Iarnă, hayssami, leul pică, noricile idem, aferim încălzire globală!
Ce ne aşteptăm de la anul politic 2008? În primul rînd, ne aşteptăm să continue bătălia pentru putere şi autoritate în Justiţie. Este un domeniu sensibil de mai bine de patru ani. La fel cum ne aşteptăm să avem ecouri de la un an în care trei mari „super-puteri“ ale lumii: Statele Unite, Rusia şi România îşi aleg conducătorii. În cazul României, cel mai probabil este să avem presiuni anti-PD, mai precis presiuni în vederea recomasării alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale. PNL e conştient că, lăsându-i un răgaz până anul viitor lui Traian Băsescu, acesta va pritoci o nouă victorie la Cotroceni.
Cazul Hayssam redivivus
Se răscoleşte, odată cu sezonul electoral, cazul Hayssam. Ne aşteptăm ca schije informaţionale să se ivească din această explozie taman când or să se încingă foalele electoratului. Povestea are culoare: mărturii, aeroporturi de pe care un urmărit general poate să îşi ia zborul direct la cer, posibile întâlniri între pândar şi hăituit în decor oriental sadea, Damasc sau Beirut etc. Lupi care ar pupa Piaţa Independenţei împreună cu mieii, ar sta la un şişchebab şi ar trage tacticos, între două mărturii, din narghilele.
Managementul dezastrului. Sau dezastrul managementului?
În România, totul e un cataclism. Dar cel mai mare cataclism e managementul crizelor. Orice criză se îndreaptă direct către dezastru. Inundaţii? Dezastru. Tornade? La pământ. Zăpadă? Puşchea pe limbă. Vreme în care nişte „băieţi deştepţi“ de la Apărarea Civilă freacă mangalul scânteietor al aflării-în-treabă. Lucru în care, într-adevăr, sunt profesionişti. Colonei peste colonei, comandamente de criză peste comandamente de criză, prognozişti peste prognozişti. Varză.
Încălzire globală până la îngheţ absolut
Toate autorităţile cred în încălzirea globală mai ceva ca în Buda-Sakya-Muni. Da, dar numai atunci când se face iarnă şi vine Generalul Omăt, împreună cu Generalul Zloată – şi ne încercuiesc. Atunci, dacă ar apărea Al Gore în Piaţa Buzeşti, Ferentari sau la Big Berceni, ar lua-o în bot exemplar, cu tot cu încălzirea lui globală de Premiul Nobel. În complexul „La Castane“, vânzătorii ambulanţi (care se încălzesc la focul sacru din tomberoane!) i-ar rupe mâna cu care a scris comunicatele către „nobiliaţi“ şi l-ar bate cu ea până ar leşina original.
Dezastrul monedei naţionale
Dacă mai crede cineva în moneda naţională, eu nu mai sunt acela. Banca Naţională înoată în aerul unui mare ţepuitor. Leul, greu sau nu, debil sau ţâfnos, este o monedă a speculaţiei. Atât doar. Poţi să câştigi bani, speculând la cursul de schimb. Leul a căzut de atâtea ori în cei 18 ani postrevoluţionari încât are tot timpul genunchii juliţi. Dovadă că liftingul (liftnicul?) făcut de BN a ţinut doar cât am intrat în UE. Acum, moneda şi-a făcut datoria şi poate să cadă. Vă rugăm frumos să nu le spuneţi fraierilor. E un fel de SAFI al monetăriei. Cine află ultimul îşi zdreleşte economiile.
Norica, nu. Bătălia pentru Justiţie.
