- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

UN TERMINATOR NIPON ORIBIL ÎN STIL JAPONEZ

M-am săturat de Europa şi chiar de acele ţări din Asia de sud-est considerate paradisuri terestre. Mi se pare că interlopii au devenit majoritari în România şi văd tot Bucureştiul în ghearele lor. Nu se mai satură de cerşit, de furt (şi de Doamne-fereşte ce altceva!). Mă duc la Paris şi criminalitatea este la fel de ridicată, oraşul fiind pradă hoardelor şi făcând parcă deja parte din alt continent. Mă duc la Londra şi un dromader îmi smulge geanta de pe umăr. Chem imediat Poliţia şi două negrese în uniformă îmi spun că n-au ce face. Jur pe sfânta cruce că nu sunt o extremistă înnăscută, ci o femeie păţită. Japonia nu a fost niciodată pe gustul meu din momentul când am pus pentru prima dată piciorul aici. Însă un lucru anume în Japonia mă face să mă simt la fel de confortabil ca pe o plajă aurie de pe o insulă pustie. Siguranţa.

În ţara asta, Japonia, nu se ucide, nu se fură şi nu se cerşeşte. Nu se dă şi nu se primeşte bacşiş. Nu se negociază. Nu se claxonează. Nu se întârzie. Nu se înşală. Incredibil, dar adevărat. Din punctul de vedere al curăţeniei sociale, Japonia este Paradisul pe Terra.

Nu i-ar trece prin gând nici celui mai pervers nipon să fure un casetofon de maşină, de exemplu. Oricine îşi poate permite aşa ceva şi japonezii nu au pur şi simplu în sânge achiziţionarea unui obiect pe furiş şi fără a-l plăti. Aşadar, în Japonia nu se fură decât ceea ce nu se vinde, anume chiloţii folosiţi. Este o mare problemă în această ţară altfel foarte civilizată, în care, în unele cartiere, cetăţenele serioase nu-şi mai pot atârna la uscat în siguranţă chiloţii şi sutienele. Existaseră multe cazuri, unele în care criminalii nu erau niciodată prinşi şi ajungeau să aibă colecţii impresionante care sfidau cu cea mai mare neruşinare legea. Japonia întreagă a exclamat aşadar: victorie! Când un răufăcător a fost surprins în plină acţiune vicioasă pe video. Toţi curioşii se puteau delecta privind hoţul de chiloţi căruia îi era destinat să devină unul dintre cele mai mediatizate personaje japoneze. M-am delectat şi am râs cu poftă gândindu-mă că până şi în perfecta Japonie există criminalitate, ba chiar o criminalitate ruşinoasă. Inofensivă, însă mă gândeam cu oarecare părere de rău la făptaşul ghinionist. Şi nu, în Japonia nicidecum nu toate crimele din anotimpul ploios au fost la fel de inofensive.

Criminalitate ruşinoasă

Drama de pe 8 iunie a.c. din Tokyo a început cu povestea unui individ retras, introvertit, care pentru nimic în lume nu s-ar fi spus că ar fi creat vreodată probleme lumii din jur. Născut în Prefectura Aomori, Tomohiro Kato era copilul unui cuplu cât se poate de aşezat. Mama, conform unei mode japoneze, era obsedată de educaţia fiului său. Tomohiro, ascultător, avea note foarte bune în şcoală şi a intrat la un liceu foarte bun. În liceu performanţele sale la învăţătură au scăzut însă şi nu a reuşit să intre decât la o aşa-numită „Universitate Scurtă“, de doi ani, ceea ce ar fi la noi o şcoală profesională. S-a angajat muncitor la o întreprindere. Tomohiro era nemulţumit atât de serviciu cât şi de viaţa sa particulară. Nu avea nici o prietenă şi asta părea să-l deranjeze foarte mult. „Din cauza aceasta se vor întâmpla toate“. De ce ştim atât de multe despre T.? Pentru că el îşi povestea practic viaţa şi nemulţumirile pe anumite site-uri de pe internet şi de pe telefoanele celulare. Crima pe care o punea la cale nu era nici un secret. A anunţat-o de cel puţin 3.000 de ori pe site-uri!

