-asta acasă, dar nu mă pot lipi de ea cum nu se lipeşte ghebosul de perete.”

Imitator al lui Eminescu

De şapte ani duce această viaţă, înainte şi înapoi Focşani – Florenţa, dar nu intenţionează să se stabilească în Italia. Nu a închiriat nici o casă la Florenţa, ci vine direct la locuinţa bolnavului pe care îl asistă până moare, pentru ca apoi să se mute în alte case, pentru acelaşi timp de muncă. „Vreo 8 – 9 luni pe an fac asta, după care mă întorc acasă să mă refac. Vrem doar să ne vedem un pic sacii în căruţă.”

In aceste condiţii, Toma Barbăroşie îşi găseşte timp să-şi cultive pasiunea pentru cuvânt. „Citesc foarte mult, literatură ita­liană, orice-mi cade în mână mai de calitate şi, printre picături, din când în când mai arunc pe hârtie şi ceva versuri.”

De mic copil era pasionat de poezie: „Scriu de la 16 ani, de când îl imitam pe Eminescu. Dar pe vremuri n-am pupat în fund partidul şi n-am putut să public. Abia în 1998 am debutat cu primele poezii, în V, revistă literară din Focşani. Acum intenţionez să public primul meu volum”. E scump? „Cam 15 milioane mă costă, tipografia şi lansarea, pentru un tiraj de circa 300 de exemplare. Poezia nu se face pentru bani, pentru că dacă era să trăiesc din scris, eram mort demult. E pur şi sim­plu o pasiune.”

Am primit la redacţia Gazetei Româneşti mai multe poezii în manuscris, din care am ales una pentru publicare. ■

 

 

Constatare

 

 

 

 

 

de piatră,

Sub obişnuinţele

Merg către vânt, teribil

 

 

de pânză de in:

cartagineze, paleocreştine

menestrel de fantezie

 

Merg către vânt cu

pesimism – nihilism,

sau franceze moderne,

corală, plângăcios şi

 

mâinile căzute-n buzunare

două prietenii stelare

sufletul este mereu acelaşi

pasional intre bucuria

 

ca in două prăpăstii

pierdute intr-un ocean

– zeul timpului său.

unui moment

 

adânci [i goale, cu ochiul

de nevroză transparent

Contează numai tu să

imposibil şi prea

 

rămas la anul acesta ce

până la inimă

ai curajul

prezent

 

vine şi care intr-un an va

şi nervi.

să devii un animal,

şi grija orei ce urmează

 

dispărea, divin visând

 

o culoare,

ca un dans in cerc

 

nemaitrăitul

Ca un fachir in piaţa

un nor

al Copilelor-Flori in

 

nemaifericitul rock

nimănui

sau o forţă obscură şi

Vinerea Mare

 

de artă

mă strâng tot mai

individă

când voi striga pierdut

 

totală.

intens

in plină expansiune

şi confuz ca o undă de

 

 

injurul eului acesta

atunci când inţelegi

flaut:

 

Imensitate oarbă şi de

odios, mereu tot mai

că nu mai eşti

acesta este

 

necuprins privesc in zare,

plin de-o ură

decât o biată

Necunoscutul

 

chipuri

ce pare c-a-nceput

cartoafă

şi-acesta eşti

 

de oţel,

să creeze.

bătrână.

chiar

 

de lemn,

 

 

tu!

Taguri:

Comentarii

  1. Android News says:

    I agree with your un material special despre trei emigranţi români care şi au dorit să scrie literatura prin străinătăţuri: în Italia, în română sau în italiană | Revista flacara, superb post.

Comenteaza