Nu cred că sunt un om moral. Şi, în general, e greu de judecat moralitatea oamenilor. Dar, cred, pot să judec prostia lor. Să faci ce face PNL mi se pare tâmpeneşte: e ca şi cum ţi-ai arunca singur căciula de pământ. Să mai insişti pe pista Norica Nicolai, după ce e o carte evident perdantă, o să le aducă liberalilor o nouă rafală a pierderii de voturi. Norica nu e vinovată pentru ce face pupila ei, dar e răspunzătoare pentru că a băgat-o acolo, în căsuţa aleşilor.
foto Rompres
Teoria compromisului politic
De la fuziune politică la scandaluri de mită şi corupţie
O întreagă filozofie se bazează pe teoria compromisului politic. El este un instrument vehiculat în orice democraţie. Din păcate, el e valabil doar între părţi care pot ajunge la compromis. Nu e nimic blamabil în ajungerea la compromis politic, el e lipsit de orice conotaţie negativă. Malheuresement, partidele politice care conduc România acum, PD şi PNL, nu au reuşit să negocieze un compromis funcţional.
Un nou capitol în istoria guvernării coaliţiei D.A.
Dacă e benefică fuziunea celor două partide, PD şi PLD? Există şi argumente pro, precum şi alte argumente contra. În primul rând, întreaga evoluţie a scenei politice din ultimii trei sau aproape patru ani ar putea fi explicată prin această fuziune. Este limpede: în PNL, datorită pluralităţii de vederi care formează esenţa libera?lismului, au coexistat în ultimii ani două aripi: una „pur“ liberală, neaoşă, fără intruziuni, alături de o alta, orientată mai degrabă spre forţa de atracţie a PD, mai cu seamă spre maniera de a face politică a lui Traian Băsescu. Odată cu absorbţia ei în centrul de gravitaţie, se termină un capitol în istoria guvernării asigurate de coaliţia D.A.
Cazul Bălăceanu-Stolnici
E cel puţin ciudat şi stânjenitor să fii martorul unei asemenea lipse de caracter pe care o dovedesc instituţii şi persoane din România faţă de omul căzut, din orice motive, în dizgraţie. Fie că e vorba de instituţii media, fie că e vorba de Academie, atunci când nu era în oprobriu, Constantin Bălăceanu era aclamat. Asupra lui ploua cu medalii, distincţii, premii. Şi pe bună dreptate. Avea o valoare. Avea, oricum, sânge albastru. Astăzi, când numele său e vehiculat în asociere cu Securitatea şi moartea unei personalităţi (directorul Vlad Georgescu) de la Europa Liberă, omul e tratat ca un ciuruc. Când aveau dreptate cei care acum se dezic de el? Acum – sau când îl flatau cu pene de păun? Nu e acelaşi om? Acum nu mai are merite ştiinţifice. Într-un fel, cazul său e asemeni cu cel al lui Carol Sebastian. Am fost înjurat pentru că am încercat să îl determin să se întoarcă în presă. Este evident un-fair să îi minimalizezi meritele pentru că are o hibă morală. Pentru episodul colaborării cu Securitatea, sigur, ar trebui taxat ca atare. Dar celelalte merite ar trebui, firesc, să rămână
intacte.
Ungureanu, şef la SIE.
Mihai Răzvan Ungureanu e „soluţia Băsescu“ pentru serviciile secrete. Ce înseamnă o asemenea mutare? Înseamnă că serviciile secrete externe vor suferi o infuzie de diplomaţie. Că un diplomat e considerat persoana potrivită, la acest moment, pentru a fi în fruntea Intelligence-ului românesc, cel puţin în ceea ce priveşte ramura sa externă.
Tevatură la Parchet
Stupefiant absolut ce s-a petrecut în Justiţie, la Parchet. La un concurs pentru ocuparea unui post, „treaba“ s-a „rezolvat“ cu 15.000 de euro mită. Suntem pierduţi! Cu totul pierduţi! Dacă în Justiţie se întâmplă o asemenea odioasă cacealma, atunci şansele noastre de salvare sunt zero. Funcţia pentru care s-a oferit mită este cea de supervizare a parchetelor din ţară. E mult mai grav că acest lucru se întâmplă nu în Învăţământ, nu în Sănătate, nu în Economie, acolo unde se vârau pe gât caltaboşi, ci chiar acolo unde se consumă esenţa actului de justiţie. Acum se vede clar care e măduva cea mai cuprinsă de corupţie: Justiţia. Şi de ce bătălia pentru reformă se dă acum acolo.