Un material special despre trei emigranţi români care şi au dorit să scrie literatura prin străinătăţuri: în Italia, în română sau în italiană
October 20th, 2007, Revista Flacara Un comentariu TweetToma Barbăroşie, poetul care asistă bolnavii terminali la Florenţa
Toma Barbăroşie, 45 de ani, recunoaşte că nu s-a obişnuit cu scrisul pe computer. „Fac parte din vechea gardă, adică din Galaxia Gutenberg, sunt obişnuit cu pixul şi hârtia”. Toma Barbăroşie este poet şi vrea să împărtăşească lumii această pasiune. Este infirmier şi asistă bolnavi de cancer în ultimul stadiu, la Florenţa. Aflaţi cum se îmbină pasiunea pentru poezie cu această meserie dură.
Asistenta bolnavilor terminali
Toma, fost subofiţer sanitar, este din Focşani, căsătorit, un copil (o fată, acum studentă în anul I). în prezent lucrează la Florenţa ca asistent medical. îngrijind la domiciliu bolnavi incurabili. „Asist bolnavi terminali de cancer care sunt lăsaţi acasă de la spital, după ce nu se mai poate face nimic. E o meserie foarte dură. Am un suflet negru ca păcura, pentru că nu e uşor, am de-a face cu tot felul de oameni. Dar din punct de vedere material e bine, pentru că am un venit care, unit cu cel al soţiei, ne ajunge să trăim onorabil şi să mai punem şi ceva deoparte pentru România. Pentru că visul nostru este de a construi ceva de pe urma căruia să trăim acolo, la Focşani. Niciodată n-am gândit să rămânem în Italia. De fapt, am putea spune că suntem un soi de navetişti, eu şi soţia mea. Venim aici vreo 9 – 10 luni pe an, muncim, facem ceva bani şi apoi ne întoarcem în ţară să-i facem praf, bineînţeles în sensul bun al cuvântului.”
Măgăoaia imposibilă
I-am cerut lui Toma Barbăroşie sa trimită la redacţie un text, pe e-mail. Am primit o scrisoare, mai multe foi scrise de mână şi argumente contra scrierii pe computer. Şi dintr-un simplu comentariu asupra răspândirii calculatoarelor, Toma Barbăroşie reuşeşte să facă poezie: „«Scrie, pentru ca florile gândului tău să rămână, care altfel, le va lua vântul», spunea cândva Nicolae lorga, iar cei din generaţia mea aşa au făcut, au scris. Vin băieţii ăştia cu măgăoaiele lor pline de sticlă colorată, plastic, cabluri, prize, antene, tastiere, mausuri şi alte cele şi nu ne mai spun să scriem, ci să clicăm, să tastăm, c-altfel rămânem de căruţă. Am încercat, chiar am o măgăoaie de-asta acasă, dar nu mă pot lipi de ea cum nu se lipeşte ghebosul de perete.”
Imitator al lui Eminescu
De şapte ani duce această viaţă, înainte şi înapoi Focşani – Florenţa, dar nu intenţionează să se stabilească în Italia. Nu a închiriat nici o casă la Florenţa, ci vine direct la locuinţa bolnavului pe care îl asistă până moare, pentru ca apoi să se mute în alte case, pentru acelaşi timp de muncă. „Vreo 8 – 9 luni pe an fac asta, după care mă întorc acasă să mă refac. Vrem doar să ne vedem un pic sacii în căruţă.”
In aceste condiţii, Toma Barbăroşie îşi găseşte timp să-şi cultive pasiunea pentru cuvânt. „Citesc foarte mult, literatură italiană, orice-mi cade în mână mai de calitate şi, printre picături, din când în când mai arunc pe hârtie şi ceva versuri.”
De mic copil era pasionat de poezie: „Scriu de la 16 ani, de când îl imitam pe Eminescu. Dar pe vremuri n-am pupat în fund partidul şi n-am putut să public. Abia în 1998 am debutat cu primele poezii, în V, revistă literară din Focşani. Acum intenţionez să public primul meu volum”. E scump? „Cam 15 milioane mă costă, tipografia şi lansarea, pentru un tiraj de circa 300 de exemplare. Poezia nu se face pentru bani, pentru că dacă era să trăiesc din scris, eram mort demult. E pur şi simplu o pasiune.”
Am primit la redacţia Gazetei Româneşti mai multe poezii în manuscris, din care am ales una pentru publicare. ■
|
Constatare |
|
|
|
|
|
de piatră, |
Sub obişnuinţele |
Merg către vânt, teribil |
|
|
de pânză de in: |
cartagineze, paleocreştine |
menestrel de fantezie |
|
Merg către vânt cu |
pesimism – nihilism, |
sau franceze moderne, |
corală, plângăcios şi |
|
mâinile căzute-n buzunare |
două prietenii stelare |
sufletul este mereu acelaşi |
pasional intre bucuria |
|
ca in două prăpăstii |
pierdute intr-un ocean |
– zeul timpului său. |
unui moment |
|
adânci [i goale, cu ochiul |
de nevroză transparent |
Contează numai tu să |
imposibil şi prea |
|
rămas la anul acesta ce |
până la inimă |
ai curajul |
prezent |
|
vine şi care intr-un an va |
şi nervi. |
să devii un animal, |
şi grija orei ce urmează |
|
dispărea, divin visând |
|
o culoare, |
ca un dans in cerc |
|
nemaitrăitul |
Ca un fachir in piaţa |
un nor |
al Copilelor-Flori in |
|
nemaifericitul rock |
nimănui |
sau o forţă obscură şi |
Vinerea Mare |
|
de artă |
mă strâng tot mai |
individă |
când voi striga pierdut |
|
totală. |
intens |
in plină expansiune |
şi confuz ca o undă de |
|
|
injurul eului acesta |
atunci când inţelegi |
flaut: |
|
Imensitate oarbă şi de |
odios, mereu tot mai |
că nu mai eşti |
acesta este |
|
necuprins privesc in zare, |
plin de-o ură |
decât o biată |
Necunoscutul |
|
chipuri |
ce pare c-a-nceput |
cartoafă |
şi-acesta eşti |
|
de oţel, |
să creeze. |
bătrână. |
chiar |
|
de lemn, |
|
|
tu! |
I agree with your un material special despre trei emigranţi români care şi au dorit să scrie literatura prin străinătăţuri: în Italia, în română sau în italiană | Revista flacara, superb post.