„Un ninja îşi va face să zboare sabia prin Akihabara“

Tomohiro Kato împlinise 25 de ani şi se hotărâse deja să devină un ninja când, pe data de 27 mai, punea pe un site acest avertisment. Akihabara este cartierul din Tokyo renumit pentru desfacerea largă de produse electronice, de la cele mai moderne până la cele de mâna a doua. Poliţia din Akihabara a fost oarecum interesată de acest anunţ, care continua clar: „Am să omor oameni în Akihabara“. I-a acordat atenţie, dar, cum nimic n-a survenit în zilele imediat următoare, l-a uitat. Oricum, oricât m-aş gândi, nu-mi pot imagina ce ar fi putut face Poliţia pentru a preîntâmpina drama din acea duminică, în care mulţi tokyoţi vin în căutare de electronice. Ca totul să fie perfect pentru public, primăria decretase duminicile din iunie „Paradisul pietonilor“, adică circulaţia maşinilor urma să fie oprită. Kato-san a venit din prefectura Shizuoka, unde locuia, aici, în Akihabara, cu o zi înainte, sâmbătă, 7 iunie. Şi-a vândut computerul spre a face rost de bani pentru a închiria maşina de care avea nevoie în ziua următoare.

Crima Hi-Speed

Tomohiro Kato a pornit în dimineaţa zilei de 8 iunie la bordul unui camion de două tone din oraşul Susono, din Prefectura Shizuoka. A ajuns la 12 în Akihabara, Tokyo şi a intrat într-o stradă centrală din „Paradisul pietonilor“ ca în filmele precum Terminator la bordul camionului. A lovit câţiva trecători şi a oprit brusc într-o zonă populată. S-a dat jos şi imediat a înjunghiat cu cuţitul doisprezece oameni. La şapte dintre ei, a reuşit să le dea o lovitură mortală. Totul s-a petrecut în 30 de secunde. În două minute, Tomohiro a fost arestat. Prea târziu însă pentru a-l fi oprit pe ninja în incursiunea sa criminală. Trei dintre victime erau studenţi. Doi dintre ei aveau nouăsprezece ani, iar singura victimă de sex feminin, Mai Muto, douăzeci şi unu. O altă victimă, Katsuhiko Nakamura, avea şaptezeci şi patru de ani, alţi trei aflându-se în floarea vârstei. Ucigaşul nu a ales. A declarat Poliţiei: „Am venit în Akihabara ca să omor oameni. M-am săturat de lume. Nu conta cine era ucis. Ştiam că în Akihabara sunt mulţi oameni“.

„De vină este societatea“

Aşa declară Kato-san. Nu pare să aibă nici un regret pentru fapta sa. Spune că, la lucru, toţi îl considerau a fi un individ şters. „Toţi se vor minuna de fapta mea şi vor zice: Ei!“ Se pare aşadar că Tomohiro căuta un mod de afirmare. A declarat în repetate rânduri că urăşte societatea care nu-i acordă nici o atenţie. Prin fapta sa, a pedepsit societatea. Tomohiro a declarat de asemenea că îşi urăşte părinţii. A spus că se consideră fără tată şi fără mamă. Poliţia a ajuns pentru investigaţii şi la părinţii săi. Când au auzit de fapta fiului lor, tatăl a părut să regrete, dar mama, în stil japonez, a început să-şi ceară scuze pentru ce făcuse fiul său şi, simţind poate că acestea erau fără sens şi, de durere mai ales, a căzut în genunchi. Cât se poate de trist pentru o mamă. Vina ei? De a fi fost prea pretenţioasă şi de a-şi fi îndemnat fiul să dorească prea multe de la viaţă, după care, ca mulţi alţi părinţi japonezi cât se poate de iresponsabili sub aparenţa lor de grijă faţă de copii, l-a lăsat pradă unei vieţi mediocre.

Se pare însă că nu există scuze pentru Kato-san. Investigaţia nu s-a terminat încă, dar, după toate aparenţele, făptaşul NU este bolnav psihic, ci perfect responsabil. Pedeapsa maximă în Japonia este cea cu moartea. Pe ninja-ul care şi-a făcut sabia să zboare prin Akihabara îl aşteaptă probabil scaunul electric.

Fotografii cu chipul asasinului nu sunt disponibile. Legea japoneză interzice fotografierea de către reporteri şi publicarea fotografiilor suspecţilor care nu au fost încă declaraţi vinovaţi în cadrul unui proces. Fotografia lui Tomohiro Kato a apărut însă în mai multe publicaţii japoneze. Fotografia a fost luată de pe imaginile surprinse pe camera de luat vederi a unui magazin din Prefectura Fukui în ziua de 5 iunie, când tocmai cumpăra cinci cuţite.