- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Un port prea îndepărtat

Deltă. Delta Dunării. Rezervaţie. Canal navigabil. Faruri. Vechi şi nou. Istorie. Cimitir. Piraţi. Pescari. Plachie. Pădurea Letea. Am tot auzit lucruri diferite, bune şi rele despre Deltă şi despre Sulina. Am văzut poze alb-negru din 1972, atunci când părinţii mei au colindat cu un grup ONT (oare mai ştiţi ce înseamnă aceste iniţiale…?), am auzit poveştile unor pescari, altele ale unor navigatori, tristeţile unor împătimiţi ecologişti, indignările naţionaliste ale unor disponibilizaţi… Părea că toţi au dreptatea lor. Şi ne-am hotărât, noi, redacţia „Flacăra”, să desantăm cu arme (foto) şi bagaje (pixuri şi agende) în Sulina, să vedem cu ochii noştri. Şi ne-am tot gândit… dar nu prea ne-am hotărât. Părea, parafrazând o carte (şi un film celebru) de război, un port prea îndepărtat… Şi au trecut aşa vreo şapte, opt luni… Apoi într-o zi, când toate s-au potrivit la fix, am sărit în maşină, apoi în „rapidă” şi am debarcat la Sulina. Unde am rămas cam 72 de ore. Of, aparent întârziasem. Cam mult. Mult prea mult… Nu şapte sau opt luni, ci vreo şaptezeci de ani…