can i take ambien and hydroxyzine buy ambien online can ativan and ambien be taken together

tramadol max dose daily tramadol online no prescription can you take tramadol and codeine together

effects of ambien pills buy ambien buy ambien Florida

tramadol schweiz btm buy tramadol online what happens if i take too many tramadol

xanax drug mg xanax pills what to use to detox from xanax

can you mix skelaxin and ambien buy ambien online taking two ambien safe

what is half life for xanax buy cheap xanax chemicals in xanax

how to wean from phentermine cheap phentermine online when does phentermine peak

taking xanax with antacid xanax for anxiety 2mg blue lotus xanax bars

long term use provigil order provigil online provigil egypt

ZOOM

Un popor de turnători?

April 11th, 2011, com 2 comentarii

În decembrie 1989 lucram în Centrul de Calcul al Ministerului Metalurgiei. Cu vreun an în urmă primisem un telefon surpriză: tovarăşul Slăvescu mă invita la el. Am bâiguit „Sigur!” şi abia după ce am închis mi-am dat seama că nu ştiu nici un tovarăş Slăvescu.

Am consultat-o pe secretara noastră, care s-a prins imediat: „E securistul ministerului! La patru, la capătul coridorului!” Alta acum! E drept, nu mă cenzuram în nici un fel. Şi nu mă refer numai la bancuri. De fiecare dată când se publica o nouă magistrală cuvântare, colegii mă aşteptau cu ziarul deschis pe masă, să le citesc cu intonaţie… Asta se întâmpla într-un birou de 16 oameni, uşă-n uşă cu directorul şi pe acelaşi etaj cu ministrul. Staţi liniştiţi, n-am păţit nimic. Dar acum? Era oare ziua Judecăţii? Aveam să-mi plătesc teribilismul?

Am intrat în ultimul birou de la patru. O încăpere mare, în care pierdeau timpul doi cetăţeni. Unul dintre ei mi-a zis că n-au nici un Slăvescu, dar apoi i s-a aprins un bec: „A!, poate alături, la poliţie!” Era o uşă dincolo de capătul coridorului, izolată pe un mic palier, puteai să juri că-i o debara acolo. Tov. Slăvescu – tânăr şi arătos, un Rucăreanu tânăr – m-a întâmpinat cu un zâmbet larg, m-a invitat să iau loc, a închis uşa, a tras în faţa ei o draperie de catifea (!), s-a aşezat la rându-i şi, după o pauză plină de surâsuri, m-a-ntrebat brusc:

  • Ştiţi cine sunt?

  • Da, am răspuns simplu, după vorbă, după port.

  • De unde?, a vrut el să ştie, cu un ton glu­meţ.

  • De alături, am arătat spre vecini, fără să specific replica, fireşte.

A urmat, vreme de un sfert de oră, o dis­cuţie uşor psihedelică, în care omul s-a arătat interesat de calculatoare („să-mi explicaţi odată, când aveţi timp”!), de viaţa mea profe­sională şi, între altele, m-a-ntrebat dacă sunt

mulţumit de salariu! M-am uitat lung la el, doar că nu i-am bătut obrazul, şi am răspuns zâmbind:

– Da, sunt mulţumit de salariu…

Ne-am despărţit cordial şi nu ne-am mai revăzut decât după revoluţie, când m-a abor­dat în curtea unei şcoli, şi mai afabil decât prima dată, încântat de revedere, fără cea mai vagă intenţie de-a se feri. De ce s-ar fi ferit? Eu devenisem ziarist, el om de afaceri.

E o poveste cu tâlc? Fireşte. Fusese o tato­nare. Eşuată. Nu spusesem nimic revoluţionar, dar un ochi format a înţeles că nu sunt dispo­nibil. Că nu le pot fi de folos. Securitatea nu mai recruta demult de-a valma şi cu forţa. Se subtilizase. Căuta oameni dispuşi şi utili. Care chiar să le dea ceva, nu să-i ameţească. Pentru asta, îi selecta. Sunt convins că, pentru foarte mulţi, ca în cazul meu, nici nu se ajungea la o propunere de colaborare, cădeau la „prese- lecţie”.

Acestea sunt premisele pe fundamentul cărora aşez două întrebări legate de turnătorie. Una e retorică, la cealaltă chiar nu ştiu răspun­sul: 1. De ce să torni? 2. Ce-au sperat cei care, persoane publice fiind, şi-au ascuns colabo­raţionismul vreme de 10, 15, 20 de ani?

După decembrie 1989, în legătură cu numărul foştilor informatori s-au vehiculat cifre de ordinul zecilor de mii. E mult, dar e totusi un procent infim din populaţia României, mai ales că numărul turnătorilor, ca si cel al dosarelor, acoperă 45 de ani.

Nu cred că se poate reproşa ceva celor care au semnat Angajamentul, dar n-au furnizat nici o informaţie semnificativă. Dar pentru cei­lalţi, mai ales cei recrutaţi după „obsedantul deceniu”, e greu de găsit o justificare. Faptul că unii dintre ei – aşa cum au mărturisit DUPĂ ce au fost deconspiraţi – aveau delicate probleme personale, fiind astfel vulnerabili la şantaj, nu are cum să fie o scuză. În schimbul muşamali­zării respectivei probleme ţi s-ar fi putut cere să furi sau să ucizi, nu? Pe de altă parte, ştim sigur că, în destule cazuri, preţul turnătoriei (ca şi al tuturor celorlalte forme de colaboraţio­nism) nu era să scapi de o belea, ci să obţii un avantaj.

A doua întrebare rămâne pentru mine halucinantă. Chiar au crezut că n-o să se afle niciodată? Inclusiv după ce fuseseră deconspi- raţi alţii şi alţii şi alţii? Explicaţia „oficială” – că de fapt n-au făcut nimic rău, deci n-aveau ce să mărturisească – nu stă în picioare nici o secun­dă: dacă te ştii nevinovat, spui a doua zi după ce ai devenit persoană publică: Fraţilor, să ştiţi că am semnat, n-am avut de ales, dar n-am adus nici un prejudiciu nimănui, sunt curat!

loan Groşan s-a explicat public cu lux de detalii – dar numai după deconspirare, adică la 37 de ani după fapte şi 21 după decembrie 1989. El ar fi fost ameninţat că, dacă nu colaborează, va fi exmatri­culat din facultate.

Taguri:

Comentarii

  1. Braun Oral B says:

    Very fantastic information can be found on weblog .

  2. Get your online degree!…

    Left you a trackback for your readers to help them get an online degree….

Comenteaza