Trei muzee din Bucureşti cuprind secţiuni sau sunt dedicate în totalitate aeronauticii româneşti: Muzeul de Aviaţie din Pipera, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I“ şi Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida“. Dintre ele am ales Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I“ fiindcă aici poţi vedea avioanele lui Vuia, Vlaicu şi Coandă, cele care au dat startul zborurilor la noi în ţară.
Muzeul Naţional Militar Regele Ferdinand I, pavilionul E. Ora 13.00, căldură mare afară, dar şi în pavilion. Câteva zeci de oameni, împătimiţi ai aeronauticii, aşteaptă deschiderea expoziţiei de machete de aeronave realizate de către cei de la Asociaţia Machetiştilor Cartula cu prilejul marcării unui secol de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu. Până la momentul oficial, ne plimbăm prin hangarul care adăposteşte unele dintre cele mai vechi avioane româneşti, avându-l drept ghid pe generalul în rezervă Ion Guzu.
Aparatul cu aripi de pasăre care pare că se pregăteşte de aterizare este avionul Traian Vuia nr.2, cel pentru care a primit brevet de invenţie la 29 iunie 1907 în Belgia (Brevetul nr. 200682). Ultimul zbor cu acest aparat conceput de Vuia a măsurat circa 70 de metri, decolarea şi aterizarea derulându-se fără nici un fel de probleme. Şi dacă aparatul lui Vuia se află în plină aterizare, cel al lui Henri Coandă pare tocmai să-şi fi finalizat un nou zbor. Este chiar avionul prezentat de Coandă la Expoziţia Mondială de la Paris în 1910. Lângă acesta este avionul Vlaicu I, parcă aflat în continuare în zbor prin hangar. „Avionul lui Vlaicu a fost patentat la Viena fiind foarte performant pentru tipul său: stabilitate, aerodinamică foarte bună, tren de aterizare triciclu, pe scurt, o mulţime de noutăţi care nu erau la îndemâna oricui la timpul său“, ne explică gazda noastră. „Avionul albastru din partea cealaltă a pavilionului este un aparat pe care se făcea şcoală în al Doilea Război Mondial, iar cel de aici, de lângă noi, este un avion Nardin FN 305, un fel de Puntea Suspinelor pentru piloţi. Cine reuşea să zboare pe acest avion – era extraordinar de instabil şi dificil de manevrat în zbor – putea să treacă pe IAR-80“, ne spune Ion Guzu. În pavilion îl observăm şi pe IAR-93, avion de vânătoare-bombardament, din care s-au făcut cam 200 de aparate până când revoluţia din ’89 a schimbat traiectoria aeronauticii româneşti. Lângă IAR-93 se află expus un avion rusesc LA-7 folosit la noi ca avion pentru şcoală şi acrobaţie, iar în capătul celălalt de hangar se află un elicopter IAR 316. Modelul 316 este un elicopter de antrenament produs de industria aeronautică română, sub licenţă de la compania franceză Aérospatiale. Producţia sa a început în anul 1971 la uzina IAR Ghimbav şi s-a oprit în 1987. Au fost construite în acea perioadă 250 de exemplare, dintre care 125 pentru Armata Română, iar cealaltă jumătate pentru export în ţări ca Angola, Guineea şi Pakistan. Afară, la intrarea în pavilion se află un IAR 330, tot sub licenţă Aérospatiale, mult mai mare. „Am făcut elicoptere din astea până când industria românească a fost pusă pe butuci. IAR 316 şi 330 (Puma) se construiau integral în România. Acum nu mai facem nimic, importăm“, ne declară cu obidă generalul în rezervă Ion Guzu.